Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VI)

Au urmat alte întâlniri, de cele mai multe ori el vorbea şi eu îl ascultam. Îi plăcea ideea că cineva îl ascultă, că îi pasă cuiva de ceea ce face, simte şi gândeşte. Ştii cum se spune „ascultarea tacită nu presupune niciun sacrificiu”.
Într-o zi a venit cu un buchet de orhidee, simbolul purităţii, perfecţiunii şi feminităţii, având în buzunar şi un inel  special, unic, creat pentru mine.
Mi l-a pus pe al patrulea deget al mâinii stângi (inelarul) gest deloc întamplator, acest deget fiind considerat, după cum se ştie, corespondentul inimii.
Ne-am căsătorit. Părinţii noştri au avut grijă să nu ne lipsească nimic, ne-au oferit tot sprijinul moral şi financiar. Un singur lucru nu ne-au putut da, fericirea deplină, iubirea aceea care îţi sapă fiinţa, care nu-ţi dă pace ci doar senzaţii plăcute de nelinişte şi trăiri ce-ţi mistuie sufletul. Suntem căsătoriţi, avem tot ceea ce-şi poate dori un om pentru a trăi decent, dar avem şi „singurătate în doi” la pachet. Sper să înţelegi acum de ce mă simt atât de singură şi adaug cu toată responsabilitatea, neîmplinită sufleteşte.
– Diana, toţi avem o poveste, mai mult sau mai puţin tristă. Povestea mea de iubire a fost construită pe alt calapod, dar finalul este tot trist. Tot ceea ce pot să-ţi spun acum este că l-am iubit şi ştiu sigur că îl voi iubi tot restul vieţii cu aceeaşi patimă, doar că el a ales să plece. Îţi voi povesti într-o bună zi tot ceea ce mă frământă în această privinţă. Deocamdată timpul se pare că nu este foarte darnic cu noi şi trebuie să ne despărţim. Mai am două întâlniri în cursul zilei de astăzi şi nu aş vrea să mi se reproşeze lipsa punctualităţii.
Mara se ridică de la masă şi când să-şi ia geanta din locul unde o lăsase , privirea înmărmuri către fereastra cafenelei. S-a îngălbenit , mâinile i s-au încleştat şi broboanele în număr mare, una lângă alta,  şiroiau pe frunte.
– Mara, te simţi bine? Ce ai păţit? Apă?
Mara nu spunea nimic, se uita fix şi tremura. Îi scăzuse glicemia. Diana turnă conţinutul unui plic cu zahăr în paharul cu apă şi i-l oferi Marei .
– Mi-e mai bine, Diana. A trecut cineva pe lăngă fereastra cafenelei, cineva care semăna foarte bine cu bărbatul despre care am amintit mai devreme, iubirea care îmi bântuie sufletul zi şi noapte. Mi-e bine, mult mai bine. Te rog să mă scuzi pentru aceste momente şi cu regret îţi spun că trebuie să mă retrag.
Se despărţiră cu dorinţa clară de a se reîntâlni. Diana se îndreptă către maşina ce o aştepta fidel în parcarea cafenelei, iar Mara către noua locaţie pentru o altă întâlnire.
Traficul obositor şi starea Marei de la finalul întâlnirii îi dădură Dianei trăiri din cele mai diverse. Odată ajunsă acasă, Diana ştia că doar o spumă cu extract natural de miere, trezeşte şi revitalizează simţurile, transformând baia într-un adevărat răsfăţ, iar acest răsfăţ era aşteptat toată ziua  de întreaga ei fiinţă.

Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a doua este a avea simţuri bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra-i reputaţia bună printre oameni şi a cincea abundenţa de bani şi a bunurilor folositoare pentru viaţă.

Platon

(Va urma)

40 responses

  1. Pingback: NEAM DE PIATRĂ «

  2. Te iubesc, dragostea mea, nu puteam începe decât aşa. Recunosc că am citit textul în vreme ce – cred – încă mai lucrai la el. Am fost ca un hoţ care a intrat pe contul tău, din curiozitate. Fiindcă nu vrei niciodată să-mi spui ce urmează… Şi mi-a plăcut. Îmi place cum curge povestea Marei…

    Toţi avem o poveste, aşa este – „toţi avem o poveste, mai mult sau mai puţin tristă. Povestea mea de iubire a fost construită pe alt calapod, dar finalul este tot trist. Tot ceea ce pot să-ţi spun acum este că l-am iubit şi ştiu sigur că îl voi iubi tot restul vieţii cu aceeaşi patimă, doar că el a ales să plece. Îţi voi povesti într-o bună zi tot ceea ce mă frământă în această privinţă”… Mai mult sau mai puţin tristă. Din fiecare poveste s-ar putea extrage un roman…

    PS – îi spun Geaninei că e tare de tot fotografia, mă vede cum o privesc pe ea, pe fotografie, şi spune – „Cu fotografia să dormi la noapte, Lisandru!”

    Ha, ha!

    Te iubesc… Nu puteam să închei comentariul meu decât în acest fel, minune de femeie… Mă mai primeşti în pat?????

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 12:07 am

    • Ce făcuşi, Lisandru?
      Devenişi hoţ şi infidel doar în cîteva ore???
      Ia vezi, te mai primesc???

      Povestea Marei merge mai departe. Întâmplări pe care unii dintre cititori le-au intuit sau nu urmează…

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea, după ce te saturi de patul din fotografie…

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 12:23 am

      • Ia vezi, poţi?????

        Şi hoţ şi infidel, cu ghilimelele de rigoare, bineînţeles… Ia îmbrăţişează-mă, iubire, de-abia aştept!

        Te sărut pe suflet…

        Apreciază

        Aprilie 12, 2010 la 12:40 am

  3. La nani, nani…e târziu…infidelul meu drag…

    Te iubesc, Lisandru!

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 12:48 am

    • Să înţeleg de aici că sunt primit în pat… Totul e bine când se termină cu bine! Oricum, să ştii că fotografia este într-adevăr reuşită! Bine ai mai ales-o!

      Te iubesc, Geanina Lisandru!

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 12:50 am

  4. Mi-a plăcut tare mult şi mie. Eu zic să dormim acolo o noapte. S-ar putea să ne obişnuim cu năravul…

    Te ador, Cristian Lisandru!

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 12:52 am

    • O noapte, mai multe, o viaţă… Adevărul este că alături de tine aş dormi şi pe paie. Şi pe piatră rece. Trupul tău fierbinte mi-ar fi de ajuns…

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 1:06 am

  5. ”Poveşti de viaţă – O zi cu Mara” se prefigurează tot mai clar sub forma unui roman închegat, care prinde contur și ține trează atenția. Am citit ultimele trei capitole și sunt curioasă de urmare. Asta nu e puțin, dimpotrivă, cred că e un vis al scriitoarei și al cititorilor! Felicitări! 🙂

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 9:11 am

    • Mulţumesc mult pentru răbdarea de a-mi citi textele.
      Un vis…frumos …

      Te îmbrăţişez cu mare, mare drag!

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 10:55 pm

  6. Urmaresc cu interes povestea Marei,m-a prins in vraja ei,gratie stilului tau scriitoricesc,pe cand lansarea cartii?…nu uita ca trebuie sa fiu prezenta!te pup si te imbratisez!

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 9:56 am

    • Va fi şi o lansare alături de Lisandru. Iar tu vei fi alături de noi, sperăm în această alăturare.

      Te îmbrăţişăm cu toată dragostea!

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 10:58 pm

  7. Pingback: Mihaela Man » Blog Archive » Stropi din cer

  8. Îţi aminteşti?

    Şi sper să-ţi şi placă.
    Te îmbrăţişez, cu drag,

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 1:16 pm

    • DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      Ar fi greu să nu îmi amintesc piesa Mihaelei Runceanu. O piesă foarte dragă sufletului meu.

      Mulţumesc din suflet!

      Seară plină de magie!

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 11:00 pm

  9. Geanina,multummesc pentru aceasta postare ,dar si pentru clipul cu Mihaela Runceanu,sarutmana,o zi minunata 🙂
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 1:47 pm

    • Cu drag, iar de piesă se face vinovată Adela, prietena noastră dragă.

      Iau dedicaţia cu două mâini.

      Mulţumesc şi mă înclin!

      Ore pline de frumos!

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 11:01 pm

  10. Eu citesc cu drag nu numai povestea Dianei spusa Marei, ci ma delectez si cu dialogul comentariilor dintre voi!
    Sunteti asa de draguti, indragostiti pana…la linia orizontului si inapoi! 😛

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 2:14 pm

    • Se ia…şi e tare bine.

      „indragostiti pana…la linia orizontului”, ar fi un titlu excelent pentru o poezie de dragoste.

      Te îmbrăţişez cu mare drag!

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 11:02 pm

  11. Ce frumos …revin sa citesc povestea cu Mara!!!
    O saptamina minunata!

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 3:20 pm

  12. Povestile de iubire pot fi frumoase, dar exista si drame, tragedii.
    Mai sunt si iubirile care ar fi putut fi,…Toti avem povesti de iubire mai mult sau mai putin fericite.
    O saptamana minunata!

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 3:54 pm

    • Fiecare fiinţă deţine în suflet o poveste de iubire.
      Să ai zile pline de iubire alături de cei dragi!

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 11:05 pm

  13. Pingback: Racila – 3 « Ioan Usca

  14. Pingback: Şoferie, te halesc! « Simion Cristian

  15. Finalul…finalul suna atat de bine…Mi-ai facut pofta de un rasfat cu spuma si toate cele…
    O seara frumoasa!

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 9:24 pm

  16. Pingback: Regină la Castel | Raza mea de soare

  17. Biata Diana , ramane cu spuma de miere in viata , iar Mara cu visele din tinerete , ma rog….e ca o vorba….nu stiu , zau , ce o sa faca Paulista asta….dar io una nu i-as mai inghiti scuzele , ideile si tot ce ar mai spune…..nu imi place razbunarea , dar sa fiu Mara i-as trage-o cu strigaturi lui Paul asta…

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 10:13 pm

    • Draga mea dragă, va veni şi ziua Cezarului…

      O să transmit gândurile tale mai departe, nu se ştie niciodată…

      Te îmbrăţişez cu mare drag!

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 11:08 pm

  18. Am trecut să îți zic CEEE haioasă ai fost în seara asta la Vania!!! 😆

    Somn ușor

    Apreciază

    Aprilie 12, 2010 la 10:26 pm

    • Ne băgă în scenariu până la urechi…ha,ha,ha…
      Vania le zice cu simţire…cum îi place lui Cristi să spună…

      Seară faină, căci noi nu am dormit de două zile şi două nopţi!

      Apreciază

      Aprilie 12, 2010 la 11:10 pm

  19. Pingback: Judecaţi în libertate… « Dispecer Blogosferă

  20. Stai așa, că nu înțeleg! Sunteți bine, nu?? V-ați giugiulit de nu ați dormit? Sper! 🙂
    Nu e de glumit cu somnul. După nopțile în care nu dorm mă stropșesc la toată lumea 🙂

    Apreciază

    Aprilie 13, 2010 la 9:05 am

    • Suntem bine şi de atâta bine nu mai avem somn…ha,ha,ha…
      Te îmbrăţişăm cu toată dragostea!

      Apreciază

      Aprilie 14, 2010 la 7:16 am

  21. Pingback: Robert Delaunay,pictor francez, iniţiator al orfismului « my heart to your heart

  22. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VIII) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  23. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  24. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s