Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX)

Durerea este focul purificator prin care orice suflet este îndreptat de la pământ la cer.

Vasile Pârvan

Fuga Marei lăsă în urmă durere din care se revărsau întrebări ce-şi căutau răspunsuri în mintea Dianei.
Ce să pricepi dintr-o astfel de reacţie? Neavând toate piesele din puzzle începi să croşetezi tot felul de scenarii, aşa procedăm toţi în loc să discutăm şi să lămurim neînţelegerile. Preferăm să ne retragem într-un colţ şi să ne irosim timpul cu ipoteze false. Viaţa nu ne poate oferi numai bucurii, ne oferă meniul întreg asezonat cu lacrimi, durere, fericire, iubire, toate acestea învelite în necunoscut. Dacă reuşim să spargem învelişul care întunecă necunoscutul vom gusta din meniul la care visăm şi sperăm.
Prefera să meargă pe marginea şoselei în întunericul ce-i îmbrăca umerii cu povara trecutului. Nu dorea să vorbească cu nimeni. Prefera singurătatea. Mersul prin liniştea nopţii făcea bine sufletului, o ajuta să înţeleagă situaţia prin care destinul îi dădea întâlnire iar. Îi veneau în minte cuvintele lui Miller despre om şi soarta sa, Fiecare om are destinul său; singura regulă este să-l accepte şi să-l urmeze oriunde s-ar duce.
Ar fi vrut să plângă, astfel reuşea să se elibereze mai uşor de durerea ce-i apăsa întreaga fiinţă. Nu reuşea. Robinetul prin care lacrimile curgeau altădată în şuvoi greu de stăpânit părea astăzi ruginit, înţepenit şi se încăpăţâna să-i aducă purificarea de care avea nevoie în aceste clipe.
Privea în gol, mergea fără să-şi controleze paşii, în aceste clipe gândurile au devenit felinare ce încercau să-i lumineze drumul, un drum ce părea fără sfârşit, plin de hârtoape, tern.
După lungi incursiuni prin propriul eu, Mara a ajuns acasă. Acasă era locul unde se simţea cel mai bine, un acasă modest, dar primitor. Îi umplea întreaga făptură de bine, o stare de bine pe care nu reuşise să o simtă niciunde, oricât de prietenos a fost tratată.
Simţea că doar o baie va reuşi să-i limpezească stările abracadabrante şi, fără să stea pe gânduri ţâşni către cada în care miresmele pline de voluptate ale moscului îşi puneau amprenta pe trupul istovit al Marei.
Aici se simţea precum nou născutul la sânul mamei, aici ştia că nimeni şi nimic nu-i va tulbura tăcerea.
După minutele pline de magie, pe care această încăpere i le oferea de fiecare dată, îşi puse prosopul roz, întotdeauna roz, îşi strânse părul şi se aşeză pe pat.
Încerca să se convingă, spunându-şi ca pentru sine, că nimic din trecut sau viitor nu contează atât de mult, nu o poate marca atât de mult în comparaţie cu ceea ce trăia acum, în prezent. Principiul ei de viaţă, foarte sănătos de altfel, era să nu îşi facă griji pentru viitorul care nu sosise încă, ci să trăiască prezentul în cel mai frumos mod posibil. Cu toate acestea simţea că soarta îi râde batjocoritor în faţă. Îşi dorea din răsputeri să fie înţeleaptă, nu cerea acestor momente o şansă, dorea din tot sufletul să facă alegerea cea mai bună. Învăţase de-a lungul anilor că nimic nu este întâmplător şi-i dădu şi de această dată dreptate lui Einstein, gândindu-se la coincidenţe, „Coincidenţa este modalitatea prin care Dumnezeu îşi păstrează anonimatul.”
A urât dintotdeauna coincidenţele, le considera consecinţe inevitabile ale legilor probabilităţii.
Adormi. Gândurile îi mângâiau pleoapele, obrajii, întreaga fiinţă care avea nevoie, mai mult decât oricând, de somn ca de aer.

Mara( I, II, III
IV, V, VI, VII,
VIII)

49 responses

  1. „nimic din trecut sau viitor nu contează atât de mult, nu o poate marca atât de mult în comparaţie cu ceea ce trăia acum, în prezent. Principiul ei de viaţă, foarte sănătos de altfel, era să nu îşi facă griji pentru viitorul care nu sosise încă, ci să trăiască prezentul în cel mai frumos mod posibil.”

    Asa ma regasesc printre aceste randuri….
    Mereu incerc sa uit trecutul, sa nu ma gandesc la viitor…dar…
    si trecutul face parte din mine, oricat as incerca sa ma rup de el, sa nu-mi mai amintesc unele zile… gata! ajunge!
    Mi-a placut episodul! astept cu nerabdare sa citesc ce posteaza Cristian in aceasta seara.
    O seara minunata va doresc si va multumesc din tot sufletul pentru munca voastra si ajutorul pe care mi-l dati!

    Apreciază

    Iulie 11, 2010 la 10:52 pm

    • Toate aceste trăiri fac parte din viaţa noastră. Nu are sens să le negăm.
      Mulţumesc pentru răbdarea de a citi şi acest episod.

      Cu mare drag suntem alături de tine. Vom reuşi să facem lucruri bune, sănătoase.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Iulie 11, 2010 la 10:58 pm

  2. Bine ai revenit cu interesanta poveste a Marei. Geanina draga mea cum sa fac sa-ti parvina adresa mea de e-mail? Te pup draga mea!

    Apreciază

    Iulie 11, 2010 la 10:53 pm

  3. Pingback: GEAMANTANUL (8) «

  4. „Preferăm să ne retragem într-un colţ şi să ne irosim timpul cu ipoteze false. Viaţa nu ne poate oferi numai bucurii, ne oferă meniul întreg asezonat cu lacrimi, durere, fericire, iubire, toate acestea învelite în necunoscut. Dacă reuşim să spargem învelişul care întunecă necunoscutul vom gusta din meniul la care visăm şi sperăm”

    Un pasaj EXCELENT. Nu este numai unul foarte bine scris din punct de vedere literar, ci şi un pasaj care oferă cititorului o porţie de filozofie de viaţă. Fără multă poleială, transmisă sigur şi direct.

    Remarc un alt pasaj:

    „Robinetul prin care lacrimile curgeau altădată în şuvoi greu de stăpânit părea astăzi ruginit, înţepenit şi se încăpăţâna să-i aducă purificarea de care avea nevoie în aceste clipe.
    Privea în gol, mergea fără să-şi controleze paşii, în aceste clipe gândurile au devenit felinare ce încercau să-i lumineze drumul, un drum ce părea fără sfârşit, plin de hârtoape, tern”.

    Transformarea gândurilor în felinare – iată o altă reuşită imagine. Felicitări!

    „Principiul ei de viaţă, foarte sănătos de altfel, era să nu îşi facă griji pentru viitorul care nu sosise încă, ci să trăiască prezentul în cel mai frumos mod posibil. Cu toate acestea simţea că soarta îi râde batjocoritor în faţă. Îşi dorea din răsputeri să fie înţeleaptă, nu cerea acestor momente o şansă, dorea din tot sufletul să facă alegerea cea mai bună”

    De foarte multe ori ajungem în astfel de situaţii şi avem senzaţia că viaţa ne râde în faţă. În hohote. Atunci când nu reuşim să trecem peste hohotele batjocoritoare ajungem să clacăm. Din fericire, cred eu, Mara este o femeie puternică.

    Un episod foarte frumosl, cu multe detalii şi cu o incursiune bine conturată şi bine scrisă printre trăirile interioare ale Marei. Mi-a plăcut. Povestea ei devine din ce în ce mai interesantă.

    Te sărut pe suflet, dragostea mea!

    Apreciază

    Iulie 12, 2010 la 12:27 am

  5. Am încercat să conturez cât mai bine starea Marei, o stare pe care nimeni nu şi-o doreşte. Ne dorim sau nu, avem parte şi de astfel de momente în viaţă. Cât de bine reuşim să le depăşim, depinde numai de noi. Da, Mara este o femeie puternică, nimic nu reuşeşte să o doboare, este o luptătoare.

    Mulţumesc pentru gândurile lăsate la ceas de seară.
    Te iubesc, Minune de Om!

    Apreciază

    Iulie 12, 2010 la 1:08 am

  6. Ioana Boicu

    Fără îndoială eşti un om de excepţie. Regret că nu ţi-am descoperit blogul mai demult, dar nu pot decât să mă bucur că încă mai există oameni de o înaltă ţinută morală. Se vede asta încă de la motto-ul site-ului. Pentru că m-ai cucerit, eşti în blogroll-ul meu… în categoria unde intră doar oamenii deosebiţi.

    Apreciază

    Iulie 12, 2010 la 4:04 am

    • Bine ai venit!
      Onorată de comentariu. Te-am trecut cu mare drag şi eu. Îţi voi citi scrierile cu plăcere.
      O zi plină de frumos !

      Apreciază

      Iulie 12, 2010 la 10:25 am

  7. Pingback: Inocentul – I « Ioan Usca

  8. Pingback: Lacrimi albastre « ORRY

  9. Pingback: Eugène Boudin, pictor francez (12 iulie 1824 – 8 August 1898) « my heart to your heart

  10. Pingback: Amedeo Modigliani, pictor şi sculptor italian (12 iulie 1884 – 24 ianuarie 1920) « my heart to your heart

  11. Imi doresc si eu din rasputeri sa fiu inteleapta si sa nu fac boacane, gafe care imi pricinuiesc rau.In primul rand mie, apoi altora.Poate ca e invers si asta ma mahneste mult. 😦
    O saptamana mai buna!

    Apreciază

    Iulie 12, 2010 la 8:05 pm

    • La cât eşti de delicată îmi este greu să cred că faci boacăne atât de „consistente” încât să se supere cei dragi foarte rău.

      Să fie zile pline de iubire şi senin!

      Apreciază

      Iulie 12, 2010 la 9:09 pm

  12. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 25) « Blogul lui Teo Negură

  13. Janin, bine te-am regasit! Imi era dor de voi doi! Am de citit maine: si de la tine si de la Cristi! Va pupicesc dulce! Noapte buna!

    Apreciază

    Iulie 13, 2010 la 1:26 am

  14. Pingback: Plimbare | Raza mea de soare

  15. Pingback: Mor unicatele « Gabriela Elena

  16. Pingback: La vita è bella… « Dispecer Blogosferă

  17. Geanina, starea sufleteasca a Marei parca raspandeste parfumul echilibrului, daca acesta a fost inventat.
    Principiul ei de viata, sanatos, o ajuta in luarea deciziilor intelepte si in ignorarea rasului plin de venin.
    Mi-a facut placere citirea acestui episod. 🙂

    Apreciază

    Iulie 13, 2010 la 11:16 pm

    • Iar eu îţi mulţumesc pentru răbdarea de a-l citi.
      „parfumul echilibrului”, asta e bună de pus la păstrare.

      Seară magică alături de cei dragi!

      Apreciază

      Iulie 13, 2010 la 11:18 pm

  18. ” “Coincidenţa este modalitatea prin care Dumnezeu îşi păstrează anonimatul.” Mare adevar. Cat priveste relevanta sau ma rog, importanta trecutului sau viitorului comparativ cu ceea ce traieste astazi, sunt partial de acord. Trecutul cat mai bine inteles duce catre autocunoastere, are ca intermediar prezentul si rezolva in multe privinte viitorul. Eu nu le-as desparti. Asta nu inseamna ca nu imi place sa traiesc prezentul, eu cel putin. Dincolo de toate acestea, serialul este foarte frumos si interesant.

    P.S. In legatura cu pagina pe „Ning” unde m-am inscris la invitatia ta si a lui Lisandru, va multumesc din suflet. Promit ca o sa gasesc ragaz sa ma ocup de optimizarea paginii mele, in zilele viitoare, ideea e excelenta.

    Cu mult drag din partea unui prieten care va admira.

    Apreciază

    Iulie 14, 2010 la 12:30 pm

    • O analiză a textului care mă bucură mult. Ai pătruns în pielea personajului şi ai înţeles că lucrurile stau aşa cum sunt prezentate fiindcă le-ai simţit în anumite circumstanţe, probabil.

      Mulţumim fiindcă ai răspuns invitaţiei noastre şi îţi aşteptăm scrierile cu mare drag.

      Şi noi te preţuim.

      Zile pline de frumos alături de cei dragi!

      Apreciază

      Iulie 14, 2010 la 1:20 pm

  19. Pingback: Firul care uneşte | Raza mea de soare

  20. „Viaţa nu ne poate oferi numai bucurii, ne oferă meniul întreg asezonat cu lacrimi, durere, fericire, iubire, toate acestea învelite în necunoscut” – cat adevar si cat de bine conturat! Nu ar mai fi viata daca ar fi plina doar de bucurii, unde ar fi condimentele vietii daca nu tocmai in lacrimi, durere, fericire si iubire toate acestea intr-o crusta protectoare de necunoscut!
    Cu mult drag,
    Otilia

    Apreciază

    Iulie 14, 2010 la 5:01 pm

    • Mă bucură trecerea ta şi comentariul care îmi demonstrează încă o dată că îmi citeşti scrierile cu atenţie.

      Mulţumesc. Te aştept de fiecare dată cu mare plăcere.

      Seară plină de frumos alături de cei dragi!

      Apreciază

      Iulie 14, 2010 la 5:23 pm

  21. interesant

    Apreciază

    Iulie 14, 2010 la 5:25 pm

  22. Sa stii ca trec des si citesc cu atentie, insa sunt genul care nu comenteaza, un cititor tacut. Nu prea am ce comenta la o scriitura impecabila pe care o gasesc de fiecare data pe taramurile blogului tau si ceva gen „Foarte frumos!” nu ma caracterizeaza. Sa fii iubita ca si pana acum!

    Apreciază

    Iulie 14, 2010 la 6:07 pm

    • Se simte din comentariile tale cum citeşti, cât citeşti. Nici mie nu îmi plac astfel de comentarii. Sunt superficiale, nu îmi demonstrează că textul a fost citit.

      Mulţumesc pentru gândurile tale, mă onorează. Cam mult pentru mine, dar promit să nu „mi-o iau în cap”.

      Ore magice alături de cei dragi!

      Apreciază

      Iulie 14, 2010 la 6:26 pm

  23. Pingback: Contravenienţii …curăţeniei ! « World of Solitaire's Blog

  24. Pingback: Copilarie marcata… « Gabriela Elena

  25. Mda si mie mi-a placut fragmentul asta… descrierea starilor prin care trece e una cat se poate de corecta… isi lasa corpul parca pe pilot automat ramane cu gandurile ei…

    Apreciază

    Iulie 15, 2010 la 4:05 pm

  26. Am fi ipocriţi dacă nu am recunoaşte că am avut astfel de trăiri. Viaţa ne pune în diverse situaţii. De noi depinde cum le gestionăm.

    Zi faină!

    Apreciază

    Iulie 15, 2010 la 4:22 pm

  27. Raza De Soare

    cand am intrat in casuta ta virtuala si am vazut Povestea Marei, m-am pus pe citit si am citit toate episoadele anterioare pana la cel pe care l-ai postat acum…cred ca era inutil sa citesc o farama, fiindca nu as fi inteles intregul…acum abia astept continuarea, e o poveste de iubire nerealizata, e trista fiindca obligatia casatoriei ii indeparteaza pe indragostiti, prezenta unei a treia persoane distruge intimitatea…Mara si Paul traiesc o iubire interzisa, nu se pot bucura de ea fiindca ar rani-o pe Diana, si atunci ce va urma? sa asteptam episodul urmator…minunat, draga Geanina…

    Apreciază

    Iulie 15, 2010 la 6:14 pm

    • Îţi mulţumesc pentru răbdarea de a citi şi înţelegerea mesajului. Da, este musai de citit şi celelalte episoade pentru a descifra tainele acestei iubiri.

      Zi plină de frumos!

      Apreciază

      Iulie 15, 2010 la 10:57 pm

  28. da… trebuie sa fii nebun sa doresti sa-ti invingi soarta. e imposibil, am incercat-o pe pielea mea. sper sa nu dezamagesc in vreun fel cu pesimismul meu, seara faina.

    Apreciază

    Iulie 15, 2010 la 10:47 pm

    • Faptul că ai recunoscut acest lucru demonstrează multe. De apreciat atitudinea ta de astăzi. Nu dezamăgeşti, dimporivă…

      Bine ai revenit!

      Apreciază

      Iulie 15, 2010 la 10:59 pm

  29. Pingback: PULBERE DE ORIZONT «

  30. cel mai tare ne doare prezentul si lui trebuie sa ii face fata in fiecare clipa. O recunosc pe Mara in trairile pe care le am, in fiecare zi. Si sunt convinsa ca ele, sunt exprimate asa de usor pentru ca le traiesti si tu. Dar am invatat sa-mi accept destinul. E povestea unei femei care traieste viata intens, cu arderi interioare, ingrijorari si iubiri. Acasa e locul in care se simte in siguranta si isi poate analiza evenimentele zilei. „Nicaieri nu e mai bine ca acasa”, zise Dorothy din Vrajitorul din Oz.

    Apreciază

    Iulie 16, 2010 la 7:52 am

    • Am avut momente grele, am şi voi avea. Întotdeauna m-am simţit foarte bine acasă. Indiferent unde am fost, la câte stele am fost cazată, cât de bine am fost tratată.

      Mulţumesc pentru sinceritate,vizită şi comentariu.

      Îmbrăţişări!

      Apreciază

      Iulie 16, 2010 la 3:21 pm

  31. Momentul alegerii… Dintre cele mai dificile si consistente, cand esti pe o margine si ti se schimba lumea…
    Foarte adanca si delicata atingere a acestei clipe ai pus aici, draga mea!
    Iti doresc sa ai mereu claritate in momentul alegerii si puterea de a te bucura de de urmeaza sa vina dupa aceea, oricum ar fi sa fie.
    Oricum, stiu ca ai aceasta putere si ma bucur ca o impartasesti si altora!

    Apreciază

    Iulie 16, 2010 la 12:50 pm

    • Mă bucur mult fiindcă ai revenit. Am avut un an plin de bune şi mai puţin bune. Merg înainte alături de un om pe care-l iubesc cu tot sufletul, de minunea mea Maria, indiferent de situaţiile pe care viaţa mi le va deschide zilnic.

      Te îmbrăţişez cu mare, mare drag!

      Apreciază

      Iulie 16, 2010 la 3:24 pm

  32. Minunile astea, care iti daruie si carora le darui atata lumina, sunt intr-adevar minuni! Sa-ti sporeasca bucuriile si sa-ti faca drumul cat mai linistit si mai lin, sa va puteti bucura de ce vine. Meritati oaza voastra de liniste si deschiderea drumurilor.
    A si trecut un an? Daa… Parca ieri radeam in Cismigiu si ne bucuram de ploaie.
    Un botez de fericire peste voi, dragilor!

    Apreciază

    Iulie 16, 2010 la 6:09 pm

    • Discut des despre acea întâlnire cu Lisandru. Regretă şi acum fiindcă nu a fost prezent. A trecut aproape un an până ce i-am arătat fotografiile şi filmuleţele de atunci. Îţi mulţumim mult pentru toate gândurile.

      Trebuie să existe o zi când ne vom putea întâlni toţi cei care am stabilit acest lucru cu un an în urmă.

      Te îmbrăţişăm cu mare, mare drag!

      Apreciază

      Iulie 16, 2010 la 11:45 pm

  33. Uite… hai sa va lansez o provocare (poate imposibila)…

    Povestirile voastre, foarte frumoase de altfel, seamana cu o telenovela IN SENSUL BUN al cuvantului, adica au o actiune care continua dintr-un episod in altul si, asa cum ai spus si tu Geanina, pentru a intelege povestea trebuie sa citesti toate episoadele.

    Ce ar fi daca ati incerca sa le faceti sa semene cu un serial gen „Gray’s Anatomy” in care exista un fir principal al povestii care se deruleaza pe parcursul intregului serial, dar totusi fiecare episod luat de sine stator are si el logica si actiunea sa si poate fi urmarit si separat?

    Ce ziceti? Ar fi interesant? Ar fi posibil?

    Apreciază

    Iulie 16, 2010 la 11:27 pm

    • Nu este imposibil să scriem astfel. La această scriere este complicat fiindcă va fi un roman, aşadar se impune o continuitate, cursivitate. Lisandru este şi el încântat de provocare. Mulţumim.

      Să ai seară plină de frumos alături de cei dragi!

      La mulţi ani!

      Apreciază

      Iulie 16, 2010 la 11:48 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s