Uncategorized

Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(II)

UPDATEAPEL UMANITAR– vă rog să accesaţi, citiţi, chibzuiţi şi acţionaţi. Un copil mic se luptă cu o tumoare oribilă. Să-l ajutăm.

Alex  o asculta, îi sorbea cuvintele atunci când povestea despre Paul, despre clipele pline de viață pe care aceștia le prindeau în buchetul fericirii.
Totul era pregătit în cel mai mic amănunt, trebuia să fie cea mai frumoasă, era prima întâlnire cu părinții celui pe care îl iubea nebunește, pentru care ar fi făcut orice numai să-l știe împlinit.
A venit ora cea mare, ora mult așteptată, orologiul vestea momentul doritei întâlniri.
Mara aștepta. Secundele îi torturau ființa, se uita la ceas clipă de clipă. Trecuse și sfertul academic. Paul nu apărea. În cele din urmă Mara luă telefonul și apelă numărul celui fără de care viața ei nu avea sens, așa simțea. Fără Paul totul încremenea, nimic nu evolua, nu mai avea viață. L-a sunat insistent, dar fără a primi semnalul pe care îl aștepta. Nu înțelegea. Cu obrajii aprinși, cu durere ca de pumnal înfipt în trup fragil de adolescentă plină de speranțe, s-a îndreptat către camera ei, s-a așezat pe patul ce-i găzduia de fiecare dată fericirea, neliniștile și bucuriile , iar pădurea de întrebări i-a acoperit existența. Dorea să se afunde cât mai adânc în pădure pentru a-și striga durerea acelor momente.
A adormit îmbrăcată, cu speranțele prăbușite în floarea prinsă-n partea stângă a rochiei sufletului.
Dimineață, soarele îi mângâia gândurile fixate-n neliniștea serii ce tocmai se scursese. A deschis ochii în care marea își învolburase talazurile înalte de mii de metri, așa păreau în această dimineață când ceasul suna insistent și anunța începutul unei zile în care speranța se ascundea în spatele gândurilor ce-și căutau insistent locul în cufărul tihnei.
Era duminică. Aștepta întotdeauna această zi a săptămânii cu aceeași bucurie ce-i înflorea în priviri.
Această zi de duminică era diferită, nu mai avea strălucirea celorlalte, de data aceasta emoțiile așteptării îi făceau inima cenușie. Nicio veste de la Paul.
Era 18 iulie. Își aminti brusc că această zi era subliniată în calendarul lui. Era ziua când el părăsea micuțul oraș de provincie pentru o bursă în Anglia. Zadarnice toate încercările de a-l contacta.
S-a ridicat din pat amețită de toată nebunia gândurilor ce o stăpâneau. Pentru prima dată refuza o discuție cu fratele său, Alex, cel puțin pentru moment. Acesta îi respectă tăcerea…

Frazeleoricât de frumoase și pline de înțeles ar fi ele – au efect numai asupra celor nepăsători și nu totdeauna îi pot mulțumi pe cei fericiți ori nenorociți; iată de ce forma cea mai desăvârșită pe care o imbracă de cele mai multe ori fericirea ori nenorocirea este tăcerea.

Anton Pavlovici Cehov


(Va urma)

51 de gânduri despre „Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(II)”

  1. Unde este Paul????? De ce nu a venit la întâlnire??? Iubire, doreşti să întreţii suspansul, asta nu este rău deloc. Dar vom fi cu toţii roşi de curiozitate şi îmi pare rău pentru Mara… Sper ca Paul să nu fi păţit ceva rău…

    Din punct de vedere strict literar, remarc un pasaj foarte bine alcătuit:

    „Cu obrajii aprinși, cu durere ca de pumnal înfipt în trup fragil de adolescentă plină de speranțe, s-a îndreptat către camera ei, s-a așezat pe patul ce-i găzduia de fiecare dată neliniștile și bucuriile , iar pădurea de întrebări i-a acoperit existența. Dorea să se afunde cât mai adânc în pădure pentru a-și striga durerea acelor momente.
    A adormit îmbrăcată, cu speranțele prăbușite în floarea prinsă-n partea stângă a rochiei sufletului”…

    Pădurea de întrebări. De foarte multe ori ne afundăm în ea. Uneori uităm să mai ieşim… Adâncă pădure…

    Sper ca Mara să aibă cât mai repede un răspuns pentru aceste întrebări…

    Te sărut pe suflet, iubirea mea…

    Apreciază

  2. Cred că melodia asta se potriveşte foarte bine cu ce simţit Mara în seara în care, se pare, Paul i-a strivit visul, împrăştiindu-l în mii de cioburi, ca într-un caleidoscop în care imaginea refuză să prindă contur:

    Cu afecţiune, pentru tine şi pentru Mara,
    Adele

    Apreciază

  3. Pingback: VIAŢĂ SCUMPĂ «
  4. Astea-s niste sentimente care capata asa o lumina romantica abia dupa ce timpul se asterne gras peste ele. atunci cand le simti, izolarea, dorul…hmm, nu-s asa de placute. mi-am amintit de multe…

    Apreciază

  5. Ai structurat un plan al povestirii, sau totul vine pas cu pas, dupa cum simti ca evolueaza actiunea, dupa cum ai tu inspiratie?

    Si…pentru ca tu imi tot dai pupici geaninosi 😉 iti trimit si eu o imbratisare elena. 😛

    Apreciază

    1. Am scris primele 7 episoade. Am o schiţă a ceea ce urmează să se întâmple, dar nu voi ezita să adaug şi alte elemnte care să dea savoare scrierii.
      Primesc îmbrăţişarea cu mare drag.

      Seară magică, draga mea dragă!

      Apreciază

  6. Iti multumesc tare mult, Geanina, pentru aceasta frumoasa ne(intalnire) cu Mara. Trebuie sa fi fost ceva foarte serios la mijloc daca nu am reusit sa ajung, pentru ca eu de obicei nu ajung niciodata prea tariul.
    Sa ai un sfarsit frumos de saptamana
    (eu, ocupat pana peste cap cum sint, o sa ma afund, deocamdata, in absenta)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.