Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(V)

– O singură femeie? Asta nu te poate face decât fericită. Majoritatea femeilor îşi doresc să fie iubirea unică a unui bărbat. Iar tu eşti norocoasă
– Mara, nu eu sunt marea şi unica iubire a soţului meu. Am ştiut acest lucru de când ne-am căsătorit. Eu îl iubesc nebuneşte, aş face orice pentru el. Este bun cu mine, mă respectă, dar nu mă iubeşte .  În sfârşit, mă iubeşte în felul lui.
– Cum v-aţi cunoscut?
– Părinţii noştri erau parteneri de afaceri şi au considerat că această căsătorie va aduce multe beneficii. L-am întâlnit prima dată la o petrecere. Mi-a plăcut din prima clipă. Era abătut. A băut mult în seara aceea. Discuţia noastră s-a terminat în dormitorul lui. Eram nespus de fericită. El a fost primul bărbat din viaţa mea. A doua zi am aşteptat să mă sune. Nu s-a întâmplat asta. Mi-am luat inima-n dinţi şi l-am sunat eu. Mi-a spus să îl iert pentru noaptea trecută şi şi-a cerut scuze fiindcă nu îşi mai amintea exact ceea ce se întâmplase în orele dinaintea zilei ce tocmai începea. Am început să tremur de durere. Cuvintele lui  mi-au pustiit sufletul, dar adevărul vibra în ele. Apoi, a spus că va lipsi un timp, că are nevoie de linişte şi trebuie să-şi pună ordine în viaţa profesională şi personală. Iar această perioadă, departe de toţi şi de toate, îl va ajuta să înţeleagă ce vrea de fapt cu adevărat.
I-am respectat decizia, dar gândul meu era numai la el. După o lună de la acel telefon, părinţii noştri nu au stat cu mâinile-n sân, au făcut tot posibilul să ne întâlnim. Revederea mi-a ridicat la fileu inevitabila întrebare „E bine să-l revăd?”
Ei bine, l-am revăzut. Era acelaşi bărbat frumos, cu aceleaşi mâini îngrijite, acelaşi timbru ce-ţi mângâie auzul, dar avea privirea tristă.
Stăteam unul în faţa celuilalt la o masă de la terasa restaurantului Ramada Encore Birmingham City Centre. Mâncam, vorbeam, iar el se hotărâ să rupă tăcerea povestindu-mi despre Aston University, Birmingham, unde studia.
Era încântat de tot ceea ce i se întâmplă  profesional.
Apoi, după câteva secunde de tăcere a continuat cu  întrebări la care căuta răspunsul, întrebări ce-i stăruiau în minte de luni bune.
Iubire sau obsesie? Care este diferenţa dintre ele? Am stat treaz nopţi la rând, am bântuit pe străzi, am fost victima propriei mele imaginaţii, a propriei mele inimi? Nu e fiecare barbat îndrăgostit un neprihănit şi fiecare femeie subjugată? Dragostea e ca aburul cafelei: aroma sa este incofundabilă . Acum o vezi,o simţi, acum dispare. Dragostea se evaporează. Obsesia este mai palpabilă, doare, ca un cui în pantof. Nu dispare într-o clipă. Obsesia are un gust nepretenţios. Ceva ce ştii de-o eternitate. Se stabileşte şi stă la ascunsă, la pândă, dar rămâne cu tine. O emoţie care ar trebui mototolită precum un obiect de unică folosinţă şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai cumpătate, mai puţin dureroase, mai candide.
L-am ascultat şi m-am pierdut printre cuvintele lui, în privirea bărbatului pe care l-am iubit din prima secundă.
Din acea zi am ştiut că el va fi soţul alături de care îmi voi petrece restul zilelor. Îl doream nespus în clipele acelea. Doream să-i simt mânile pe trupul meu care vibra la fiecare sunet, la fiecare privire. Era suficient să-mi mângâie fruntea cu un deget ca totul în mine să fie devastat de fiorii ce-mi mângâiau fiecare centimetru al epidermei ce s-ar fi lăsat sărutată de buzele bărbatului care-mi vorbea.

În zadar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decât marea şi vânturile, ne urmăreşte până la capătul lumii; şi oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce ne ajută să trăim.

Jean Jacques Rousseau

(Va urma)

Anunțuri

48 responses

  1. Pingback: POVESTEA PĂDURILOR ASEDIATE «

  2. Un episod încântător – din toate punctele de vedere şi mai ales literar. Este foarte bine scris, dialogul curge fără opinteli, iar povestea Dianei nu are nimic artificial în ea. O poveste de viaţă, aşa cum sunt multe altele, o poveste de viaţă din care dragostea unei femeie iese la suprafaţă. O femeie care iubeşte un bărbat, iar acel bărbat nu poate, nu ştie, nu vrea să îşi exprime la rândul său sentimentele. Sau crede că felul în care o face este cel mai bun dintre toate…

    Mulţumiri pentru această frumoasă lectură, dragostea mea…

    Pasajul de final mi-a mers la suflet:

    „Îl doream nespus în clipele acelea. Doream să-i simt mânile pe trupul meu care vibra la fiecare sunet, la fiecare privire. Era suficient să-mi mângâie fruntea cu un deget ca totul în mine să fie devastat de fiorii ce-mi mângâiau fiecare centimetru al epidermei ce s-ar fi lăsat sărutată de buzele bărbatului care-mi vorbea”…

    Te sărut pe suflet, minune de femeie!

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 2:27 am

  3. Să aveţi o zi ca şi voi. 🙂

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 9:39 am

  4. Pingback: Ioan Usca – Ultimul Mitropolit 2 « Caius

  5. http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/04/10/579/jurnalul unei dimineţi de mai-ultimul capitol:

    […] Avea nevoie de frumos, avea nevoie de starea de bine cu care se trezise azi-dimineaţă, avea nevoie de dragoste, avea nevoie de o minune în viaţa ei rectilinie. De undeva, din apropiere, se auzea melodia lui Şeicaru, “dragostea-i destin străvechi/cu cireşe la urechi/te iubeşte dulce-amar/n-are vreme de cântar”. Nu ştia dacă să plângă sau să râdă. […]

    Şi m-am mai gândit (sau, vorba reclamei, mai m-am gîndit): Biata, Mara, biata, Diana! Ce ar fi să se înfrăţească ele şi să-i dea o lecţie lui Paul? Zic şi eu. 🙂

    Te îmbrăţişez, cu drag,
    Adele

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 11:06 am

    • O lecţie???? Mmmmmmmm…..

      Mă voi gândi la globul tău de cristal, promit.

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 12:58 pm

  6. Erys

    Poate stii…poate nu…Geanina, cladesti permanent pe schele de cuvinte potrivite imaginea si esenta a ceea ce este iubirea…fiecare citire a ta e ca si contemplarea unui minunat copac cu frunze neclintite aflat intr-o eterna primavara…

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 11:35 am

    • Mulţumesc pentru comentariu. S-a aşezat la suflet. stă acolo cuminţel şi mă ajută să clădesc.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 12:59 pm

  7. Pingback: Geografii neîmblânzite. Katyn « Andi Bob

  8. Scuze că am dat aici link/pink spre un post trist de-al meu, despre Katyn. Dar altul mai vesel și mai optimist n-am astăzi. Iubirea ta te va apăra de gânduri rele…

    Zi bună

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 12:04 pm

    • Toţi trăim vestea ce-a împânzit mapamondul.
      Mulţumesc pentru trecere.

      Zile pline de frumos!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 1:01 pm

  9. duminica frumoasa:)

    ce frumos a fost fragmenul asta…felicitari:):*

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 1:34 pm

  10. Geanina,dar exista si reversul medaliei?!,o duminica frumoasa 🙂
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 2:15 pm

    • Rămîne de văzut, de citit.
      Preiau dedicaţia în doi timpi şi trei mişcări.
      Mulţumiri şi duminică plină de frumos!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 2:23 pm

  11. Dragostea e cu adevărat ca aburul cafelei . O aştepţi cu aceeaşi emoţie în fiecare dimineaţă .

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 2:25 pm

    • Bine ai revenit printre emoţii şi aburii cafelei ce se identifică cu dragostea.

      Zile pline de iubire alături de cei dragi!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 2:27 pm

  12. Carmen Negoita

    iubire neimpartasita… dragoste si durere… dorinta si neputinta… cuvinte si taceri… fericire si deziluzii… contradictii emotionale in sufletul aceluiasi om… emotii ce te inalta si emotii ce te doboara… si toate pentru aceeasi persoana… O zi frumoasa, Geanina!

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 3:33 pm

    • Toate acestea strânse în buchetul sufletului, al speranţei şi al zilelor pline de iubire.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 3:41 pm

  13. Pingback: | Raza mea de soare

  14. Scumpa mea prietena, esti protejata de marea iubire cu care te-ai inconjurat!
    O duminica senina si plina de binecuvantare!

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 5:08 pm

    • Iubirea lui Cristi îmi protejează întreaga fiinţă.
      Trimit cele mai bune gânduri către tine şi cei dragi ţie!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 5:12 pm

  15. Pingback: Lista principalelor personalităţi poloneze care au decedat în accidentul din Rusia… « Consiliul Naţional al Blogosferei

  16. Experienta, iubirea si experimentarea ei , dar mai ales trairea iubirii la cote maxime, au facut din tine un fin cercetator al sufletului uman…doar astfel se pot crea texte in care omul si ceea ce doreste el , poate fi atat de bine redat…

    Va doresc o zi minunata si binecuvantata draga Geanina…

    Ce mai face Maria?

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 6:06 pm

    • Bine ai revenit!

      Mulţumesc pentru acest comentariu, pentru urări şi pentru gânduri.

      Maria revine astăzi de la Tg Jiu, din vacanţă. Este bine, învaţă foarte bine şi o iubesc de mor.

      Te îmbrăţişăm cu toată dragostea!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 7:41 pm

  17. Un episod foarte reusit, felicitari! Ma tem pentru Diana, o iubire neimpartasita in prezent, posibil in viitor o tradare, o ruptura sfasietoare…cred ca va urma o perioada foarte grea pentru ea. Dar o noua iubire, de aceasta data impartasita ii poate oferi un nou inteles vietii.Te pup io!

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 6:30 pm

    • Ce nu te omoară, te face mai puternic. Aşa am învăţat.

      Va veni o perioadă interesantă în viaţa ei, dacă îi va face bine sau nu, rămâne de văzut.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 7:43 pm

  18. mihaela13o

    „Dragostea e ca aburul cafelei: aroma sa este incofundabilă” – mi-a plăcut mult această comparaţie. O seară minunată să ai!

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 7:32 pm

  19. Nu beau cafea şi din acest motiv aş putea spune că nu îmi place nici aroma aburului, dar când aceasta miroase a dragoste, nu spun decât…să vină peste normă.

    Te îmbrăţişez!

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 7:45 pm

  20. nicio iubire nu poate fi peste norma, Geanina.
    dar fiecare dintre noi, o poate percepe ca fiind provocarea vietii sau darul cel mai de pret.
    sunt convinsa ca a iubi este mai important decat a fi iubit.
    iubirea adevarata nu cauta raspuns. se bucura de el, dar nu il transforma in obsesie.

    astept continuarea.

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 8:12 pm

    • Vineeeeee, la miezul nopţii!!!!!

      Frumusetea cuvintelor tale au luat naştere dintr-un suflet care ştie să dăruiască necondiţionat orice, dar mai ales iubire şi respect.

      Te îmbrîţişez cu toată dragostea, draga mea dragă!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 8:40 pm

  21. Pingback: Racila – 2 « Ioan Usca

  22. Asta nu e viata , asta e cosmar….as prefera un cersetor cu inima , decat un bogat de gheata…

    Apreciază

    Aprilie 11, 2010 la 9:27 pm

    • Coşmarul abia începe, draga mea dragă!

      Fii pe recepţie. Paul are nevoie de „încurajări”…

      Te îmbrăţişez peste normă!

      Apreciază

      Aprilie 11, 2010 la 9:43 pm

  23. Pingback: Ţineţi minte şi reţineţi! « Dispecer Blogosferă

  24. Pingback: Padurea care danseaza « my heart to your heart

  25. Pingback: Capitalism moral - Cel care striga in pustie

  26. Pingback: Comentarii la Apocalipsa – 17 « Ioan Sorin Usca

  27. Este interesant faptul ca Mara stie in sufletul ei ca el ii va fi sot!
    Dialogul dintre ei nu lasa sa se inteleaga asa ceva, el fiind bulversat, punandu-si multe intrebari…dar ea STIE.
    Femeie fiind, una inteligenta si profunda in gandire, intuitia ei o atentioneaza gingas cu senzorii acelui simt unic, de femeie, ca acela care-i vorbeste este soţul alături de care isi va petrece restul zilelor.
    Ramane sa mai afle si el… 😀

    Un episod frumos ne-ai prezentat, cu si despre Mara! 🙂

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 1:58 pm

  28. He, he, he…am incurcat borcanele putin…este povestea Dianei ascultata de Mara. 😉

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 2:03 pm

  29. ana

    stiu de ce imi pla\c povestile tale,
    dar acum stiu -cred- si mai bine de ce imi esate drag Rousseau (nu atit filozoful ‘rational’)…

    [scuze pt intirziere, dar am o perioada cind nu stiu ce sau cine imi ‘testeaza’ rezistenta … ]

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 2:30 pm

  30. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VIII) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  31. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  32. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s