De vorbă cu viaţa…

Astăzi, dis-de –dimineaţă,
Mi-a bătut la uşă… minunata viaţă,
M-a rugat s-o las să intre-n casă
Şi să punem toate „cărţile” pe masă.
Aşa vrea ea să discutăm noi ”faţă-n faţă”,
Despre un drum ce duce către o nouă viaţă.
Mă-ntreabă multe, îmi pune infinite întrebări
Nu mai ştiu unde mă aflu de atâtea căutări.
Căutări ce-mi spun adesea,
„Încotro vrei să apuci?”
Eu răspund că n-am o ţintă
Vreau un lucru, doar atât,
Viaţa să nu mă mai mintă!
„Eşti minţit de viaţă, zici!
Atunci, cred că am greşit,
Nu ştiu ce fac eu aici.”
Spuse viaţa supărată fiindcă eu acuz
Tot ce mi se-ntâmplă şi consider un abuz..
Îi dăruiesc vieţii o cafea amară,
Ca să simtă cum mi-a fost aseară
Când, rătăcit cu gândurile mele,
Speram să aflu un răspuns privind către stele.
Răspunsul ce doresc să-l ştiu
Şi sper că nu e prea târziu,
La întrebarea ce mă mistuie acum
„Către ce mă-ndrept, care este drumul bun?”
Mă ia de mână viaţa şi-mi şopteşte
„Fă ceea ce simţi, iubeşte şi trăieşte,
E drumul cel mai sigur către împlinire,
Dă-i sufletului sens , umple-l de fericire!”
Acum, eu plec, sunt sigură că ştii
Ce drum s-alegi, să n-ajungi pe pustii,
Mă-nclin şi-i mulţumesc eu vieţii,
De sfatul ei , la ora dimineţii.

Sursa foto – http://www.prowallpapers.ro/drumuri-desktop-wallpapers.html

118 responses

  1. Carmen

    Doar un suflet plin de iubire poate sa scrie atat de minunat.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 8:56 am

  2. Carmen

  3. Mikka

    Frumoasa intalnire cu viata, cu punerea cartilor pe masa…Da, asta e cel mai bun drum„Fă ceea ce simţi, iubeşte şi trăieşte,E drumul cel mai sigur către împlinire,Dă-i sufletului sens , umple-l de fericire!”Implinit, poti merge oriunde, poti fi oriunde, si locul acela va inflori, chiar daca la inceput era pustiu.Multumim de sfatul vietii in ceas de dimineata si de aceasta frumoasa deschidere a zilei!Draga prietena, multumim de dar si ne alaturam tie, traind intens si plini de forta dragostei de viata!Bucura-te!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:30 am

  4. Mikka

  5. Geanina Codita

    Carmen ,bine ai venit, draga mea!mulţumesc pentru răbdarea de a mă citi, lucru pe care îl voi face şi eu de astăzi.Te-am adăugat cu mare drag în lista de prieteni.Te îmbrăţişez şi îţi urez o zi plină de frumos, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:30 am

  6. Geanina Codita

  7. Geanina Codita

    Mikka ,bine ai revenit, draga mea dragă!Toţi sperăm să parcurgem drumul vieţii cât mai frumos şi cât mai sănătos, ne dorim să facem cea mai bună alegere.Dacă reuşim, rămâne de văzut…Pupici geaninoşi peste normă trimit la urgenţe către minunata mea prietenă.Mi-e dor de Anjanina!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:35 am

  8. Geanina Codita

  9. April

    stai la taclale, ei? :)) dar cu folos.sfat bun ti-a dat viata!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:41 am

  10. April

  11. silvo

    Los sentimientos, son lo importante, un abrazo

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:43 am

  12. silvo

    Los sentimientos, son lo importante, un abrazo

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:43 am

  13. Geanina Codita

    April ,stau ,dar eu nu beau cafea, i-am dat doar vieţii, una amară ca să i se pară…viaţa dulce…Ha,ha,ha…Te îmbrăţişez cu mare, mare drag!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:45 am

  14. Geanina Codita

    April ,stau ,dar eu nu beau cafea, i-am dat doar vieţii, una amară ca să i se pară…viaţa dulce…Ha,ha,ha…Te îmbrăţişez cu mare, mare drag!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:45 am

  15. Geanina Codita

    silvo , sentimientos son más importantes, el sentimiento del amor sin el cual no podríamos vivir.Un día lleno de amor a ti, querido amigo!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:47 am

  16. Geanina Codita

    silvo , sentimientos son más importantes, el sentimiento del amor sin el cual no podríamos vivir.Un día lleno de amor a ti, querido amigo!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:47 am

  17. Geocer

    Ce ti-e si cu viata asta ! Sta la o cafea, la o barfa cu tine, dar dupa ce pleaca te pomenesti ca n-a lasat nimic in urma ei.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:50 am

  18. Geocer

  19. Geanina Codita

    Geocer ,metafora nopţii, ce-ţi veni de ai astfel de gânduri?În urma noastră rămâne doar ceea ce vrem noi să râmână, nimic altceva.O viaţă împlinită, prieten drag!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:53 am

  20. Geanina Codita

  21. Leo

    Geanina, cum culegi tu boabe de inspiratie in creierii noptii… :)Mi-au placut in mod deosebit versurile :"Eu răspund că n-am o ţintăVreau un lucru, doar atât,Viaţa să nu mă mai mintă!"Sa ai o zi precum ti-e sufletul !

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 10:09 am

  22. Leo

  23. orianda

    excelente ganduri, Geanina! ai un obicei atat de "prost" de-a ne incant la ceas de dimineata!!!si-ti multumim, sa te tina Dumnezeu langa noi, cu obiceiuri si defectele tale extraordinare!te pup si te imbratisesz!!!!!!!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 10:12 am

  24. orianda

  25. Geanina Codita

    Leo ,fascinant, în acelaşi timp ne citeam postările şi dădeam drumul la comentarii…Mulţumesc de comentariu, draga mea. Sperăm toţi într-o viaţă cum alta nu-i!Îmbrăţişări peste normă!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 10:14 am

  26. Geanina Codita

  27. Leo

    Chiar fascinant ! Se pare ca sufletele asemanatoare se sincronizeaza – am vorbit de multe ori despre asta cu Ajnanina…;)

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 10:15 am

  28. Leo

  29. Geanina Codita

    orianda ,bine ai revenit , draga mea!Încerc să transmit ceea ce am trăit, trăiesc şi ceea ce îmi doresc pe viitor.Defectele sper să le fac să dispară în timp, nu vreau să aibă nimeni de suferit …Pupici geaninoşi peste normă pentru o prietenă dragă!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 10:16 am

  30. Geanina Codita

  31. Geanina Codita

    Leo ,fascinantă sincronizare, aş spune, sincronizare perfectă dacă mi-e îngăduit…Mai trimit un transport de pupici geaninoşi ca să fie contul sincronizării plin.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 10:18 am

  32. Geanina Codita

  33. Mariana

    Geanina, m-ai pus mintea şi inima să caute o definire a vieţii…şi constat că e prea mult , că e prea mare, că e prea tainică să o pot constrânge în cuvinte…Viaţa e clipa dintre naştere şi moarte?!…Spunem mereu despre o anumită persoană că e ,,în viaţă"…Oare nu ar trebui să spunem ,,viaţa e în el"…Hristos spune: ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!"Această Viaţă nu minte, nu dezamăgeşte…Această Viaţă ne spune să iubim…Doar aşa avem un sens în viaţă…Prin Iubire vom cunoaşte adevărata Viaţă…Geanina dragă, la ceasul dimineţii ai vorbit cu poezia Vieţii…Aţi avut momentul vostru de taină…E minunat! Minunat!Fie ca viaţa să te îmbrăţişeze cu versu-i de iubire!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 10:23 am

  34. Mariana

  35. Geanina Codita

    Mariana ,buna mea prietenă, deseori stau la taină cu viaţa, îi mai spun ce am făcut, ce nu am făcut, ce aş vrea să fac şi cât pot duce.Cafea bea doar ea, eu mă rezum la un ceai cu aromă unică, de la prietena mea, Mikka.O viaţă plină de iubire, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 10:28 am

  36. Geanina Codita

  37. ivanuska

    Azi în zori chiar a vrut unu' să-mi ia viaţa, dar s-a încheiat cu bine…

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 11:00 am

  38. ivanuska

    Azi în zori chiar a vrut unu' să-mi ia viaţa, dar s-a încheiat cu bine…

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 11:00 am

  39. Geanina Codita

    ivanuska ,iar????????????Ce au cu tine, prieten drag?Am zâmbit , trebuie să recunosc…pentru că te-au lăsat în viaţă…Zile pline de viaţă şi fără evenimete trăite dimineaţă!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 11:04 am

  40. Geanina Codita

  41. mmary

    "Mă-nreabă multe, îmi pune infinite întrebăriNu mai ştiu unde mă aflu de atâtea căutări."…draga mea ,din aceasta discutie cu viata mi se poare ca tocmai ai aflat unde te afli si ce trebuie sa faci :esti pe" drumul cel mai sigur către împlinire,dă-i sufletului sens , umple-l de fericire!…fă ceea ce simţi, iubeşte şi trăieşte!"In intimitatea fiintei tale ai auzit glasul vietii ,sper ca el sa-ti daruiasca binecuvantare si pace,bucurie si multa iubire…esti o persoana investita cu valoare ,iar eu te imbratisez cu mult ,mult drag …

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 11:30 am

  42. mmary

  43. Geanina Codita

    mmary ,aşa cum am mai spus , stau deseori la sfat cu viaţa, îmi place să fac asta , cel mai mult, după miezul nopţii, când e multă linişte iar gândurile încearcă să găsescă cea mai frumoasă cale de a trăi.Nu ştiu exact căt de bine îmi iese, însă mă bucur de fieacre clipă.Mulţumesc de comentariu , draga mea prietenă.Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 11:40 am

  44. Geanina Codita

  45. Passion4God

    „Fă ceea ce simţi, iubeşte şi trăieşte…Dă-i sufletului sens , umple-l de fericire!” foarte frumos

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 11:58 am

  46. Passion4God

    „Fă ceea ce simţi, iubeşte şi trăieşte…Dă-i sufletului sens , umple-l de fericire!” foarte frumos

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 11:58 am

  47. Geanina Codita

    Passion4God ,bine ai venit!Numai aşa vom fi împăcaţi cu noi înşine.Ca să mă simt pe deplin împăcată te-am adăugat în lista de prieteni, am găsit pe blogul tău nişte trandafiri lila divini.O zi plină cu frumos şi iubire!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 12:03 pm

  48. Geanina Codita

  49. andibob

    Ce bine ar fi daca am reusi sa facem doar ceea ce simtim….

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 12:53 pm

  50. andibob

    Ce bine ar fi daca am reusi sa facem doar ceea ce simtim….

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 12:53 pm

  51. Geanina Codita

    andibob ,bine ai revenit, draga mea!Greu de crezut, dar eu asta fac , nu trebuie decât să-ţi doreşti cu adevărat,, iar viaţa va curge fără teamă.Pupici geaninoşi pornesc către tine pentru a te ajuita în luarea deciziilor dificile.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 1:01 pm

  52. Geanina Codita

  53. orianda

    sa nu te schimbi, dimpotriva! ramai asa mereu!!!noua ne placi asa!!!!!!!te pup si te rog sa daruiesti mereu din prea plinul tau pahar de iubire!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 1:16 pm

  54. orianda

  55. Passion4God

    multumesc..si eu la randul meu iti urmaresc blogul

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 1:22 pm

  56. Passion4God

    multumesc..si eu la randul meu iti urmaresc blogul

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 1:22 pm

  57. Geanina Codita

    orianda ,nu bate vântul schimbării, aşa am fost mereu şi aşa voi fi până în ultima clipă a vieţii, chiar dacă unele persoane se mai supără pe mine când le spun să plece fiindcă e mai bine aşa pentru ambele părţi.Un om drag mie mi-a spus de curând, că de multe ori iau palme de la oamenii la care am ţinut , tocmai pentru că era prea bine lângă mine, iar punctul pus de mine a fost mult prea radical, iar cei în cauză nu l-au putut suporta.Niciodată nu pun punct doar pentru că visez noaptea, te miri ce…Fac asta cu responsabilitate atunci când îmi este sufletul luat la palme.Cu toate acestea nu port ranchiună nimănui şi nu mă răzbun niciodată.Gânduri din cele mai curate trimit către tine, dragă prietenă!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 1:25 pm

  58. Geanina Codita

  59. Geanina Codita

    Passion4God ,astăzi am aflat cu bucurie acest lucru şi îţi mulţumesc cu tot sufletul.La bună recitire, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 1:26 pm

  60. Geanina Codita

    Passion4God ,astăzi am aflat cu bucurie acest lucru şi îţi mulţumesc cu tot sufletul.La bună recitire, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 1:26 pm

  61. Ale

    Cata dreptate "spune" poezia asta…

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 2:14 pm

  62. Ale

    Cata dreptate "spune" poezia asta…

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 2:14 pm

  63. Lisandru Cristian

    "Mă ia de mână viaţa şi-mi şopteşte„Fă ceea ce simţi, iubeşte şi trăieşte,E drumul cel mai sigur către împlinire,Dă-i sufletului sens , umple-l de fericire!” – această discuţie cu viaţa trebuie citită de cât mai multi oameni… Frumoase vorbe, Geanina… Trebuie să facem, exact ceea ce SIMŢIM… Să iubim şi să trăim prin iubire…

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 2:14 pm

  64. Lisandru Cristian

  65. andibob

    Parca ai ghicit ca sunt intr-un moment dificil. Azi am refuzat 2 locuri de munca mai bune decat ce am momentan 😦 Nu stiu ce naiba e cu mine 😦 Ce astept? 😦 Sa ma trezeasca cineva, pls! 😦

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 2:21 pm

  66. andibob

  67. Geanina Codita

    Ale ,bine ai revenit, buna mea prietenă!Poezia acesta ne învaţă regulile jocului cu viaţa.Te îmbrăţişez cu tot sufletul, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 2:23 pm

  68. Geanina Codita

    Ale ,bine ai revenit, buna mea prietenă!Poezia acesta ne învaţă regulile jocului cu viaţa.Te îmbrăţişez cu tot sufletul, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 2:23 pm

  69. Geanina Codita

    Cristian ,bine ai revenit, prieten drag!Da, mă gândeam şi eu , dacă noi nu simţim şi nu trăim viaţa cu intensitate, atunci cine?Mulţumesc pentru comentariu şi-ţi trimit pupici geaninoşi peste normă.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 2:28 pm

  70. Geanina Codita

  71. Geanina Codita

    andibob ,dacă le-ai refuzat, înseamnă că nu reprezentau aşteptările tale.Am uitat să-ţi spun…am dat în bobi şi apoi am răspuns comentariului tău…ha,ha,ha…mai glumesc şi eu…Dar ştiu să citesc foarte bine în suflet…Îmbrăţişări peste normă, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 2:30 pm

  72. Geanina Codita

  73. Călin Hera

    Sunt bune discutiile astea fată-n fată.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 3:01 pm

  74. Călin Hera

    Sunt bune discutiile astea fată-n fată.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 3:01 pm

  75. Lisandru Cristian

    Am mai trecut un pic, cred că duceam dorul pupicilor geaninoşi!!!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 3:34 pm

  76. Lisandru Cristian

    Am mai trecut un pic, cred că duceam dorul pupicilor geaninoşi!!!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 3:34 pm

  77. gabriela

    draga mea viata ti-a daruit acest minunat talent de a scrie poezie pentru sufletele noastre,cred ca ti-a aratat drumul cel mai bun.sa mergi fericita pe drumul ales de tine oricare ar fi el.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 3:39 pm

  78. gabriela

  79. Geanina Codita

    Călin Hera ,sunt discuţii pe care le am zilnic cu mine însămi, cu viaţa…Mulţumesc de vizită.O zi frumoasă, Călin!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 3:39 pm

  80. Geanina Codita

    Călin Hera ,sunt discuţii pe care le am zilnic cu mine însămi, cu viaţa…Mulţumesc de vizită.O zi frumoasă, Călin!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 3:39 pm

  81. Geanina Codita

    gabriela,ce să mai zic, m-au copleşit cuvintele tale trimise cu multă căldură către sufletul meu…Ca orice supravieţuitor sper de fiecare dată că am ales drumul cel mai bun, cel mai frumos, cel mai sănătos.În rest , vă dăruiesc poezii şi multe zâmbete.Să ai o zi precum gândurile tale, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 3:44 pm

  82. Geanina Codita

  83. Geanina Codita

    Cristian ,deja se duse vorba că sunt pupăcioasa blagosferei, asta am citit pe câteva bloguri, iar asta mă umple de bucurie, iar pe voi de pupici geaninoşi pe care îi trimit de fiecare dată cu mare drag.Acum, ca să completăm norma, trimit şi îmbrăţişări în teancuri…

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 3:46 pm

  84. Geanina Codita

  85. starsgates

    E bine să încerci să faci doar ceea ce simţi, doar că nu e mereu posibil.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 5:15 pm

  86. starsgates

    E bine să încerci să faci doar ceea ce simţi, doar că nu e mereu posibil.

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 5:15 pm

  87. Geanina Codita

    starsgates ,încercăm, facem tot ceea ce putem, cu voinţă şi dorinţă reuşim de cele mai multe ori.O seară frumoasă, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 6:12 pm

  88. Geanina Codita

    starsgates ,încercăm, facem tot ceea ce putem, cu voinţă şi dorinţă reuşim de cele mai multe ori.O seară frumoasă, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 6:12 pm

  89. Mikka

    Geanina querida, si mie mi-e dor, da uite, trece vremea si o sa facem sigur o vedere… Musai-musai…Alegerile? Mereu au fost cele mai bune. In momentul alegerii, asa am crezut toti. Mai incolo, credem ca poate am gresit. Si mai incolo, vedem iar ca a fost bine. Ceva, acolo, a fost bine…Vorba aia, doar Dumnezeu ne intelege… El stie, nu??? Uneori, ne mai si arata… :)))

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 6:57 pm

  90. Mikka

  91. Geanina Codita

    Mikka ,întrevederea se întrevede cât de curând, draga mea.Acum ascult Lady in Red…chiar asta urmează pe bandă…Asta ca să îmi amintească şi mai abitir de întâlnirea noastră…prima, dar…niciodată ultima…Despre viaţă şi drumuri, numai Dumnezeu ştie cum e cel mai bine, noi încercăm să trăim frumos şi demn, cum îmi place mie să spun.Trupa se pare că este pregătită pentru întâlnirea de zile mari, aşa că …se apropie…Pupici geaninoşi în valuri trimit, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 7:04 pm

  92. Geanina Codita

  93. Mikka

    Lady in Red.. Data viitoare, vei fi Dona Alba? una fericita, desigur…Ma apuc sa exersez cantece de pahar si dansul in jurul focului. Tu vino cu poeziile tale superbe… dans de care vrei… Cred ca Ajnanina va aduce sacul cu povesti si serbet… Vorbim, povestim…Noapte magica, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 8:58 pm

  94. Mikka

  95. salmi

    „Fă ceea ce simţi, iubeşte şi trăieşte,E drumul cel mai sigur către împlinire,Dă-i sufletului sens , umple-l de fericire!”Superb Geanina, mi-am umplut iar sufletul…multumesc!O seara implinita sa ai!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:22 pm

  96. salmi

  97. flaviusobeada

    Servus Geanina…Cafeaua amară dată vieţii… ne dă gustul deplin al clipelor… şi ele dulci sau amare… :)toate cele bune, dragă prietenă

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:48 pm

  98. flaviusobeada

    Servus Geanina…Cafeaua amară dată vieţii… ne dă gustul deplin al clipelor… şi ele dulci sau amare… :)toate cele bune, dragă prietenă

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 9:48 pm

  99. elena marin-alexe

    Da-i sufletului sens…umple-l de fericire…Imtr-adevar viata fara fericire, macar o picatura…chiar nu are sens, numai ca fericirea nu poate fi atinsa atat de usor decat de sufletele care ating acea stare de multumire neconditionata.Noapte linistita Geaninuta!

    Apreciază

    Iulie 28, 2009 la 11:29 pm

  100. elena marin-alexe

  101. Dilimache

    Cred ca asta trebuie sa intelegem pentru a fi fericiti, ca Dumnezeu ne-a oferit instinctele pentru a ne ocroti trupul doar ca sa avem noi timp pentru a ingriji, tot instinctiv, sufletul. Nu e egoism , e respect fata de creatia care suntem. Sa fim fericiti!

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 12:46 am

  102. Dilimache

  103. boss

    Cand ti-am citit poezia, mi-am adus aminte de un vers care m-a impresionat, asta si pentru ca era cantat de o fetita de 4 ani (Cleopatra Stratan)….. vers de o greutate inimaginabila… "Ghita, ce-i cu viata ta?"Frumos Genina!O zi racoroasa!

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 7:40 am

  104. boss

  105. Geanina Codita

    Mikka ,albă şi dona , desigur, draga mea dragă.Iar face Enelul figuri de două zile şi pică netul într-o mare veselie .Poezii avem, şampanie …oooo…multă, voie bună nu mai spun , aşadar petrecereeeee…Fericită??? of course…Te îmbrăţişez cu mare drag!

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 10:01 am

  106. Geanina Codita

  107. Geanina Codita

    salmi ,seara a fost împlinită şi umplută de mult bine, draga mea.Sunt fericită să ştiu că ţi-am umplut sufletul de bucurie.Pupici geaninoşi peste normă trimit cu viteza luminii, o să-i vezi proiectaţi pe camerele acelea live din Visby.

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 10:03 am

  108. Geanina Codita

  109. Geanina Codita

    flaviusobeada,bine ai revenit, prieten drag!Când mai mergeam pe la petreceri ceream de ceva amar de băut ca să mi se pară viaţa dulce…cafeaua nu e pasiunea mea, nu consum de niciun fel…O zi de mare frumuseţe şi multe îmbrăţişări!

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 10:05 am

  110. Geanina Codita

  111. Geanina Codita

    elena marin-alexe ,ce urări şi gânduri frumoase!Ca de fiecare dată, mă răsfăţ.Mulţumesc cu tot sufletul pentru trecerea pragului virtual, mă onorează.O zi plină de frumos, draga mea!

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 10:07 am

  112. Geanina Codita

  113. Geanina Codita

    Dilimache ,bine ai revenit, draga mea !Fericire este din belşug, iubirea curge precum mierea, este suficient să deschidem inima şi să primim.Îmbrăţişări peste normă!

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 10:09 am

  114. Geanina Codita

  115. Geanina Codita

    boss ,bine ai revenit, la o porţie de viaţă!Chiar aşa, de multe ori ne întrebăm ce-i cu viaţa noastră şi începem să căutăm răspunsurile prin sertarele memoriei.Să ai o zi cu multe răspunsuri divine din partea vieţii, Cătălin!

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 10:12 am

  116. Geanina Codita

  117. raza de soare

    daca a venit viata in vizita inseamna ca esti una dintre cei fericiti…putini au timp si rabdare sa-i dea ocazia vietii sa le spuna adevarul despre menirea lor in lume…

    Apreciază

    Iulie 29, 2009 la 3:09 pm

  118. raza de soare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s