Poveşti de viaţă (IV) – Durerea unei mame (II)

Averea cea mai de preţ e viaţa, şi viaţa noastră, vă rog să mă credeţi, nu atârnă decât de un fir de păr.”

Alexandre Dumas

 

…maşina apărută de niciunde, când ochiul semaforului era verde, a aruncat trupul Dianei în aer provocându-i instantaneu moartea. Trecătorii au încremenit. Toate privirile s-au îndreptat către trupul fraged care plutea sub cerul senin al acelei zile de toamnă , către mapa din care foile desprinse, una câte una, parcă plăteau tribut vieţii în zborul lor şi coborau către pământ, lent, dansând ultimul vals. În liniştea mormântală se mai auzea un singur glas, al mamei. Dianaaaaaaa! Impactul trupului Dianei cu solul a scris tristeţe şi durere pentru totdeauna în sufletul Ioanei. Aplecată asupra fiicei sale, în genunchi, plângea şi întreba:

– De ce, de ce fiica mea?

La volanul maşinii, un BMW ultimul tip, un tânăr ce tocmai obţinuse permisul, copil de bani gata care învăţase de la o vârstă fragedă că poţi cumpăra orice cu bani. Greu de crezut şi revoltător în acelaşi timp, dar personajul cu pricina a reuşit să scape destul de uşor. Verdictul? Condamnare cu suspendare.

Şapte luni mai târziu, acelaşi loc, acelaşi personaj, aceeaşi culoare verde a semaforului, aceeaşi viteză, o altă maşină – de data aceasta un Audi -, doar victima era alta. EL.

Personajul, care altădată spulbera pe aceeaşi trecere de pietoni o fată care trăia bucuria intrării la facultate, care dorea să-şi strângă mama în braţe şi să-i mulţumească pentru că reuşise în viaţă datorită ei, a vrut să evite un câine, însă viteza i-a fost fatală, plătind libertatea – pe care o obţinuse, aşa cum susţinea, orice poate fi cumpărat cu bani – cu viaţa.

Se pare că sloganul acesta nu funcţionează atunci când este vorba despre viaţă. Ea nu poate fi cumpărată, oricâte conturi am avea în bancă…

Geanina Lisandru

30 responses

  1. salmi

    Oooof, ce povesti triste Geanina…crud de adeavarate insa…le citesc cu placere dar cu durere mare in suflet si ochii in lacrimi…

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 12:33 am

  2. Citatul din Dumas este un punct pe i… Un fir de păr ne ţine în viaţă, iar unii parcă doresc cu tot dinadinsul să şi-o scurteze. Teribilismul unora duce la tragediile din viaţa altora, or asta nu poate fi decât foarte trist. Poveste tragică, o viaţă curmată brusc, o viaţă distrusă pentru totdeauna – a mamei – şi o altă viaţă (a personajului de la volan) redusă la bani, viteză, tupeu… Cu finalul descris de tine… Multe învăţăminte se pot trage din această postare, iubita mea…
    Un fost coleg de şcoală generală a fost lovit de o maşină, la ţară, a murit pe loc, şoferul a reuşit să scape de pedeapsă… Justiţia e oarbă, se spune, poate că ar trebui să meargă la oftalmolog…

    Te sărut pe suflet, poveste frumoasă cu ochi verzi!

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 12:37 am

    • Se pare că Justiţiei îi place această postură de „orb”…
      Cazuri sunt multe din nefericire. „Bani, viteză şi tupeu” aşa cum spui, din aceste motive vieţile unor oameni sunt distruse cu uşurinţă de teribilişti.

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea, minune de om.

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 10:15 am

  3. Pingback: CEARCĂNE «

  4. No…nu la asta ma asteptam… e prea crud…biata mama … sa traiesti asemenea scene nu e usor si apoi sa mai ai pretentia de la ea sa fie „toata la minte”.

    „Orice poti cumpara cu bani” e un slogan ieftin si neadevarat in adevaratul sens al cuvantului… intr-adevar poti cumpara tot ce e neinsemnat si iti aduce bucurie de moment…dar ce conteaza cu adevarat: viata, dragostea…ele nu au pret in „bani”

    O zi minunata!

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 7:30 am

    • Şi eu mi-aş pierde minţile într-o astfel de situaţie, recunosc fără să stau pe gânduri. Aşa cred unii…că totul este de vânzare şi că banii lor cumpără pe oricine, oricând şi oricum…toate până dai ochii cu sfărşitul…

      Zi faină, draga mea!

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 10:19 am

  5. Uff!!!Geanina draga ,povestea ta,imi aduce in minte o secventa dura care s-a petrecut sub ochii mei in a doua zi de Craciun in Viena …o mama a fost exact asa cum spui tu spulberata de o masina ,imi vine in minte urletul fetitei de langa ea,care a ramas in viata,n-am putu uita multa vreme accidentul,m-a urmarit si mi-a chinuit mintea.Trist destin,trist sa vezi ca mama ta dispare de langa tine in acest fel,cred ca acea fetita va ramane traumatizata pentru multi ani de acum incolo…

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 11:14 am

    • „Piele de găină” aşa simt pe tot corpul după ce am citit cele relatate de tine. Aceasta este senzaţia atunci când citim sau vedem o astfel de întâmplare nefericită.

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea, draga mea dragă!

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 11:18 am

  6. Aaaa,si sa-ti mai spun ceva,prietenei mele Camelia,din Italia i s-a intamplat exact acelasi lucru,fetita ei la varsta de 12 ani,i s-a intamplat sa moara tot intr-un accident de masina,a confundat masina tatalui ei pe care il astepta in fata casei,pentru ca trebuiau sa plece undeva,cand a zarit masina asemanatoare a crezut ca-i el,a sarit in fata masinii si acolo i-a fost sfarsitul,soferul n-a mai putut avita…
    Trei ani de zile prietena mea a incercat tot felul de terapii sa-si revina,innebunise de durere,pana cand un psihoterapeut i-a spus ca sunt usi pe care nu mai are voie sa le deschida,trebuie inchise pe vecie,cheia aruncata si lasat ca sufletul micutei sa se odiheasca-n pace…au trecut zece ani de atunci…in inima ei a ramas o cicatrice,a facut deja doua preinfarcte,al treilea i-ar fi fatal….:(

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 11:21 am

    • Ce să mai spun, nu mai am cuvinte. Pentru luni am o altă poveste, tot tristă din păcate, un fost elev, olimpic…
      Pe 8 februarie se împlineşte un an…

      Pupici geaninoşi peste normă trimit şi gândurile mele bune către tine şi cei dragi ţie!

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 11:35 am

  7. cata tristete, Geanina! Din pacate tragedii de felul asta se intampla la multe treceri de pietoni, si mare pacat ca vinovatii scapa usor de cele mai multe ori!

    Insa e o vorba : Dumnezeu nu bate cu joarda! Dreptatea lui ne lasa de cele mai multe ori cu gura cascata!
    Tanarul a murit platind o viata!

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 12:21 pm

    • „Dreptatea lui ne lasa de cele mai multe ori cu gura cascata!” o declar fraza zilei.
      Mulţumesc pentru comentariu.

      Să ai o zi plină de frumos!

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 12:22 pm

  8. Tristă povestea.
    Dar, maniac de detalii şi de calcule cum mă ştii, nu mă pot abţine să nu întreb de ce trebuia ea neapărat să se grăbească s-o îmbrăţişeze pe mama?
    Eu personal, indiferent cât de grăbit sunt, poa’ să fie de 5 minute verde continuu, eu tot mă mai uit o dată.
    Ştii tu, paza bună trece primejdia rea.
    Şi, tehnic vorbind, fata i-a sărit în faţa maşinii iar verde pentru pietoni era de mult prea puţin timp, după cum spui tu în povestioară. Prin urmare, mie încă faptul că a fost condamnat mi se pare mult. Tehnic vorbind, singura vină a tânărului era că mergea prea repede (adică amendă şi 2 puncte pe carnet pentru asta) şi atât!
    „Lady Di” aşa cum o numeşti tu a fost victimă colaterală a propriei inconştienţe.

    O zi minunată să ai!

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 3:24 pm

    • Când viaţa nu-ţi oferă foarte multe bucurii şi nu le poţi obţine ca cei care cred că pot cumpăra orice fiindcă au conturi serioase în bancă, starea de beatitudine pe care ţi-o oferă reuşita pe plan profesional , în cazul de faţă, este de neegalat. Era verde…nu acord circumstanţe atenuante unui teribilist care circulă pe oriunde de parcă ar fi cumpărat şi şoseaua.
      Este verde, te asiguri, iar când ajungi la jumătatea drumului apare o maşină de niciunde şi s-a terminat…
      Anul trecut, o altă fată, în ultimul an la facultate, a cunoscut acelaşi final pe B-dul Kiseleff…
      Sunt convinsă că sunt sute de astfel de cazuri.

      Zi faină!

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 3:44 pm

  9. Erys

    Oamenii isi pretuiesc viata intr-adevar atunci cand vad moartea in fata. Pana in acel moment, se cred nemuritori…Trist, trista poveste, multe alte triste povesti fara drum de intoarcere…
    O zi senina si ganduri bune!

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 3:29 pm

    • Păi şi asta e trist…de ce trebuie să dăm ochii cu moartea, de ce trebuie să treacă pe lângă noi şi numai atunci să preţuim viaţa???
      Mulţumesc pentru trecere.
      Zi plină de frumos !

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 3:46 pm

  10. Geanina,am intilnit cazuri in care totul se poate cumpara,viata ,dar si moartea,trist dar adevarat,aceasta este lumea in care omul a devenit animal de prada,o duminica frumoasa 🙂
    p.s ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 3:32 pm

  11. Geanina,
    e vorba de Gabriel ? acel „EL” ?
    😦

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 4:01 pm

    • NUUUUUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!!!!!!
      NU este Gabriel.
      Cu Gabriel a fost altfel.
      El nu a omorât pe nimeni.
      Gânduri bune la ceas de seară!

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 6:58 pm

  12. ADITEEA

    Povestea de luni e despre Gabriel? O minune de om, cum scriai tu demult…
    Aşa te-am cunoscut, citind povestea lui la tine pe blog. Foarte tristă poveste…

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 5:03 pm

    • DAAAAAAAAAAA!!!!!

      Luni voi povesti despre Gabriel Velicu.
      Astăzi îmi aminteam de cititorii care îmi scriu de atunci pe blog şi îi povesteam lui Cristi .
      Tristă…
      Seară faină!

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 7:02 pm

  13. noapteaiguanei

    O lacrimă pentru Diana! Iar pe cel vinovat… să-l ierte cine trebuie!

    Apreciază

    Februarie 6, 2010 la 5:33 pm

    • Vinovatul nu mai este în viaţă.
      Mulţumesc pentru trecere şi pentru linkul pus către postare.

      O seară plină de frumos!

      Apreciază

      Februarie 6, 2010 la 7:04 pm

  14. Pingback: Cum ne botezăm blogurile? « Noaptea iguanei

  15. Tot speram ca sfarstiul sa fie altfel. Acum nu pot spera decat sufletul de mama sa aiba putere sa reziste pana cand se vor ragasi din nou si vor putea sa se imbratiseze asa cum ar fi trebuit.
    Imi pare rau sa aud inca un caz in care copii nesabuiti scapa usor ca apoi sa recidiveze fara cel mai mic regret. Pacat de sufletul lui!

    Apreciază

    Februarie 7, 2010 la 10:13 pm

    • Nimic nu mai poate fi ca înainte. Credinţa ne ajută fă mergem mai departe…

      Seară faină!

      Apreciază

      Februarie 7, 2010 la 10:26 pm

  16. Realitatea ,,bate” filmul, bate orice scenariu…
    Ne întrebăm uneori: De ce??? Şi răspunsul nu vine…
    De am avea puterea să nu mai întrebăm…

    Bine te-am regăsit, Geanina!
    Te aşteaptă un dar la mine 🙂

    Apreciază

    Februarie 8, 2010 la 6:35 pm

    • Bine ai revenit, draga mea dragă!
      O întrebare ce ne vine deseori în minte atunci când suntem îngenunchiaţi.

      Pupici geaninoşi!

      Apreciază

      Februarie 8, 2010 la 11:52 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s