Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(II)

UPDATEAPEL UMANITAR– vă rog să accesaţi, citiţi, chibzuiţi şi acţionaţi. Un copil mic se luptă cu o tumoare oribilă. Să-l ajutăm.

Alex  o asculta, îi sorbea cuvintele atunci când povestea despre Paul, despre clipele pline de viață pe care aceștia le prindeau în buchetul fericirii.
Totul era pregătit în cel mai mic amănunt, trebuia să fie cea mai frumoasă, era prima întâlnire cu părinții celui pe care îl iubea nebunește, pentru care ar fi făcut orice numai să-l știe împlinit.
A venit ora cea mare, ora mult așteptată, orologiul vestea momentul doritei întâlniri.
Mara aștepta. Secundele îi torturau ființa, se uita la ceas clipă de clipă. Trecuse și sfertul academic. Paul nu apărea. În cele din urmă Mara luă telefonul și apelă numărul celui fără de care viața ei nu avea sens, așa simțea. Fără Paul totul încremenea, nimic nu evolua, nu mai avea viață. L-a sunat insistent, dar fără a primi semnalul pe care îl aștepta. Nu înțelegea. Cu obrajii aprinși, cu durere ca de pumnal înfipt în trup fragil de adolescentă plină de speranțe, s-a îndreptat către camera ei, s-a așezat pe patul ce-i găzduia de fiecare dată fericirea, neliniștile și bucuriile , iar pădurea de întrebări i-a acoperit existența. Dorea să se afunde cât mai adânc în pădure pentru a-și striga durerea acelor momente.
A adormit îmbrăcată, cu speranțele prăbușite în floarea prinsă-n partea stângă a rochiei sufletului.
Dimineață, soarele îi mângâia gândurile fixate-n neliniștea serii ce tocmai se scursese. A deschis ochii în care marea își învolburase talazurile înalte de mii de metri, așa păreau în această dimineață când ceasul suna insistent și anunța începutul unei zile în care speranța se ascundea în spatele gândurilor ce-și căutau insistent locul în cufărul tihnei.
Era duminică. Aștepta întotdeauna această zi a săptămânii cu aceeași bucurie ce-i înflorea în priviri.
Această zi de duminică era diferită, nu mai avea strălucirea celorlalte, de data aceasta emoțiile așteptării îi făceau inima cenușie. Nicio veste de la Paul.
Era 18 iulie. Își aminti brusc că această zi era subliniată în calendarul lui. Era ziua când el părăsea micuțul oraș de provincie pentru o bursă în Anglia. Zadarnice toate încercările de a-l contacta.
S-a ridicat din pat amețită de toată nebunia gândurilor ce o stăpâneau. Pentru prima dată refuza o discuție cu fratele său, Alex, cel puțin pentru moment. Acesta îi respectă tăcerea…

Frazeleoricât de frumoase și pline de înțeles ar fi ele – au efect numai asupra celor nepăsători și nu totdeauna îi pot mulțumi pe cei fericiți ori nenorociți; iată de ce forma cea mai desăvârșită pe care o imbracă de cele mai multe ori fericirea ori nenorocirea este tăcerea.

Anton Pavlovici Cehov


(Va urma)

51 responses

  1. Unde este Paul????? De ce nu a venit la întâlnire??? Iubire, doreşti să întreţii suspansul, asta nu este rău deloc. Dar vom fi cu toţii roşi de curiozitate şi îmi pare rău pentru Mara… Sper ca Paul să nu fi păţit ceva rău…

    Din punct de vedere strict literar, remarc un pasaj foarte bine alcătuit:

    „Cu obrajii aprinși, cu durere ca de pumnal înfipt în trup fragil de adolescentă plină de speranțe, s-a îndreptat către camera ei, s-a așezat pe patul ce-i găzduia de fiecare dată neliniștile și bucuriile , iar pădurea de întrebări i-a acoperit existența. Dorea să se afunde cât mai adânc în pădure pentru a-și striga durerea acelor momente.
    A adormit îmbrăcată, cu speranțele prăbușite în floarea prinsă-n partea stângă a rochiei sufletului”…

    Pădurea de întrebări. De foarte multe ori ne afundăm în ea. Uneori uităm să mai ieşim… Adâncă pădure…

    Sper ca Mara să aibă cât mai repede un răspuns pentru aceste întrebări…

    Te sărut pe suflet, iubirea mea…

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 8:41 pm

    • Paul…o să aflăm mai multe despre el în episodul următor…

      CE a făcut???
      Unde este???
      Ce a păţit???

      Vom citi săptămâna viitoare.

      Mulţumesc din suflet pentru comentariu, minune de om!
      Te iubesc, Lisandru!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 8:45 pm

      • Trebuie să mă dau pe lângă tine, iubire, poate-mi susuri povestea la ureche. Promit să nu dau din casă… Sper ca ameţeala Marei să ducă, totuşi, la un final fericit…

        Te iubesc, dulcea mea dulce!

        Apreciază

        Martie 25, 2010 la 9:28 pm

        • Dragule, regret, dar nu vei afla decât la postarea următoare.
          La ureche îţi voi susura să ne retragem la somnic. Sunt frântă.

          Pupici geaninoşi peste normă, dragul meu drag!

          Apreciază

          Martie 25, 2010 la 9:33 pm

  2. Tot mai captivanta povestirea…Pot spera la o continuare pe maine? 🙂 Pupici de drag!

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 8:43 pm

  3. Cred că melodia asta se potriveşte foarte bine cu ce simţit Mara în seara în care, se pare, Paul i-a strivit visul, împrăştiindu-l în mii de cioburi, ca într-un caleidoscop în care imaginea refuză să prindă contur:

    Cu afecţiune, pentru tine şi pentru Mara,
    Adele

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 9:00 pm

    • Mulţumiri din suflet pentru melodie. Se potriveşte de minune.
      Am postat videoclipul pentru a se bucura de el şi cititorii mei dragi.

      Seară de vis!

      Apreciază

      Martie 25, 2010 la 9:06 pm

  4. Pingback: Recomandări | Raza mea de soare

  5. Mă bucur că ai făcut-o. Asta am intenţionat şi eu dar, se pare, am greşit undeva. 😦

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 9:45 pm

  6. E mult de asteptat pana aflam continuarea …

    Apreciază

    Martie 25, 2010 la 10:58 pm

  7. Pingback: VIAŢĂ SCUMPĂ «

  8. Pingback: Gânduri şi călătorii II - Cel care striga in pustie

  9. Multumesc mult 😉

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 10:45 am

  10. http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/03/25/mi-e-sufletul-ploaie/

    […] Mi-e sufletul ploaie ce plânge în noapte,
    poveste scrijelită pe un petic de cer,
    stele-mpletite în gânduri licitate,
    uitare de sine ascunsă în mister. […]

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 11:19 am

  11. Pingback: Happy Birthday, Louise! « Andi Bob

  12. Eu tot cred ca o sa apara un luminis in acea padure..lunga asteptarea pana joi.

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 11:30 am

    • Luminişul este cam departe, iar pentru Mara viaţa este o eternă surpriză.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Martie 26, 2010 la 4:47 pm

  13. Tasha

    Sper sa nu i se fi intamplat ceva rau lui Paul….MI-AR PAREA RAU PENTRU MARA,deja am indragit-o….
    Pupicei satmareni!>:D<

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 11:52 am

    • Paul…nu a păţit nimic…

      Mara, aşa cum spuneam într-un comentariu anterior se va îmiedica de câteva surprize de proporţii.
      Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

      Apreciază

      Martie 26, 2010 la 4:49 pm

  14. Ahh, superba poza, am trimis-o unei domnisoare in chinurile educatiei.

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 1:11 pm

    • Bine ai venit!
      Şi eu sunt îndrăgostită de aceste poze extrem de sugestive.

      Seara te citim şi ne amuzăm teribil. Lisandru citeşte şi râde. Câteodată îi spun REPETIR…

      Seară faină!

      Apreciază

      Martie 26, 2010 la 4:50 pm

  15. mihaela13o

    Tăcerea… acea „lamă de cuţit a timpului”, cum bine spunea cineva, nu-mi pot aminti acum cine… 🙂

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 1:49 pm

  16. Pingback: Edward Steichen,fotograf si pictor american « my heart to your heart

  17. sirenna

    Astea-s niste sentimente care capata asa o lumina romantica abia dupa ce timpul se asterne gras peste ele. atunci cand le simti, izolarea, dorul…hmm, nu-s asa de placute. mi-am amintit de multe…

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 2:18 pm

    • Nu îmi doresc să retrăieşti momente care nu au fost tocmai uşoare în viaţa ta.
      Toţi avem astfel de momente. Timpul reuşeşte să atenueze, să vindece.

      O seară plină de frumos!

      Apreciază

      Martie 26, 2010 la 5:00 pm

  18. Geanina,multumesc pentru informatie trebuie sa o ajutam ,o zi minunata !
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 2:18 pm

  19. tot mai captivanta povestirea! 😉

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 3:22 pm

  20. Ai structurat un plan al povestirii, sau totul vine pas cu pas, dupa cum simti ca evolueaza actiunea, dupa cum ai tu inspiratie?

    Si…pentru ca tu imi tot dai pupici geaninosi 😉 iti trimit si eu o imbratisare elena. 😛

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 7:12 pm

    • Am scris primele 7 episoade. Am o schiţă a ceea ce urmează să se întâmple, dar nu voi ezita să adaug şi alte elemnte care să dea savoare scrierii.
      Primesc îmbrăţişarea cu mare drag.

      Seară magică, draga mea dragă!

      Apreciază

      Martie 26, 2010 la 7:19 pm

  21. Interesant ce faci tu aici. Te prinde:) Spor in continuare!

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 7:40 pm

    • Bine ai revenit!
      Mulţumesc pentru comentariu şi te aştept de fiecare dată cu mare drag.
      Seară de vis!

      Apreciază

      Martie 26, 2010 la 7:43 pm

  22. Pingback: Mirozna văduvei vopsite – 23 « Ioan Usca

  23. Deocamdată văd că le lălăie muzica, sperăm că vedem ceva totuşi :))
    Pupici şi-o seară frumoasă!

    Apreciază

    Martie 26, 2010 la 9:12 pm

  24. Iti multumesc tare mult, Geanina, pentru aceasta frumoasa ne(intalnire) cu Mara. Trebuie sa fi fost ceva foarte serios la mijloc daca nu am reusit sa ajung, pentru ca eu de obicei nu ajung niciodata prea tariul.
    Sa ai un sfarsit frumos de saptamana
    (eu, ocupat pana peste cap cum sint, o sa ma afund, deocamdata, in absenta)

    Apreciază

    Martie 27, 2010 la 8:53 am

    • Offfff, o să mă cerţi după ce voi continua povestea. Paul, eroul din scrierea „O zi cu Mara”….dar nu vreau să divulg încă motivul…
      Mulţumesc pentru comentariu şi îţi urez zile uşoare!

      Apreciază

      Martie 29, 2010 la 8:14 pm

  25. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VIII) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  26. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  27. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  28. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s