Noapte de vis

Sunt zile de vis, zile sublime,
Sunt zile pe care mi le-ai umplut de bine,
Aleg drumul drept şi sigur, ce duce spre tine,
Drum plin de speranţă şi ore puţine.

24 de ore, e mult, e puţin?
Ca eu să mă umplu de gustul divin,
E gustul de floare din suflet frumos,
Şi aroma de roşu din gândul spumos.

Un gând exploziv l-atingerea lină,
Un gând ce nu poate în frâu să mai ţină,
Trăiri şi fiori, pe spate şi trup,
Ce acum se preling din gând şi sărut.

Îmi ţii mâna strâns, mă mângâi şi-mi zici,
Ai ochi de smarald, cu ei mă seduci,
Înnot în adâncuri, nelinişti şi bine,
Rogu-te, salvează-mă de la înecuri sublime.

Salvat tu vei fi de braţele mele,
Ce te vor împinge-n străfunduri cu stele,
Stele ce ard, se ating, explodează,
Din marea iubire ce-o ţii mereu trează.

Iubire ce naşte din mine, din tine,
Iubire candidă în nopţile pline
De gânduri, sărut şi viaţă trăită,
Cu patimi arzânde în noaptea sortită.

În noaptea ce-am scris cu iubire pe viaţă,
Clipă de clipă, înflorind bucuria pe faţă,
Iar tu mi-ai şoptit duios la ureche,
Te iubesc, te doresc, minunea mea pereche!

Sursa foto – http://images.google.ro/images

112 responses

  1. ajnanina

    iar n-ai dormit toata noaptea…ai muncit in fabrica ta de pupici…tinerete, tinerete… :))

    Apreciază

    August 6, 2009 la 6:28 am

  2. ajnanina

  3. andibob

    lmi place la nebunie ca nu iti ajung cele 24 de ore …pentru cat ai de iubit 😉

    Apreciază

    August 6, 2009 la 7:14 am

  4. andibob

  5. Geanina Codita

    ajnanina ,draga mea dragă, am adormit pe la ora 00, însă a sunat telefonul pe la ora 2 şi nu am mai adormit. Şi am trecut la fabrica de făurit pupici.Îmbrăţişări peste normă, draga mea dragă!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 7:25 am

  6. Geanina Codita

  7. Geanina Codita

    andibob ,draga mea, mereu am spus că eu sunt mai…nesătulă…Mai glumesc şi eu. Sper să îmi ajungă viaţa pentru iubire.O zi plină de frumos, draga mea!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 7:26 am

  8. Geanina Codita

  9. orianda

    cum te sacrifici tu pentru o noua doza de iubire pentru ceilalti!cum sa-ti multumim Geanina?oare ne e deajuns un veac sa te facem sa cresti in iubire pentru planeta asta insetata?esti o minune!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 8:00 am

  10. orianda

  11. Geanina Codita

    orianda,draga mea, nu este sacrificiu ,Mă bucur să vă afer aceste versuri, voi sunteţi cititorii mei şi vă iubesc, o spun asta fără urmă de ipocrizie.Acesta este adevărul, iar iubire , aşa cum am mai spus este şi va fi un sentiment înălţător.Te îmbrăţişez cu mare drag, buna mea prietenă!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 8:40 am

  12. Geanina Codita

  13. mmary

    "Sunt zile de vis, zile sublime,Sunt zile pe care mi le-ai umplut de bine,Ca eu să mă umplu de gustul divin…Un gând exploziv l-atingerea lină,Un gând ce nu poate în frâu să mai ţină…Stele ce ard, se ating, explodează,Din marea iubire ce-o ţii mereu trează."ce frumos straluceste iubirea in tine Geanina…Fie ca "iubirea candida din noptile pline " sa nasca in tine doar dulci suspine si "sa te salveze de inecuri sublime"…Dumnezeu sa te imbratiseze cu toate splendorile iubirii Sale draga mea draga…:)

    Apreciază

    August 6, 2009 la 8:44 am

  14. mmary

  15. Geanina Codita

    mmary,pare incredibil dar se pare că am publicat una la cealaltă în acelaşi timp.Asta da, sincronizare…Mulţumesc de gândurile tale bune şi curate.Te îmbrăţişez cu mare drag şi trimit pupici geaninoşi în cantităţi industriale!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 8:47 am

  16. Geanina Codita

  17. Mikka

    Geanina scumpa, imi place cum pasesti pe petale de trandafiri…Zilele de vis sa nu se mai termine, douazeci si patru sa se mareaaaaasca, pline de"gustul de floare din suflet frumos,Şi aroma de roşu din gândul spumos."Multumim de impartasirea cantecului tau/al vostru de iubire!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 8:54 am

  18. Mikka

  19. Geanina Codita

    Mikka ,draga mea dragă, toate secundele de iubire le-am trimis către voi, cititorii mei fideli.Mi-e tare dor de tine, de un ceai cu aromă unica.Îmbrăţişări peste normă , draga mea dragă!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 9:00 am

  20. Geanina Codita

  21. gabriela

    ultima strofa este cea mai divina,si plina de iubirea celor doi,iar tu geanina ne daruiesti ore,zile ,nopti pline de poezii frumoase,sa fii iubita asa cum iti doresti,n-ar strica ,ca ziua sa fiea de 48 de ore macar cateodata.

    Apreciază

    August 6, 2009 la 9:04 am

  22. gabriela

  23. Geanina Codita

    gabriela,iubirea este divină, iar tu, draga mea o prietenă minunată, care îmi lasă de fiecare dată gânduri dintre cele mai frumoase, iar pentru asta îţi mulţumesc cu tot sufletul.Dacă ziua ar avea 7 zile, aş striga de fericire, dar este bine şi aşa …Să ai o zi sublimă, draga mea!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 9:07 am

  24. Geanina Codita

  25. Carmen

    24 de ore, e mult, e puţin?Ca eu să mă umplu de gustul divin,E gustul de floare din suflet frumos,Şi aroma de roşu din gândul spumos.Ca intotdeauna versurile tale imi mangaie sufletul.

    Apreciază

    August 6, 2009 la 9:30 am

  26. Carmen

  27. Geanina Codita

    Carmen ,ca de fiecare dată vizitele tale îmi fac o reală plăcere.Mulţumesc pentru minunatele gânduri, aştept cu mare drag să revii.Te îmbrăţişez şi îţi trimit pupici geaninoşi în cantităţi industriale.

    Apreciază

    August 6, 2009 la 9:33 am

  28. Geanina Codita

  29. silvo

    Me encanta este poema, un abrazo Geanina

    Apreciază

    August 6, 2009 la 9:56 am

  30. silvo

    Me encanta este poema, un abrazo Geanina

    Apreciază

    August 6, 2009 la 9:56 am

  31. Mikka

    Si mie mi-e dor… Dar timpul le aseaza pe toate.Pentru tine, acum, e un alt timp…Bucura-te! Bucurati-va!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:05 am

  32. Mikka

  33. Ana-Maria

    Geanina…azi am asa o stare de veselie,cred ca mi s-a defectat mansarda…si am reusit sa citesc poezia asta a ta cap-coada si mi-a placut tare mult…are asa,un optimism…aparte…mi-a placut mult!Fabrica de pupici?!Heheheheheeeee,ce fain suna!:D

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:08 am

  34. Ana-Maria

  35. Geanina Codita

    silvo , es un gran amigo, cada vez que vienen a leer lo que escribe, y me siento honrado. Gracias!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:11 am

  36. Geanina Codita

    silvo , es un gran amigo, cada vez que vienen a leer lo que escribe, y me siento honrado. Gracias!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:11 am

  37. Geanina Codita

    Mikka ,ne vom revedea cât de curând, draga mea dragă!Bucuria să fie şi în sufletul tău!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:12 am

  38. Geanina Codita

    Mikka ,ne vom revedea cât de curând, draga mea dragă!Bucuria să fie şi în sufletul tău!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:12 am

  39. Geanina Codita

    Ana-Maria,vreau de multă vreme să îţi spun că îmi eşti tare dragă.Te simt foarte aproape de sufletul meu fiindcă simt că eşti "un om dintr-o bucată" cum se spune.Ador tipul acesta de oameni.Mă onorează comentariul tău şi te îmbrăţişez cu tot dragul, minunată prietenă!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:14 am

  40. Geanina Codita

  41. Lisandru Cristian

    Atunci când iubim, timpul zboară… Şi nu doreşte să facă vreo pauză, pentru a permite îndrăgostiţilor să se bucure mai mult de apropiere… Dar poţi să simţi 24 de ore de iubire aşa cum nu ai mai simţit niciodată… Frumoasă poezie, Geanina, scrisă cu acel suflet mare pe care îl ai… Îţi trimit o mare îmbrăţişare!!!!!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:19 am

  42. Lisandru Cristian

  43. Geanina Codita

    Cristian ,timpul acela pe care l-ai tot luat la palme…"Dar poţi să simţi 24 de ore de iubire aşa cum nu ai mai simţit niciodată.."Asta chiar îmi plăcu, Maestre!Pupici geaninoşi alături de îmbrăţişări peste normă trimit către tine!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:23 am

  44. Geanina Codita

  45. Lisandru Cristian

    "Iubire ce naşte din mine, din tine,Iubire candidă în nopţile plineDe gânduri, sărut şi viaţă trăită,Cu patimi arzânde în noaptea sortită.În noaptea ce-am scris cu iubire pe viaţă,Clipă de clipă, înflorind bucuria pe faţă,Iar tu mi-ai şoptit duios la ureche,Te iubesc şi te doresc, minunea mea pereche!" – înflorirea iubirii este aşteptată de fiecare dată cu mare bucurie… Şi are loc după ce îndrăgostiţii o udă la rădăcină cu şoaptele lor fierbinţi… "Maestrul" primeşte cu mare drag toţi pupicii geaninoşi…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:57 am

  46. Lisandru Cristian

  47. Geanina Codita

    Cristian,iubirea înfloreşte întotdeauna din sufletele curate.Eu cânt iubirea de câteva luni pe acest blog şi observ că sufletele care o citesc o doresc tot mai mult .Mă gândeam că o să-mi spună cineva să mă opresc… fiindcă e prea mult.Dar se pare că iubirea este în fiecare dintre noi, o dorim cu intensitate, iar asta mă bucură peste măsură.Îmbrăţişări peste normă, Cristi!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 11:03 am

  48. Geanina Codita

  49. Lisandru Cristian

    Nu ai de ce să te opreşti, pentru că iubirea trebuie cântată permanent. Iar pasiunea oferă puteri nebănuite şi nelimitate – "Un gând exploziv l-atingerea lină,Un gând ce nu poate în frâu să mai ţină,Trăiri şi fiori, pe spate şi trup,Ce acum se preling din gând şi sărut" – explozie de trăiri şi de senzaţii…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 11:13 am

  50. Lisandru Cristian

  51. Geanina Codita

    Cristian , o imagine ce o trimit cu mare drag către cititori, sper să nu rămână doar atât şi să iubescă clipă de clipă cu pasiune.Aceleaşi gânduri şi către tine, Maestre!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 11:22 am

  52. Geanina Codita

  53. INCERTITUDINI

    Cine va fi stabilind chestia asta ca zilele , desi ca durata sunt aceleasi pentru toti, ca intensitate/trairi/ continut..sunt atat de diferit simtite. Mie, de exemplu, ziua de ieri mi s-a parut foarte ciudata- cutremur, discutii interminabile despre criza, crime, bani, ploi, si cate si mai cate. Tu, Geanina, probabil voi, poetii, faceti abstractie de toate. Va retrageti in turnul vostru de fildes si priviti printr-un ochean , dincolo de realitate. De acolo, vedeti curcubeul.O zi cum ti- o doresti!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 11:32 am

  54. INCERTITUDINI

  55. Geanina Codita

    INCERTITUDINI ,de la tine vin draga mea. Îmi plăcu postarea teribil, m-am regăsit în totalitate acolo.Mulţumesc de comentariu, mă onorează şi mă înclin!Ar fi de prisos ca eu să mai adaug ceva lângă astfel de gânduri.Te îmbrăţişez peste normă, draga mea dragă!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 11:35 am

  56. Geanina Codita

  57. simioncristian

    Geanina, e bine sa mai si dormi! Altfel o sa fii o poeta cu cearcane! 🙂 Am o curiozitate: cine a sunat la ora 2? Rudele din SUA? 🙂

    Apreciază

    August 6, 2009 la 1:47 pm

  58. simioncristian

    Geanina, e bine sa mai si dormi! Altfel o sa fii o poeta cu cearcane! 🙂 Am o curiozitate: cine a sunat la ora 2? Rudele din SUA? 🙂

    Apreciază

    August 6, 2009 la 1:47 pm

  59. Geanina Codita

    simioncristian,bine ai revenit, în forţă aş vrea să spun!De 5 minute râd, dar râd înfiorător, bieţiii vecini.Cu mâna pe inimă spun că nu era decât mama la telefon…Îmbrăţişări peste normă!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 1:55 pm

  60. Geanina Codita

  61. Lisandru Cristian

    Geanina, te rog frumos, se poate fără "Maestre"? Nu de alta, draga mea, dar "maestrul" se înroşeşte până peste urechi din cauza emoţiilor… Sărutări dulci gazdei şi la cât mai multe asemenea versuri…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 2:03 pm

  62. Lisandru Cristian

  63. Geanina Codita

    Cristian , dacă mă rogi aşa de frumos, o să mă rezum la a-ţi spune doar"domnule artist".Sper să nu mă părăsescă muza…Te îmbrăţişez cu drag!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 2:12 pm

  64. Geanina Codita

    Cristian , dacă mă rogi aşa de frumos, o să mă rezum la a-ţi spune doar"domnule artist".Sper să nu mă părăsescă muza…Te îmbrăţişez cu drag!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 2:12 pm

  65. Lisandru Cristian

    Şi "artist" şi "domn" pe deasupra… Mă înclin şi depun la picioarele gazdei buchet de gânduri bune…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 2:45 pm

  66. Lisandru Cristian

    Şi "artist" şi "domn" pe deasupra… Mă înclin şi depun la picioarele gazdei buchet de gânduri bune…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 2:45 pm

  67. Geanina Codita

    Cristian ,primesc cu mare drag acet buchet ce aduce prospeţime în casă şi în suflet.Modest ca de fiecare dată, însă toată lumea ştie că eşti un Maestru în ale penelului.Pupici geaninoşi pentru inspiraţie!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 2:51 pm

  68. Geanina Codita

  69. Ioana(DarkDrama)

    Bine te-am regăsit… mă bucur să găsesc o astfel de poezie..prima strofă m-a pus așa de tare pe gânduri. E exact genul ăla de poezie care te învârte pușin, involuntar, prin trecut…îmbrățișări

    Apreciază

    August 6, 2009 la 2:54 pm

  70. Ioana(DarkDrama)

  71. Geanina Codita

    Ioana(DarkDrama),bine ai revenit, draga mea.Mă bucur să aflu că îţi plac versurile.Chiar mă gândeam la tine şi la admitere, dacă ai făcut deja alegerea.Te îmbrăţişez cu mare , mare drag!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 2:57 pm

  72. Geanina Codita

  73. Lisandru Cristian

    Păi ce să mai spună şi "artistul"? Şi-ar dori să fie tot timpul cât mai inspirat, pentru a primi constant pupicii geaninoşi… "Profitor" mai sunt…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 3:43 pm

  74. Lisandru Cristian

    Păi ce să mai spună şi "artistul"? Şi-ar dori să fie tot timpul cât mai inspirat, pentru a primi constant pupicii geaninoşi… "Profitor" mai sunt…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 3:43 pm

  75. Geanina Codita

    Cristian,foarte bine, domnule artis, profitaţi ca un Maestru de pupicii geaninoşi peste normă.Cu mare drag îi trimit.

    Apreciază

    August 6, 2009 la 3:47 pm

  76. Geanina Codita

    Cristian,foarte bine, domnule artis, profitaţi ca un Maestru de pupicii geaninoşi peste normă.Cu mare drag îi trimit.

    Apreciază

    August 6, 2009 la 3:47 pm

  77. Ana-Maria

    Multumesc frumos ,Geanina!!!Cred,insa, ca ma supraevaluezi…:D

    Apreciază

    August 6, 2009 la 3:47 pm

  78. Ana-Maria

    Multumesc frumos ,Geanina!!!Cred,insa, ca ma supraevaluezi…:D

    Apreciază

    August 6, 2009 la 3:47 pm

  79. Geanina Codita

    Ana-Maria,asta am simţit de la bun începu, aici nu este vorba de complimente, eu nu fac, este un adevăr pe care îl susţin.Pupici geaninoşi peste normă, pentru o prietenă dragă!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 3:49 pm

  80. Geanina Codita

  81. Dri Viaro

    Oi, vim conhecer seu blog, e desejar um bom diabjsssaguardo sua visita 🙂

    Apreciază

    August 6, 2009 la 3:53 pm

  82. Dri Viaro

    Oi, vim conhecer seu blog, e desejar um bom diabjsssaguardo sua visita 🙂

    Apreciază

    August 6, 2009 la 3:53 pm

  83. Geanina Codita

    Dri Viaro, obrigado pela visita e comentário.Espero com grande amor de volta.Eu vou te fazer uma visita em breve.Um lindo dia!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 4:02 pm

  84. Geanina Codita

    Dri Viaro, obrigado pela visita e comentário.Espero com grande amor de volta.Eu vou te fazer uma visita em breve.Um lindo dia!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 4:02 pm

  85. simioncristian

    eu credeam cu numai cineva bulversat de fusul orar ar putea suna la ora aia… Salutari mamei tale! Sa inteleg ca insomnia se mosteneste? 🙂

    Apreciază

    August 6, 2009 la 4:41 pm

  86. simioncristian

    eu credeam cu numai cineva bulversat de fusul orar ar putea suna la ora aia… Salutari mamei tale! Sa inteleg ca insomnia se mosteneste? 🙂

    Apreciază

    August 6, 2009 la 4:41 pm

  87. Geanina Codita

    simioncristian ,Nuuuuuuuuuuuuuu, mama ştia că eu nu prea dorm şi m-a sunat să vadă dacă sunt bine, atâta tot.Mulţumesc de urări, în general , toţi dorm, numai eu bântui.O seară plină de frumos!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 4:45 pm

  88. Geanina Codita

  89. Sasha

    cand citesc simt o emotie profunda,foarte foarte foarte frumos,plin de sentimente care iti ajung la inima,se vede ca sunteti deosebita si plina de iubire si sincer multumesc pentru ca daruiti si mai departe :)o continuare a saptamanii minunata!!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 6:41 pm

  90. Sasha

  91. salmi

    Oh nu Geanina, sa nu te opresti sa canti iubirea, dragostea, indragosteala…niciodata! E o reala placere de fiecare data cand trec pe la tine, prin casutza dragostei eterne…sentimentele induse de poeziile tale ma ridica suuuus de tot, imaginatia nu-mi da pace ;). Minunat, frumos, divin…nu stiu ce as putea spune mai mult decat ca imi esti tare draga…poeziile tale fac atat de bine sufletului, indiferent ca e plin sau gol de iubire. Pe cei care au iubire, poeziile tale ii fac sa creada mai departe in ea, iar celor care spera la o iubire, poeziile tale le dau sperantelor o continuitate…Multumesc mult, trec aproape zilnic pe aici chiar daca nu scriu mereu…Pupici medievali saptamana asta ;).

    Apreciază

    August 6, 2009 la 6:46 pm

  92. salmi

  93. Geanina Codita

    Sasha ,bine ai venit!Mă simt onorată de comentariu, mi se pare mult spus "deosebită", eu mă văd un om simplu care transmite ceea ce simte.O singură rugămite am , să îmi spui pe nume.Mă cheamă Geanina şi de astăzi suntem prietene.Mulţumesc pentru vizită şi comentariu, te voi aştepta de fiecare dată cu plăcere.O seară plină de frumos!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 6:56 pm

  94. Geanina Codita

  95. Geanina Codita

    salmi,ce să mai spun, sunt la fără cuvinte…cu toată modestia…Nici nu ştii cât mă bucur să aflu că îţi plac versurile scrise de mine.Ele pleacă din adâncul sufletului meu către sufletele voastre, cu toată dragostea.Pupici geaninoşi în cantităţi industriale.

    Apreciază

    August 6, 2009 la 6:59 pm

  96. Geanina Codita

  97. Lisandru Cristian

    S-a întors "artistul" ca să mai beneficieze de o porţie de pupici geaninoşi… Perfuzii cu dor, aceasta este realitatea… @Salmi – aşa este, îţi dau şi eu dreptate… Poeziile Geaninei se pot rezuma astfel – IUBIRE DEPLINĂ ŞI ÎNDEMN LA IUBIRE DEPLINĂ…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 7:05 pm

  98. Lisandru Cristian

  99. Geanina Codita

    Cristian ,sincer, sunt fericită să aflu că cititorii mei primesc cu sufletul deschis ceea ce le transmit prin vers.Trebuie să recunosc, Maestre, că asta transmit de fiecare dată IUBIREA DEPLINĂ, iar pentru asta vă teleportez o cantitate impresionantă de pupici geaninoşi.

    Apreciază

    August 6, 2009 la 7:12 pm

  100. Geanina Codita

  101. Lisandru Cristian

    Pupici teleportaţi… Este pentru prima oară când aflu că există aşa ceva… Şi nu suntem în Star Trek… Da, Geanina, reuşeşti să transmiţi de fiecare dată o poftă nebună de iubire…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 8:26 pm

  102. Lisandru Cristian

    Pupici teleportaţi… Este pentru prima oară când aflu că există aşa ceva… Şi nu suntem în Star Trek… Da, Geanina, reuşeşti să transmiţi de fiecare dată o poftă nebună de iubire…

    Apreciază

    August 6, 2009 la 8:26 pm

  103. Geanina Codita

    Cristian,atunci misiunea este îndeplinită, finalul va fi minunat, oamenii vor iubi curat, necondiţionat.Gânduri din cele mai frumoase, Cristi!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 8:33 pm

  104. Geanina Codita

    Cristian,atunci misiunea este îndeplinită, finalul va fi minunat, oamenii vor iubi curat, necondiţionat.Gânduri din cele mai frumoase, Cristi!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 8:33 pm

  105. ARIPI DE FLUTURE

    frumoase sentimente si frumoase ganduri:)

    Apreciază

    August 6, 2009 la 9:59 pm

  106. ARIPI DE FLUTURE

    frumoase sentimente si frumoase ganduri:)

    Apreciază

    August 6, 2009 la 9:59 pm

  107. Geanina Codita

    ARIPI DE FLUTURE gânduri curate şi sincere, draga mea prietenă.Mulţumesc de vizită la ceas de seară, mă simt onorată.Pupici geaninoşi trimit către tine cu toată dragostea!

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:03 pm

  108. Geanina Codita

  109. Logan y Lory

    Zile şi nopţi de iubire, care nu lipseşte niciodată să ne dea energia necesară pentru a începe în fiecare zi.Zile şi nopţi petrecute în dragoste.O imbratisare din Spania.

    Apreciază

    August 6, 2009 la 10:51 pm

  110. Logan y Lory

  111. Geanina Codita

    Logan y Lory ,multă bucurie îmi aduce în suflet vizita acesta .Iubire trimit prin versuri şi către cititorii mei din Spania.Aştept cu mare drag revenirea ta şi te îmbrăţişez peste normă!

    Apreciază

    August 7, 2009 la 7:28 am

  112. Geanina Codita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s