DACĂ – Rudyard Kipling

(n. 30 decembrie 1865 Bombay, India – d. 18 ianuarie 1936)

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Rudyard Kipling

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură; munca,viata
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi – dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri – dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr’a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le ţine sus;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime – nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci – eşti Om!

Anunțuri

97 responses

  1. mmary

    "Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbatăCa şi-n Mulţime – nu străin de ea;Amic sau nu, de nu pot să te-abată;De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,atunci: a ta e Lumea asta mareşi, mai mult, fiul meu: atunci – eşti Om!"Aceste versuri te descriu Geanina, tu,draga mea, ESTI un OM MINUNAT…iti doresc ca ziua de azi sa-ti fie scaldata in lumina si bucurie,sa se reverse asupra ta si a familiei tale,iubirea, pacea si indurarea lui Dumnezeu…as vrea sa te pot vedea mereu surazatoare…

    Apreciază

    Iulie 23, 2009 la 11:24 pm

  2. Lisandru Cristian

    De fiecare dată am recitit cu mare plăcere această poezie… O noapte cu vise frumoase şi dulci să ai, Geanina…

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 12:02 am

  3. Geanina Codita

    mmary ,draga mea, dacă îmi mai era o ţâră somn, acum se duse şi ţâra…Prea mari cuvintele acestea pentru mine, pe cuvânt.Mulţumesc şi mă înclin, draga mea!O să transmit tuturor urările calde de la tine.Pupici geaninoşi în cantităţi industriale

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 12:04 am

  4. Geanina Codita

  5. Geanina Codita

    Cristian ,bine ai revenit, prieten drag!O poezie de excepţie, aş spune.Vise??? asta chiar mi-a plăcut şi vin cu nişte întrebări:care vise?când?dulci?care dulci?O noapte plină de frumos şi ţie, Cristi!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 12:08 am

  6. Geanina Codita

  7. boss

    Frumos. Desi versiunea in engleza e mult mai buna! "If you can fill the unforgiving minuteWith sixty seconds' worth of distance run -Yours is the Earth and everything that's in it,And – which is more – you'll be a Man my son! "Dar cum spunea si marele nostru Cincinat Pavelescu in "Traduttore Traditore": "De morţi se spune numai bine.Eu de Nigrim atâta spui:C-a fost maestru-n limba luiŞi ageamiu în limbi străine."Ma-nclin!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 2:23 am

  8. boss

  9. Geanina Codita

    boss ,să vezi tu, dragă Cătăline,Ce ageamiu în limbi străineVă pregătesc acum eu bineSă văd răbdarea cât vă ţine…Pentru mâine noapte o poezie de zile mari, cu artificii…O noapte de vis, Cătălin!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 2:29 am

  10. Geanina Codita

  11. DAVELLA si MARIO

    Buna draga mea prietena hranitoare de suflete indepartate! Stiu ca poate dormi, dar am venit sa-ti multumesc pentru "poezia ta pe paine" cu care ma hranesti in fiecare vineri. Noapte buna si o zi frumoasa pe maine! Pupici deliciosi…

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 3:07 am

  12. DAVELLA si MARIO

  13. Dilimache

    Ce frumos cuprinde poezia aceasta toate aspectele esentiale ale omului care ar trebui sa fim… eu m-am pironiot la versul "De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea" – aici e cheia mea, e greu de interpretat dar si mai greu de pus in practica…

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 3:59 am

  14. Dilimache

  15. starsgates

    Una dintre poeziile pe care le citesc cu plăcere de fiecare dată.

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:44 am

  16. starsgates

    Una dintre poeziile pe care le citesc cu plăcere de fiecare dată.

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:44 am

  17. Mariana

    Am primit poezia asta in dar de la mamica unui elev cu vreo 4 ani in urma…Mi-a placut enorm!De atunci, am dat de multe ori peste ea…şi pot spune ca e mereu proaspata…Iar aici, acum, la tine, pe blog, e ca roua…A fi OM e lucru mare, foarte mare!Mulţumesc, Geanina! Ai făcut o alegere bună!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:56 am

  18. Mariana

  19. Adrian

    Desigur, totul conteaza sa fi "om" asta ne diferentiaza fata de animale

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 7:58 am

  20. Adrian

  21. andibob

    Adoram poemul asta in copilarie. Chiar credeam ca totul e posibil daca esti sincer si bineintentionat…

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 9:11 am

  22. andibob

  23. irina

    Superba poezie!!Geanina te asteapta un premiu pe blogul meu!Imbratisari si un val inspumat,irina

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 9:41 am

  24. irina

  25. silvo

    Muy bueno este Premio Nobel, el más joven en conseguirlo, buen día Geanina

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 10:55 am

  26. silvo

  27. orianda

    am descoperit poezia asta cand eram prin clasa a 10. Am copiat-o intr-un carnetel si am invatat-o apoi pe de rost! :))De-atunci, a inceput sa-mi placa poezia! O zi buna Geanina!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 10:58 am

  28. orianda

  29. Geocer

    Frumos poem. Multumesc ca mi l-ai reamintit

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 11:21 am

  30. Geocer

    Frumos poem. Multumesc ca mi l-ai reamintit

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 11:21 am

  31. Valentina

    knock- knock! un gand bun iti bate in fereastra… ii deschizi?! eu pe al tau l'am primit cu sufletul deschis…poezia cuprinde totul si nimicul existentei…ma bucur sa stiu ca sunt OM si sa cunosc si sa fiu alaturi de alti OAMENI!iti trimit din camera mea cu licurici incarcata, pupici valentinos de electrizanti si imbratisari inaripate cu lumina si caldura

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 11:21 am

  32. Valentina

  33. Mikka

    Multumesc, suflete!Una din poeziile vietii mele… Ghid, prieten, tovaras…Imi este cea mai draga varianta tradusa de Emil Botta. Si acesta, un mare suflet.O zi de mare frumusete iti doresc, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 1:11 pm

  34. Mikka

  35. Ioana(DarkDrama)

    e o poezie din care am putea invata multe despre viata… la fel ca si din poezia Invata de la toate

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 2:41 pm

  36. Ioana(DarkDrama)

    e o poezie din care am putea invata multe despre viata… la fel ca si din poezia Invata de la toate

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 2:41 pm

  37. Călin Hera

    E mereu proaspăt acest poem!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 3:01 pm

  38. Călin Hera

    E mereu proaspăt acest poem!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 3:01 pm

  39. Geanina Codita

    DAVELLA si MARIO ,bine ai revenit draga mea!Am fost pe la tine şi am mâncat o prăjitură delicioasă.Am pus poezia pe prăjitură de această dată pentru ca toţi cititorii să o citească cu plăcere.Îţi mulţumesc fiindcă eşti alături de noi la fiecare poezie de vineri.Te îmbrăţişez cu mare drag!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 4:06 pm

  40. Geanina Codita

  41. Geanina Codita

    Dilimache,a oferi iubire şi o mână atunci când este nevoie, nu mi se pare greu deloc.De multe ori apare întrebarea "Oare de ce face acest lucru?"Mulţi cred că faci ceva pentru un scop anume, ca să obţii ceva…Eu încă mai cred că există OAMENI care nu fac ceva din obligaţie sau pentru că vor să obţină un avantaj ori "să-şi spele păcatele".Conştiinţa mea spune că trebuie să dăruiesc fără a urmări un scop, fără a fi ea însăşi mustrată de propria conştiinţă că ceva nu o lasă să doarmă liniştită pe pernă.Dacă aş lua viaţa de la capăt aş face aceleaşi lucruri fără să stau pe gânduri, sunt extrem de împăcată cu mine însămi şi nu ezit să cer iertare atunci când greşesc, fie că este vorba de un copil sau adult, zugrav sau preşedinte.Draga mea, e foarte simplu, am spus mereu că sunt cel mai simplu om de pe pământ şi cu aceeaşi simplitate voi dărui, fără tăgadă.Îmbrăţişări peste normă, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 4:48 pm

  42. Geanina Codita

  43. Geanina Codita

    starsgates ,toţi suntem cuprinşi de aceleaşi gânduri, draga mea când vine vorba despre o astfel de poezie.Pupici geaninoşi ţopăitori!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 4:50 pm

  44. Geanina Codita

    starsgates ,toţi suntem cuprinşi de aceleaşi gânduri, draga mea când vine vorba despre o astfel de poezie.Pupici geaninoşi ţopăitori!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 4:50 pm

  45. Geanina Codita

    Mariana ,cascadă de gânduri minunate de la o persoană sensibilă.Când am descoperit-o, îmi amintesc cu e sete am copiat-o cu stiloul şi mi-am pus-o lângă pat, să o citesc continuu, nu mă mai săturam de ea.Îmbrăţişări, draga mea dragă!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 4:53 pm

  46. Geanina Codita

  47. Geanina Codita

    Adrian ,cum spune o vorbă???"E mare lucru să fii OM!"Mult adevăr în aceste cuvinte.O seară plină de frumos!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:23 pm

  48. Geanina Codita

    Adrian ,cum spune o vorbă???"E mare lucru să fii OM!"Mult adevăr în aceste cuvinte.O seară plină de frumos!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:23 pm

  49. Geanina Codita

    andibob ,se întâmplă să mai rămână gust amar după anumite persoane în viaţă, dar să sperăm că toţi vom reuşi la momentul potrivit unde greşim şi luăm măsurile nesesare pentru a nu repeta ceea ce a făcut rău şi ne-a făcut rău.Pupici geaninoşi, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:25 pm

  50. Geanina Codita

  51. Geanina Codita

    irina ,dacă ai ştii ce bine mi-a prins valul cela înspumat după drumurile de astăzi!!!Mulţumesc de premiu, draga mea, îl voi ridica de urgenţă.Îmbrăţişări peste normă trimit către toată familia!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:28 pm

  52. Geanina Codita

  53. Geanina Codita

    silvo , Bienvenido de nuevo, querido amigo.Premio Nobel, por supuesto.Una noche de gran belleza!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:29 pm

  54. Geanina Codita

    silvo , Bienvenido de nuevo, querido amigo.Premio Nobel, por supuesto.Una noche de gran belleza!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:29 pm

  55. Geanina Codita

    orianda ,şi eu am copiat-o , aşa cum povesteam mai sus, într-un comentariu.Cred că foarte mulţi au făcut acest lucru.O zi divină să ai , draga mea!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:31 pm

  56. Geanina Codita

  57. Geanina Codita

    Geocer ,metafora nopţii, mă bucur fiindcă ţi l-am readus prin faţa ochilor.Ne face bine la fiecare recitire.Pupici geaninoşi peste normă!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:32 pm

  58. Geanina Codita

    Geocer ,metafora nopţii, mă bucur fiindcă ţi l-am readus prin faţa ochilor.Ne face bine la fiecare recitire.Pupici geaninoşi peste normă!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:32 pm

  59. Geanina Codita

    Valentina ,iartă-mă , draga mea, astăzi nu prea am stat pe-acasă, am avut drumuri multe şi nu prea uşoare.Primesc cu toată dragostea pupicii valentinoşi care vor face casă bună cu cei geaninoşi, pe care îi trimit de urgentă către tine, draga mea dragă!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:34 pm

  60. Geanina Codita

  61. Geanina Codita

    Mikka ,sunt fericită dacă ţi-am făcut o bucurie privind postarea acestei poezii.Tuturor ne-a trezit amintiri recitind-o.Am venit astăzi , dar a fost o zi tare grea, te rog să mă ierţi fiindcă nu am dat niciun semn.Te îmbrăţişez peste normă, draga mea dragă!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:36 pm

  62. Geanina Codita

  63. Geanina Codita

    Ioana(DarkDrama),bine ai revenit, draga mea.Poezia despre care aminteşti este trecută pe lista de aşteptare.Îmi aminteşte de evenimente extrem de dureroase , însă o voi publica, merită.Te îmbrăţişez peste normă, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:38 pm

  64. Geanina Codita

  65. Geanina Codita

    Călin Hera,prospeţime şi înţelepciune.Bine ai revenit, Călin!O seară plină de frumos să ai!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:39 pm

  66. Geanina Codita

    Călin Hera,prospeţime şi înţelepciune.Bine ai revenit, Călin!O seară plină de frumos să ai!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 6:39 pm

  67. tartoras

    Draga mea draga, recitesc cu aceeasi placere aceasta lectie de viata, poezia lui Rudyard Kipling!Iti multumesc ca mi-ai reamintit-o!Sfarsit de sapamana scaldat in iubire si lumina!Numai bine!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 7:04 pm

  68. tartoras

  69. Geanina Codita

    tartoras ,bucuria sufletului meu nu are margini să ştiu că ţi-am dăruit clipe frumoase postând acestă poezie.Am pregătit pupicii geaninoşi în cantităţi industriale!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 7:08 pm

  70. Geanina Codita

  71. anonimul pamantean

    Bun gasit, parfum de poezie!Ma-mbat ori de cate ori intru pe blogul tau… Sa ai un weekend de poveste; sa fii iubita si fericita!Imbratisari si pupici cu mult lipici, sa nu scapi de ei nicicum.:)

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 8:51 pm

  72. anonimul pamantean

  73. Geanina Codita

    anonimul pamantean,bine ai revenit!De fapt, dacă stau bine să mă gândesc esşi singurul anonim care comentează pe blogul acesta unde după cum declari, te cam îmbeţi.Aşadar, anonimul privilegiat.Mulţumesc de urări şi o să încerc pupicii cu lipici…mmmm…s-ar putea să fie delicioşi…Gânduri din cele mai bune la orele serii şi îmbrăţişări peste normă!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 8:57 pm

  74. Geanina Codita

  75. flaviusobeada

    servus…nu am citit-o de mult… şi parca de fiecare data cind o citesc este… ca si cum as citi-o prima data! multumesctoate cele bune

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 10:28 pm

  76. flaviusobeada

    servus…nu am citit-o de mult… şi parca de fiecare data cind o citesc este… ca si cum as citi-o prima data! multumesctoate cele bune

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 10:28 pm

  77. Geanina Codita

    flaviusobeada,e ca şi cum ai citi-o prima dată, pentru toată viaţa.O seară frumoasă, prieten drag!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 10:32 pm

  78. Geanina Codita

    flaviusobeada,e ca şi cum ai citi-o prima dată, pentru toată viaţa.O seară frumoasă, prieten drag!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 10:32 pm

  79. Diana Z.

    Stii sa hranesti sufletul…Multumesc!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 10:34 pm

  80. Diana Z.

    Stii sa hranesti sufletul…Multumesc!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 10:34 pm

  81. Geanina Codita

    Diana Z.,bine ai revenit, draga mea!Îmediat vine comanda de hrană şi pentru noua zi ce bate nerăbdătoare la uşă.Cred că veţi începe noaptea cu un sărut…O noapte de mare minune , draga mea!

    Apreciază

    Iulie 24, 2009 la 10:38 pm

  82. Geanina Codita

  83. ARIPI DE FLUTURE

    superba poezie

    Apreciază

    Iulie 25, 2009 la 5:31 pm

  84. ARIPI DE FLUTURE

    superba poezie

    Apreciază

    Iulie 25, 2009 la 5:31 pm

  85. bl000g

    Am citit-o prima data intr-o traducere a lui Paunescu, inainte de '89, pe foaie A4 trasa la xerox (daca mi-e permisa exprimarea). Si mi-am copiat-o intr-un caiet. Am citit-o apoi la ora de romana si nimeni nu a zis nimic. Nici macar profesoara. Probabil ca era o poezie prea mare pentru acele timpuri. Mi-a placut reintalnirea cu ea aici, la tine pe blog. Iti multumesc…

    Apreciază

    Iulie 26, 2009 la 4:24 pm

  86. bl000g

  87. Geanina Codita

    ARIPI DE FLUTURE ,fată frumoasă, bine ai revenit!O poezie unică aş spune.O seară minunată!

    Apreciază

    Iulie 26, 2009 la 4:28 pm

  88. Geanina Codita

    ARIPI DE FLUTURE ,fată frumoasă, bine ai revenit!O poezie unică aş spune.O seară minunată!

    Apreciază

    Iulie 26, 2009 la 4:28 pm

  89. Geanina Codita

    bl000g ,eu îţi mulţumesc fiindcă recunoşti valoarea aceste poezii.Înainte de "89 prea puţini doreau să vorbească despre astfel de poezii, atunci subiectul era unul, dar nu neapărat şi digerabil.O zi plină de frumuseţe, prieten drag!

    Apreciază

    Iulie 26, 2009 la 4:30 pm

  90. Geanina Codita

  91. raza de soare

    superba poezie…am ami citit-o si o recitesc cu drag…fiindca pt mine e mai mult decat o poezie …e o lectie de viata!

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 3:17 pm

  92. raza de soare

    superba poezie…am ami citit-o si o recitesc cu drag…fiindca pt mine e mai mult decat o poezie …e o lectie de viata!

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 3:17 pm

  93. Vasile Andreica

    mi-am incercat si eu talentul de traducator la poezia asta, sa te uiti!

    Apreciază

    August 7, 2009 la 12:29 pm

  94. Vasile Andreica

    mi-am incercat si eu talentul de traducator la poezia asta, sa te uiti!

    Apreciază

    August 7, 2009 la 12:29 pm

  95. Geanina Codita

    raza de soare ,mă bucur mult să aflu că îţi plac versurile.O zi de mare frumuseţe!

    Apreciază

    August 7, 2009 la 12:32 pm

  96. Geanina Codita

    raza de soare ,mă bucur mult să aflu că îţi plac versurile.O zi de mare frumuseţe!

    Apreciază

    August 7, 2009 la 12:32 pm

  97. Geanina Codita

    Vasile Andreica ,bine ai revenit!Cu mare drag mă voi uita.Să ai o zi frumoasă!

    Apreciază

    August 7, 2009 la 12:33 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s