Pomul Craciunului – George Cosbuc

Pomul Craciunului – George Coşbuc
(n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud — d. 9 mai 1918, Bucureşti)
Dacă e vineri – e poezie pe pâine

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c’aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară’ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă’ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s’anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr’însă Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

Departe într-un staul e’n faţă-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun si’mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te’nchină, zi: “Doamne-ţi mulţumesc”.

SURSA FOTO – http://www.desktopnexus.com

UPDATE – AM PRIMIT DE LA SFINX777 UN DAR MINUNAT PE CARE ÎL OFER SPRE ASCULTARE TUTUROR CITITORILOR MEI.

108 responses

  1. Cristian Lisandru

    O noapte magică – noaptea de Crăciun… Coşbuc a reuşit să surprindă exact acea mare bucurie pe care o induce această noapte… Punctul de reper fundamental înseamnă bradul – bradul în care fiecare glob devine speranţă pentru mai bine… Alături de tine, Geanina, redevin în fiecare zi copilul care am fost şi încerc din răsputeri să te împodobesc permanent cu toate gândurile mele bune… TE IUBESC, femeie extraordinară, trăiesc cel mai frumos Crăciun din viaţa mea…

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:37 am

  2. Cristian Lisandru

  3. Sorin M.

    Deschideţi uşa şi lăsaţi duhul Crăciunului să vă intre în casă!Deschideţi inimile şi lăsaţi Bucuriaşi Împlinirea să vă intre în suflet!Deschideţi larg braţeleşi îmbrăţişarea voastră caldă,vorba bună şi gândul curatsă fie cel mai de preţ cadou pentru cei dragi!Fie ca Iubirea, Înţelepciunea,Încrederea şi Generozitateasă vă călăuzească paşii în noul an! "La mulţi ani!"

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 3:01 am

  4. Sorin M.

  5. Geanina Codita

    Cristian,un Crăciun magic, un Crăciun în care iubirea şi speranţa şi-au dat mâna şi ne-au dăruit linişte sufletească şi minunea împlinirii.Un Crăciun cum n-am visat trăiesc şi eu minune de om.TE IUBESC, CRISTIAN LISANDRU!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 3:32 am

  6. Geanina Codita

  7. Geanina Codita

    Sorin M.,frumoase gânduri, gânduri pe care le primim cu bucurie .Înţeleciunea şi iubirea să guverneze sufletele noastre.Crăciun Fericit!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 3:34 am

  8. Geanina Codita

    Sorin M.,frumoase gânduri, gânduri pe care le primim cu bucurie .Înţeleciunea şi iubirea să guverneze sufletele noastre.Crăciun Fericit!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 3:34 am

  9. acuarele

    Craciun fericit!Foarte frumoasa si miscatoare poezia, iar voi doi sunteti minunati!… Casa voastra e plina de lumina si dragoste, asa sa ramaneti mereu!…

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 8:59 am

  10. acuarele

    Craciun fericit!Foarte frumoasa si miscatoare poezia, iar voi doi sunteti minunati!… Casa voastra e plina de lumina si dragoste, asa sa ramaneti mereu!…

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 8:59 am

  11. Geanina Codita

    acuarele,bine ai revenit în casa noastră !Iubirea să nu te părăsească niciodată, liniştea să fie permanent ăn sufletul şi casa ta.CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 9:29 am

  12. Geanina Codita

    acuarele,bine ai revenit în casa noastră !Iubirea să nu te părăsească niciodată, liniştea să fie permanent ăn sufletul şi casa ta.CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 9:29 am

  13. Ioana(DarkDrama)

    Mă bucur că n-ai renunțat la tradiția ta de a posta vinerea poezii superbe, de suflet. Îți doresc să ai o zi de Crăciun superbă alături de cei pe care-i iubești!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 9:47 am

  14. Ioana(DarkDrama)

    Mă bucur că n-ai renunțat la tradiția ta de a posta vinerea poezii superbe, de suflet. Îți doresc să ai o zi de Crăciun superbă alături de cei pe care-i iubești!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 9:47 am

  15. ajnanina

    da… e Craciunul si e vineri…si traim in poezie…si tu esti un brad frumos :)(sorry pt. comentariul sters: greseli din tastatura :))

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 9:57 am

  16. ajnanina

    da… e Craciunul si e vineri…si traim in poezie…si tu esti un brad frumos :)(sorry pt. comentariul sters: greseli din tastatura :))

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 9:57 am

  17. ILANA

    Crăciun fericit și toate urările de bine!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:31 am

  18. ILANA

    Crăciun fericit și toate urările de bine!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:31 am

  19. Geanina Codita

    Ioana(DarkDrama),ne culcarăm pe la 5 dimineaţa, draga mea.Eu mai am somn de la ora 10, Lisandru încă de răsfaţă(cu un somn de zile mari).CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:15 am

  20. Geanina Codita

    Ioana(DarkDrama),ne culcarăm pe la 5 dimineaţa, draga mea.Eu mai am somn de la ora 10, Lisandru încă de răsfaţă(cu un somn de zile mari).CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:15 am

  21. Geanina Codita

    ajnanina,mă bucură nespus trecerea ta.Trimit şi eu către tine un glob plin de sperantă, iubire şi linişte.CRĂCIUN MAGIC!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:16 am

  22. Geanina Codita

    ajnanina,mă bucură nespus trecerea ta.Trimit şi eu către tine un glob plin de sperantă, iubire şi linişte.CRĂCIUN MAGIC!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:16 am

  23. Geanina Codita

    ILANA ,zile pline de iubire şi magie!Crăciun de vis alături de cei care te iubesc!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:17 am

  24. Geanina Codita

    ILANA ,zile pline de iubire şi magie!Crăciun de vis alături de cei care te iubesc!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:17 am

  25. Marius Ola

    Un Crăciun plin de spirit şi iubire vă doresc. Vă înbrăţişez cu căldură, iar Moşul să vă cadorisească cu de toate:)

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:25 am

  26. Marius Ola

    Un Crăciun plin de spirit şi iubire vă doresc. Vă înbrăţişez cu căldură, iar Moşul să vă cadorisească cu de toate:)

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:25 am

  27. Anckhiy

    Craciun Fericit si tot ce va doriti pentru suflet, sa se implineasca!Multe bucurii!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:34 am

  28. Anckhiy

    Craciun Fericit si tot ce va doriti pentru suflet, sa se implineasca!Multe bucurii!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:34 am

  29. Geanina Codita

    Marius Ola,am primit urările cu toate braţele, le-am aşezat cu mare drag în suflet pentru veşnicia prieteniei.Crăciun plin de magie şi iubire!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:35 am

  30. Geanina Codita

    Marius Ola,am primit urările cu toate braţele, le-am aşezat cu mare drag în suflet pentru veşnicia prieteniei.Crăciun plin de magie şi iubire!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:35 am

  31. Geanina Codita

    Anckhiy ,mulţumim şi primim gânduri alese cu toată dragostea.O zi plină de iubire alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:40 am

  32. Geanina Codita

    Anckhiy ,mulţumim şi primim gânduri alese cu toată dragostea.O zi plină de iubire alături de cei dragi!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:40 am

  33. Simion Cristian

    Sanatate multa si indeplinirea tuturor dorintelor!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:44 am

  34. Simion Cristian

    Sanatate multa si indeplinirea tuturor dorintelor!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:44 am

  35. Geanina Codita

    Simion Cristian,Ziua acesta de Crăciun,Să-ţi aducă tot ce-i bun,Iubire şi împlinire,De la Geanina citire…CRĂCIUN MAGIC!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:52 am

  36. Geanina Codita

    Simion Cristian,Ziua acesta de Crăciun,Să-ţi aducă tot ce-i bun,Iubire şi împlinire,De la Geanina citire…CRĂCIUN MAGIC!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:52 am

  37. Vania

    Sărbători fericite!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:54 am

  38. Vania

    Sărbători fericite!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:54 am

  39. Geanina Codita

    Vania,Mulţumiri trimit acum,Chiar în ziua de Crăciun,Zâmbete pe la ferestre,Să fiţi fericit Maestre!CRĂCIUN MAGIC!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:00 pm

  40. Geanina Codita

    Vania,Mulţumiri trimit acum,Chiar în ziua de Crăciun,Zâmbete pe la ferestre,Să fiţi fericit Maestre!CRĂCIUN MAGIC!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:00 pm

  41. Adrian

    Craciun fericit, multa sanatate si iubire!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:09 pm

  42. Adrian

    Craciun fericit, multa sanatate si iubire!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:09 pm

  43. silvo

    Vienen los ángeles del cielo y es todo hermoso, como el àrbol de la entrada, buen día Geanina

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:48 pm

  44. silvo

    Vienen los ángeles del cielo y es todo hermoso, como el àrbol de la entrada, buen día Geanina

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:48 pm

  45. cristinutza

    Sarbatori fericite, multa sanatate, toate dorintele voastre sa devina realitate!Va imbratisez pe toti trei 😉

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:55 pm

  46. cristinutza

    Sarbatori fericite, multa sanatate, toate dorintele voastre sa devina realitate!Va imbratisez pe toti trei 😉

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:55 pm

  47. mmary

    Sarbatori fericite si binecuvantate impreuna cu Isus iti doresc draga mea Geanina, iar iubirea ,pacea si linistea sa-ti invaluie inima calda.Dumnezeu sa o binecuvanteze pe Maria cu toate harurile Sale!Te imbratisez cu drag!:)

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 12:59 pm

  48. mmary

  49. Geanina Codita

    Adrian,zile pline de frumos şi iubire alături de cei dragi!CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:00 pm

  50. Geanina Codita

    Adrian,zile pline de frumos şi iubire alături de cei dragi!CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:00 pm

  51. Geanina Codita

    silvo,día lleno de belleza y el amor con sus seres queridos!¡Feliz Navidad!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:00 pm

  52. Geanina Codita

    silvo,día lleno de belleza y el amor con sus seres queridos!¡Feliz Navidad!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:00 pm

  53. Geanina Codita

    cristinutza,să nu lispsească iubirea nici în acestă zi sfântă.CRĂCIUN DE VIS!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:01 pm

  54. Geanina Codita

    cristinutza,să nu lispsească iubirea nici în acestă zi sfântă.CRĂCIUN DE VIS!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:01 pm

  55. Geanina Codita

    mmary,mulţumim cu tot sufletul, draga mea dragă.Lumină şi iubire alături de cei ce te iubesc!CRĂCIUN MAGIC, DRAGA MEA DRAGĂ!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:02 pm

  56. Geanina Codita

    mmary,mulţumim cu tot sufletul, draga mea dragă.Lumină şi iubire alături de cei ce te iubesc!CRĂCIUN MAGIC, DRAGA MEA DRAGĂ!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:02 pm

  57. angela

    Craciun magic, Geaninaliniste si pace in sufletele voastre frumoase si sclipici de lumina :)cu dragAngela

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:27 pm

  58. angela

    Craciun magic, Geaninaliniste si pace in sufletele voastre frumoase si sclipici de lumina :)cu dragAngela

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 1:27 pm

  59. prafdestele

    buna geanina!iti multumesc pentru aprecieri 🙂 vroiam de multa vreme sa-ti las cateva randuri si sa-ti spun cat de bine ma simt cand intru pe acest blog.imi plac poeziile tale,imi plac gandurile tale.fie ca sarbatorile de Craciun si Anul Nou sa-ti aduca pace si lumina,in casa si in suflet!sa ai parte numai de lucruri frumoase!numai bine 🙂

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 2:52 pm

  60. prafdestele

  61. Passion4God

    Sarbatori binecuvantate!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 3:45 pm

  62. Passion4God

    Sarbatori binecuvantate!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 3:45 pm

  63. raza de soare

    Sarbatori fericite alaturi de cei dragi! Fie ca Lumina Craciunului sa-ti lumineze viata catre fericire, pace sufleteasca si iubire! Fiecare fulg de nea sa fie o dorinta implinita! Numai bine si Craciun fericit!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 4:18 pm

  64. raza de soare

  65. Cristian

    Ah! Pomul de Crăciun…Il ador!As vrea ca niciodata sa nu treaca Craciunul….Sarbatori fericite Geany!:)

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 5:14 pm

  66. Cristian

    Ah! Pomul de Crăciun…Il ador!As vrea ca niciodata sa nu treaca Craciunul….Sarbatori fericite Geany!:)

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 5:14 pm

  67. Fred Matos

    Geanina,Não obstante a minha implicância com o uso comercial do "espírito natalino", não tenho como escapar da influência que a data exerce sobre o meu emocional que ainda teima em crer que a humanidade não é caso perdido e que podemos construir um mundo mais justo, sem violências e sem preconceitos. Em suma: sou um ingênuo assumido. Sendo assim, é inevitável que venha para deixar os meus votos sinceros de que você tenha um feliz natal e que o ano novo não seja apenas uma nova página no calendário, mais um marco de mudança que inaugure uma nova era de paz e felicidades para todos e que possamos realizar todos os nossos melhores sonhos e projetos.Felicidades.Beijos

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 5:36 pm

  68. Fred Matos

  69. Laura

    Un Craciun binecuvantat si un an nou plin de pace, sanatate si dragoste alaturi de toti cei dragi! :)))

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 5:52 pm

  70. Laura

    Un Craciun binecuvantat si un an nou plin de pace, sanatate si dragoste alaturi de toti cei dragi! :)))

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 5:52 pm

  71. Şu

    Sărbatori fericite şi la mulţi ani!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 6:25 pm

  72. Şu

    Sărbatori fericite şi la mulţi ani!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 6:25 pm

  73. sfinx777

    Crăciun Fericit !http://www.youtube.com/watch?v=g0Es8vLB3sA

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 6:27 pm

  74. sfinx777

    Crăciun Fericit !http://www.youtube.com/watch?v=g0Es8vLB3sA

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 6:27 pm

  75. LIBRA

    Pruncul Isus sa va lumineze casa si sufletul.La multi ani!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 7:33 pm

  76. LIBRA

    Pruncul Isus sa va lumineze casa si sufletul.La multi ani!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 7:33 pm

  77. Ana-Maria

    Sarbatori fericite , Geanina , alaturi de cei dragi tie!Sa aveti parte de bucurie si belsug si anul care vine sa va aduca impliniri!La multi ani!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 8:56 pm

  78. Ana-Maria

    Sarbatori fericite , Geanina , alaturi de cei dragi tie!Sa aveti parte de bucurie si belsug si anul care vine sa va aduca impliniri!La multi ani!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 8:56 pm

  79. Geanina Codita

    angela ,bine te-am regăsit, draga mea dragă!Am avut o zi minunată alături de Cristi şi oameni dragi sufletului nostru.Seară faină de Crăciun!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 9:58 pm

  80. Geanina Codita

    angela ,bine te-am regăsit, draga mea dragă!Am avut o zi minunată alături de Cristi şi oameni dragi sufletului nostru.Seară faină de Crăciun!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 9:58 pm

  81. Geanina Codita

    prafdestele,mă bucură trecerea ta pe blogul meu şi îţi mulţumesc pentru comentariu tare mult.Seară magică alături de cei dragă!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:04 pm

  82. Geanina Codita

    prafdestele,mă bucură trecerea ta pe blogul meu şi îţi mulţumesc pentru comentariu tare mult.Seară magică alături de cei dragă!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:04 pm

  83. Geanina Codita

    Passion4God,Sărbători divine, draga mea dragă!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:07 pm

  84. Geanina Codita

    Passion4God,Sărbători divine, draga mea dragă!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:07 pm

  85. Geanina Codita

    raza de soare,te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc pentru urări.Magia Crăciunului să aducă iubire şi linişte în suflet.

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:16 pm

  86. Geanina Codita

    raza de soare,te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc pentru urări.Magia Crăciunului să aducă iubire şi linişte în suflet.

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:16 pm

  87. Geanina Codita

    Cristian,tuturor ne sunt dragi sărbătorile de iarnă şi împlicit pregătirea pomului de Crăciun.CRĂCIUN MAGIC!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:19 pm

  88. Geanina Codita

    Cristian,tuturor ne sunt dragi sărbătorile de iarnă şi împlicit pregătirea pomului de Crăciun.CRĂCIUN MAGIC!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:19 pm

  89. Geanina Codita

    Laura,aceleaşi urări de bine trimit şi eu către tine şi cei dragi ţie.Să-ţi trăiască minunea!CRĂCIUN PLIN DE MAGIE!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:20 pm

  90. Geanina Codita

    Laura,aceleaşi urări de bine trimit şi eu către tine şi cei dragi ţie.Să-ţi trăiască minunea!CRĂCIUN PLIN DE MAGIE!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:20 pm

  91. Geanina Codita

    Şu ,sărbătorile de iarnă să-ţi fie încărcate de IUBIRE.CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:22 pm

  92. Geanina Codita

    Şu ,sărbătorile de iarnă să-ţi fie încărcate de IUBIRE.CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:22 pm

  93. Geanina Codita

    sfinx777,MULŢUMESC DIN SUFLET PENTRU COLIND. IMEDIAT ÎL POSTEZ PE BLOG.GÂNDURI FRUMOASE TRIMIT CĂTRE TINE , DRAGA MEA DRAGĂ!CRĂCIUN PLIN DE IUBIRE ŞI MAGIE!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:25 pm

  94. Geanina Codita

    sfinx777,MULŢUMESC DIN SUFLET PENTRU COLIND. IMEDIAT ÎL POSTEZ PE BLOG.GÂNDURI FRUMOASE TRIMIT CĂTRE TINE , DRAGA MEA DRAGĂ!CRĂCIUN PLIN DE IUBIRE ŞI MAGIE!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:25 pm

  95. Geanina Codita

    LIBRA,să ai zile pline de iubire, linişte şi sănătate alături de cei dragi!CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:27 pm

  96. Geanina Codita

    LIBRA,să ai zile pline de iubire, linişte şi sănătate alături de cei dragi!CRĂCIUN FERICIT!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:27 pm

  97. Geanina Codita

    Ana-Maria,gândurile mele pline de frumos de îndreaptă către tine, draga mea dragă!CRĂCIUN PLIN DE MAGIE ALĂTURI DE CEI DRAGI!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:28 pm

  98. Geanina Codita

    Ana-Maria,gândurile mele pline de frumos de îndreaptă către tine, draga mea dragă!CRĂCIUN PLIN DE MAGIE ALĂTURI DE CEI DRAGI!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:28 pm

  99. Geanina Codita

    Fred Matos, Natal mágico para você com seus entes queridos!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:33 pm

  100. Geanina Codita

    Fred Matos, Natal mágico para você com seus entes queridos!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:33 pm

  101. adriana

    SARBATORI FERICITE, CU HRISTOS PREZENT IN INIMILE NOASTRE!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:46 pm

  102. adriana

    SARBATORI FERICITE, CU HRISTOS PREZENT IN INIMILE NOASTRE!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 10:46 pm

  103. Geanina Codita

    adriana,seară frumoasă alături de cei dragi!Sărbători pline de iubire şi linşte!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:28 pm

  104. Geanina Codita

    adriana,seară frumoasă alături de cei dragi!Sărbători pline de iubire şi linşte!

    Apreciază

    Decembrie 25, 2009 la 11:28 pm

  105. mihaela13o

    Minunată alegere!

    Apreciază

    Decembrie 26, 2009 la 6:52 pm

  106. mihaela13o

    Minunată alegere!

    Apreciază

    Decembrie 26, 2009 la 6:52 pm

  107. Geanina Codita

    mihaela13o,mulţumesc de vizită, drag mea.Seară faină!

    Apreciază

    Decembrie 26, 2009 la 10:16 pm

  108. Geanina Codita

    mihaela13o,mulţumesc de vizită, drag mea.Seară faină!

    Apreciază

    Decembrie 26, 2009 la 10:16 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s