De of şi de aoleu de Miron Radu Paraschivescu

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – 

Miron Radu Paraschivescu

 

Floare naltă, floare neagră,
Nu ţi-am spus, fă, că-mi eşti dragă?
C-o să fur din cer cinci stele
Să-ţi fac salbă de mărgele?
Şi mă lăudam că eu
Îl caftesc pe Dumnezeu,
De s-o pune-n drumul meu…

Nu-mi spuneai tu – ştiu, ca azi –
Când săream peste-un pârleaz,
Că de drag ce îţi sunt eu
O să mori de gâtul meu?
Şi-a venit un barbugiu,
Of, un fante de gagiu,
Din Obor, sau mai de sus,
Te-a chemat şi tu…te-ai dus!

Şi-ncă n-ar fi fost nimic,
Dacă nu mi-ai fi manglit
Punga mea cu bani fişic!

Stăteam noaptea amândoi,
Bibilică, bibiloi,
Ningea lună peste noi.
Eu credeam că mă iubeai,
Dară tu mă sărutai,
C-o mână mă mângâiai,
Cu alta cotrobăiai.
Boarfo! Nu ţi-am zis şucar
Să bagi mâna-n buzunar?
Cum putut-ai să te-nduri
Să mă-nşeli şi să mă furi?
C-am spoit un an tingiri
Pe la feţele subţiri,
Şi-am trăit prin mahala
Doar cu praz şi ciulama,
Ca să-ţi cumpăr ţie, ţie
Rochie de cununie,
Să-ţi fac degetu-nflorat
C-o piatră de matostat.
Şi tu, uite cum te ţîi
De cuvântul ăl dintâi!
Bine, dragă, îţi mersi!

Să mă-nşele o lămâie!
Da’ şi eu fusei tămâie!
Că puteam şi eu încai
Să fiu craiul ăl mai crai
Şi să huzuresc ca-n rai.

…Da’ acum am rămas bleg,
Amărât şi plin de jeg,
Ca nărojii ăi mai mari:
Nici gagică, nici piştari!

40 responses

  1. 🙂🙂🙂
    Superbă poezia! Am râs cu poftă🙂

    Un week-end minunat!

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 12:08 pm

  2. M-am amuzat teribil! In orice caz, poetul arata oarecum situatia actuala a relatiei barbat-femeie, si nu vreau sa par misogin. Inspirata alegere…

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 12:13 pm

    • Reuşeşte Marin Sorescu să pună ninsoare de calibru greu peste bibilică şi bibiloi.
      Nu e vorba de misoginism, nicidecum.

      Mulţumesc pentru trecere.
      Zi faină cu cu bani fişic!

      Apreciază

      Ianuarie 29, 2010 la 12:17 pm

  3. Era si este unul dintre poetii mei preferati,sti ca datorita lui citindu-le odata fetelor mele o poezie de Sorescu,o poezie draga mie pe vremea cand ele erau studente la Cluj le-am deschis apetitul spre poezie,fiica-mea cea mica si-a luat volumul cu ea la Cluj(aveam toate volumele aparute prin librarii,in biblioteca personala)si a citit mai departe…m-a bucurat mult acest lucru…:)

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 1:27 pm

    • Îmi plac tare mult scrierile lui Marin Sorescu, poezia sa având un loc special în sufletul meu.

      Trimit îmbrăţişări peste normă către tine şi minunile tale, draga mea dragă!

      Apreciază

      Ianuarie 29, 2010 la 1:54 pm

  4. Superba poezie,m-am amuzat ,o zi minunata🙂
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 2:57 pm

    • Îmi place foarte mult acestă melodie. Mulţumesc pentru dedicaţie. Am preluat-o.

      Zi faină!

      Apreciază

      Ianuarie 29, 2010 la 3:43 pm

  5. O alegere extrem de reuşită, iubita mea… Marin Sorescu. Iar această poezie este formidabilă, am râs de fiecare dată când am citit-o şi mă amuz şi acum…
    Te sărut pe suflet!

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 3:13 pm

    • TE IUBESC, MINUNE DE OM!

      O MINUNĂŢIE POEZIA ACEASTA.

      TE ÎMBRĂŢIŞEZ CU TOATĂ DRAGOSTEA, LISANDRU!

      Apreciază

      Ianuarie 29, 2010 la 3:44 pm

  6. Haioasa,cu versuri pline de culoare…Multumesc ca mi-ai reamintit o poezie care-mi place foarte mult!

    O zi frumoasa,

    irina

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 3:18 pm

    • Savoare şi culoare, draga mea.
      Mulţumesc pentru vizită.

      Să ai un sfârşit de săptămână minunat!

      Apreciază

      Ianuarie 29, 2010 la 3:45 pm

  7. Faina poezia. Mergi la concurenta cu mine? Ha ha ha!
    Mare poet si Marin Sorescu!

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 6:22 pm

    • Se pare că astăzi a fost ziua poetului Marin Sorescu. Şi Orianda a publicat o poezie scrisă de acelaşi autor.

      Concurenţa să trăiască!

      Apreciază

      Ianuarie 29, 2010 la 8:03 pm

  8. Erys

    Picanta poezie, placuta citirea ei…Poate ma insel, dar versurile nu-s cantate de Margineanu?…
    Multumim de amintirea lui Sorescu!

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 8:17 pm

    • Ştiu că este o formaţie care a pus pe partitură aceste versuri, dar nu îmi amintesc cum se numeşte.

      Mulţumesc pentru trecere.

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 10:12 am

  9. ce drag mi-a fost de Sorescu. M-a facut sa zâmbesc.

    Sa stii ca-mi lipsesc pupicii Geaninosi!!!
    Sau îi tii acum pe toti pentru Lisandru!!!

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 9:53 pm

    • Am mari probleme la publicarea comentariilor. Sper că ai primit o parte din ceea ce am comentat.

      Pupici geaninoşi din belşug trimit către tine.

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 10:14 am

  10. 13angi

    Desi in lumea mea nige,aici in bloggosfera ploua cu…SORESCU!
    Faina poezie!:))

    Apreciază

    Ianuarie 29, 2010 la 11:00 pm

    • Adevărat. Ţi eu am fost uimită să constat că poetul Marin Sorescu este astăzi lider pe bloguri.
      Poezia este divină.

      Pupici peste normă!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 10:15 am

  11. Haioasa…
    Vremuri vechi si vremuri noi🙂
    La fel!

    Vise frumoase.

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 1:25 am

    • Toţi ne amintim cu drag de astfel de poezii.

      O zi de sâmbătă minunată să ai alături de cei dragi!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 10:16 am

  12. Excelent!Am ras cu pofta si am savurat poezia de la un capat la celalalt.
    Toate cele bune!
    Un sfarsit de saptamana minunat!

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 3:34 am

    • Bine ai revenit, draga mea!
      Cristi de câte ori o reciteşte râde, eu la fel…

      O scriere de zile mari.

      Pupici geaninoşi trimit către tine!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 10:18 am

  13. Pentru noi este doar o poezie haioasa dar pentru vremea in care a fost scrisa era o poezie de dragoste scrisa in cel mai pur stil Marin Sorescu!

    A! Sa nu uit… Exista si un cover facut de Margineanu:

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 10:16 am

    • Uite că a pus SImion aici şi melodia în interpretarea celui care spune deseori”mă iubeşte femeile”.

      Mulţumesc pentru comentariu şi pentru videoclip.

      Zile pline de iubire cu farmecul poeziei lui Sorescu!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 10:22 am

  14. Bună Ziua !
    Doamnei Geanina Lisandru ! (Autoarea Blog: „Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.”).
    ~
    Mi-a plăcut … am râs ! Ceilalţi … au spus restul;
    Imediat … m-am gândit la Mărgineanu !
    Ce regret :… că m-am lăsat manipulat: tam/nesam … îl evitam (pe Sorescu)!
    De acum ALERG … să mai adaug UN POET … la „Metrul” de Poeţi din Bibliotecă !
    ~
    Am IDEE despre … Multe Rubrici, ale multor autori de Blog !
    Am citit în ultimele luni … doar Numele Blogurilor, Titlurile articolelor, Două-trei vorbe ŞI … eventual O IMAGINE ! Mulţi … „fosti” prieteni … PE CARE îmi promisesem SĂ NU-I Deranjez EU, pentru a NU fi … DERANJAŢI de „ăla” !
    Am consultat DoarATAT: … interminabilele mele „liste cu Bloguri”, unde îmi „mascam” vechii Prieteni !
    Mi se punea NOD în GÂT, dar … treceam mai departe !
    ~
    Iar într-o zi … răspunzând UNEI invitaţii … am avut o prima întâlnire cu „reţelele Ning” … şi IAR AM CAPOTAT !
    Rareori … deschizând Messenger … „arhivam” ZECI şi SUTE de mesaje … din Ning. Majoritatea, de la Doamna „susana” … Şi încet-încet am început să-mi revin !
    Şi iar … am căzut moral : DE CE … Unii mă pot accepta şi ceilalti NU !?
    Nu sunt LABIL psihic … DOAR TRACASAT după un stres de 8 LUNI !
    Aşa că … NU PUTEAM SĂ NU RÂD !
    Vă mulţumesc, Prieteni Dragi !
    Vivat … SORESCU !
    Vivat … şi noi … prin TOŢI Ceilalţi !
    Vivat Veselia ! … DAR … SLAVĂ lui Dumnezeu !
    Şi am reinventat … ROSTOGOLIREA !!!

    Că … aşa e în TeniS !
    ~,

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 11:34 am

    • Am citi cu mare plăcere comentariul şi tzrebuie să recunosc că am zâmbit şi mă bucur să aflu că l-aţi trecut pe Marin Sorescu pe lista poeţilor preferaţi.

      Cât despre ceea ce spune gura lumii, apă de ploaie.
      Atât eu cât şi Cristian vă dorim zile frumoase alături de cei ce vă iubesc!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 11:40 am

  15. mihaela13o

    O leapşă cadou😀 http://mihaela13o.wordpress.com/2010/01/30/chestionar/

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 12:32 pm

  16. Draga Geanina, imi pare rau ca trebuie sa te contrazic, dar din cate-mi amintesc eu, nu Marin Sorescu, ci Miron Radu Paraschivescu a scris aceasta poezie. Ma duc imediat sa verific si revin !

    Apreciază

    Februarie 1, 2010 la 7:35 pm

    • Mulţumesc mult pentru linkuri, sper să mai primesc şi alte surse.

      Seară plină de frumos, metafora nopţii!

      Apreciază

      Februarie 1, 2010 la 9:54 pm

  17. N-am gasit-o decat publicata de cateva ori pe forumuri sau bloguri. Iata :
    http://www.motanes.ro/?p=410
    http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=253011&st=36
    Oricum, eu stiu bine ca e Paraschivescu. Si face parte din volumul „Cantice tiganesti” aparut in 1941.

    Apreciază

    Februarie 1, 2010 la 7:52 pm

  18. urumaa

    foarte frumoasa poezia!

    Miron Radu Paraschivescu

    Amar

    Dragostea noastra a fost
    cam sucita, far’ de rost,
    c-a-nceput in primavara
    ca un bob de lacramioara
    si la urma a murit
    ca un plans inabusit.

    Da’ eram noi amandoi,
    bibilica-bibiloi,
    cand ardea soarele-n toi,
    parca dase boala-n noi:
    gura ta, a de muiere,
    de dulceata si de miere,
    era arsita si boare,
    ma topia si-mi da racoare.

    Iti pica vorba domoala
    ca descanticul de boala;
    larcrima erau, si stea,
    ochii tai de peruzea.

    S-a ivit un domnisor
    care te-a vrajit usor,
    ori ti-a ost mintea nauca
    de te-a prins dorul de duca!
    Au murit atuncea, toate

    Ceasul vechi la ce mai bate,
    cand in fiecare zi
    toate sunt cum n-ar mai fi!

    Apreciază

    Februarie 18, 2011 la 10:44 pm

    • Bine ai venit!

      Mulţumesc pentru versuri.

      Recitirea lor a fost balsam pentru zâmbet.

      Gânduri curate!

      Apreciază

      Februarie 20, 2011 la 12:09 pm

  19. radu

    de fapt este o parodie dupa M.R. Paraschivescu (din volumul volumul lui Sorescu „”Singur printre poeti”)

    Apreciază

    Aprilie 15, 2012 la 10:22 am

  20. dan

    superba poezie

    Apreciază

    Mai 26, 2013 la 10:52 am

  21. dan

    imi place f mult m.r.paraschivescu dar nici sorescu nu e rau deloc

    Apreciază

    Mai 26, 2013 la 10:53 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s