M-ai învăţat, te-am învăţat…
M-ai învăţat să-mi spun cinstit părerea,
M-ai învăţat tot tu ce e iubirea,
M-ai învăţat cu un sărut ce-i fericirea.
Te-am învăţat cum este să n-ai teamă,
Te-am învăţat să nu iei relele în seamă,
Te-am învăţat tot eu ce e fiorul,
Te-am învăţat cum să îţi alini dorul.
Am învăţat şi numai împreună,
Să fim doar o fiinţă ţinându-ne de mână,
Am învăţat doar unul de la altul,
Cum să-nfruntăm trecutul şi înaltul.
M-ai învăţat c-o strângere de mână,
Alungă în neant orice furtună,
M-ai învăţat că orice zâmbet oferit,
Redă speranţa în suflet rătăcit.
Te-am învăţat să cânţi când îţi e greu,
Te-am învăţat să râzi cu sufletul mereu,
Te-am învăţat să uiţi mâhnirea din trecut,
Te-am învăţat s-alini gândul tăcut.
M-ai învăţat să am încredere în noi,
Te-am învăţat să mă iubeşti prin ploi,
Am învăţat să fim uniţi când răul ne atinge,
Am învăţat doar împreună că dragostea învinge.
Te-am învăţat să râzi când altul te loveşte,
M-ai învăţat să fiu precum bobocul ce-nfloreşte,
Am învăţat să fim copii când viaţa ne permite,
Am învăţat doar împreună secretul vieţii împlinite.
M-ai învăţat să conturez în versuri gânduri albe,
Te-am învăţat că gelozia sufletul ţi-l arde,
Am învăţat să fim nebuni în lumea asta bună,
Am învăţat că noi suntem reali doar împreună.
Am învăţat să bem şi miere, şi venin,
Am învăţat s-avem în suflet doar senin,
Şi eu, şi tu, din toate am învăţat,
Să nu uităm nicicând de unde am plecat.
Am învăţat tot ce mi-ai dăruit,
Ai învăţat tot ce ţi-am oferit,
Iar dacă toate acestea fost-au învăţate,
Iubirea noastră sigur va merge mai departe.
"Optimismul este la el acasă, primim clpele de fericire cu sufletul curat şi deschis.Despre gelozie…lucrăm cât se poate, dacă dispare…vom afla, gelosul meu drag…" – ha, ha, eu aş vrea să dispară, prestez cotidian în acest sens. Iar optimismul este la el acasă, aşa este…TE IUBESC, minune de femeie!
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 4:24 pm

versuri foarte emotionante! Cine oare putea sa scrie asemenea cuvinte daca nu tu, draga mea ?
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 4:56 pm
versuri foarte emotionante! Cine oare putea sa scrie asemenea cuvinte daca nu tu, draga mea ?
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 4:56 pm
Ale,mulţumesc mult ntru comentariu şi trecere.Ştii că scriu numai ce simt. Trimit gânduri pline de frumos către sufletul tău curat.Pupici geaninoşi.
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:27 pm
Ale,mulţumesc mult ntru comentariu şi trecere.Ştii că scriu numai ce simt. Trimit gânduri pline de frumos către sufletul tău curat.Pupici geaninoşi.
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:27 pm
orianda ,mulţumesc mult, draga mea dragă.Trimit pupici geaninoşi peste normă către tine şi cei dragi ţie.
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:29 pm
orianda ,mulţumesc mult, draga mea dragă.Trimit pupici geaninoşi peste normă către tine şi cei dragi ţie.
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:29 pm
Cristian,sentimente, dragule.Optimism şi încredere, două ingrediente necesare iubirii depline.TE IUBESC, LISANDRU!
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:31 pm
Cristian,sentimente, dragule.Optimism şi încredere, două ingrediente necesare iubirii depline.TE IUBESC, LISANDRU!
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:31 pm
Am invatat sa … iti citesc blogul cat mai des posibil.
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:34 pm
Am invatat sa … iti citesc blogul cat mai des posibil.
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:34 pm
dragostea ne invata cum sa fim mai buni…
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:57 pm
dragostea ne invata cum sa fim mai buni…
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 5:57 pm
Emotionant!Multumesc pentru ca imi oferi ocazia sa-mi hranesc sufletul…La multi ani! Multa sanatate si bucurii in noul an! Numai bine!
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 6:17 pm
Emotionant!Multumesc pentru ca imi oferi ocazia sa-mi hranesc sufletul…La multi ani! Multa sanatate si bucurii in noul an! Numai bine!
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 6:17 pm
Ce frumos… Ai un blog minunat! E nemaipomenit sa poti scrie atat de clar si totusi de artistic despre ceva din viata ta in prezent. Cum a mai scris cineva parca, se simte maturitatea aici, o analiza profunda a realitatii si o acceptare totala a sentimentelor,cu tot ce aduc ele. Deosebit.Multumesc pentru vizitele pe blogul meu, imi fac foarte mare placere!
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 6:37 pm

Cat de frumoase sunt versurile. O lectie minunata de dragoste.
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 6:52 pm
Cat de frumoase sunt versurile. O lectie minunata de dragoste.
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 6:52 pm
Un mijloc bun de-a te cunoaste pe tine, acela de-al intelege pe celalalt…
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 7:58 pm
Un mijloc bun de-a te cunoaste pe tine, acela de-al intelege pe celalalt…
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 7:58 pm
Nah! Mariană, mai zi ceva dacă mai poţi…În seara asta sunt pusă pe şotii ( a se vedea şi comentariul de la Cristian 🙂 )Draga mea, mă năuceşti cu versurile astea! Sincer! Mesajul frumos ce-l poartă mă face să zâmbesc cu inima m…să zâmbesc cu lacrimi în colţul ochilor…Te specializezi în aceste repetiţii superbe! Te felicit din tot sufletul!O seară superbă pentru voi!
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 9:14 pm

Citesc si nu ma mai satur! Sa fiti mereu fericiti si sa va iubiti ca acum!
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 10:44 pm
Citesc si nu ma mai satur! Sa fiti mereu fericiti si sa va iubiti ca acum!
ApreciazăApreciază
ianuarie 19, 2010 la 10:44 pm
Suuper! Sarutmana pentru postare!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 1:48 am
Suuper! Sarutmana pentru postare!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 1:48 am
sinsdesign,mă bucură trecerile tale.O zi faină alături de cei dragi!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:17 am
sinsdesign,mă bucură trecerile tale.O zi faină alături de cei dragi!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:17 am
raza de soare,mai buni şi corecţi cu noi înşine.Pupici geaninoşi.
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:22 am
raza de soare,mai buni şi corecţi cu noi înşine.Pupici geaninoşi.
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:22 am
Fluturaş,bine ai revenit.Mulţumesc pentru urări şi vizită.Gânduri bune, draga mea!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:25 am
Fluturaş,bine ai revenit.Mulţumesc pentru urări şi vizită.Gânduri bune, draga mea!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:25 am
Adriana,aceasta e viaţa mea, cu bune şi rele, dar a mea pe care o trăiesc simplu şi curat.Fotografiile tale reuşesc de asemenea să surprindă în zâmbete, priviri şi gesturi frânturi de viaţă.Pupici geaninoşi peste normă.
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:29 am

Lord D'If,o viaţă în versuri, versuri de viaţă…Mulţumesc pentru vizite şi comentarii. Şi eu citesc cu plăcere ceea ce scrii.O zi plină de frumos!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:30 am
Lord D'If,o viaţă în versuri, versuri de viaţă…Mulţumesc pentru vizite şi comentarii. Şi eu citesc cu plăcere ceea ce scrii.O zi plină de frumos!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:30 am
Erys,bine punctat, draga mea.Cunoaştere, acesta este punctul de plecare şi iubire, punctul de final.Zi magică!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:31 am
Erys,bine punctat, draga mea.Cunoaştere, acesta este punctul de plecare şi iubire, punctul de final.Zi magică!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:31 am
Mariana ,îmi place tare mult să descopăr o Mariană pusă pe şotii, e delicioasă…Te îmbrăţişez cu toată dragostea, draga mea dragă!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:32 am
Mariana ,îmi place tare mult să descopăr o Mariană pusă pe şotii, e delicioasă…Te îmbrăţişez cu toată dragostea, draga mea dragă!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:32 am
marada ,mulţumim pentru urări.Iubire veşnică tuturor, o stare sublimă.Gânduri din cele mai bune trimit către tine.
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:33 am
marada ,mulţumim pentru urări.Iubire veşnică tuturor, o stare sublimă.Gânduri din cele mai bune trimit către tine.
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:33 am
angels4soul,bine ai venit.La bună recitire.Să ai o zi plină de frumos!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:34 am
angels4soul,bine ai venit.La bună recitire.Să ai o zi plină de frumos!
ApreciazăApreciază
ianuarie 20, 2010 la 10:34 am
Geanina, bine te-am regasit in noua ta casa virtuala!… 🙂
S-ti multumesc ca m-ai pastrat la blogroll!… 😉
Poezia e atat de frumoasa si are un mesaj atat de puternic si pur, si plin de adevaruri, incat mi-e greu sa mai adaug ceva… Doar citesc si ma bucur pentru tine, pentru voi si iubirea voastra minunata!
O imbratisare si un cantec!…
ApreciazăApreciază
ianuarie 23, 2010 la 8:49 am
Mă bucură tare mult trecerea ta. Cum să nu păstrez adresa în blogroll. Sper din suflet să nu fi omis pe nimeni.
Mulţumim pentru dedicaţie.
Te îmbrăţişăm şi noi!
ApreciazăApreciază
ianuarie 23, 2010 la 11:07 am
Draga Gianina, ma bucur mult ca am facut cunostinta cu poezia sufletului tau. Sunt foarte frumoase. Mi-am permis sa o public la ARTA-FEMINITATII pe aceasta, caci m-a impresionat profund. Daca esgte vreo problema cu copyrightul sau altceva te rog anunta-ma.
Iti multumesc foarte mult, iti doresc sublimul in dragoste si de ce nu? Eternitatea iubirii. Am citit si raspunsul sotului tau si va simt binecuvantati, ma bucur, bucur, bucur ca exista iubire multa multa multa si fericita in viata femeilor.
cu mult drag,
Anima
ApreciazăApreciază
ianuarie 27, 2010 la 3:05 pm