Într-un bazar sentimental

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Minulescu
(n. 6 ianuarie 1881, Bucureşti – d. 11 aprilie 1944, Bucureşti)

Stofe vechi, o mandolină,
Un Cézanne şi doi Gauguin,
Patru măşti de bronz:
Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,
O sofa arabă, două vechi icoane bizantine,
Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline
Cu mimoza, tamburine spaniole, lampioane
Japoneze, trei foteluri cu inscripţii musulmane,
„Fleurs du mal” legate-n piele de Cordova,
Şi pe pian:
Charles Baudelaire şi-alături Villiers de l’Isle-Adam…

Toate sunt ca şi-altădată…
O, bazar sentimental!…
Toate sunt ca la plecarea mea – dantelă şi cristal…

Şi cu toate-acestea, câte tocuri nu-şi lăsară forma
Pe covoarele-ţi bogate de Buhara?
Şi-n enorma
Ta colecţie de patimi, câte buze nu-ncercară
Să-ţi transcrie madrigaluri

Pe obrajii tăi de ceară?…
Câte tragice-nceputuri nu sfârşiră-n simfonia
Mută-a lacrimilor?

Câte nu pieriră-n veşnicia
Inutilului?
Căci noaptea cea dintâi fu cea din urmă,
Iar dorinţa ta… nimicul – şi nimicul nu se curmă!…

Ştiu că m-aşteptai pe mine…
Iată-mă, sosesc şi-ţi zic:
Te-ntâlnesc întâia oară… Tot ce-a fost n-a fost nimic,
Minte–mă din nou… Aprinde lampioanele… Coboară
Transparentele… Dă-mi calmul şi culorile de seară…
Dă-mi şi buzele, şi ochii, şi…
„Les fleures du mal” la fila
Trei sute treizeci şi nouă: „La mort des amants”…

Dar mila
De amanţii tăi ce-aşteaptă pe trotuar plecarea mea
Mă-ntrupează-n cel de-alt’dată şi…
Pe-araba ta sofa:
Cântece-n surdină,
Gesturi,
Umbre,
Flori,
Et caetera!…