IUBIREA CA O FLOARE

Am ridicat între noi zid fraged de flori,
Atingerea albă şi pură a florii naşte fiori,
Din ploaie de flori, iubire şi dulce mireasmă
Ridic alt zid metaforic clădind astfel o casă.

E casa iubirii şi casa dorinţelor ascunse,
O casă în care visele sunt oricând atinse,
Din floare de colţ construiesc cină divină,
Prin ochiul casei lampa trimite flori de lumină.

Pe patul de flori construit din roşu de roză
Am pus pernă de tei şi aşternuturi de tuberoză,
Să-nvelesc al tău trup gingaş de albăstrea,
Să respiri prin toţi porii numai dragostea mea.

Te ating, te cuprind, te doresc, te iubesc,
Sub tavanul de maci sentimente adânci înfloresc,
Modelez flori de rouă pe spate fierbinte şi pur,
Cu buza însetată şi arsă sărutul ţi-l fur.

Freamăt de spin răsună prin glasul tău diafan,
Frenetic plimb mâna pe trupul întins pe divan,
Iubirea o beau cu nesaţ din floare de orhidee,
Licoarea mă-mbată, m-aruncă-n extaz trup de femeie.

104 responses

  1. Cristian Lisandru

    Bună seara, iubita mea, îţi spun de la distanţă de un vis şi câţiva centimentri care ne despart. E din ce în ce mai frumos în această casă în care iubirea aşează petale pe suflete…"E casa iubirii şi casa dorinţelor ascunse,O casă în care visele sunt oricând atinse,Din floare de colţ construiesc cină divină,Prin ochiul casei lampa trimite flori de lumină"…O casă a iubirii, singura casă în care niciun vis nu poate rămâne de neatins. Florile de lumină se strâng în buchet magic, iar cina divină – recunosc că beneficiez de talentul tău culinar cu mare bucurie, făcând o paranteză… – luminează, la rândul ei, încăperea…"Te ating, te cuprind, te doresc, te iubesc,Sub tavanul de maci sentimente adânci înfloresc,Modelez flori de rouă pe spate fierbinte şi pur,Cu buza însetată şi arsă sărutul ţi-l fur"…Imaginea patului de flori este esenţială în tot acest peisaj versificat. Este chemarea către dragostea atinsă, nu numai simţită de ambii îndrăgostiţi, iar sărutul furat nu face altceva decât să deschidă cale pasională către o altă noapte albă de dor…"Frenetic plimb mâna pe trupul întins pe divan,Iubirea o beau cu nesaţ din floare de orhidee,Licoarea mă-mbată, m-aruncă-n extaz trup de femeie"…Sunt încântat fiindcă fiorii pasiunii induc o astfel de frenezie literară care bucură ochiul şi gândurile şi trimite creier dornic către fantasme aduse în realitatea imediată… Extazul ambilor parteneri devine punctul esenţial al întregii poezii, una pe care aş numi-o chiar o Cântare Sublimă a Dragostei…Te iubesc, iubire, iarăşi am citit cu aviditate, ca de fiecare dată, de altfel. Dar – ca şi în cazul poeziei de ieri – te redescopăr pasională până în străfunduri, ceea ce nu poate decât să mă bucure enorm… Depun sărut lung pe fruntea ta fierbinte şi pe suflet…

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:56 am

  2. Cristian Lisandru

  3. Geanina Codita

    Cristian,bine ai revenit,minune de om!Frumos, nu poate fi altfel acolo unde iubirea îşi face simţită prezenţa aşezând petale pe suflete, cum bine spui tu, iubirea mea.Nopţi ambe, nopţi de dor, aşa sunt nopţile noastre şi aşa vor fi întotdeauna fiindcă punem iubirea mai presus de orice.Pasională şi veşnic îndrăgostită de un Lisandru, de cine altcineva…TE IUBESC ŞI TE ÎMBRĂŢIŞEZ CU TOATĂ DRAGOSTEA!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 1:15 am

  4. Geanina Codita

  5. Cristian Lisandru

    Fericitul Lisandru trăieşte intens fiecare moment petrecut alături de tine şi îşi doreşte ca acest foc al pasiunii să ardă cu vâlvătăi până în cea din urmă zi… Oho, dar cât mai este până atunci, fiindcă vom trăi o mie de vieţi de iubire…

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 1:17 am

  6. Cristian Lisandru

  7. Geanina Codita

    Cristian,mii de vieţi, dragostea mea.În vâlvătăi spuseşi???Cum doreşte domnul…ha,ha,ha…Pupici magici, dragostea mea!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 1:56 am

  8. Geanina Codita

    Cristian,mii de vieţi, dragostea mea.În vâlvătăi spuseşi???Cum doreşte domnul…ha,ha,ha…Pupici magici, dragostea mea!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 1:56 am

  9. silvo

    Bellúsumo poema que desprende amor, belleza de flores para la descripción del mismo, me gusta muchísimo, buena noche Geanina

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 2:04 am

  10. silvo

  11. acuarele

    Superba poezia!…

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:12 am

  12. acuarele

    Superba poezia!…

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:12 am

  13. Ioana(DarkDrama)

    Pe patul de flori construit din roşu de rozăEu chiar cred că dacă toți am iubi la fel de intens ca voi ar fi o lume mai frumoasă, mai caldă.

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 9:51 am

  14. Ioana(DarkDrama)

    Pe patul de flori construit din roşu de rozăEu chiar cred că dacă toți am iubi la fel de intens ca voi ar fi o lume mai frumoasă, mai caldă.

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 9:51 am

  15. Geanina Codita

    silvo,Un poema en el que el amor florece en los colores del sueño. Los sentimientos están por encima de todo, el amor que es legítimamente filas.Amar a día con sus seres queridos!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 10:35 am

  16. Geanina Codita

  17. Geanina Codita

    acuarele ,scriu de fiecare dată ceea ce trăiesc, ceea ce simt…Mulţumesc de vizită.O zi plină de frumos alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 10:39 am

  18. Geanina Codita

    acuarele ,scriu de fiecare dată ceea ce trăiesc, ceea ce simt…Mulţumesc de vizită.O zi plină de frumos alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 10:39 am

  19. Geanina Codita

    Ioana(DarkDrama),ce pot să mai adaug?Iubiţi-vă mult!Zile pline de iubire, draga mea dragă!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 10:41 am

  20. Geanina Codita

    Ioana(DarkDrama),ce pot să mai adaug?Iubiţi-vă mult!Zile pline de iubire, draga mea dragă!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 10:41 am

  21. Zenna

    Crăciun fericit, plin de iubire şi linişte sufletească!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:02 pm

  22. Zenna

  23. Neamtu'

    Craciun fericit, plin de iubire si de colinde!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:04 pm

  24. Neamtu'

    Craciun fericit, plin de iubire si de colinde!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:04 pm

  25. Sadd

    Sarbatori fericite si un an nou cu multe impliniri! 🙂

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:10 pm

  26. Sadd

  27. Geanina Codita

    Zenna,zile de iubire divine!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:17 pm

  28. Geanina Codita

    Zenna,zile de iubire divine!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:17 pm

  29. Geanina Codita

    Neamtu',cu siguranţă aşa va fi.Mulţumesc de vizită!O zi de mare frumuseţe!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:18 pm

  30. Geanina Codita

    Neamtu',cu siguranţă aşa va fi.Mulţumesc de vizită!O zi de mare frumuseţe!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:18 pm

  31. Geanina Codita

    Sadd ,mulţumesc pentru urări şi pentru toate vizitele de peste an.Zi magică!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:19 pm

  32. Geanina Codita

    Sadd ,mulţumesc pentru urări şi pentru toate vizitele de peste an.Zi magică!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 12:19 pm

  33. Passion4God

    Craciun binecuvantat! http://rascumparativremea.blogspot.com/2009/12/urare-din-partea-mea-pt-voi.html

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 1:48 pm

  34. Passion4God

    Craciun binecuvantat! http://rascumparativremea.blogspot.com/2009/12/urare-din-partea-mea-pt-voi.html

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 1:48 pm

  35. vorbele

    Sarbatori Fericite dragii mei!!!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 2:04 pm

  36. vorbele

    Sarbatori Fericite dragii mei!!!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 2:04 pm

  37. Ioana

    Iti doresc un Craciun Fericit si un an nou de doua ori mai bun decat acesta! Sper sa-ti aduca Mosu' diseara, tot ce iti doresti! Sarbatori fericite!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 2:21 pm

  38. Ioana

  39. gabi

    Crăciun Minunat draga mea draga !Să te bucuri de iubirea primită şi dăruită în veci. Aşa să fie !Te pup şi îmbrăţişez cu mare drag !

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 2:21 pm

  40. gabi

  41. April

    Un Craciun de vis draga mea, alaturi de iubitul tau!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 3:14 pm

  42. April

  43. Daiana Prundurel

    Dragii mei,Geanina si Cristian, Sa avetiSarbatori fericite, pline de lumina , dragoste si armonie, iar iubirea voastra sa ramana mereu ca o flacara vie. Va imbratisez, Daiana

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 3:18 pm

  44. Daiana Prundurel

  45. gaborpaul

    Ma strecor in atmosfera geaninoasa si va doresc un an nou cat se poate de lin. La Multi Ani, dragilor, numai bine…

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 4:08 pm

  46. gaborpaul

  47. giuliaszavo

    Va invidiez, dar cu un surâs drag!!!Ma umpleti si pe mine de iubire. Ma bucur ca anul acesta am reusit sa va cunosc, ca am asistat la înflorirea iubirii voastre.Sper sa ai parte de cel mai frumos Craciun de pâna acum, pentru ca urmatoarele vor fi si mai frumoase.Si nu uita, din cànd în cànd, am mare nevoie de pupicii tai geaninosi si de îmbratisarile tale virtuale.

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 4:16 pm

  48. giuliaszavo

  49. ADITEEA

    Sărbători fericite, Geanina şi Cristi !!Să vă aducă Moş Crăciun tot ce vă doriţi !

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 5:23 pm

  50. ADITEEA

  51. elena marin-alexe

    Sarbatori fericite si sanatate .Dumnezeu sa-ti daruiasca un copil frumos!Binecuvantari si pupici!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 5:56 pm

  52. elena marin-alexe

    Sarbatori fericite si sanatate .Dumnezeu sa-ti daruiasca un copil frumos!Binecuvantari si pupici!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 5:56 pm

  53. Geanina Codita

    Passion4God,trec cu mare drag pe la tine de fiecare dată.Crăciun divin!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:04 pm

  54. Geanina Codita

    Passion4God,trec cu mare drag pe la tine de fiecare dată.Crăciun divin!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:04 pm

  55. Geanina Codita

    vorbele ,sărbători de vis şi ţie!Seară magică!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:04 pm

  56. Geanina Codita

    vorbele ,sărbători de vis şi ţie!Seară magică!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:04 pm

  57. Geanina Codita

    Ioana ,mulţumesc din suflet, draga mea!Anul acesta au fost probleme de sănătate.Crăciun plin de magie!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:06 pm

  58. Geanina Codita

    Ioana ,mulţumesc din suflet, draga mea!Anul acesta au fost probleme de sănătate.Crăciun plin de magie!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:06 pm

  59. Geanina Codita

    gabi,ce poate fi mai minunat decât iubirea primită. O iubire care mă copleşeşte..Gânduri frumoase alături de pupicii geaninoşi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:07 pm

  60. Geanina Codita

    gabi,ce poate fi mai minunat decât iubirea primită. O iubire care mă copleşeşte..Gânduri frumoase alături de pupicii geaninoşi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:07 pm

  61. Gabriel

    Multumesc…acest cuvant nu cred ca poate exprima tot ce simt acum pentru tine Geanina ! Multumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ai lasat pe blogul meu, din inima ta pentru inima mea, pentru gandurile frumoase pe care mi le-ai adresat !Multumesc pentru tot !

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:10 pm

  62. Gabriel

  63. Geanina Codita

    April ,Crăciunul este cu adevărat de vis alături de Lisandru, omul care mă iubeşte şi mă respectă cum nu a mai făcut-o nimeni pâna acum.Seară se vis alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:10 pm

  64. Geanina Codita

  65. Geanina Codita

    Daiana Prundurel,mulţumim cu tot sufletul pentru urări.Au ajuns la sufletul nostru ca un balsam.Crăciun divin, draga mea!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:11 pm

  66. Geanina Codita

    Daiana Prundurel,mulţumim cu tot sufletul pentru urări.Au ajuns la sufletul nostru ca un balsam.Crăciun divin, draga mea!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:11 pm

  67. Geanina Codita

    gaborpaul,mereu vorbim despre tine , prieten drag.Aşteptăm o întâlnire cu tine…Crăciun magic şi multă iubire alături de minunile tale!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:13 pm

  68. Geanina Codita

    gaborpaul,mereu vorbim despre tine , prieten drag.Aşteptăm o întâlnire cu tine…Crăciun magic şi multă iubire alături de minunile tale!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:13 pm

  69. Geanina Codita

    giuliaszavo,trebuie să-ţi mărturisesc că ne bucurăm enorm fiindcă te-am cunoscut, am reuşit să pătrundem în sufletul tău şi este tare frumos.Toate gândurile noastre pline de iubire!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:15 pm

  70. Geanina Codita

  71. Geanina Codita

    ADITEEA,mi l-a adus Moşul pe Lisandru.Mai am două dorinţe şi atunci pot spune că Moşul chiar mă iubeşte.Seară magică!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:16 pm

  72. Geanina Codita

    ADITEEA,mi l-a adus Moşul pe Lisandru.Mai am două dorinţe şi atunci pot spune că Moşul chiar mă iubeşte.Seară magică!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:16 pm

  73. Geanina Codita

    elena marin-alexe,mulţumesc din suflet, draga mea dragă!Îmi doresc mulţi copii sănătoşi şi frumoşi cu Lisandru.O seară plină de magie, draga mea dragă!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:18 pm

  74. Geanina Codita

  75. adc

    Crăciun fericit şi La mulţi ani!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:26 pm

  76. adc

    Crăciun fericit şi La mulţi ani!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:26 pm

  77. marada

    Sarbatori fericite! Faca Domnul ca dragostea voastra sa nu se stinga niciodata!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 6:49 pm

  78. marada

  79. INCERTITUDINI

    Geanina, din tot sufletul- Un an nou fericit! Un bebe sanatos si frumos! Sa fiti fericiti!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 7:09 pm

  80. INCERTITUDINI

    Geanina, din tot sufletul- Un an nou fericit! Un bebe sanatos si frumos! Sa fiti fericiti!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 7:09 pm

  81. Carmen

    Craciun fericit!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 7:25 pm

  82. Carmen

    Craciun fericit!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 7:25 pm

  83. Cerculeţ

    Crăciun fericit, Codiţă, cu drag.

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 7:45 pm

  84. Cerculeţ

    Crăciun fericit, Codiţă, cu drag.

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 7:45 pm

  85. Geanina Codita

    adc,seară specială şi ţie alături de cei dragi!Crăciun fericit!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:05 pm

  86. Geanina Codita

    adc,seară specială şi ţie alături de cei dragi!Crăciun fericit!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:05 pm

  87. Geanina Codita

    marada,mulţumim pentru urări, au ajuns la sufletul nostru.Crăciun fericit!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:06 pm

  88. Geanina Codita

    marada,mulţumim pentru urări, au ajuns la sufletul nostru.Crăciun fericit!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:06 pm

  89. Geanina Codita

    INCERTITUDINI,te îmbrăţişăm cu toată dragostea şi îţi mulţumim cu tot sufletul pentru toate gândurile trimise de când ne-am cunoscut.Crăciun plin de magie alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:13 pm

  90. Geanina Codita

  91. Geanina Codita

    Carmen,seară magică alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:15 pm

  92. Geanina Codita

    Carmen,seară magică alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:15 pm

  93. Geanina Codita

    Cerculeţ,mulţumesc pentru urări. Să ai seri pline de frumos alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:17 pm

  94. Geanina Codita

    Cerculeţ,mulţumesc pentru urări. Să ai seri pline de frumos alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:17 pm

  95. Geanina Codita

    Gabriel,zona blogosferei ne dă şansa să citim tot ceea ce oamenii scriu şi astfel intervine respectul pentru frumos, pentru creaţie.Seară frumoasă alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 8:19 pm

  96. Geanina Codita

  97. Autumn

    Craciun Fericit!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 11:07 pm

  98. Autumn

    Craciun Fericit!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 11:07 pm

  99. Geanina Codita

    Autumn,mulţumesc de urări.Zile magice alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 11:43 pm

  100. Geanina Codita

    Autumn,mulţumesc de urări.Zile magice alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 24, 2009 la 11:43 pm

  101. flavius

    Buna GeaninaSărbători frumoase sa ai cu toţi cei dragi alaturi şi apoi La Mulţi Ani de gînduri bune!Toate cele bune!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:02 am

  102. flavius

  103. Geanina Codita

    flavius ,bine ai venit!Magia Crăciunului să pătrundă în casa ta şi să nască în suflet bucuria de a fi alături de cei dragi.Crăciun Fericit!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 3:45 am

  104. Geanina Codita

    flavius ,bine ai venit!Magia Crăciunului să pătrundă în casa ta şi să nască în suflet bucuria de a fi alături de cei dragi.Crăciun Fericit!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 3:45 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s