Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VIII)

O persoană care nu a trecut prin infernul pasiunilor sale, nu le-a depăşit niciodată.

Carl Gustav Jung

Leşinul Marei nu se datora căldurii din rezervă, nici stării de oboseală, ci totul se învârtea în jurul lui Paul, soţul Dianei. De ce? Paul era marea iubire a Marei, da, Paul, aşa îl chema pe soţul Dianei. Acel Paul care plecase fără să spună o vorbă, care o lăsase „în cea mai frumoasă seară din viaţa ei” să-l aştepte.
Acum se aflau faţă în faţă. L-a privit preţ de câteva secunde, atât. Secunde în care soarta a ţinut morţiş să-i mai dea o palmă.
Diana nu înţelegea nimic din ceea ce se petrece, regreta că la acea oră o chemase pe Mara. În fond, nu era nimeni obligat să-şi petreacă clipele de linişte, de odihnă, la spital. Nimeni nu era vinovat de ceea ce i se întâmplase soţului ei.
O ajută pe Mara să iasă din rezervă, o lăsă câteva clipe să simtă prospeţimea aerului de la fereastra pe care teii din curtea spitalului o mângâiau şi îi spuse:
– Mara, te rog să mă ierţi, nu trebuia să-ţi tulbur liniştea, mă simt tare vinovată de ceea ce ţi se întâmplă.
Mara se uita la Diana, îşi fixă ochii în privirea acesteia. Nu vorbea. Doar privea împietrită la chipul din faţa sa. Tăcerea Marei spărgea în mii de bucăţi liniştea acelei ore din noapte.
– Mara, dă-mi voie să te conduc acasă.
Mara dădu uşor din cap în semn de negare şi porni din loc.
– Mara, stai! Ce-i cu tine?
Mara nu spunea nimic, îşi continua drumul pe care şiroiau sigurătatea, tristeţea, neliniştea, durerea şi toată viaţa ei.
În zadar. Mara nu mai auzea şi nu mai vedea decât amintirea acelei nopţi în care urma să meargă la petrecerea care ar fi însemnat un început sentimental mult aşteptat.
În mintea Dianei războiul întrebărilor distrugeau cetatea încrederii care refuza să-şi mai deschidă porţile în faţa unei situaţii ce părea că nu mai are răspunsuri.
O prinse pe Mara de umeri spre a o conduce către un taxi.
Întoarcerea bruscă a Marei către Diana a dezlănţuit ploi de sunete ce se împleteau în cuvinte care vor alcătui frazele unui viitor incert.
– Diana, uită că m-ai cunoscut! Orice ţi-aş spune nu m-ai înţelege.
Lacrimile pictau flori de nu-mă-uita pe obrajii Marei.
– Mara, eu…
– Stai, nu mă întrerupe. Viaţa nu a fost atât de îngăduitoare cu mine, mi i-a răpit pe cei dragi, pe cei pe care îi iubeam mai mult decât orice pe lume.
– Mara…
– Nu mai spune nimic. Chiar nu înţelegi? În seara aceasta prietenia noastră…noi nu mai putem fi prietene…
Ţipătul Marei zgudui liniştea spitalului din temelii.
Fugea, plângea, o ajungea din urmă trecutul, o alerga precum alergase Pheidippides pe câmpul de luptă de la Marathon spre Atena, când a strigat Nenikikamen, după care a murit pe loc.
Aşa se simţea Mara, dar fuga ei nu avea să anunţe o victorie, ci o altă înfrângere pe care destinul i-o dăruia de fiecare dată cu o plăcere aproape sadică.

Mara( I, II, III
IV, V, VI, VII)

55 responses

  1. Parca resimt trairile Marei! Te imbratisez cu multa iubire draga mea!

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 11:42 am

    • Resimţim astfel de trăiri atunci când durerea ne chinuie întreaga fiinţă, atunci când cineva drag nouă este chinuit de durere şi tristeţe.

      Zile pline de iubire alături de cei dragi sufletului tău!

      Apreciază

      Iulie 2, 2010 la 4:45 pm

  2. Pingback: PE BANCĂ «

  3. cat de bine se sincronizeaza citatul lui Jung cu ceea ce o caracterizeaza pe Mara ca si personaj ….personaj real, as spune….

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 2:14 pm

  4. Mara. A reapărut Mara. Felicitări, iubire, ştii că te-am mai întrebat eu din când în când ce face personajul în cauză. Dar mai ştiu şi că timpul este ingrat din fire. Mă bucură continuarea…

    Remarc un pasaj care oferă ochiului o imagine puternică, bine conturată la nivel literar:

    „Mara dădu uşor din cap în semn de negare şi porni din loc.
    – Mara, stai! Ce-i cu tine?
    Mara nu spunea nimic, îşi continua drumul pe care şiroiau sigurătatea, tristeţea, neliniştea, durerea şi toată viaţa ei.
    În zadar. Mara nu mai auzea şi nu mai vedea decât amintirea acelei nopţi în care urma să meargă la petrecerea care ar fi însemnat un început sentimental mult aşteptat”

    Un alt loc în care te-ai jucat foarte frumos cu toate cuvintele, s-au înlănţuit firesc:

    „O prinse pe Mara de umeri spre a o conduce către un taxi.
    Întoarcerea bruscă a Marei către Diana a dezlănţuit ploi de sunete ce se împleteau în cuvinte care vor alcătui frazele unui viitor incert”

    Pun un mare semn aici:

    „Fugea, plângea, o ajungea din urmă trecutul, o alerga precum alergase Pheidippides pe câmpul de luptă de la Marathon spre Atena, când a strigat Nenikikamen, după care a murit pe loc”

    Excelent pasajul în care s-a legat textul cu istoria.

    Felicitări, iubire mea! Dialogurile vin firesc, tristeţea Marei a fost foarte bine conturată… Te sărut pe suflet şi aştept viitoarele episoade. Atunci când vei crede tu de cuviinţă…

    TE IUBESC!

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 2:25 pm

    • M-am gândit că vei selecta aceste pasaje după ce vei citi postarea. Încerc să leg textul de acţiuni care să contureze cât mai bine trăirile personajelor.

      Voi continua scrierea următoarelor părţi cu aceeaşi plăcere.

      Te îmbrăţişez cu mare drag, minune de om!

      Apreciază

      Iulie 2, 2010 la 4:50 pm

  5. overloading and negligence and asked the. shame that life does not take into account our needs and the victims are innocent

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 2:38 pm

    • Bine ai venit!

      Suntem deseori victimele propriilor acţiuni sau circumstanţele generează victime.

      Seară faină!

      Apreciază

      Iulie 2, 2010 la 4:52 pm

  6. Geanina,da Junk ,are dreptate,o zi faina!
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 2:42 pm

  7. Tulburator… Si atit!!…
    cu recunostinta.
    adm

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 2:57 pm

  8. Iarta-ma!… Nu ti le citesc… ti le sorb ca pe un strop de ceai vechi…
    Iarta-ma din nou…
    adm

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 5:21 pm

  9. Tasha

    Ma bucur ca ai reluat povestea Marei,ma bucur ca esti mai degajata,ca ai timp de blog…de sufletul tau mai mult…sa ai un weekend plin de iubire si rasfat!

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 5:23 pm

  10. Bine te-am regăsit, draga mea dragă!

    Viaţa ne umple sufletul cu de toate. Să ai zile pline cu soare, iubirea să nu te ocolească.

    Pupici geaninoşi peste normă!

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 5:53 pm

  11. Pingback: Iubirea in orice limba « Gabriela Elena

  12. Salut revenirea Marei!
    Week-end frumos, cu multa dragoste!

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 7:51 pm

    • Mara te salută cu tot respectul.

      Dragoste să fie, restul vine de la sine.

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

      Apreciază

      Iulie 2, 2010 la 7:52 pm

  13. …….îşi continua drumul pe care şiroiau sigurătatea, tristeţea, neliniştea, durerea şi toată viaţa ei.”
    exact asa ma simteam eu azi…..pana a sunat telefonul…uneori un simplu telefon iti poate schimba toata ziua….daca nu mai mult…
    Pupici Gianina!

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 8:32 pm

    • Mă bucur mult să ştiu că ai ieşit din starea aceea neplăcută.
      Soarele a ieşit pe strada ta, la noi este nor, nu în suflet…

      Ore magice alături de cei dragi!

      Apreciază

      Iulie 2, 2010 la 9:43 pm

  14. Imi cer scuze ca nu am mai trecut pe aici dar am avut bac-ul si timpul meu a fost cam limitat.Sper ca de acum sa intru mai des si sa ma delectez cu scrierile tale:D

    Apreciază

    Iulie 2, 2010 la 8:46 pm

    • Eşti binevenit de fiecare dată. Am intuit că ai fost ocupat. Sunt convisă că rezultatul la bacalaureat va fi cel aşteptat de tine.

      Mult succes pe mai departe!

      Seară faină!

      Apreciază

      Iulie 2, 2010 la 9:40 pm

  15. Pingback: Minunile Naturii – Pisica mamă « World of Solitaire's Blog

  16. Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Imagini senine și flori în balcoanele mele

  17. s-a întors Mara! Ce bucurie, Geanina!!
    Trimit pupici! Si-o zi buna, însorită!!

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 12:17 pm

    • Mă gândeam astăzi de cât timp ne citim. Mai mult de un an şi nu mă voi plictisi niciodată de oamenii fideli şi scrierile lor. În urmă cu ceva timp am lăsat la Cristi pe blog două comentarii care ne-au ajutat să înţelegem foarte multe despre oamenii care ne citesc şi ne comentează. Am făcut gestul la insistenţele lui şi nu regret. Îţi mulţumesc fiindcă mă citeşti de atâta vreme şi nu te-ai plictisit. Încă ceva, îmi plac oamenii care vin să-mi citească scrierile nu doar pentru că vor să facă act de prezenţă pe aici.

      Să ai zile pline de frumos alături de cei dragi, să fii iubită, draga mea dragă!

      Apreciază

      Iulie 3, 2010 la 12:32 pm

  18. Cateva scurte observatii daca imi este permis. 🙂

    1. Textul este efectiv superb… cu scuze fata de sotul tau trebuie sa recunosc ca daca pana acum credeam ca tu te-ai inspirat de la el, acum incep sa cred ca lucrurile stau invers… oricum ce mi se pare extraordinar este ca v-ati intalnit doi oameni care impartiti aceeasi pasiune si care (cel putin din cate mi se pare mie) ganditi si foarte asemanator.

    2. Nu am citit episoadele precedente asa ca e posibil sa gresesc, dar sincer sa fie mie mi se pare deplasata atitudinea Marei… indiferent cat de greu i-ar veni ar trebui sa isi controleze sentimentele si sa nu reactioneze asa… din cate am citit eu nu vad cu ce i-a gresit Diana pentru ca sa se comporte asa cu ea.

    3. Multumesc mult pentru ca m-ai trecut in blogroll, dar daca nu e prea mare deranjul poate schimbi „Bogdab” in „Bogdan”. 🙂

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 2:27 pm

    • Mulţumesc pentru acest comentariu care îmi oferă posibilitatea de a lămuri cum stau lucrurile în ceea ce priveşte activitatea noastră literară. Când ne-am întânit, amândoi scriam. Este foarte adevărat că ne asemănăm în toate privinţele. Şi pe noi ne-a speriat puţin această compatibilitate din toate punctele de vedere. Vreau să se ştie că Lisandru are stilul lui şi nu se inspiră de la nimeni, aşa cum se întâmplă şi în cazul meu. Au fost momente în care eu am făcut replici în versuri ca răspuns la unele poezii scrise de el, asta pentru că vrem să publicăm un volum al poemelor „în oglindă”. În rest, fiecare scrie aşa cum simte fără influenţe din nicio direcţie. Respect punctul tău de vedere, îmi plac oamenii care spun ceea ce gândesc, am toată consideraţia pentru ei. Astfel de cititori îmi doresc.

      Gânduri bune şi mii de scuze pentru faptul că am greşit la tastare numele!

      Apreciază

      Iulie 3, 2010 la 2:51 pm

  19. Domnule Epureanu, mărturisesc că este pentru prima oară în mulţi ani de zile când trăiesc o tristeţe foarte mare.
    Scriu cu o pasiune nebună de fiecare dată, de foarte mulţi ani, fără a mă inspira din scrierile altcuiva chiar dacă este vorba despre Geanina.
    Îmi pare rău că aţi tras o astfel de concluzie, am rămas pur şi simplu siderat citind-o – „daca pana acum credeam ca tu te-ai inspirat de la el, acum incep sa cred ca lucrurile stau invers…”
    Este părerea dumneavoastră, sunt obligat să o respect, însă ea nu are un fundament. Respect toţi oamenii care îmi vin pe blog şi care mă citesc, însă atunci când munca mea este abordată într-un astfel de mod, în doar câteva cuvinte, daţi-mi voie să simt acea doză mare de tristeţe despre care vorbeam.
    Ştiu că nu mă citiţi de foarte multă vreme – nici nu ştiu de ce aţi mai veni pe la mine dacă descoperiţi texte în care am preluat idei de la Geanina – însă îmi permit să constat că aţi fost superficial. Cu scuzele anticipate de rigoare…

    Cu respect.

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 3:02 pm

  20. Imi cer scuze pentru exprimarea gresita, acum am realizat ca ceea ce am spus eu se poate intelege gresit.

    Oricum nu ma refeream ca va inspirati unul de la altul in ceea ce scrieti, ci doar in faptul ca am presupus ca unul dintre voi l-a „corupt” pe celalalt la scris…

    E daca vreti acelasi lucru pe care il spun cand zic ca „Visurat m-a inspirat sa imi fac si eu blog.”; asta in viziunea mea nu inseamna ca ii copii articolele sau ca ma orientez din ele, ci doar ca mi-a placut ce am vazut pe blogul lui si asta m-a motivat sa imi fac si eu blog.

    Inca o data scuze pentru exprimarea interpretabila, dar totusi cred ca si reactia a fost putin exagerata; daca era sa fac o critica sau o acuza altul ar fi fost tonul.

    P.S.: Rugamintea mea ar fi daca se poate sa renuntati macar la „domnule”; am inteles ca preferati pastrarea discutiei la un nivel mai distant si respect aceasta decizie, dar chiar nu cred ca este cazul sa fim atat de formali, dat fiind mediul virtual in care ne exprimam.

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 3:15 pm

  21. OK, Bogdane, înţelegi că reacţia a mea a venit, firesc, pe undeva.
    Şi am dorit să îmi spun punctul de vedere, „am şi eu sensibilităţile mele”, aşa cum spunea Sergiu Nicolaescu într-unul din filmele sale din altă perioadă.
    Şi eu şi Geanina suntem doi oameni care scriu, scrisul ne-a adus împreună şi de atunci ne trăim şi o fericire fizică, nu numai literară.
    Recunosc că Geanina este MUZA mea, asta da.
    Te asigur de tot respectul meu, îmi plac momentele în care oamenii ajung la un numitor comun. Nutresc speranţa că – fiind lămurite unele aspecte rezultate în urma interpretării greşite, şi de o parte şi de cealaltă – ne vom citi în continuare cu plăcere.

    O zi bună şi numai bine în toate!

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 3:22 pm

  22. Inteleg perfect; foarte probabil ca si eu as fi reactionat la fel… la urma urmei atunci cand stii ca pui munca si suflet in ceea ce faci e normal sa te deranjeze orice insinuare. Oricum ma bucur ca aceasta situatie a fost lamurita si ca nu exista resentimente de nici o parte. Toate cele bune!

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 3:38 pm

    • Nu există resentimente, bineînţeles. Nu ar putea exista resentimente între oameni care au capacitatea de a purta un dialog în vremuri în care mulţi preferă să lovească pe la spate.

      Toate cele bune şi la bună recitire!

      Apreciază

      Iulie 3, 2010 la 3:46 pm

  23. Draga Geanina, a meritat sa astept! Esti talentata si abia astept ca aceste fragmente sa se inchege intr-o carte. Va fi SI a mea, voi dori sa o am, nu doar in format electronic. Iti amintesti ca am banuit ca cele doua nu vor fi tocmai prietene?! Nici acum nu-mi dau seama de ce, poate pentru ca eu investesc mereu in prietenii, iar amicele mele ( am o singura prietena, dar aceea e PRIETENA ideala, una si buna!) restul au profitat de bunatatea mea si apoi m-au tradat. Poate de aceea….Succes in continuare si felicitari! 🙂

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 4:56 pm

    • Comentariul tău vine ca un balsam peste sufletul meu rănit de mult prea multe ori. Mă recunosc cum nu-ţi dai seama în rândurile tale. Am investit de fiecare dată şi am cules nimic, un nimic generat de trădare cum spui şi tu. Oamenii sunt laşi, mult prea laşi, renunţă mult prea uşor la ceea ce afirmă că respectă şi iubesc. Eşti norocoasă, foarte norocoasă fiindcă ai o PRIETENĂ, un om pe care te poţi baza şi în momentele grele, care este lângă tine nu numai atunci când îţi este bine. Mulţumesc din suflet pentru acest comentariu şi pentru răbdarea de a-mi citi de fiecare dată scrierile cu mare atenţie. Lucrurile acestea se simt.

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea, draga mea dragă!

      Apreciază

      Iulie 3, 2010 la 6:02 pm

  24. Raza De Soare

    Am intrat azi pe Junimea si am fost stupefiata, comentariile, postarile voastre disparusera, v-am cautat ca o nebuna peste tot, si pe la membri si nu v-am gasit, abia cand am intrat pe mail am vazut mesajul tau, cat regret ca ati plecat…voi erati sufletul Junimii, acum chiar ca totul e lancezeala, daca vor continua asa, in toropeala asta lipsita de farmec, ma retrag si eu, nu cred ca as avea ce face intr-un loc unde fiecare comenteaza doar pentru el si se obisnuieste doar cu lauda…

    o zi minunata draga mea Geanina…macar te descopar din nou aici…

    minunata povestea Marei, dar trebuie sa recuperez primele parti, ma apuc de citit…o imbratisare cu drag…

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 6:58 pm

    • Nu am vrut să-ţi fac o astfel de surpriză neplăcută. Eu şi Cristian am luat această decizie fiindcă nu ne place să popsim în locuri unde orgoliile depăşesc imaginaţia.Faptul că Junimea a fost scoasă de la perfuzii în ultima săptămână a deranjat îngrozitor anumite persoane. Apoi, comentariile mele nu au făcut bine deloc celor care se credeau gurii Junimii. Tu ştii ce părere am eu despre comentariile de genul „frumos spus” sau „superb spus”, poftiţi stelele, poemul este remarcat. Nu este prima dată când mi se spune că sunt dură şi încăpăţânată, nici nu vreau să mă schimb, mi-e tare bine aşa. Nu pup pe nimeni pe dorsal, nu am făcut şi nu voi face niciodată asta. Faptul că la JUnimea au venit în această săptămână oameni care scriu bine şi foarte bine, care aveau activitate intensă pe reţea , i-a făcut pe unii să se zgârâie pe ochi fiindcă toate acestea s-au întâmplat din momentul în care Geanina a devenit administrator principal. Geanina a muncit mult în viaţa asta şi s-a lovit de mulţi oameni mici la suflet, Geanina nu stă în loc nici din cauza unei reţele, nici din cauza duplicitarilor care se folosesc de ea şi când Geanina spune STOP, aceştia au o poftă nebună de răzbunare şi aruncă mizerii fiindcă altceva nu pot.

      Sunt un om fericit fiindcă reuşesc să mă detaşez de toată mizeria aceasta şi îmi construiesc o lume a mea în care trăiesc aşa cum îmi place, aşa cum cred eu de cuviinţă fără a-i lua în seamă pe invidioşi, duplicitari, pupincurişti şi toate categoriile cu denumiri mai mult sau mai puţin plăcute.

      M-am bucurat când ai acceptat invitaţia mea de a te alătura Junimii, scrii foarte bine şi te apreciez pentru deschiderea de care ai dat mereu dovadă.

      Te aştept aici de fiecare dată cu aceeaşi plăcere, faci parte dintre cititorii mei de suflet.

      Te îmbrăţişez cu toată dragostea, fată frumoasă!

      Apreciază

      Iulie 3, 2010 la 7:16 pm

      • Atunci cand simti ca locul tau nu mai este undeva e bine sa pleci, pentru ca altfel risti sa ratezi alte oportunitati – va felicit pe amandoi pentru curajul avut. 🙂

        Apreciază

        Iulie 4, 2010 la 12:36 pm

        • Îţi mulţumim pentru prietenia ta. Avem nevoie de astfel de prieteni.

          O duminică faină să ai!

          Apreciază

          Iulie 4, 2010 la 4:48 pm

  25. Chiar mă întrebam ce ai făcut cu Mara? Ete, că m-ai lămurit. 🙂
    Nu-i aşa că până la Mara 9, nu o să mai treacă atât? Nu de alta, dar episodul acesta a fost cam scurtuţ. E ca atunci când îţi este sete şi nu ai decât doi stropi de apă. 🙂
    Te pup, cu drag.

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 7:50 pm

    • Am spus mereu că îmi doresc cititori care să vină şi să citească ceea ce scriu numai şi numai din plăcere. Te numeri printre ei şi asta mă bucură enorm. Promit să nu mai treacă foarte mult până la episodul 9, ci foarte puţin.
      Cu mare drag îţi dăruiesc din scriitura mea să-ţi stâmperi setea.

      Te aştept cu mare drag de fiecare dată.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Iulie 3, 2010 la 8:47 pm

  26. Pingback: Pot să fac clădirile să danseze… « Dispecer Blogosferă

  27. Napocel

    În mintea Dianei războiul întrebărilor distrugeau cetatea încrederii care refuza să-şi mai deschidă porţile în faţa unei situaţii ce părea că nu mai are răspunsuri.

    Ca un foc de mitralieră

    Apreciază

    Iulie 3, 2010 la 9:30 pm

    • Exact aşa se întâmpla în mintea ei, posibil ca mulţi să aibă parte de astfel de „focuri de mitralieră”. Este nevoie de timp şi răbdare pentru a înţelege astfel de „focuri”.

      Gânduri bune la ceas de seară!

      Apreciază

      Iulie 3, 2010 la 9:40 pm

  28. Salutari dragilor!Am trecut sa vad ce mai faceti, cum sunteti? Va salut cu drag din Atena!Respectele mele lui Cristian:)

    Apreciază

    Iulie 4, 2010 la 11:48 am

    • Ne bucură mult trecerea ta. Cristi îţi trimite toate gândurile lui bune.

      Să ai zile pline de iubire!

      Apreciază

      Iulie 4, 2010 la 4:46 pm

  29. cit de bine imi fac povesti(ri)le tale, Geanina!!!!

    Apreciază

    Iulie 4, 2010 la 9:47 pm

    • Mă bucură mult vizita. Scriu pentru suflet, simt împlinire când scrierile mele ajung la destinaţie.

      Seară faină!

      Apreciază

      Iulie 4, 2010 la 10:49 pm

  30. Din nou vechile mele probleme m-au tinut departe de calculator şi acum, alergând însetată de noutăţi pe blogurile favorite, văd cât de mult am pierdut. Povestea Marei m-a captivat într-atât încât am mers in grabă mare să citesc de la început, fiecare postare. Abia aştept următorul episod.
    Şi dacă ai deschis o listă cu viitorii cumpărători ai acestei cărţi (nu încape îndoială că va fi un roman!!!!) te rog nu uita să ma adaugi pe listă! VREAU CARTEA!
    Te imbrăţişez cu drag Gianină a lui Lisandru, fată bună şi talentată!

    Apreciază

    Iulie 5, 2010 la 12:37 am

    • Cu mare drag te vom invita atunci când vom face lansarea. Amândoi vrem să publicăm. Va veni curând episodul 9 cu alte evenimente din viaţa Marei.

      Mulţumimi din suflet pentru prietenia ta.

      Te îmbrăţişăm cu mare, mare drag!

      Apreciază

      Iulie 5, 2010 la 8:55 am

  31. Wow! Acum observ! stau de mai bine de o oră pe blogul tău! Cred că asta spune mai mult decât orice apreciere în cuvinte! Te felicit din tot sufletul pentru ceea ce scrii, pentru ceea ce eşti şi pentru felul în care gândeşti!

    Apreciază

    Iulie 5, 2010 la 12:41 am

    • Onorată de comentariu, draga mea dragă. Orice cuvânt este de prisos.

      Mulţumesc din suflet pentru aprecieri, ştiu că sunt cât se poate de sincere.

      Trimit pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Iulie 5, 2010 la 8:59 am

  32. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s