Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IV)

Pentru Mara totul părea că renaşte. Întâlnirea cu Diana îi făcea bine, o ajuta să iasă din lumea pe care şi-o crease după despărţirea celor două persoane dragi, mama ei şi Paul.
Fixaseră, ea şi Diana o întâlnire pentru după-amiaza de vineri. Soţul Dianei pleca la o conferinţă în afara ţării.
S-au întâlnit la „Cafeneaua Sufletelor” locul pe care Diana îl venera pentru felul în care personalul localului pregătea cafeaua.
Pe langa gustul şi aroma îmbietoare, cafeaua este pentru mulţi un adevărat ritual, de la modul în care este preparată până la cum, când şi unde o serveşti, fiecare având un tip de cafea preferat.
Diana era înnebunită după cafeaua turcească. Aici se prepara cea mai bună cafea sub ochii clienţilor. Bucătăria mare a cafenelei era o imensă fereastră a bobului de cafea.

Povestea cafelei turceşti se scria sub privirile consumatorilor fideli. Cafeaua era foarte fin macinată şi bine prăjită. Una din variante (utilizate la Cafeneaua Sufletelor) era urmatoarea: se punea apa într-un ibric de cupru cositorit pe dinauntru. În apa rece se punea cate o linguriţă de cafea pentru fiecare ceaşcă, fără să se agite, cafeaua rămânând la suprafaţa apei. Specialistul cafenelei punea peste cafea cantitatea de zahăr dorită şi apoi aşeza ibricul pe foc nu prea intens. Pe măsură ce se încălzea apa, avea loc umectarea firelor de cafea, care se lăsa treptat la fund. Între timp se dizolva şi zahărul. Când începeau să se degaje bule de aer din apă, granulele de cafea erau aduse la suprafaţă şi se umflau în partea de sus a ibricului. În faza aceasta specialistul o lua de pe foc şi adăuga puţină apă rece, lăsând-o sa se odihnească 1-2 minute. Apoi urma servirea în ceşti mici. Alteori prepararea cafelei se făcea mai repede în baie de nisip.

Indiferent de modul de preparare Diana adora să vină aici pentru acest ritual.

Mara o privea cu admiraţiei şi respect. Îi venea greu să creadă că s-a ataşat atât de repede de o fiinţă pe care o cunoscuse de puţin timp, mult prea puţin dacă ţinem cont de concepţia ei despre prietenie „Prietenii sunt cu grămada atunci când ai bani, maşina, onoare, faima şi înfăţişare de invidiat. Dar este suficient un accident care te mutilează şi eşti…singur! Abia atunci vezi cine ţi-a fost prieten cu adevărat.

Dialogul dintre ele a curgea firesc.  Mara povestea despre pasiunea ei pentru arhitectură, despre anii de studenţie şi o lacrimă rebelă desena drumul amintirilor despre oamenii dragi.
– Mara, te rog, nu vreau să ne întristăm. Eu sunt dependentă de anumite alimente fiindcă sufăr de hiperfagie. Cauza, poate ai intuit, singurătatea.
– Cum, singurătatea???
Ai un soţ, o meserie pe care o practici cu pasiune şi prin natura ei te pune în contact cu oamenii.
– Draga mea, în ciuda a tot ceea ce ai spus tu mă simt nespus de singură. Seara, când ajung acasă, soţul meu stă în fotoliu şi citeşte, iar atunci când nu citeşte înseamnă că nu este acasă. Participă la conferinţe sau munceşte până târziu la birou. Lumea mea şi lumea lui sunt alaturi, dar nu se mai intersecteaza. Este o vorbă Mara „Buna comunicare este la fel de stimulantă ca o cafea neagră şi tot atât ţi-e de greu să dormi dupa ea. ”
Aşa şi cu noi. Soţul meu a iubit, iubeşte şi va iubi o singură femeie toată viaţa…

Un om poate dobandi orice in singurate cu exceptia caracterului.

Stendhal

(Va urma)

Anunțuri

40 responses

  1. de ce ma recunos in ea?
    cred ca sute si mii de femei se regasesc.
    urca noduri in gat.
    draga mea.

    prietenii nu se pierd.
    nici iubirile.

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 12:34 am

    • Regăsire, bun cuvânt ai ales.
      De cele mai multe ori intrăm în miezul poveştii şi în pielea personajelor fiindcă ne regăsim fără dar şi poate în ele.

      Pupici geaninoşi şi lectură plăcută la episodul ce tocmai l-am publicat!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:09 am

  2. Geanina eu nu beau cafea, dar ai descris totul cu lux de amanunte incat camera imi este plina de aroma cafelei turcesti pregatita cu atata arta la “Cafeneaua Sufletelor” ! 🙂

    Citind cele scrise de tine, mi-a venit in minte acel ritual al ceaiului atat de sofisticat la japonezi, „calea ceaiului”, fiecare arta la ei purtand denumirea de „cale spirituala”.

    Nu exista oare si o ceremonie a cafelei? 😛

    Te las sa asculti „descântecul mugurilor”, „în pervazul unei ferestre fără geam”, alaturi de cel pe care-l iubesti! 😀

    P.S.:
    Trebuie sa-ti spun ca mi-a placut si gandul lui Stendhal…

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 12:49 am

    • Nici eu nu consum cafea, dar am simţit că trebuie să descriu atmosfera în care cele două prietene s-au întâlnit.
      Nu ştiu de o astfel de ceremonie, poate musafirii mei dragi pe care îi invit să o povestească.
      Rămân aşa cu ai spus cu descântecul mugurilor.

      Te îmbrăţişez peste normă!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:12 am

  3. Tare mult imi place cum povestesti…draga mea!Si uneori ma regasesc in povestea Marei…
    Cred ca acesta este „darul” unui scriitor…sa te faca sa te simti tu acolo…printre personaje!
    Tare frumos…
    Geanina draga, sa stii ca , chiar daca nu comentez foarte des, iti cityesc fiecare postare….si-mi umplu sufletul de frumos si de poezie…
    Gand bun si imbratisari!

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 12:57 am

    • Bine ai revenit, draga mea dragă!
      Mă bucur să te ştiu în mijlocul personajelor din povestea ce se derulează sub privirile tale şi îţi mulţumesc din suflet pentru vizită.

      Zile pline de magie!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:14 am

  4. Hristos A Inviat!!!!
    imi cer scuze pt absenta nemotivata, dar mi-ai lipsit Geanina!!!
    te pup

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 1:06 am

    • Adevărat a înviat!
      Deseori m-am întrebat ce este cu tine, ce faci şi dacă-ţi este bine.
      Mă bucur să te ştiu iar printre noi şi îţi mulţumesc pentru lectură.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:15 am

  5. Neata! ~o)

    Citatul de la final a spus totul…

    Un sfarsit de saptamana relaxant!

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 10:00 am

  6. Prietenia e într-adevăr floare rară… Eu personal n-am decât o singură prietenă sinceră: mama.
    te pupăcesc Janin, uikend frumos!

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 10:01 am

    • Uikendul a fost de vis şi îţi doresc prietenie veşnică alături de mama ta.
      Noapte magică!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:17 am

  7. starsgates

    Imi place povestea asta cu mara.:)
    Personajele tale sunt foarte…vii.:)
    O zi frumoasa geanina.:)

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 10:37 am

    • Bine ai revenit!
      Personajele mele îţi trimit gânduri din cele mai bune.

      Mulţumesc pentru răbdarea de a citi ceea ce scriu.

      Zile pline de iubire!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:20 am

  8. Joykarisma

    Ooooof, iar ne-ai lăsat în suspans, Geanina! Avalanşă de pupici cu aromă de cafea!

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 12:13 pm

  9. Biata Mara. Sau să spun, biata Diana? Să arunc un ochi în globul de cristal? 🙂

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 12:55 pm

  10. Interesanta comtinuarea. Singura obiectie e ca-s episoadele prea scurte 🙂 si curiozitatea prea mare

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 12:57 pm

    • Urmează veşti ce vor trezi uimire pentru unii, iar alţii vor spune „ştiam că aşa va fi”

      Mulţumesc pentru vizită.

      Zile pline de magie!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:23 am

  11. Geanina,iti doresc un weekend fara ploaie,la noi ploua 😦
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 1:45 pm

    • Şi la noi a plouat puţin.
      Mulţumesc pentru vizită şi dedicaţie. Sunt pe recepţie.

      Zile pline de frumos!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:25 am

  12. Pingback: FEREASTRA FĂRĂ GEAM «

  13. Pingback: A fost odată în România…(5) « Dispecer Blogosferă

  14. Povestea devine din ce în ce mai interesantă, dragostea mea. Iar pasajul referitor la cafeaua turcească este delicios. Şi am mai reţinut ceva:

    „Mara povestea despre pasiunea ei pentru arhitectură, despre anii de studenţie şi o lacrimă rebelă desena drumul amintirilor despre oamenii dragi”…

    Mi-am imaginat acea lacrimă rebelă…

    În altă ordine de idei, eu cred că soţul Dianei va avea o legătură amoroasă cu Mara. Şi de-abia aştept să reapară Paul, ca să se oftice foarte tare…

    TE IUBESC, viaţa mea!

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 5:42 pm

    • O să apară şi Paul. Este posibil să fii surprins de „oftica ” lui…ha,ha,ha…
      Prepar o cafea turcească?

      Te iubesc, minune de om!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:28 am

  15. suspans…si nerabdare…asta simt eu;))

    uffffff ce greu ti am lasat comentariul asta….netul asta….fir-ar sa fie:(…bine ca am reusit intr un final….

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 6:20 pm

    • Mulţumesc pentru vizită şi nerăbdare. Suspansul vine şi persistă…încă.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:29 am

  16. Oare de ce pe Diana mi=o imaginez ca pe Gianina?:D
    Fa=le si tu pe amandoua sa faca o trasnaie ,ceva care sa le faca sa se simta excelent , vesele , fericite si…..olecuta vinovate….Un banji=jumping de pe Hotel Intercontinental…ceva de genul asta… 😀

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 6:49 pm

    • NUUUUU, Diana nu este Geanina şi Geanina nu va fi niciodată Diana.

      „excelent , vesele , fericite si…..olecuta vinovate” mă dăduşi gata.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:31 am

  17. Pingback: Conversaţia stelelor | Raza mea de soare

  18. Carmen Negoita

    Din pacate, exista destule cupluri unde comunicarea e franta de orgolii si ambitii personale ori, la fel de grav, inlocuita cu indiferenta. Imi inseninati ziua, tu si Cristian, cand vad cata iubire exista intre voi. Sa fiti fericiti!

    Apreciază

    Aprilie 10, 2010 la 7:39 pm

    • Noi îţi mulţumim pentru vizite şi comentarii.
      De foarte multe ori ne întrebăm dacă oamenii ne simt trăirile exact aşa cum sunt ele în realitate.

      Să ai zile pline de frumos!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:34 am

  19. Pingback: Racila – 1 « Ioan Usca

  20. Pingback: eu şi blogu' meu » Blog Archive » Întrebare

  21. Servus…
    senzatii cunoscute, da…

    Toate cele bune, voua!

    Numai bine!

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 12:01 am

    • Senzaţii şi trăiri cunoscute şi recunoscute.

      Mulţumesc de trecere.

      Ore faine alături de cei dragi!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:35 am

  22. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VIII) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  23. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  24. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s