Uncategorized

Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(III)

Zilele își urmau cursul, Mara învăța pentru admiterea la facultate. Dorea să reușească printre primii la Arhitectură. Iubea frumosul. Reușita la facultate a scos-o din ,,încremenirea”, în care o lăsase Paul. Anii au trecut, Mara a terminat cursurile Facultății de Arhitectură, dar fiorii dragostei nu-și mai făcură apariția de la despărțirea de omul pe care-l iubise cu toată ființa, Paul.

Astăzi sărbătorea alături de colegii de facultate ultima lor întâlnire în postura de studenți. Flori, zâmbete, fericire pe chipurile absolvenților, nu lipsea nimic din decorul tinereții. Sună telefonul. Mara se opri din verva clipelor ce-i luminau viața. Era Alex, fratele ei.

-Mara, te rog să vii repede, mama…

Nu ascultă până la capăt ceea ce îi spunea Alex, se ridică brusc, își ceru scuze, prinse geanta de un colț și părăsi restaurantul. A ajuns din păcate mult prea târziu. Stop cardiac. Acesta a fost diagnosticul medicului ce a preluat pacienta care decedase din nefericire în drum spre spital. Medicul, o femeie înaltă, cu trăsături delicate, ușor trecută de 27 de ani. I-a vorbit blând Marei și a încercat să o încurajeze. A invitat-o în cabinet, i-a explicat că personalul medical a făcut imposibilul, dar sângele nu a mai fost pompat în organele corpului, nu a mai existat puls, iar pacienta și-a pierdut conștiența și nu a mai putut respira. Pentru a o scoate puțin din starea de durere, Diana, medicul din fața ei, a întrebat-o cu ce se ocupă, cum era mama ei… S-au împrietenit, au făcut schimb de numere de telefon cu promisiunea că se vor căuta, și-au promis că se vor întâlni dacă timpul le va permite.

Urmară zile grele, în care sufletul trăia durerea la cele mai înalte cote, durerea de a pierde cea mai dragă ființă, mama…repeta permanent cuvintele lui Abraham Lincoln ,, Tot ce sunt sau ce sper să devin îi datorez îngerului care a fost mama”. O nouă săptămână începea, iar sunetul telefonului îi făcu inima să bată cu putere.

-Bună, Mara! Sunt eu, Diana…

-Diana…aaaa, da…iartă-mă, sunt puțin confuză…

-Te înțeleg. Vreau să-ți fac o propunere.Am nevoie de un designer. Eu și soțul meu ne-am întors de curând în țară, am cumpărat o casă pe care vrem să o amenajăm. Avem nevoie de părerea unui specialist. Ce zici?

-Încercăm să ne vedem astăzi, la ora 16 30. E bine?

-E foarte bine. Pe curând, Diana!

Avea emoții, nu înțelegea de ce i se întâmpla acest lucru. O casă impresionantă se desfășura sub privirea ei blândă, cu multe camere, înconjurată de mult verde, verdele pădurii ce-ți împrospătează simțurile și te detașează de agitația orașului în care simți că aerul devine obiect de mare preț datorită poluării. Au stabilit arhitectura fiecărui spațiu din casă, au discutat până în cel mai mic detaliu despre culori,despre unitatea pe care o oferă spațiul casei oferindu-i Marei ocazia să-și desfășoare în voie simțul creativ și forța imaginativa pentru a transforma locul într-un mediu ambiant îndrăzneț.

Știința se face cu fapte, așa cum o casă se face cu pietre; dar o acumulare de fapte nu este o știință, așa cum o gramadă de pietre nu este o casă.

Jules Henri Poincare

(Va urma)

38 de gânduri despre „Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(III)”

  1. Literar vorbind, mi-a plăcut foarte mult ultimul pasaj, poate pentru că sunt atras de aceste descrieri şi le analizez de fiecare dată cu mare atenţie. Remarc şi dialogurile, curg firesc, fără nicio opinteală, or asta contează foarte mult. Întâlnirea dintre Mara şi Diana pare a fi poartă deschisă către o prietenie de durată, eliberată de închistări, chiar dacă ea atrage după sine şi o colaborare din care ambele părţi au de câştigat.
    O percep pe Mara ca fiind o femeie puternică, urmându-şi drumul prin viaţă aşa cum şi la propus.
    La nivel sentimental – pentru că are o greutate foarte mare în text – rămâne încă într-o nebuloasă dispariţia lui Paul şi mai ales faptul că nu a dat nicio semn de viaţă atâta vreme. Dispariţia mamei Marei este exemplul clar că viaţa îşi vede de drumul ei şi ne oferă surprizele unui scenariu pe care nu îl cunoaştem, deşi uneori am dori asta. Dar poate că este mai bine aşa…

    Am citit cu plăcere, iubirea mea, şi aştept continuarea cu nerăbdare… Te sărut pe sufletul tău mare de femeie hotărâtă şi îndrăgostită… Te iubesc…

    Apreciază

  2. Am eu un vag sentiment ca , dupa cum se afiseaza mister Paulista asta…o sa apara dupa lupte seculare sa zica ca el vrea inapoi ce a avut…proasta o fi Mara asta de se intoarce la el….ca ceva innodat , continuitate nu mai poate avea….
    Si chiar si pierderea mamei poate fi trecuta , pana la urma…ca se aplica vorba aia :”Ce nu te omoara , te intareste”.
    Gata vorbaraia…. Geanina , sa ai o zi cat mai buna! Te pup! 🙂

    Apreciază

  3. Una calda una rece,cam asa e si in viata,daca moartea mamei sale a dat-o peste cap,poate ingerul ei pazitor are grija sa aleaga drumul bun…astept cu interes continuarea povestii…apar uneori in viata noastra oameni pe care El ii trimite spre noi,atunci simtim ca D-zeu ne tine pe brate…si e minunat,cunosc sentimnentul,l-am avut si eu,nu odata!

    Apreciază

  4. Am trimis urmatorul comentariu pe blogul lui Vania:

    “Draga Vania,

    Trec peste toate insultele pe care mi le-ai adus pana acum si iti raspund (sper sa nu fi fost bagat la spam). Fac acest lucru doar pentru cei care ar putea banui ca ma ascund ca o gaina idioata. Nu stiu despre ce bani vorbesti, nu am nici o idee cum functioneaza rahatul ala de ZeList si daca unii sau altii castiga din asa ceva.

    Eu pur si simplu mi-am reorganizat blogul. Atat, nimic mai mult. Nu am obiceiul sa gandesc subversiv, scriu exact ce gandesc si cum gandesc.

    Blogul este pentru mine un mijloc de a oferi si altora ceea ce pot sa fac eu. Nimic mai mult draga Vania. Eu nu insult. Dar pot sa nu mai respect. Si in ceea ce te priveste am inceput sa o fac. Sunt curios daca publici comentariul.

    Inca ceva, cu permisiunea ta: am sters din blogroll-ul meu doar persoanele care m-au exclus in urma alcatuirii paginii separate…”

    Sunt inca la moderare…

    Scuze, Geanina… Dar unii incearca sa vorbeasca. Altii inca mai sufera metehne securiste.

    Apreciază

    1. Îmi doresc să trăiesc clipa când oamenii se vor iubi şi respecta necondiţionat.
      Acestea sunt valorile de preţ ale vieţii, aşa considerăm eu şi Cristi.

      Să ai sărbători liniştite alături de cei ce te iubesc!

      Apreciază

  5. Geanina, am impresia ca se va intampla ceva aparte între cele două proapete amice, că nu va fi chiar o prietenie, va eșua către altceva…dar nu-mi poți dezvălui mai mult. Instinctual, simt că ceva nu va merge aici. Așa e când aștept contiinuarea unei povești, înseamnă că mă interesează și că exprimă ceva!
    Foarte bine scrii!Succes în continuare!

    Apreciază

  6. http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/04/01/va-doresc-cu-drag/

    […] să aveţi o sărbătoare a Paştelui cu soare, linişte, lumină şi cu Hristos în suflet.

    “Hristos a înviat din morţi/cu moartea pre moarte călcând/şi celor din morminte/viaţă dăruindu-le!”

    “… Domnul a-nviat din morţi
    Şi-a arătat că învierea
    Ce-a sfărâmat închise porţi,
    E semnul vieţii şi puterea
    Ce-aduce lumii mângâierea
    Şi darul jertfei: înfierea…
    – Hristos a înviat din morţi!” […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.