Viaţă

Şoptim iubirea noastră urechii-ntregii lumi,
În care clipoceau tristeţi dar şi minuni,
Noi am visat doar linişti, patimi şi iubire,
O viaţă-n doi gustând din fericire.

Un cântec surd am pus în poezie,
Pe care doar un suflet pur îl ştie,
Nu dau cu pumnii şi nu strig durerea,
Decât atunci când răul varsă fierea.

Raţiunea-mi spune ferm şi elocvent,
Viaţa pentru mine eşti tu, acest prezent,
Nu vrem să pierdem nicio clipă,
De timp nici gând să facem iar risipă.

Iar dacă facem astăzi cunoscută,
Iubirea ce ne-nvăluie tăcută,
Noi declarăm că suntem fericiţi
Fără reţineri, nu suntem ipocriţi.

Curge o lacrimă pe un obraz fierbinte
Şi nu doresc ca să o ţinem minte,
Te strâng de mână şi-mi doresc acum,
Să-mi fii alături pe sinuosul drum.

Ai stat azi lângă mine când am plâns,
Şi flori de dor în suflet mi-au pătruns,
Iar teama mare ai picurat-o-n zâmbet,
Şi râsul cristalin a devenit descântec.

Ai făcut pod între negru şi alb,
Să pot s-alerg cu gândul calm şi dalb,
Depunând vamă şi plătind tribut,
Prezentul către un vast trecut.

Am făcut ieri poate şi  compromisuri
Şi am lăsat averile-n înscrisuri,
Întreţinând un foc de gânduri sure
Pentru acei ce vor să te înjure.

Azi strigă neputinţa din cuget şi trăire,
Dau fără să clipesc un strop de fericire,
Către cei trişti şi le ofer speranţă,
Atunci când vor s-ajungă pe culme-n a sa viaţă.

Ne declarăm iubirea-ntregii blogosfere
Şi ne dorim ca toţi să-ncerce să mai spere,
Într-o iubire pură ce naşte armonie,
Trăind intens viaţa căci mâine nu se ştie…

Anunțuri

49 responses

  1. Blogosfera vuieşte impresionată!

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 12:07 pm

  2. Superbe versuri ce au putut fi rostite/scrise numai in urma unor: trairi, emotii, iubirie patimase, durere…SPERANTA!

    O duminica binecuvantata!

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 12:15 pm

    • Cristi doarme, dar mă ţine de mână. De fapt noi aşa dormim… ţinându-ne de mână.Nu este nicio exagerare. Mamele noastre au fost amuzate de situaţie şi au spus că nu au mai auzit aşa ceva. Aşadar, am scris…puţin stângaci…
      Trăiri…

      Gânduri din cele mai bune trimit cître tine şi cei dragi ţie!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 12:25 pm

  3. Ma bucur sa te regasesc iubind, frematând.

    Superba poezie. Sa fiti iubiti !!! Si mamele voastre la fel.

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 12:35 pm

    • Dacă citeşte Lisandru că ai scris despre freamăt…va da o explicaţie pe măsură plecând de la verbul cu pricina.
      Mulţumim pentru urări.

      Trimitem îmbrăţişări peste normă!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 12:41 pm

  4. Amira

    Superbe versuri! Minunata declaratie! Traim alaturi de voi aceasta poveste de dragoste fara sfarsit…

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 12:48 pm

    • Mulţumim din tot sufletul pentru încredere. Ne iubim, un adevăr pe care-l trăim intens.

      O zi plină de iubire!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 1:00 pm

  5. viu, superb, trait, exprimat, un indemn pentru toti oamenii de a cauta si gasi iubirea adevarata!
    pupicei si imbratisari cu aroma simi-lara…

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 12:57 pm

    • Aroma ne îmbată de prospeţime. Doresc tuturor să îşi trăiască viaţa cu intensitate, mâine…nu se ştie ce va fi…

      Te îmbrăţişez cu mare, mare drag!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 1:02 pm

  6. ce frumos!:)

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 1:08 pm

  7. si totusi facem mereu risipa de timp..cat de darnici suntem cu timpul 😉

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 1:40 pm

  8. „Nu vrem sa pierdem nicio clipa,
    De timp nici gand sa facem risipa,….
    Geanina multumesc pentru aceasta poezie,o duminica minunata 🙂
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 2:43 pm

  9. Tasha

    Gata!!! am regasit -o pe Geanina noastra,Geanina care din preaplinul ei ne dadea si noua iubire in versuri…ma bucur sa vad ca totul este asa cum trebuie!Ti-am spus ca n-are rost sa te risipesti,tu esti minunata asa radioasa ,plina de speranta si iubire.
    Pupicei satmareni!(calzi….e primavara la Satu Mare,soare si ghiocei…)

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 3:44 pm

    • Primesc pupicii cu tot sufletul.Soare…ghiocei…vrem şi noi…
      Nu mă risipesc, vreau să ne cunoaştem la vară…aşa că…fără risipă…

      Te îmbrăţişăm cu toată dragostea!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 4:46 pm

  10. Ana

    Nu mai plange Geanina…iti amaraste sufletul si iti strica ochii…te doare capul si iti strica cheful….pune la 5 metrii in spate…stiu ca nu-i usor si e atat de greu sa zambesti cand unii te arata cu degetul….insa tocmai asta ii infurie si ii innebuneste:zambetul!:))
    Tu sti ?!Viata e o roata si vine vremea cand vei fi la maximul de sus….acum esti in urcare…..si impreuna cu cel pe care il ti de mana…treceti mai departe…vezi prea bine ca sunt oameni care va iubesc…..
    Scuza-ma ca nu ma raportez la minunatele tale versuri….eu inteleg poezia in felul meu si profanul din mine nu poate concura cu sufletele de poeti ce iti calca pragul blogului…..insa le citesc cu drag si unele ma infioara….de drag si placere…:)
    Te imbratisez !:)

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 3:59 pm

    • Ana-Maria,
      ai pus punctul e „i”, ca de fiecare dată. Îndemnul tău ne bucură sufletul, Cristi spune, sărut mâna.
      Mulţumim fiindcă ne citeşti.
      Te îmbrăţişăm şi noi peste normă!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 4:44 pm

      • Va citesc cu drag , chiar daca uneori nu postez…:)

        Apreciază

        Februarie 21, 2010 la 7:55 pm

        • Ştim că ne citeşti scrierile iar acest lucru ne bucură nespus.
          Mulţumim pentru vizite, ne aduc bucurie în suflet.

          Te îmbrăţişăm cu mare, mare drag!

          PS. mi-a citit Cristi reţeta cu fasole şi ciolan…spune el că este o bucăţică bună acolo. Ia să vin eu să văd…

          Apreciază

          Februarie 21, 2010 la 8:05 pm

  11. Gata, am rezolvat. Vă mulţumesc mult şi vă rămân dator. Sper să mă pot revanşa la un moment dat. Numai bine!

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 4:16 pm

    • Baza de date nu era scrisă în format UTF-8.
      Dacă se poate să ne spunem pe nume ar fi minunat. Aici, în lumea frumoasă a blogosferei suntem toţi prieteni.

      Mă bucur că am putut fi de folos.

      Zi plină de magie!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 4:29 pm

  12. Pingback: Victor Ponta presedinte! - Cel care striga in pustie

  13. maminineta

    Gianina,iti admir curajul.Ma bucur sincer pentru voi.

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 5:13 pm

    • Bine ai venit, draga mea dragă!
      Nu am nimic de ascuns, aşa sunt, cum mă vedeţi de un an . În tot acest timp am scris cu sufletul, el scrie, eu doar postez.
      Mulţumesc din suflet pentru trecere.
      Te îmbrăţişăm cu mare, mare drag!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 5:24 pm

  14. „Azi strigă neputinţa din cuget şi trăire,
    Dau fără să clipesc un strop de fericire,
    Către cei trişti şi le ofer speranţă,
    Atunci când vor s-ajungă pe culme-n a sa viaţă.

    Ne declarăm iubirea-ntregii blogosfere
    Şi ne dorim ca toţi să-ncerce să mai spere,
    Într-o iubire pură ce naşte armonie,
    Trăind intens viaţa căci mâine nu se ştie…”

    Păi bine, dragostea mea mare, să postezi tu o poezie şi bărbatul de lângă tine să nu ştie nimic? Secretoasa mea literară, tot timpul mă iei prin surprindere… Neputinţa strigă, urlă, se dă cu capul de pereţi, se umple de cucuie. E un strigăt în zadar, una peste alta… Militez pentru un strop de fericire cotidiană şi sper ca toţi să aibă parte de el… Fiindcă, aşa spui tu la final, „mâine nu se ştie”. Dacă nu avem grijă curge viaţa pe lângă noi şi ajungem în momentul de bilanţ în care vom regreta că nu am trăit-o la intensitate maximă…

    Am simţit blogosfera alături de noi în această perioadă şi a fost mult mai uşor. Mulţumiri tuturor celor care ne-au susţinut şi ne susţin şi sunt alături de iubirea noastră!

    TE IUBESC, DRAGOSTEA MEA! TE SĂRUT PE SUFLET ŞI DIN CAP PÂNĂ-N PICIOARE!

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 5:16 pm

    • Minune de om, dormeai…din acest motiv nu ai aflat. În ceea ce mă priveşte ştii că nu îmi place să bat toba.
      fapte, nu vorbe…ha,ha,ha…

      TE IUBESC ŞI TE RESPECT, LISANDRU!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 5:45 pm

      • Frumoasă poezie, minune de femeie… Îmi plac la nebunie aceste surprize literare… TE IUBESC, VIAŢA MEA!

        Apreciază

        Februarie 21, 2010 la 7:11 pm

        • O POEZIE DESPRINSĂ DIN VIAŢĂ.
          TE ÎMBRĂŢIŞEZ CU TOATĂ DRAGOSTEA, MINUNE DE OM!

          Apreciază

          Februarie 21, 2010 la 7:14 pm

          • Hai, mai îmbrăţişează-mă puţin, ştii că îmi place să stau în braţele tale… Îmi permit să remarc şi aceste două strofe:

            „Iar dacă facem astăzi cunoscută,
            Iubirea ce ne-nvăluie tăcută,
            Noi declarăm că suntem fericiţi
            Fără reţineri, nu suntem ipocriţi.

            Curge o lacrimă pe un obraz fierbinte
            Şi nu doresc ca să o ţinem minte,
            Te strâng de mână şi-mi doresc acum,
            Să-mi fii alături pe sinuosul drum”…

            TE IUBESC, GEANINA!

            Apreciază

            Februarie 21, 2010 la 10:52 pm

            • Îmbrăţişări peste normă, dragule.
              Drum sinuos, fără ipocrizii, doar iubire…

              Te îmbrăţişez cu toată dragostea, minune de om!

              Apreciază

              Februarie 21, 2010 la 11:25 pm

  15. Pingback: LUP «

  16. Ma bucur sa aflu ca ti-ai ragasit starea ta de bine!
    Starea voastra!

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 6:24 pm

    • Stare de bine şi foarte bine am avut mereu, cu mici „excepţii”.
      Mulţumim din suflet pentru trecere.

      Seară faină!

      Apreciază

      Februarie 21, 2010 la 7:03 pm

  17. Superba poezie plina de dragoste pura si freamat interior. Te imbratisez si-ti doresc o noapte plina de iubire!

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 8:21 pm

  18. No, cum ar zice bietul Ghita Bob : ” strasnice versuri, minunata iubire. Un nou inceput, curat si plin de frumos”

    Apreciază

    Februarie 21, 2010 la 11:57 pm

  19. acuarele

    Sublime versuri!
    Ai o aura rara, deosebit de stralucitoare. Si tot ceea ce atingi tu vibreaza.
    Vei reusi prin tine insati. E greu sa nu te iubeasca cineva… 🙂

    Apreciază

    Februarie 22, 2010 la 7:53 am

    • Pielea mi se făcu de găină citind rândurile tale. Iar melodia a fost ascultată astăzi de 12 ori.

      Mulţumesc pentru tot.

      O săptămână plină de iubire, draga mea dragă!

      Apreciază

      Februarie 22, 2010 la 5:22 pm

  20. „Traind intens viata caci maine nu se stie”…asa este ..ziua de maine e intotdeauna incerta,dar macar sa traiesti azi..”Orice IERI este un vis si orice MAINE o viziune, dar un ASTAZI BINE TRAIT, face din orice ieri un vis de fericire si din orice maine, o viziune de speranta”…

    Apreciază

    Februarie 22, 2010 la 12:24 pm

  21. ,,Ai stat azi lângă mine când am plâns,
    Şi flori de dor în suflet mi-au pătruns,
    Iar teama mare ai picurat-o-n zâmbet,
    Şi râsul cristalin a devenit descântec.”

    Mi-aţi pătruns până în adâncul cel mai adânc al sufletului…E atâta duioşie, că nu mi-am putut stăpâni lacrima aceea ce vă poartă numele…

    Nu vrea decât să vă îmbrăţişez inimile >:D<

    Ai terminat poezia cu un îndemn excepţional rezultat dintr-un adevăr trâit – adevărul existenţei iubirii pure…

    ,,Ne declarăm iubirea-ntregii blogosfere
    Şi ne dorim ca toţi să-ncerce să mai spere,
    Într-o iubire pură ce naşte armonie,
    Trăind intens viaţa căci mâine nu se ştie…"

    Da, Geanina! Iubirea pură naşte armonie…şi iubirea pură rămâne, nu se dizolvă niciodată…

    O seară minunată, liniştită le doresc inimilor voastre frumoase!

    Apreciază

    Februarie 22, 2010 la 5:17 pm

    • Bine ai revenit , draga mea dragă!
      Am fost astăzi pe la tine şi mi-a fost imposibil să puclic comentariul.
      L-am scris de 3 ori, apoi l-am copiat ca să nu mai fiu nevoită să-l rescriu.
      Am mai avut şi altădată probleme, dar astăzi mi-a fost imposibil să public.
      Aştept ora târzie să încerc iar.
      Mulţumesc pentru acest comentariu de o sensibilitate greu de atins.

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea, draga mea dragă!

      Apreciază

      Februarie 22, 2010 la 5:28 pm

  22. Frumoasă declarație de iubire, frumoasă invitație să ne trăim clipa, să iubim momentul!

    Apreciază

    Februarie 23, 2010 la 1:15 am

  23. Pingback: Un tip de modă veche. Cravata mov « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s