Poezie pe pâine – Repetabila Povară– Adrian Păunescu


Dacă e vineri, e poezie pe pâine…

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Anunțuri

24 responses

  1. Diana

    Minunata poezia, Geanina! Multumesc ca ma rasfeti cu asa frumuseti!Cred ca preiau si eu de la tine obiceiul cu vinerea poeziei , o idee minunata!Pupici dulci!

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 7:18 pm

  2. Lisandru Cristian

    Ce să spun că îmi dau lacrimile de fiecare dată când citesc sau când ascult această poezie recitată de Păunescu? Că îmi vine să fac statuie mamelor şi taţilor? Că aceasta este una dintre cele mai frumoase poezii ale noastre? Că trăiesc această poezie la superlativ? Nu spun… Dar aşa este…

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 7:18 pm

  3. Geanina Codita

    @Diana,m-ar bucura acest lucru, trebuie să facem ceva să-i determinăm pe tineri să citească, să îndrăgescă poezia. Predau către tine cu mare drag "dacă e vineri, e poezie pe pâine" Îmbrăţişări!

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 7:39 pm

  4. Geanina Codita

    @Lisandru Cristian,poezia aceasta este balsam pentru sufletul meu. Sunt încântată să aflu că îţi place, dar să vezi ce surpriză vă rezerv pentru vinerea următoare. Pâna atunci gânduri bune trimit către tine!

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 7:42 pm

  5. incertitudini

    Nu shtiam ca vinerea este serata la tine. Imi place mult poezia. De cate ori o recitesc , plang. Cred ca ar trebui ca fiecare copil sa o aiba in suflet!O seara frumoasa!

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 7:49 pm

  6. Geanina Codita

    @incertitudini ,am stabilit ca acestă zi de vineri să ne hrănim spiritual cu poezie. Bine ai venit la "daca e vineri , e poezie pe pâine". Îmbrăţişări.

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 8:05 pm

  7. elena marin-alexe

    Mare Poetul. Cat despre "repetabila povara" aproape ca nu mai am grai, caci ma emotioneaza pana la lacrimi.Sunt mare admiratoare a operei poetului si ma inhib atat de tare ca nu-mi gasesc vorbele potrivite….Sincere multumiri! si ma bucur ca Cenaclul a reanceput! Geanina draga, mi-ai facut asa o surpriza….Te pup.

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 8:12 pm

  8. Geanina Codita

    @elena marin-alexe , incredibil!!! Amândouă trimiteam comentariu în acelaşi timp una către cealaltă. Fericită sunt fiindcă Dumnezeu mi-a dat şansa să întâlnesc oameni precum cititorii mei. Îmbrâţişări calde, chiar fierbinţi către o minunată prietenă.

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 8:18 pm

  9. irina

    Foarte frumoase versuri ai ales ,Geanina…Si pentru ca Cenaclul s-a deschis vin si eu cu o poezie de acelasi autorDupa ceSi dupa ce ca totul se reduceLa un destin cu-un singur punct finalSi dupa ce ca porti mereu o cruceSi dupa ce ca balu-i carnaval,Inchipuie-ti ca nici aceasta nu e Decat o sarbatoare cu revers,Si ca poti fi gasit langa-o statuieCersind cu mana-tinsa-n univers.O seara frumoasa

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 8:38 pm

  10. Geanina Codita

    @irina,draga mea, am lacrimi în ochi de fericire pentru aceste versuri, pentru acest colos al poeziei româneşti şi nu în ultimul rând pentru voi, cititorii mei fideli. Îmbrâţişări!

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 8:44 pm

  11. Lisandru Cristian

    Geanina, de-abia aştept… Vinerea poeziei – bună idee!

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 9:43 pm

  12. Daiana Prundurel

    Geanina…ce uimire sa descopr ce poezie ai postat astazi…chiar dimineata am trimis-o si eu unei prietene.Ma tulbura pana la lacrimi. Iar impreuna cu "Ruga pentru parinti" a lui Stefan Hrusca, e ceva coplesitor…http://www.youtube.com/watch?v=BRk-gjAE_ks&feature=related

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 9:44 pm

  13. Geanina Codita

    @Lisandru Cristian ,îmi doresc să se întâmple acest lucru în fiecare zi de vineri. Mi-a plăcut poezia dintotdeauna, inclusiv cea scrisă de tine care te face să o adori de la primul vers. Mulţumesc pentru susţinere.

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 9:49 pm

  14. Geanina Codita

    @Daiana Prundurel,şi eu am lacrimi în ochi de fiecare dată la recitirea acestei poezii. Mă bucur fiindcă am fost pe aceeaşi lungime de undă şi că la ceas târziu în noapte m-ai vizitat. La bună recitire.

    Apreciază

    Iunie 5, 2009 la 9:55 pm

  15. HYDRO

    Gracias por visitar mi blog, es una lastima que no entienda el rumanés, seguro que es idilico lo que escribes.Saludos.

    Apreciază

    Iunie 6, 2009 la 10:44 am

  16. Cosas ricas de comer

    HELLO!!! AT FIRST TIME I GIVE YOU THANKS FOR VISIT MY BLOG, I DON´T SPEAK RUMANIAN LANGUAGE AND MY ENGLISH ISN´T VERY WELL. BUT I GIVE YOU BEST REGARDS FROM SPAIN , FROM COSAS RICAS DE COMER. THANK YOU FOR WRITE IN MY BLOG , AND VISITE US.KISSES CRISTINA.

    Apreciază

    Iunie 6, 2009 la 2:10 pm

  17. Dumitru Negoita

    Sosit de la o casa de vacanta cu: iarba,trandafiri si…fructe de cirsi, iata-ma!"savurand"… exceptionala poezie,a exceptionalului poet si patriot.

    Apreciază

    Iunie 6, 2009 la 3:48 pm

  18. Lisandru Cristian

    Mulţumesc, Geanina, pun şi eu nişte gânduri pe hârtie, departe de adevăratele poezii… Cred că ai avut o idee bună şi nu văd ce te-ar putea împiedica să o permanentizezi… Eu votez "pentru"!!!

    Apreciază

    Iunie 6, 2009 la 4:49 pm

  19. Marisa

    Vă mulţumim pentru vizită şi vă doresc la mulţi ani. Salutări Thanks for your visit and wish you a happy birthday. GreetingsGracias por tu visita y te deseo un feliz cumpleaños.Saludos desde España. Marisa

    Apreciază

    Iunie 6, 2009 la 5:29 pm

  20. Geanina Codita

    @Dumitru Negoita ,bine aţi revenit! Mă bucură prezenţa de fiecare dată, maestre.Cât despre marele poet, e adorabilă poezia Sa.

    Apreciază

    Iunie 6, 2009 la 9:44 pm

  21. Geanina Codita

    Lisandru Cristian,mulţumesc de susţinere şi aşteptăm cât mai multe versuri de la tine şi proză de calitatea celei pe care o oferi spre citire ochilor noştri.

    Apreciază

    Iunie 6, 2009 la 9:47 pm

  22. Geanina Codita

    Marisa ,Gracias por visita. Saludos Spania!

    Apreciază

    Iunie 6, 2009 la 9:48 pm

  23. angela

    Geanina,aceasta poezie ar putea fi plasata la sfarsitul, sau la inceputul, sau in loc de cararile mele imbatranite. dor…

    Apreciază

    Iunie 7, 2009 la 4:12 pm

  24. Geanina Codita

    @angela,o plasăm unde îţi este mai bine, draga mea, în jurul sufletului ca pansament la toate cele. O zi minunată!

    Apreciază

    Iunie 7, 2009 la 4:45 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s