Poveşti de viaţă(III) – Avortul (I)

„Căsnicia poate fi cel mai mare rău sau cel mai mare bine.”

Voltaire

Îmi place să călătoresc, cel mai mult cu  trenul… Călătoria cu trenul mă introduce de fiecare dată într-o lume a mea, numai a mea, în care totul este verde, proaspăt, liniştitor.

De curând mă întorceam acasă dintr-o „călătorie„. Eram cu gândurile mele, în lumea mea care dintr-o dată a fost invadată de o poveste cât se poate de reală.

Două doamne, pareau mamă şi fiică după vârstă… Numele lor l-am aflat tot de la personajele poveştii mele, Mara şi Dora.

Mara, o femeie cochetă, care nu avea nevoie de farduri pentru a-şi scoate în evidenţă frumuseţea de ardeleancă, peste care trecutul îşi pusese amprenta, elegantă, demnă şi cu o voce care îţi mângâia timpanul.

Dora, o femeie la patruzeci de ani, cu ochii negri precum murele coapte, puţin plinuţă, cu faţa albă precum omătul şi buzele cărnoase, dar nu pentru că ar fi apelat la o tehnica speciala de tratament prin injectarea de micro-picaturi.

Mara ofta… Apoi, începu să spună povestea ce i-a marcat tinereţea.
Povestea ei poartă ampreanta anului 1973, în timpul regimului Ceauşescu, perioada în care avortul era considerat infracţiune ” Articolul 482 definea infracţiunea de avort ca fiind întreruperea prin orice mijloace a cursului sarcinii efectuată cu consimţământul femeii însarcinate se pedepsea cu închisoare corecţionalî de la 1 la 3 ani şi interdictie corecţională de la 1 la 3 ani.”

Mamă a cinci copii, Mara lucra într-un magazin alimentar unde trebuia să care marfă, să o aranjeze în rafturi, până târziu în noapte.

Într-o zi, şeful magazinului a găsit-o leşinată într-o baltă de sânge, printre rafturi.

Fusese dusă de urgenţă la spital, iar soţul a fost anunţat despre situaţia Marei de către asistenta care îi acorda îngrijire . Acesta a motivat că nu poate veni la spital fiindcă a ieşit la „una mică” cu prietenii.

Spre seară, Mara se afla alături de cele cinci suflete care o aşteptau înfrigurate, înfometate şi cu dorul acela de mamă, un dor ce nu poate fi exprimat la justa valoare prin cuvinte, deoarece avem certitudinea că nu putem transmite tot ceea ce simţim.

La ceas de noapte, mirosind a tutun şi „una mică” îşi făcu apariţia şi soţul Marei.

Femeia pusese masa, aşa era obişnuită, să-i respecte pe cei din jur, indiferent dacă aceştia meritau sau nu.

Soţului niciodată nu-i convenea nimic din ceea ce făcea Mara, sădea sămânţă de scandal permanent. Şi de data aceasta  povestea se repetă, scandal, lovituri cu pumnii aplicate soţiei, după care se punea pe pat , în poziţia şezut şi adormea.

Când şi când se mai trezea şi striga „Maraaaaaaaaa!!!!!!!”

Femeia stătea înspăimâtată în camera sa alături de cei cinci copii şi nu scotea niciun cuvânt fiindu-i teamă să şi respire.

A doua zi, Mara i-a povestit  despre întâmplarea de la locul de muncă şi despre pierderea sarcinii.

Mă uitam la faţa femeii care stătea pe bancheta din dreapta mea, lacrimile şiroiau necontenit, o amintire dureroasă îi sfâşia şi acum sufletul.

Soţul, după aflarea celor prin care Mara trecuse cu o zi înainte, s-a dus la poliţie şi a reclamat-o că a făcut avort

(Va urma…)

Anunțuri

39 responses

  1. Nu pot sa cred … va urma 😦 Doamne si cand ma gandesc cate femei au fost si sunt in situatii de acest gen! Nu inteleg cum pot fi tipii astia numiti barbati. Uite asa citind aceste randuri ma intorc iarasi spre Dumnezeu si ii multumesc ca mi-a daruit o familie atat de frumoasa.

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 2:04 pm

    • Va urma continuarea acestei poveşti, vor urma şi alte poveşti de viaţă din care probabil vom învăţa câtă încredere să investim şi în cine.
      Mă bucur să ştiu că eşti înconjurată de oameni frumoşi la suflet.
      Mulţumesc pentru comentariu şi toate vizitele pe care le faci pe blogul meu.

      Pupici geaninoşi peste normă, draga mea dragă!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 2:33 pm

  2. Înspăimântătoare poveste, iubirea mea… E atâta tristeţe în ea… Şi, suplimentar, ideea oribilă că omul de lângă tine – acela alături de care ai împărţit şi bune şi rele – poate fi capabil să îţi facă rău. Dureroase aceste poveşti de viaţă, dar mă bucur că le postezi şi deschizi discuţii care de foarte multe ori sunt evitate…

    Te sărut pe suflet, minune de femeie!

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 2:22 pm

    • Sunt multe astfel de poveşti, probabil că şi în aceasta se vor regăsi suficient de multe persoane. Este multă tristeţe, dar este reală acestă tristeţe.
      După patruzeci de ani de căsnicie femeia îşi aminteşte ceva din tinereţe, un „ceva” care i-a marcat tinereţea şi viaţa .
      TE IUBESC, LISANDRU!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 2:43 pm

  3. Nah! S-a terminat când era mai interesant 🙂 Aştept cu nerăbdare continuarea!
    O zi frumoasă tare îţi doresc!

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 2:49 pm

    • Păi ştii cum stau lucrurile în astfel de situaţii…suspans…trist finalul însă…

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 3:34 pm

  4. Geanina,in cazuistica pe care am avut-o la tribunal,am intinit asemenea cazuri,trist ,dar adevarat,astept ..urmarea,o sambata minunata 🙂
    p.s .ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 2:59 pm

    • Sunt convinsă că există „n” de acest gen.
      Cum s.or mai privi în oglindă cei care după foarte mulţi ani de căsnicie, după ce au împărţit bune şi rele, fac pe zmeii şi se ţin de găinării pe la poliţie, dar dacă „te dai” puţin la ei produc „inundaţii” pe ţesături, asta ca să nu mă exprim indecent.

      Am preluat dedicaţia. Mulţumiri.

      Zi plină de frumos alături de cei dragi.

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 3:40 pm

  5. adorabila poza din post :X

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 3:20 pm

  6. iar postarea poate fi extrem de utila…sunt oameni care au nevoie de exemple k istoria sa nu se mai repete

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 3:22 pm

    • Bine punctat, sper ca toate aceste poveşti de viaţă să nu se mai repete. Greu, dar nu imposibil.
      Zi faină!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 3:42 pm

  7. Erys

    Mereu vor exista astfel de barbati…de oameni…insa poate cat mai putine vor avea „norocul” sa-i intalneasca, sper…Cu greu mentalitatea masculina va scapa de ideea ca femeia trebuie sa se chinuie si de ideea ca ea e datoare cu sufletu-i si cu viata-i pentru ca ii sta alaturi…In cazul unei relatii bazata pe iubire, lucrurile ar fi altfel. Doar ca iubirea acum…e mai mult un cuvant si un vis pentru multi…nimic altceva. Restul, orgolii si lupta pentru putere, lupta cu forte inegale…

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 4:05 pm

    • Mereu…Nici măcar „cu greu” nu vor scăpa anumite persoane de acestă mentalitate. Iubirea pare ceva greu de atins, mulţi spun că trece, sper să nu ajung niciodată la concluzia asta.
      Mult prea multe orgolii…

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 5:28 pm

  8. nu mă așteptam la sfârșitul ăsta(Așa parțial cum e el)… e nevoie de ceva timp ca să mestec ideea că… el a făcut asta.
    Postarea mi-a amintit de cartea lui George Orwell-1984 în care se vorbea despre cum sistemul socialist îi făcea până și pe copii să își reclame părinții…

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 5:06 pm

    • Vine şi continuarea, draga mea…
      Unii , de fapt cei care fac măgării de acest gen nu au mamă, nu au tată sau altfel spus, şi-ar vinde şi mama ca să se răzbune, să obţină cu orice preţ ceva.

      Seară plină de frumos alături de cei dragi!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 5:31 pm

  9. Trista povestea,dar Doamne cat de adevarata,este povestea multor femei din regimul de odinioara….:(

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 5:57 pm

    • Poveste este reală şi aşa cum spui este povestea multor femei din acea perioadă, din acel regim.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 6:13 pm

  10. Detest orice fel d violenta in familie. Imi repugna astfel de ‘oameni’ pe care eu i-as aseza in afara societatii umane, undeva printre necuvantatoare.
    Dumnezeu sa te binecuvanteze draga mea Geanina.

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 7:03 pm

    • Acolo le este locul, deşi, dacă mă gândesc mai bine, e un loc mult prea bun pentru astfel de „fiare”.
      În exil cu ei…

      Mulţumesc mult pentru urări şi trimit către tine toate gândurile mele bune!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 7:44 pm

  11. Trista poveste de viata…si asta e doar una dintre miile de cazuri…un asemenea om nu merita sa traiasca, nu are frica de Dumnezeu…din perspectiva lui femeia e doar un obiect (robot) care gateste, face curatenie, merge sa castige bani, creste copilasii si ii educa… iar mai apoi mai e si sac de box…

    Dumnezeu nu doarme si va face dreptate sufletelor suferinde.

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 8:43 pm

    • Comentariul tău va face „curăţenie” în sufletul unora care se cred Dumnezeu.
      Ai punctat foarte bine prin comentariul tău ceea ce reprezintă femeia pentru unii bărbaţi.
      Nu generalizez, nu am spus şi nu am dreptul să spun că toţi poartă acelaşi hram fiindcă nu este aşa.

      Să ai o seară plină de iubire alături de cei dragi!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 9:48 pm

  12. Doamne, cata tristete si amaraciune intr-un destin…

    Apreciază

    Ianuarie 30, 2010 la 11:16 pm

    • Multă, mult prea multă…

      Mulţumesc pentru trecere, draga mea.

      Pupici geaninoşi trimit către tine!

      Apreciază

      Ianuarie 30, 2010 la 11:43 pm

  13. Pingback: PALMELE TALE « Cristian Lisandru

  14. 13angi

    Nimic nu e mai trist decat sa ai langa tine o bruta care poarta numele de sot,cuvant ce ar trebui sa inspire iubire, siguranta,intelegere,respect.

    Apreciază

    Ianuarie 31, 2010 la 12:16 am

    • O brută ce ar trebui părăsită în secunda doi, după ce te-a lovit prima oară.

      Pupici geaninoşi!

      Apreciază

      Ianuarie 31, 2010 la 1:14 am

  15. Ceea ce a făcut nenea este de porc târâit prin parcarea de vidanje pline.
    Pe de altă parte, nici doamna, prin faptul că a dat naştere la nu mai puţin de 5 (CINCI!!!) plozi nu este de plâns.
    Mi se pare o stupizenie fără de margini să te-apuci să torni „n” copii ştiind că nu eşti în stare să-i creşti.
    Şi, într-un final, dacă soţul era într-adevăr aşa de rău… mă gândesc la următoarea poveste: Poate-i plăcea de n-a divorţat până la momentul respectiv.

    Un sfârşit de săptămână cât mai plăcut.

    Apreciază

    Ianuarie 31, 2010 la 12:23 am

    • În alt regim era greu să nu „torni” copii, era mai uşor să-ţi „torni” prietenii.
      Cu siguranţă părinţii noştri cunosc mai bine cerinţele acelui regim. Vom vedea şi finalul luni.

      Succes la examene, dacă mai sunt!

      Apreciază

      Ianuarie 31, 2010 la 1:18 am

  16. Din păcate este un adevăr printre altele şi mai grele…
    Sunt cazuri în care ea nu are dreptul nici să îşi plângă pruncul. E cazul meu. Mi-am pierdut copilul şi mi s-a interzis să vorbesc despre el, să mi-l plâng. Îmi amintesc numeroasele nopţi în care stăteam îngenuncheată lângă maşina de spălat cu prosopul înfundat pe faţă să nu se audă cum urlu. Plângeam până leşinam şi niciodată nu s-au auzit bătaia în uşă…”nu ai păţit ceva draga mea…?”. Nimic, niciodată! Timp de patru ani!

    Da…un adevăr printre multe altele mult mai grele…

    Apreciază

    Ianuarie 31, 2010 la 12:24 am

    • Am înlemnit citind comentariul tău. Nici nu îmi găsesc cuvintele…

      Mai spun doar că trimit către sufletul tău pur o mare îmbrăţişare şi un buchet de flori.

      Apreciază

      Ianuarie 31, 2010 la 1:31 am

      • Mulţumesc Geanina…

        Din fericire, după ce ne ridicăm şi găsim puterea să mergem mai departe, să ridicăm umerii…devenim mai puternici, mai introspectivi şi reuşim să fim mult mai buni.
        Cred că fiecare întâmplare este o lecţie importantă! Te îmbrăţişez cu mult drag >:D<!!!

        Apreciază

        Ianuarie 31, 2010 la 3:53 pm

        • cu mare drag ţi-am oferit acel buchet. Ne ridicăm şi mergem mai departe la fel de demn călcând peste”gunoaiele” ce au vrut cu orice preţ să ne invadeze sufletul.

          Şi eu te ămbrăţişez cu toată dragostea, draga mea dragă!

          Apreciază

          Ianuarie 31, 2010 la 4:47 pm

  17. fireflight

    Foarte profunde randurile…

    Apreciază

    Ianuarie 31, 2010 la 11:57 am

  18. Doamne, ce poveste inspaimantatoare. Dar ce zic eu… Realitate, nu poveste. Intrebarea mea este… Si in ziua de azi este ilegal sa faci avort?

    Apreciază

    Februarie 1, 2010 la 5:05 pm

    • Nu este ilegal , dar acesta trebuie făcut până în a 12-a săptămână de sarcină din câte ştiu eu.

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

      Apreciază

      Februarie 1, 2010 la 9:59 pm

  19. Pingback: CU VIAŢA LA PURTĂTOR «

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s