NINGE PESTE MINE

Ninge peste oceanul gândurilor mele,
Flori de nea se prind în păr pârtii aşternând,
O mână vâsleşte în fluviu de stele,
O alta pune note în harpă de suflet vibrând.

Ninge peste râul ce-mi curge prin vene,
Peşti de omăt se zbat în culoare de clocot,
Se sparge o venă, inundând trupul până la gene,
În alta răsună cristalele ploii în ropot.

Ninge peste câmpia din sufletul meu,
Roşu de mac îngheaţă pe buzele arse,
O buză sculptează în gheaţă curcubeu,
O alta alungă cuvintele-mpietrite şi false.

Ninge peste munţii de pe umărul drept,
Verde de brad cerne-n ochi doar speranţă,
Un ochi îmi zâmbeşte şi-mi spune să fiu înţelept,
Un altul mă-ndeamnă să scriu despre viaţă.

Ninge peste eternitatea trupului meu,
Albastru de cer scutură fluturi de gheaţă,
Un trup întinde mâinile instantaneu,
Un altul îi cuprinde mâinile şi le răsfaţă.

34 responses

  1. fireflight

    Minunat, ca de obicei.

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 2:08 am

    • Mulţumesc pentru trecere şi comentariu.
      Puţină ninsoare face bine sufletului şi aduce sănătate trupului.

      Gânduri bune la ceas de noapte!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 2:18 am

  2. O ninsoare peste un ocean de gânduri… Chiar mă întreb cum ar fi să se aştearnă omăt peste gândurile noastre? Probabil că le-ar ţine de cald, pentru a le ajuta să încolţească şi să se transforme în ghiocei de gând…

    Iar ne răsfeţi, iubirea mea…

    „Ninge peste râul ce-mi curge prin vene,
    Peşti de omăt se zbat în culoare de clocot,
    Se sparge o venă, inundând trupul până la gene,
    În alta răsună cristalele ploii în ropot”…

    Mi-a plăcut metafora râului care curge prin vene tale. Uneori este fluviu, nu râu, alteori este un izvor ce susură dulce… O strofă încărcată cu semnificaţii şi cu imagini care-ţi mângâie retina: peştii de omăt, genele care trăiesc freamătul unei zbateri în timp ce trupul este inundat, cristalele ploii… Se aude ropot de ploaie în această strofă, iar combinaţia ploaie-zăpadă dă un farmec cu totul aparte prin chiar paradoxul ei…

    Ninge peste lumea care eşti, strofă cu strofă…

    „Ninge peste eternitatea trupului meu,
    Albastru de cer scutură fluturi de gheaţă,
    Un trup întinde mâinile instantaneu,
    Un altul îi cuprinde mâinile şi le răsfaţă”…

    Ultima strofă închide un cerc al trupurilor lipite şi al mâinilor care se caută şi se găsesc. Sub o zăpadă care se aşează peste eternitatea unui trup avid de bine şi de dragoste…

    Pe mine mă ning ochii tăi verzi, de fiecare dată… Şi rămân sub ninsoare de verde, fără să mă mişc, atent să nu tulbur nici liniştea acestor versuri…

    Felicitări, iubirea mea, iarăşi îmi permit să spun că avem de-a face cu o altă poezie cu totul şi cu totul deosebită… Te sărut pe suflet şi ning peste tine cu gânduri bune…

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 2:10 am

    • Puritate şi multă iubire, minune de om.
      Un ocean de gânduri bine şi fluvii de iubire trimit către tine la ore târzii din noapte.

      TE IUBESC, LISANDRU!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 2:20 am

  3. Verde de brad cerne-n ochi doar speranţă,
    Un ochi îmi zâmbeşte şi-mi spune să fiu înţelept,
    Un altul mă-ndeamnă să scriu despre viaţă.

    te îmbrățișez cu drag,

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 7:28 am

  4. mangaierile mainilor, „rasfatarile lor” mi se par cela mai intime lucruri..
    sa ai o zi frumoasa, astazi..

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 8:39 am

  5. April

    splendida ninsoare Geanina!

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 9:06 am

  6. mihaela13o

    Foarte frumoasă poezie… „Ninge peste oceanul gândurilor mele,
    Flori de nea se prind în păr pârtii aşternând,
    O mână vâsleşte în fluviu de stele,
    O alta pune note în harpă de suflet vibrând.” – mi-a plăcut foarte mult această strofă! O zi călduroasă să ai!

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 9:08 am

    • Îţi dăruiesc cu tot dragul aceste versuri, draga mea dragă.

      Te îmbrăţişez peste normă!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 11:06 am

  7. „Ninge peste eternitatea trupului meu,
    Albastru de cer scutură fluturi de gheaţă,
    Un trup întinde mâinile instantaneu,
    Un altul îi cuprinde mâinile şi le răsfaţă.”
    Superb. Pupici si o zi altfel cu fulgi de ganduri! 🙂

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 10:44 am

    • Mulţumesc pentru trecere şi comentariu. O iarnă de poveste în sufletul meu.

      Îmbrăţişări peste normă!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 11:07 am

  8. Ninsoare fara viscol iti doresc Geanina.

    Convoaca-l pe Cristian la comandamentul de iarna…

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 10:45 am

    • Deocamdată „doarme-n” post…ha,ha,ha…dar nici nu ştie ce „sancţionări” vor urma…

      Mulţumesc pentru urări.

      Gânduri bune la orele dimineţii!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 11:09 am

  9. frumos mai ninge la tine in inima…..
    te invit, daca vrei , si pe la mine prin „taramul de poezie”…
    am adormit azinoapte patrunsa de frumusetea poeziei tale!

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 12:15 pm

    • De când l-am cunoscut pe Cristian Lisandru ninge divin la mine-n suflet. Mulţumesc din sufletpentru gânduri.
      Am fost ţi dimineaţă pe tărâmul unde am descoperit postări pline de frumuseţe.

      O seară plină de frumos!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 11:04 pm

  10. Frumoase versuri „Ninge peste câmpia din sufletul meu” – imi inspira romantism, copilarie, melancolie.

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 1:43 pm

  11. Leo

    Superbe imagini : din versurile tale razbate si iarna, si vara, in acelasi timp ! 🙂

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 3:09 pm

    • Ai punctat la fix , am introdus şi ropotul ploii de toamnă.
      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 11:17 pm

  12. Superba poezia,de o gingasie si sensibilitate rara,multumesc,sarutmana ,o zi calduroasa 🙂
    p.s.Nu am putut intra pe blogul lui Cristi?!
    p.s aveti o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 3:57 pm

    • Mulţumesc pentru citire, vizită şi dedicaţie pe care o voi prelua cât de curând.
      O seară plină de frumos!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 11:20 pm

  13. Ninge peste munţii de pe umărul drept,
    Verde de brad cerne-n ochi doar speranţă,
    Un ochi îmi zâmbeşte şi-mi spune să fiu înţelept,
    Un altul mă-ndeamnă să scriu despre viaţă.

    Excelente versurile si excelenta imaginea, care se potriveste ca o manusa poeziei. Imbratisari draga mea!

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 8:12 pm

    • Bine ai revenit, draga mea dragă. Doar ce am ajuns acasă, puţin obosită dar fericită că îmi regăsesc prietenii virtuali în căsuţa mea literară. Lisandru şi el pe lângă mine, mă răsfaţă.

      Mulţumesc pentru comentariu.

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 11:23 pm

  14. foarte frumoase poeziile tale, ma bucur mult ca v-ati ¨întàlnit¨.
    Te îmbratisez cu drag.

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 12:57 am

    • Bine ai revenit!
      Mulţumesc pentru comentariu şi vizite.
      PS. nu se poate intra pe blogul tău. Trebuie să introduc o parola.
      Să ai zile pline de frumos!

      Apreciază

      Ianuarie 29, 2010 la 11:09 am

  15. Ninge peste noi cu vers albit de iubire…
    Da, Geanina, asta se întâmplă când poposim aici, la tine. Şi ne e bine, tare bine…Îmi aplec fiinţa ca florile de vers să mi se aştearnă pe creştet ca o binecuvântare…

    Iată cum versurile se atrag!…Iată cum poezia naşte poezie!…Iată cum iubirea naşte iubire!…
    Venim aici cu mucurile noastre fumegânde şi le reaprindem..

    Te îmbrăţişez cu tot dorul, Geanina!

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 11:11 am

    • Ştiu că vii cu mare drag atât la mine cât şi la Cristian, pe blogurile noastre.
      Aşa se întâmplă şi cu noi, de fapt s-a legat o prietenie strânsă între sufletele noastre, chiar dacă acest , lucru se întâmplă deocamdată doar virtual. Chiar vorbeam cu Lisandru azi-noapte despre cei care au părăsit blogosfera, prietenii care în vară erau prezenţi, erau activi în blogosferă şi scriau şi foarte bine. Sper ca noi să nu ieşim din scenă prea curând, că mai putem şi avem ce să transmitem cititorilor.

      Mulţumesc din suflet pentru comentariile tale pline de substanţă, pentru vizitele şi pentru gândurile tale.

      Te îmbrăţişez şi trimit mii de pupici geaninoşi!

      Apreciază

      Ianuarie 29, 2010 la 11:36 am

  16. Buna seara. Am trecut din nou pe la dumneavoastra, asa cum v-am promis. Si de data aceasta am ramas placut impresionata, fapt pentru care am indraznit sa va trec in lista mea de blog-roll, daca nu va deranjeaza desigur. Toate cele bune. O seara minunata

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 6:03 pm

    • Mulţumesc pentru vizită şi comentariu.
      Minunat ar fi dacă ne-am spune pe nume.
      De acord cu trecerea în blogroll.

      Seară faină!

      Apreciază

      Ianuarie 29, 2010 la 8:02 pm

  17. Va dorsc un weekend minunat si plin de iubire Geanina si Cristian! Sa ninga cu saruturi si cu mangaieri peste taramurile pure si miraculoase ale sufletelor voastre!

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 2:45 am

    • Ninge abundent cu iubire peste sufletele noastre. Ce ne putem dori mai mult?

      Pupici geaninoşi!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 10:17 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s