Legendele ploii

PA – Proză Arhiscurtă – 85 de cuvinte – Cristian Lisandru

Grădinar damblagiu

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova- d.5 noiembrie 2010)

Iubito, pe prispă ţi-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a căilor moarte.

Ea are petalele lungi,
Suflând ai să poţi să le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea ştiu,
Sunt un grădinar damblagiu.

Nu ştiu – trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vieţii vecine
Şi care miroase a tine.
Iubito, pe prispă tu ai
O floare din insula Rai. Iubito, pe prispă ţi-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a căilor moarte.

Ea are petalele lungi,
Suflând ai să poţi să le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea ştiu,
Sunt un grădinar damblagiu.

Nu ştiu – trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vieţii vecine
Şi care miroase a tine.
Iubito, pe prispă tu ai
O floare din insula Rai.

Este buchetul meu de flori (poetic) dedicat ţie…

Mulțumesc, Cristian Lisandru! Te iubesc!

Spre granița unde Infernul este otrăvit de Eden

APARIŢIE EDITORIALĂ – Cristian LISANDRU – “Ca o femeie despletită, neliniştea…” (poeme)

UPDATE: TE IUBESC, CRISTIAN LISANDRU!
DESTINUL MI-A DAT ȘANSA UNICĂ DE A-MI STA ALĂTURI UN BĂRBAT DE EXCEPȚIE. UN OM CU UN CARACTER DESĂVÂRȘIT, CARE ȘTIE SĂ IUBEASCĂ ȘI SĂ RESPECTE FEMEIA, PE CARE NU-L PREOCUPĂ GĂINĂRIILE. MULȚUMESC FIINDCĂ EXIȘTI, MINUNE DE OM! ȘTIU SIGUR CĂ ALĂTURI DE TINE VIAȚA NU POATE FI DECÂT FRUMOASĂ. REGRET CĂ NU AM PUTUT FI PREZENTĂ PERMANENT ÎN BLOGOSFERĂ. DE ASTĂZI VOI MAI LIPSI DOAR DACĂ VIAȚA MEA SE VA SFÂRȘI. NU REGRET NICIO CLIPĂ MOMENTUL ÎN CARE DESTINUL NE-A DAT ÎNTÂLNIRE. NU ORICINE ARE ACEASTĂ ȘANSĂ, SUNTEM NOROCOȘI.
DACĂ ÎNTÂLNIȚI IUBIREA, NU O OCOLIȚI!

UPDATE: Lia, habar nu am ce a făcut wordpress-ul cu postarea mea ,,Petrecerea,,

Postez aici comentariul tău până o rescriu.

O nouă bucurie literară personală.

A apărut volumul de poeme “Ca o femeie despletită, neliniştea…” – 154 pagini. Volumul conţine poeme scrise în perioada 14 aprilie 2011 – 7 noiembrie 2011.

Coperta este realizată de Geanina LISANDRU, muza mea cu ochi verzi, aşa cum spun mereu, femeia de lângă mine, cea care îmi înţelege cel mai bine nopţile de insomnie prelungită.

Vă doresc tuturor să aveţi parte de cât mai multe astfel de bucurii!

Cei care doresc să intre în posesia volumului sunt rugaţi să trimită un mail la office.literatura@gmail.com

Ca o femeie despletită, neliniştea…

căzuse în genunchi

împreunase bătăturile mâinilor

de undeva

din istoria apocrifă a trupului său

se insinua o nelinişte tulburătoare

semăna cu o femeie despletită

pregătită să jelească propriul dezmăţ

în faţa unui altar

construit din iluzii

obrajii erau brăzdaţi de şleauri adânci

prin ele mărşăluiau cohorte de lacrimi

se înfruntau

pe câmpul de luptă al bărbiei

apoi se aruncau în gol

fără să strige

într-o sinucidere sătulă de cuvinte

16 aprilie 2011

OCHII TĂI

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Cristian Lisandru (n.18 iulie 1968)

Citesc în ochii tăi
Toate poveştile de dragoste,
Toate dramele
Şi toate finalurile fericite.
Mă afund în ei ca în râuri de munte,
Mă scufund în ei ca în apele cristaline ale mării
Şi mă pierd în ei o dată pentru totdeauna
Şi de fiecare dată
Mult prea puţin.
Pentru ochii tăi s-ar fi tăiat în cuţite
Interlopii din alte vremuri
Sau s-ar împuşca în frunte interlopii de azi.
Pentru ochii tăi şi-ar fi vândut pictorii celebri
Şi ultima pensulă, şi ultimul tub de vopsea,
Şi sufletele de artişti.
Pentru ochii tăi s-ar fi sinucis adolescenţii creduli
Sau ar fi falimentat afaceriştii celebri…
Dar eu? Ce aş putea face eu pentru ochii tăi?
Aş putea să-i privesc o eternitate,
Tremurând de dor, tremurând de dorinţă,
Tremurând de durere, tremurând de frică…
Aş putea să-i mângâi cu un sărut interminabil.
Sau aş putea,
Pur şi simplu,
Să mă mut eu în ochii tăi,
Pe termen nelimitat…

DE-ALE CHEFLIILOR – “Poezia nu face niciodată casă bună cu politica”- Cristian Lisandru