Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(I)

Provenea dintr-o familie modestă. Alături de fratele ei se simțea în siguranță, întotdeauna căuta compania lui, întotdeauna îi povestea despre împlinirile și dezamăgirile de peste zi. Astăzi este ziua cea mare, băiatul pe care-l iubește își aniversează ziua de naștere, împlinirea celor 18 ani.
Mara, fiindcă despre ea este vorba, aștepta cu înfrigurare invitația lui Paul.
Descindea dintr-o familie de intelectuali cu pretenții. Părinții săi își doreau tot ceea ce este mai bun pentru fiul lor, un viitor profesional de excepție și o viață personală ca-n povești.
Paul o iubea în felul lui. Știa că părinții vor fi nemulțumiți de statutul modest al Marei, dar, cu toate acestea nu ezită să o invite la majorat.
Mara, peste puteri de încântată, extrem de îndrăgostită, îi povestea fratelui său cu nesaț despre petrecerea la care urma să se ducă.
Mara era o fată frumoasă, cu ochii albaștri-verzi. Atunci când era fericită verdele crud înmugurea în iris, tristețea învolbura albastrul și îl transforma în nuanțele mării agitate cu valuri ce înecau frumusețea clipelor de peste zi. Gura te îmbia să o săruți cu patimă atunci când buzele se contopeau în zâmbet, un zâmbet ce îi sculpta pe obrazul drept o gropiță în care doreai să te afunzi, s-o adulmeci, s-o umpli de gândurile îndrăznețe ce torturează ființa adolescentină. Genele, spre bucuria mamei, crescuseră lungi și bogate, dacă ar fi să luăm în calcul teama că ele nu ar mai fi arătat niciodată astfel după ,,aranjarea,, lor de mâinile de artistă ale Marei. În copilărie a vrut să încerce dibăcia stilistului, a luat o forfecuță și le-a tăiat în zig-zag. Mâinile, care îl înnebuneau pe Paul, erau de o gingășie greu de descris.   Avea obiceiul să-l mângâie pe frunte, să-i atingă părul, să i-l aranjeze prin mișcări tandre. Purta întotdeauna rochii, puțin decoltate, căzute pe umerii catifelați, rotunzi, atât de rotunzi încât ar fi fost gelos și Henri Matisse. Decolteul, croit de mâinile artistului , găzduia sânii fragezi care tresăltau la cea mai mică adiere a gândurilor pofticioșilor. Gleznele delicate erau îmbrăcate perfect de pantofii întotdeauna asortați cu poșeta și obiectul vestimentar, modest, dar cu mult bun gust.
Aceasta era Mara, cea de care Paul se îndrăgostise. Frumusețea sufletului ei îl cucerise, dorința ei de cunoaștere îl încânta peste măsură.

Când scrii despre femei, trebuie să-ți înmoi pana în culorile curcubeului și să presari rândurile cu pulberea de pe aripile fluturilor.

Denis Diderot

(Va urma)

45 responses

  1. Poezie in proza…. 🙂
    O seara linistita Geanina! 🙂

    Apreciază

    Martie 24, 2010 la 11:00 pm

  2. Eu sunt deja convins că poţi scrie proză la fel de uşor cum scrii şi poezie de calitate. Povestea Marei va curge tare frumos înainte, de acum încolo, în zilele în care vei dori să ne-o prezinţi. Sufletul Marei este cel care atrage cel mai mult. Mi-a plăcut felul precis în care ai descris-o, în doar câteva cuvinte:

    „Decolteul, croit de mâinile artistului , găzduia sânii fragezi care tresăltau la cea mai mică adiere a gândurilor pofticioșilor. Gleznele delicate erau îmbrăcate perfect de pantofii întotdeauna asortați cu poșeta și obiectul vestimentar, modest, dar cu mult bun gust”…

    Sunt convins că Paul nu putea să facă o alegere mai bună, chiar dacă acea condiţie umilă a Marei va agasa familia băiatului. Sper şi cred că dragostea dintre cei doi va trece peste toate obstacolele… Aştept continuarea şi trebuie să declar aici că nu mi-ai spus absolut nimic despre ceea ce va fi sau cum va fi…

    Te sărut pe suflet, iubirea mea!

    Apreciază

    Martie 24, 2010 la 11:24 pm

    • „Sunt convins că Paul nu putea să facă o alegere mai bună, chiar dacă acea condiţie umilă a Marei va agasa familia băiatului.”
      Din această frază cititorii îşi vor da seama că tu chiar nu ştii povestea. Ai să fii şi tu surprins…

      Mulţumesc pentru comentariu, minune de om!
      Te oprişi la fragmentul cu decolteul…ha,ha,ha…TE IUBESC!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 6:41 am

      • Acesta este adevărul, iubire. Nu o ştiu. Nu cunosc desfăşurarea evenimentelor şi sunt la fel de curios… Mi-a plăcut felul în care ai descris-o pe Mara… Te sărut pe suflet, minune!

        Apreciază

        Martie 25, 2010 la 7:34 pm

        • Sărută sufletul, ştrengarule!

          Mulţumesc pentru gândurile tale divine, pentru acest sărut pe suflet care ămi place tare mult.

          Te iubesc, minune de om!

          Apreciază

          Martie 25, 2010 la 7:40 pm

  3. Cit de mult am fost plecat…

    Apreciază

    Martie 24, 2010 la 11:25 pm

  4. Am citit dintr-o suflare si cand am vazut ca scrie” va urma” m-am intristat. Ai un stil care capteaza…astept cu nerabdare „episodul” 2. O seara frumoasa.

    Apreciază

    Martie 24, 2010 la 11:27 pm

    • Va urma se va prelungi…
      Mulţumesc pentru comentariu şi să sperăm că Mara va place tuturor.
      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 6:37 am

  5. Asa dupa cum spune si Cristian, este totul natural la tine in abordarea scrierii in proza.
    Imi place!
    SUCCES! 🙂

    Apreciază

    Martie 24, 2010 la 11:38 pm

    • Aşa cum îmi place mie să spun, scrie sufletul.
      Mulţumesc.
      Zi plină e frumos alături de cei dragi!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 6:35 am

  6. Pingback: VULCAN «

  7. Frumoasă Mara… măcar povestea ei să dureze ani frumoşi.
    Mara mea…, cea frumoasă cu ochii mari cât două minuni…a plecat într-o vacanţă cu mami şi tati ei la mare. Nu s-au mai întors nici unul. Au murit în accident de maşină pe drum. Nu am să o uit niciodată…

    Proza ta Geanina curge frumos şi nu pot să remarc faptul că este foarte reuşită de fiecare dată. E ca şi cum ar face parte din tine. Felicitări!

    Te îmbrăţişez cu drag!

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 1:29 am

    • Regret tare mult să aflu ceea ce i s-a intâmplat Marei şi părinţilor săi. Mara mea…o să vedem …

      Mulţumesc pentru comentariu. Mă onorează, dar este prea mult pentru mine.
      Te îmbrăţişez cu mare drag!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 6:34 am

  8. starsgates

    Mie deja îmi place Mara.:)

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 7:08 am

    • Mă bucur să aflu că Mara place.
      Continuarea peste câteva ore…

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 6:46 pm

  9. Pingback: Eu cred, Ana Blandiana « my heart to your heart

  10. Tasha

    Astept si eu continuarea povestii,ai descris-o asa frumos,deja o vedeam cu ochii mintii,sper sa nu fie dezamagita…ar fi pacat…te rog,vezi cum faci!..pot sa pun o pila la autor?;)
    Te pup si te imbratisez…

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 7:52 am

    • Draga mea dragă, poţi pune ce vrei tu la autor fiindcă te adora.
      Mara este o fată cu personalitate. Iubeşte intens…

      Te îmbrăţişez cu mare, mare drag!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 6:48 pm

  11. Te „prinde bine” proza draga Geanina, iar Mara ta e foarte frumoasa …astept sa vad cat de intelept va fi Paul…Oare va stii sa o pastreze si sa o iubeasca frumos?

    Domnul sa va binecuvanteze si sa va daruiasca fericire! 🙂

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 8:24 am

    • Bine ai revenit, draga mea dragă!
      Vei afla în această seară câte ceva despre înţelepciunea lui Paul.

      Până atunci, te îmbrăţişez cu toată dragostea!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 6:54 pm

  12. Erys

    Sper sa fie happy end…asa mi-as dori dupa frumosul inceput…si placuta citire!…
    O zi minunata!

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 9:03 am

  13. http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/03/25/mireasa-ta/

    […] La urechi, mi-ai agăţat
    şoaptele primei nopţi de dragoste. […]

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 9:15 am

  14. Pingback: Legenda balaurului fără adjective…(1) « Dispecer Blogosferă

  15. Se pare ca tuturor ne-a ajuns la suflet Mara. Si eu vreau sa pun o „pila” la autor. Sper ca Paul si ai lui parinti sa nu fie doar niste „intelectuali cu pretenții”.
    O zi buna, Geanina.

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 2:11 pm

    • Bucuria mea este deplină să ştiu că a plăcut Mara. Despre Paul şi părinţii lui…surprizele nu vor întârzia să apară.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 7:09 pm

  16. O poveste de dragoste frumoasa care sper sa aiba un final fericit.
    O zi minunata,Geanina!

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 2:18 pm

    • Până la final calea este lungă, sinuoasă şi probabil presărată cu neîmpliniri personale.

      Te îmbrăţişez peste normă, draga mea dragă!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 7:10 pm

  17. Geanina,o frumoasa poeziede dragoste in proza ,o zi minunata 🙂
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 2:46 pm

  18. Ne coceai o surpriza cum nu se poate mai placuta, iar mintea mea in gandul ei nici ca s-ar fi gandit. Am citit pe nerasuflate si abia astept continuarea. Te imbratisez cu mare drag!

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 3:32 pm

    • Mai vine o surpriză în acestă seară…plăcută sau nu…rămâne de văzut…

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 7:14 pm

  19. Daca doar averile ar conta in lumea asta… poate ar fi totul mai simplu. Dar averea nu valoreaza nimic fara iubire, asta e. Sper ca povestea Marei sa fie una fericita. O zi frumoasa in continuare!

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 5:27 pm

    • Şi eu spun mereu acelaşi lucru. Mara este o femeie puternică, va reuşi în viaţă prin propriile forţe…

      Gânduri din cele mai bune!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 7:17 pm

  20. Pingback: Nopţi fără hotar (11) « Noaptea Iguanei

  21. Ce pot sa spun, decat ca si proza iti este prietena si mergeti brat la brat, ca doua bune prietene.Felicitari si pupici multi multi!

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 7:56 pm

  22. Pingback: Mirozna văduvei vopsite – 22 « Ioan Usca

  23. mihaela13o

    Nici nu mă aşteptam ca proza să fie alfel decât poezia! Minunat ai scris! Mă bucur să o descopăr pe Mara. Sunt sigură că sentimentele ei sunt pe măsura personalităţii 🙂

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 1:45 pm

  24. Nici mai mult nici mai puţin. Nimic şi nimeni nu va reuşi să-i ştirbească personalitatea.

    Pupici geaninoşi peste normă!

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 5:09 pm

  25. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VIII) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  26. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  27. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s