VĂ MULŢUMESC şi MĂ ÎNCLIN…

Săptămâna aceasta, mai exact, marţi, 23 iunie 2009, s-au împlinit trei luni de la apariţia blogului, ce cu mândrie îşi poartă haina, „Nu te compromite!Nu te ai decât pe tine.”

În acestă zi de duminică, mă plec în faţa dumneavoastră, dragii mei cititori fideli, iar mulţumirile nu ştiu dacă vor fi de ajuns, însă, deocamdată atât pot să fac, să vă mulţumesc cu tot sufletul fiindcă existaţi şi îmi aduceţi zilnic bucuria de a crea.

Vă citesc cu mult drag, de multe ori sunt pusă pe şotii, dar respectul ce vi-l port, nu va fi niciodată şters, de nimeni şi de nimic.

Am găsit pe blogurile voastre scrieri ce mi-au încântat privirea şi mi-au făcut sufletul fericit, am râs copios de multe ori, v-am admirat frumosul din blog, v-am iubit inspirul, am devenit melancolică , dar nespus de profundă în faţa amintirilor voastre, pe care le respect.

Vouă, tuturor prietenilor mei, care citiţi ceea ce scriu, VĂ MULŢUMESC şi MĂ ÎNCLIN.

Primiţi acestă floare, cu mireasma PLOILOR pe care le ador, PUPICI GEANINOŞI şi ÎMBRĂŢIŞĂRI PESTE NORMĂ.

Sursa foto – http://www.funonline.ro/wallpaper_179589_Flori.html

Anunțuri

62 responses

  1. Vania

    E june, la trei luni. Să sporească!…

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 11:55 am

  2. Geanina Codita

    @Vania , aşa să fie, precum spui. Mulţumesc pentru ciorba de potroace trimisă prin email. Un deliciu…O zi frumoasă, Vania!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 11:58 am

  3. Mikka

    LA MULTI ANI!Posibil sa fiu prima care iti ureaza.Sa te prinda inspirul si sa te tina asa, plina de bucurie si poezie si frumos, toata viata!Draga noastra, sa ne traiesti si sa infloresti mereu frumusetile sufletului tau minunat!Bucurie, dragoste, sanatate!(stii tu:Salud, dinero y amor! la care pun bucurie, din toate si de peste tot sa fie!)Oricum, nu-ti trimit acum toti pupicii magici, o sa sar cu toti pe tine cand ne vedem.Las si pe altii sa scrie, sa nu umplu spatiul cu ale mele, si te sarbatoresc cu ceai de care iti place tie, cafea cu inima uriasa de frisca si scot si sampanie. Oricum, tu o ai pe cea mai buna!Sa bem si sa ne veselim, pe zana pupicilor geaninosi sa o sarbatoriiiiiiiim!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:04 pm

  4. ajnanina

    doar trei luni?pai numai FatFrumos mai crestea asa…sanatate, prosperitate, fericire si dragoste !

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:04 pm

  5. Geocer

    Felicitari pentru ceea ce ai realizat in aceste 3 luni si mult succes in continuare. Ca si comparatie, pot sa spun ca eu, in ceva mai mult timp, n-am ajuns la nivelul tau. Spor la scris in continuare.

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:08 pm

  6. Geanina Codita

    Mikka ,gracias amigaaaaaa!!!!!!!!!!!Primesc pupici, nu refuz niciodată. Nesătula din mine , iar vorbeşte.Întâlnirea live cu tine şi ceilalţi prieteni va fi cireaşa de pe tort.Aşa că vinnnnnnnnnn!!!!!!Pupici geaninoşi!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:08 pm

  7. Geanina Codita

    @ajnanina ,îţi mulţumesc pentru toate poveştile, cea cu focul a aprins vâlvătaia în suflet şi va dăinui peste secole.La cât mai multe poveşti!O zi de duminică, aşa , ca în poveşti!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:10 pm

  8. Geanina Codita

    @Geocer ,metafora nopţii, mulţumesc fiindcă zilnic îmi dai o dispoziţie de zile mari prin rândurile pe care le aşterni.Greu cu metaforele acestea, dar , pe cuvânt, viaţa ar fi mai pustie fără ele.O zi de minune să ai!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:14 pm

  9. gabriela

    la trei luni este mic,dar a inceput sa dea din manute,si a intins bralele lagr si ne-a strans pe toti la pieptul sau,mult succes in continuare si tine-o tot asa

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:21 pm

  10. Geanina Codita

    @gabriela ,draga mea, se pare că îi prieşte "laptele virtual" şi creşte sănătos, fără tratamente inutile.Îmbrăţişări şi zile însorite să deie Domnul!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:24 pm

  11. mmary

    "La multi ani!" frumoasa printesa a ploii…azi as vrea sa-ti pot darui bucurii senine,care sa-ti patrunda in suflet pana in cele mai adanci profunzimi,astfel incat nici un gust amar sa nu le poata altera puritatea…azi ,as vrea sa te pot face sa intelegi cat de minunate au fost mangaierile pe care sufletul meu le-a perceput ieri de la tine…esti minunata Geanina…MI-NU-NA-TA !!! draga mea…

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:27 pm

  12. Geanina Codita

    @mmary,bucuria mea depăşeşte graniţele să aflu acest lucru.Eşti un om de o sensibilitate rar întâlnită.Îmi doream ieri să mut munţii din loc dacă ar fi trebuit, dar să ştiu că eşti bine.Îmbrăţişări răcoroase într-o zi de vară fierbinte!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:31 pm

  13. vilo13

    Mult succes în continuare.Să ne vedem sănătoşi la un an, la doi, la… zece.La mulţi ani şi spor la scris :)Lucian Vâlsan.

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:49 pm

  14. Laura

    La mai mare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:49 pm

  15. Geanina Codita

    @vilo13 ,aşa să fie, precum urezi.Scrierile să curgă şi iubirea să înflorească!Duminică sublimă!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:52 pm

  16. Geanina Codita

    @Laura ,mulţumesc, draga mea.Să-ţi trăiască minunea!Flori prospete de vară să-ţi înmiresmeze ziua!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 12:54 pm

  17. Angela Ribus

    Sunt buni pupicii geaninosi, imi plac. :))La multi ani tie si blogului tau care a strans atatea suflete in atat de putin timp. Te admir si mi-e drag sa vin aici, la tine, pentru ca e multa dragoste in aer, vorba cantecului.

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 2:02 pm

  18. Geanina Codita

    @Angela Ribus ,nu ştiu ce m-aş face fără doza zilnică de "cuburi", draga mea.Chiar dacă vin mai spre dimineaţă în cub, sper ca bucuria ta să fie la fel de mare cum este şi a mea.Pupicii geaninoşi pleacă acum către tine.

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 2:07 pm

  19. gabi

    LA MULTI ANI !Sa cresteti mari ca frumosi sunteti amandoi! Incantatori, delicati, cu har, asa cum le sta bine oamenilor adevarati ! :)Am primit cu bucurie gandurile tale si pupicii si te asigur ca le pastrez in suflet cu mare drag:)Te imbratisez tare, tare, draga mea !

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 2:08 pm

  20. Geanina Codita

    @gabi,Mestrul Octavian Paler ne-a adus aproape. Şi pentru acest lucru îi sunt recunoscătoare.Multă înţelepciune găsesc în scrierile tale, plec întotdeauna de la tine mai bogată, iar acesta este cel mai minunat lucru.Îmbrăţişări peste normă, draga mea!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 2:12 pm

  21. incertitudini

    `Eshti o shcolaritza sarguincioasa si o gazda provocatoare!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 2:21 pm

  22. Geanina Codita

    @incertitudini ,râd în hohote ,draga mea, aşa cum am râs la postarea ta despre acel domn director care măsura fustele, aşa cum mi s-a întâmplat când am scris finalul poveştii cu "prune şi gunoi!Eşti incredibilă, numai tu puteai să scrii aşa… provocator.Pupicii geaninoşi sunt pe drum.

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 2:24 pm

  23. ILANA

    multe multe înainte 🙂

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 4:40 pm

  24. April

    La multi, multi ani cu dragoste. Ai un suflet tare frumos.

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 4:41 pm

  25. April

    a, si uitasem, noi iti multumim tie pentru ca ne impartasesti din caldura sufletului tau

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 4:43 pm

  26. Geanina Codita

    @ILANA,bine ai venit! Sper să fie cât mai multe şi pentru acest lucru îţi mulţumesc fiindcă şi vizita pe care mi-ai făcut-o este un semn de longevitate a acestui loc, cum frumos spunea anonimul pământean, PARADIS.Îmi place să cred că aşa este .Îţi urez o seară de minune şi la cât mai multe recitiri.

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 4:48 pm

  27. Geanina Codita

    @April ,ai privit în sufletul meu şi ai văzut frumosul pe care îl trimit zilnic către voi.Da, este frumosul alături de multă iubire.Vi le dăruiesc cu toată dragostea zilnic prin scrierile mele.Te îmbrăţişez, draga mea!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 4:51 pm

  28. orianda

    Geanina, te-ai facut atat de mare intr-un timp atat de scurt!Sa cresti mai mult si mai mult, dar, o data ce te vei vedea "om matur" sa nu ne parasesti!Sa ramai la sanul "mamei" multa vreme! Sa ne daruiesti pupici geaninosi! Cat mai multi! :)La multi ani, scumpa prietena!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 4:59 pm

  29. Lisandru Cristian

    Genina, la cât mai multe luni îţi doresc, luni care să se strângă în buchete de ani. Este un blog pe care l-am descoperit cu mare, mare plăcere şi unde revin de fiecare dată convins că voi citi texte excelente. Închin în cinstea ta o cupă cu vin şi mă înclin în faţa unei gazde care de fiecare dată a fost perfectă! Cum spui tu, îmbrăţişări peste normă!!! Baftă multă în continuare, rămân acelaşi cititor fidel!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 5:04 pm

  30. Geanina Codita

    @orianda ,draga mea, în general am plecat de lângă oamenii neserioşi, dar voi îmi dăruiţi atâta căldură şi frumuşeţe încât am cam uitat ce aceia şi de momentele mai puţin frumoase.Voi aveţi sufletul frumos, mi-aţi demonstrat asta în tot acest timp. Aţi fost alături de mine mereu, iar acest lucru nu va fi uitat de mine nicicând.Mulţumesc de urări şi trimit pupicii geaninoşi la URGENŢE.

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 5:05 pm

  31. Geanina Codita

    @Cristian ,sper din tot sufletul să nu dezamăgesc niciodată.Aceeaşi plăcere am simţit-o şi eu când ţi-am descoperit scrierile şi am să spun acum ceva în premiera.Datorită ţie m-am reapucat să scriu, nu mai făcusem acest lucru de câţiva ani.NU ştiu dacă îţi mai aminteşti noaptea în care am scris acea poezie la tine pe blog. Atunci am luat hotărârea de a reveni asupra creaţiei literare.Aşadar, aş spune că ţie îţi datorez ceea ce se întâmplă astăzi pe blogul meu.Mulţumirile, aşa cum am mai spus, nu sunt suficiente.Mă înclin şi ridic cupa ca totul să fie perfect, de la o gazdă perfectă aşa cum îţi place ţie să spui.Îmbrăţişările vin către tine fără normă şi cu viteza luminii.Mulţumesc, Cristi!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 5:15 pm

  32. Ana-Maria

    La multi ani,cat mai multi,inainte si la cat mai multe si mai frumoase si spornice postari!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 6:18 pm

  33. Geanina Codita

    @Ana-Maria, mulţumesc, draga mea.Zilnic citesc cu interes tot ceea ce scrii.Un început de săptămână fără "paşi înainte" de la alţii , doar buchete de flori.

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 6:22 pm

  34. gaborpaul

    Nu te inclina ca vin cu facaletzul… Da zor mai departe si lasa palavrageala… Ne tii in pauze si ne iesim din mana… Spor pe front….

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 6:23 pm

  35. Geanina Codita

    @gaborpaul,râd în hohote, prieten drag.Doar ce am fost pe la tine şi… zic eu că am rezolvat şi problema făcăleţului..Mulţumesc de urări şi încerc să mă ţin cât pot de treabă, nu de alta, dar pe urmă vii şi spui"pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese"Drumuri cu bine,Paul!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 6:29 pm

  36. Mariana

    Geanina, m-ai luat prin surprindere cu aceste delicate gânduri, deşi de fiecare dată eşti atât de gingaşă…Nu ştiu de ce, dar azi, în aceste cuvinte, parcă te simt prezentă în sufrageria mea zugrăvită în alb, stând pe fotoliul meu verde, privindu-mă adânc în albastrul ochilor şi spunându-mi aceste cuvinte cu mâna pe inimă…Te îmbrăţişez strâns şi îngăduie-mi să îţi ofer un dar poetic, o poezie scrisă azi…Draga mea te pot asemăna cu iasomia?! Îngăduie-mi, te rog!( 28 iunie 2009, cu o teamă şi un dor că vara, în trecerea ei grăbită, ne ia şi darurile ei minunate…iasomia, mireasma iubirii celei mai curate…)Rouă pe iasomieTrec zilele de vară,Parcă prea repede,Lăsând peste sufletMiruri albe în potire de inimi…Adieri răzleţe răscolescFragede petale înmiresmateDe crini şi iasomieCerşind jerfa lor albăŞi-mprăştiind-o generosPeste pământul zămislirii lor.Mi-e teamă de singurătatea,Când iasomia veriiSe va fi dus cu tot cu-a ei mireasmăLăsându-mi doar amintirea,Sau dorul de copilăria meaMăngâiată de surâsul parfumatÎn zorii înrouraţi ai veriiCând nu ştiam a mă rugaDecât cu inima….Aş vrea s-o închid în poemul meuCa apoi să respire doar bunătatePrin ferestrele de vers doinitCe duc către iasomiaRăsărită în sufletul meuPe care o voi alinta mereuCu genele strălucind,Încărcate de roua rugăciunii…O seară înmiresmată, dragă Geanina!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 6:57 pm

  37. Lisandru Cristian

    Oooo, o astfel de dezvăluire mă face să mă simt într-un fel aparte. Mă bucur că am fost măcar un mic "brânci" pentru ca tu să reiei scrisul. Scrii prea bine ca să renunţi la aşa ceva. Probabil că aveai tu motivele tale, dar acum este bine fiindcă s-a revenit la normalitate. Şi avem cu toţii de căştigat, mai ales noi – cei care de-abia aşteptăm să citim ceea ce ai mai scris… O noapte minunată îţi doresc!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 7:02 pm

  38. Geanina Codita

    @Mariana,draga mea dragă, nu ai spus bine şi eu deja m-am instalat în fotoliul care este zugrăvit în culoarea ochilor mei.Stau cuminte şi ascult cum îmi reciţi poezia, iar la plecare iau cu mine iasomia oferită cu drag de tine, iasomie ce am aşezat-o deja la loc de cinste, în sufletul meu.Da, pot fi iasomie să se aplece asupra mea toţi trecătorii şi eu să le gâdil năsucurile cu miresme.O săptămâna uşoară, draga mea şi mulţumiri pentru versuri .

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 7:04 pm

  39. Geanina Codita

    @Cristian,modestia face din tine cavalerul tuturor timpurilor.Mie îmi este foarte clar clar un lucru, dacă nu erai tu rămâneam doar la stadiul de a recita poezii, stopasem scrierile.Mulţumesc pentru aprecieri şi chiar dacă va veni Paul cu făcăleţul, eu tot mă înclin, spre mulţumire.O seară de minune să ai şi tu, dragă Cristi!

    Apreciază

    Iunie 28, 2009 la 7:11 pm

  40. anielle

    La cat mai multe postari, Geanina draga mea !

    Apreciază

    Iunie 29, 2009 la 5:42 am

  41. Geanina Codita

    @anielle ,aşa să fie precum zici, minunată prietenă!Sper să ne recitim de fiecare dată cu aceeaşi plăcere.Un început de săptămână precum mierea şi ploaia de vară!

    Apreciază

    Iunie 29, 2009 la 5:55 am

  42. elena marin-alexe

    Sa fii iubita si sa ai inspiratie pentru noi postari care de care mai interesante si multi prieteni! Te pup cu draaaaaag!

    Apreciază

    Iunie 29, 2009 la 2:32 pm

  43. tartoras

    La multi ani, blogule!Cat despre stapana lui…..cu drag,imbratisari din suflet!

    Apreciază

    Iunie 29, 2009 la 4:45 pm

  44. Geanina Codita

    elena marin-alexe,mulţumesc cu tot sufletul, draga mea.Sper să nu mă trădeze inspirul, sper să citiţi cu drag de fiecare dată scrierile mele, aşa cum le citesc eu pe ale voastre, fără să respir.O seară minunată, draga mea!

    Apreciază

    Iunie 29, 2009 la 4:52 pm

  45. Geanina Codita

    @tartoras,îţi mulţumim , draga mea.Vin mereu în vizită, ca e seară , zi sau noapte , eu vin.Mulţumesc de urări şi primeşte în dar pupicii geaninoşiO seară de vis!

    Apreciază

    Iunie 29, 2009 la 4:56 pm

  46. froZen

    v-am descoperit blogul de putin timp, dar il voi vizita foarte des, pentru ca este interesant si imi place mult; sunteti o persoana cu un suflet cald :)Va pup!

    Apreciază

    Iunie 30, 2009 la 7:15 am

  47. raza de soare

    Felicitarile mele cam intarziate…draga mea Geanina, ma bucur foarte mult ca lumea blogului ti-a adus multe amintiri placute si sper sa ne aduca tuturor in continuare…zile pline de raze de soare iti urez:D

    Apreciază

    Iunie 30, 2009 la 11:35 am

  48. Geanina Codita

    @froZen ,draga mea, pentru ca totul să fie perfect, te rog să îmi spui pe nume.Bucuria mea capătă frumuseţea florilor după roua de dimineaţă citind aceste gânduri de la tine.Gânduri bune şi ne vom reciti cu drag!

    Apreciază

    Iunie 30, 2009 la 2:02 pm

  49. Geanina Codita

    @raza de soare ,bine ai revenit , draga mea.Da, lumea acesta este minunată, am întâlnit oameni de o frumuseţe fără margini.Îţi mulţumesc pentru vizite, îmi fac mare plăcere.Ziua să-ţi semene în frumuseţe, draga mea!

    Apreciază

    Iunie 30, 2009 la 2:04 pm

  50. inka

    Felicitari, Geanina! la mai multe! iti urez multa, multa bafta! pupici! Inka

    Apreciază

    Iulie 1, 2009 la 8:39 am

  51. Geanina Codita

    @inka ,bine ai venit!Sper ca muzele să fie blânde cu mine şi să nu mă părăsească pentru ca la un an să curgă şampania în ritm de ploaie torenţială.Mulţumesc de urări.Să ai o zi de minune!

    Apreciază

    Iulie 1, 2009 la 8:46 am

  52. ILANA

    multumesc pentru urare, dar am mai trecut pe aici, insa n-am prea comentat. Nu am obiceiul sa ma fac observata din prima, imi place sa 'testez piata', sa ma obisnuiesc cu omul din spatele blogului 🙂

    Apreciază

    Iulie 1, 2009 la 7:14 pm

  53. Geanina Codita

    @ILANA ,eşti binevenită oricând.O seară de minune să ai!

    Apreciază

    Iulie 1, 2009 la 7:19 pm

  54. bl000g

    Am aterizat si eu pe aici, cu ceva intarziere recunosc. Nu pot sa zic decat ca-mi place si mai vin. Si la mai mare 😉

    Apreciază

    Iulie 2, 2009 la 11:58 pm

  55. Geanina Codita

    @bl000g ,vei fi oricând binevenit.Ai spus târziu?Niciodată nu este prea târziu.Mulţumesc de vizită, credeam că numai eu stau pe la orele acestea …O noapte liniştită!

    Apreciază

    Iulie 3, 2009 la 12:02 am

  56. Paul

    Probabil, trebuia sa fiu printre primii ce comenteaza, am ajuns insa ultimul, recunosc ca te-am ocolit in ultimul timp, de ce?…cred ca din rautate,iata, am afisat si partea urata a sufletului meu, pur si simplu, refuzam sa intru. Nu mai continui, am fost sincer si voi fi.Iti doresc sa fi la fel, calda si frumoasa la suflet asa cum te stiam.

    Apreciază

    Iulie 3, 2009 la 6:18 pm

  57. Geanina Codita

    @Paul,ştiu exact cum stau lucrurile, dar asta nu înseamnă că eu trebuie să dau buzna cu tot ceea ce gândesc. Răutatea ta provine tot din bunătate, dă-mi voie să-i spun aşa. Răutatea ta nu mă vizează direct pe mine, pe altcineva, care, chiar nu are nicio vină pentru că tu vrei să fii rău, aşa cum spui.E greu cu inima, crede-mă, ştiu ce spun.Eşti binevenit oricând doreşti.O seară frumoasă şi multă pace în suflet!

    Apreciază

    Iulie 3, 2009 la 6:40 pm

  58. Paul

    Geanina…draga!trebuie sa sti un lucru, mie imi aparea ca nu ai mai postat de saptamani intregi, gresala mea este ca nu am dat click si nu l-am dat… pentru a-ti respecta tacerea,(of, suna a scuza…si nu-mi place) in seara asta,am ramas surprins sa vad ca-ti apare o noua postare si atunci, am intrat. Am ramas surprins sa vad maim multe postari, totusi, repet, consider ca este o rea vointa din partea mea ca nu am intrat. De ce spun asta? Pai unele persoane din blogosfera,dupa cum bine sti, erau geloase pe tine si pe deasupra, s-a gasit si jumatatea sa sustina acelasi lucru, asa ca…nu am nici o scuza. Ar fi firesc sa-mi cer scuze, insa parca suna aiurea, totusi am sa deschid bratele si am sa te chem la piept, am sa-ti daruiesc o sarutare si am sa-ti soptesc:"ai un suflet mare!"Acum ma retrag, ploaia s-a potolit, si beciul ma asteapta…chiar daca n-am sa mai revin, trebuie sa sti ca tu ramai un bob de samanta ce ramane in sufletu-mi frumos asezata.Te imbratisez cu drag ori cat de multa rautate inca mai zace prin cotloanele sufletului meu!

    Apreciază

    Iulie 3, 2009 la 7:27 pm

  59. Geanina Codita

    @Paul ,nimeni nu are de ce să fie gelos(ă) pe mine, eu nu fac altceva decât să scriu, repet, scriu, nimic altceva.Dacă încă mai sunt pe Planeta asta oameni care văd altceva decât literatură pe blogul meu, e strict problema lor.Nu am de gând să dau explicaţii nimănui pentru ceea ce fac şi ce scriu.Cui nu-i place este foarte simplu, nu mai intră.Dacă există persoane care vor să-şi facă rău singure citind ceea ce scriu cititorii mei fideli , este tot problema lor.Eu îmi iubesc şi respect cititorii, vreau să fie foarte clar acest lucru.Calitatea cititorilor mei se vede de la distanţă, sunt sigură că din orice colţ al ţării şi al lumii.Uite acesta este un motiv să le mulţumesc încă o dată cititorilor mei.Îi respect şi le citesc scrierile cu mare drag.Eu îţi urez zile senine şi multă linişte!

    Apreciază

    Iulie 3, 2009 la 7:43 pm

  60. Paul

    Multumesc!

    Apreciază

    Iulie 3, 2009 la 7:52 pm

  61. Geanina Codita

    @Paul,mulţumesc şi eu.O seară de minune să ai!

    Apreciază

    Iulie 3, 2009 la 7:58 pm

  62. Paul

    Si ce minune fusaaaaaaaaa!!!:))

    Apreciază

    Iulie 4, 2009 la 11:09 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s