Că… că și iar, Că…că

 

 

De 3 ani am pașit în acest liceu. Credem, de fapt, nu credem suntem siguri, noi am bătut recordul la schimbarea dirigintelui. Nu pentru ca asa ne-am fi dorit, nu, nici gând de așa ceva,însă nouă ni s-a întâmplat ca în decursul celor 3 ani sa avem 4 diriginți, nici mai mult, nici mai puțin. Sunt destui care spun că… suntem prea agitați, că nu învățăm, că… nu suntem străini de chiul, că… ne place mai mult la magazinul școlii decat la ora de curs,că…că… și iar că,că . Ce vrem noi de fapt? Să le transmitem tuturor că, că și iar că, că… nu suntem nici mai buni , dar nici mai răi decât alții, că… ne place ce-i drept și la magazinul școlii, dar nu suntem singurii care avem astfel de pasiuni, că… la noi în clasa sunt băieți bine și lorzi, că… ar fi minunat să avem o clasă stabilă, altfel riscăm să ne mulțumească atât elevii cât și profesorii școlii pentru investiții și donații, ici o ușă, colo jaluzele…
Dacă la obiecte am renunțat relativ ușor, vă anunțăm pe toți că… este cineva la care nu vom renunța nici dacă ne împușcați…eee???ați ghicit???e vorba de doamna dirigintă.
Să vedem ce spun elevii clasei noastre. Că…

One response

  1. valy

    Iti doresc o primavara frumoasa!

    Apreciază

    Martie 27, 2009 la 6:04 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s