3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune

Iar este marți, iar sunt multe ceasuri bune în blogosferă, ceasuri bune fiindcă avem și astăzi scrieri de valoare ce aparțin prietenilor dragi sufletului meu.
Întrăm, cu voia dumneavoastră, în prima casă virtuală a cărei gazdă, Cristian Lisandru, ne invită de fiecare dată cu brațele deschise, cu gândurile la vedere, cu sufletul încărcat de dragoste. Și astăzi suntem întâmpinați, de la prima oră de dimineții, cu versuri din care răzbate pasiunea:

,,În zilele mohorâte,
Miroase a dragoste totală
În camera noastră,
Iar tavanul ne devine cer însorit,
Încălzit continuu
De rugul pasiunii copleşitoare…,,

Ar fi nedrept să scriu eu foarte multe despre minunăția aceasta de poem. Vă mai scriu doar atât, nu ocoliți nici astăzi Cristian Lisandru – Blog Literar, pierderea este fără egal.

Vă voi face cunoștință cu blogul unei prietene pe care am cunoscut-o și în real, în urmă cu un an. Ne-am cunoscut în prima fază, aici, în lumea virtuală, apoi, am simțit că este nevoie și de o întâlnire ,,la cald,,. Îmi amintesc cu mare drag de acea zi cu aceeași bucurie pe care am simțit-o atunci, în acea zi specială de iulie..
Scriu acum despre Ajaniana și despre blogul metEMOrfoze plin de povești ale tuturor anotimpurilor. Pe blogul ei vă așteaptă darurile lăsate de Moș Nicolae. Îndreptați-vă pașii către lumea poveștilor, nu veți regreta!

Îmi place să scriu despre bloguri cu substanță, bloguri unde să puteți citi scrieri de valoare, pline de culoare, nerv, pasiune, iubire, despre tot ceea ce cuprinde viața care depinde de noi, numai de noi, cât este de roz sau gri. Vă îndrum acum gândurile pe potecile blogului Pro Atitudine, un blog cu personalitate pe care scrie prof. Lehaci Florentin.

,,Tânjim după un crâmpei de lumină și ne sărută doar întunericul. De ce România a devenit prizoniera urii, distrugând și pulverizând însăși ideea de solidaritate! În ce con de umbră s-a ascuns altruismul? De ce propagatorii urii continuă să fie aplaudați?! Și copiați?…Ce generează dezbinarea și atmosfera de ”vest sălbatic” care planează asupra acestei țări muribunde?,,

Întrebări la care vă invit să răspundeți direct la sursă.

Un alt blog plin de frumos, muzică și scrieri ce captează atenția este și cel al Gabrielei Neagu, o persoană sensibilă și receptivă la gândurile așternute de prietenii virtuali pe coala blogosferei.

,,Desi am trecut de mult de varsta copilariei, multi dintre noi am ramas, in adancul sufletului, tot copii si, de aceea, nu intrerupem traditia de a ne lustrui ghetele, in fiece seara de 5 decembrie, in asteptarea unor momente magice.,,

Acesta este doar finalul postării de pe blogul Gabrielei, restul vă așteaptă în ghetuța blogului său.

Poteca pe care mergem este plină de surprize, soarele ne este alături, iubirea nu ne părăsește nici ea. Cu zâmbetul pe față, cu bucuria la purtător și aceeași curiozitate pătrundem Dimineața în lumea scrierilor lui Cristian Dima, veșnicul îndrăgostit de trandafiri galbeni și ochii verzi. V-am dezvăluit acest secret, dar rămâne între noi, el nu trebuie să afle:).

,,Zâmbetul din zori mi-l dăruieşti ades`

Un pâlc de primăvară în ochii-ţi de smarald străluce

Şi cântul ce-mpreună l-am ales

Ne face iarna un anotimp mai dulce.,,

O poveste de dragoste, imaginară sau reală, nu știe decât autorul această taină, iar eu insist să o descoperiți cu fiecare vers, cu fiecare cuvânt așternut cu blândețe în tot ceea ce scrie.

La un pas de blogurile noastre se află o altă casă virtuală la fel de primitoare, cea a Gabrielei Elena. Autoarea scrie astăzi despre limbajul ochilor, nu trebuie decât să pătrundem adânc în sufletul ochilor celui din fața noastră pentru a afla toate secretele ascunse în vena ființei.

,,Să-ţi laşi ochii să vorbească poate reprezenta un avantaj sau un dezavantaj, o plăcere sau un chin, străduindu-te să le falsifici limpezimea, însă indiferent ce reprezintă privirea ta pentru tine, întotdeauna cei din jur vor putea vedea în ea numai adevărul.,,

Elena Marin Alexe scrie cu mâhnire despre realitatea trăită, văzută, simțită, despre bătăi, îmbrânceli și înjurături pentru ,,o bucătică de pâine sau câteva sarmale,,. Mult adevăr și în scrierea de astăzi postată pe blogul Hai la plimbare.

,,Poate că nu aş fi scris aceste rânduri, dar sunt mâhnită de faptul că văd atâţia oameni care stau la rânduri lungi, în frig şi ploaie pentru a savârşi un sacrilegiu.Căci este o mare insultă adusa Lui Dumnezeu, Singurul care poate şi trebuie să primească inchinarea noastră, a tuturor oamenilor. Cât de trist priveşte Dumnezeu asemenea injustă închinare?,,

Călătoria în lumea Elenei Marin Alexe este cu adevărat incitantă. Nu o ratați!

Nu vom sfârși călătoria fără să ascultăm și negreșit să votăm muzică de calitate. Veți avea o misiune grea. Astăzi și eu sunt pusă în dificultate în privința alegerii, sunt două piese care îmi plac la fel de mult Tombe La Neige și Enya – Amid The Falling Snow. Puteți asculta toate melodiile propuse astăzi în Traficul cu Hituri citind și postarea ce vă va îngheța, preț de câteva minute, pașii pe aleile sufletului autorului acestui blog, Teo Negură.

,,E frig. Pe pragurile celor singuri, stângace încă, iarna calcă apăsat. I-atârnă plete lungi de sloiuri şi de fulgi, e surdă şi s-a invitat la mine, insistent, la cină. Nădăjduiam că n-o să vrea să-i cânt…,,

La capătul potecii suntem așteptați de mulți prieteni minunați, fideli și care doresc să îi înfiem, să fie alături de noi începând cu sărbătorile de iarnă ale acestui an. Pe blogul my heart to your heart ne vom putea face prieteni de nădejde. Este suficient să îi privim în ochi pentru a ne topi precum fulgii de zăpadă care, fie vorba între noi, întârzie să apară prin București.

,,Toti copiii vor sa aiba un animalut, insa de multe ori parintii le refuza aceasta dorinta; de aceea am pregatit acum, inainte de Craciun, o campanie care sa le aminteasca parintilor care sunt dorintele copiilor si ce beneficii aduce un animalut in familie.,,

Gabi, îți mulțumim pentru prietenia ta și prietenii pe care dorești să ni-i aduci în case de sărbători!

Vă las în compania muzicii, a frumosului, a iubirii și în atmosfera minunatelor sărbători de iarnă…

 

 

 

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!

Geanina Lisandru
Anunțuri

28 responses

  1. multumesc pentru sugestii.

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 9:45 am

  2. Multumesc, draga mea, pentru cuvintele tale calde ! Asta ma face, incepand de astazi, sa-mi scot din cap ideea ca martea sunt trei ceasuri rele.
    De cateva zile ma urmareste o melodie, asa ca, mi-am zis sa te urmareasca si pe tine, cu mesajul ei cu tot.

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 10:17 am

    • Am ascultat cu mare plăcere dedicaţia magică şi îţi mulţumesc din tot sufletul. Mă bucură gândul că vor fi pentru tine numai ceasuri bune în fiecare zi de marţi.

      Îţi doresc ceasuri bune în fiecare zi din viaţă!

      Apreciază

      Decembrie 7, 2010 la 6:15 pm

  3. Ai scris atât de frumos despre prietenie şi despre prietenii dragi pe care îi regăsim zi de zi, uneori în faţa cafelei de dimineaţă, alteori poate în faţa unui pahar de vin sau vreo bere. Drept să spun, mi-a lipsit această „incursiune cu efuziune” săptămâna ce a trecut. Îţi mulţumesc, Geanina, pentru cuvintele frumoase ce mi le adresezi de fiecare dată. Povestea de iubire pe care o ascund în versuri sau în scrieri de suflet, poate fi reală sau imaginară, cum bine spui, dar Iubirea este cât se poate de reală.
    Calde îmbrăţişări în zi de iarnă!

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 10:30 am

    • Va veni ziua când noi, cei care simţim prietenia ca pe un dar de preţ, ne vom întâlni la un pahar de vorbă şi de vin, de ce nu.
      Bucuria este de partea mea, de fiecare dată, când am prietenii adevăraţi aproape. Iubirea este a ta şi este unică, asta nu o poate contesta nimeni.

      Seară plină de iubire alături de cei dragi sufletului tău!

      Apreciază

      Decembrie 7, 2010 la 6:21 pm

  4. Pingback: Febra zilelor mohorâte «

  5. Geanina eu iti vad sufletul prin cuvintele izvorate din el dar Cristian se bucura si de revelarea lui in verdele adanc al ochilor tai… 🙂

    Ma onoreaza faptul ca ai gasit ca fiind placute clipele cand citesti ceea ce am scris si recomanzi si altora sa petreaca timp de ragaz in casa mea virtuala, blogul, unde ca-ntr-o oaza de odihna, calm si relaxare, ii astept cu bucurie pe toti cei care au ganduri bune, frumoase, experiente de impartasit cu noi toti, prietenii, care ne vizitam pentru a ne cunoaste mai bine. 🙂

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 12:28 pm

    • De la bun început am ştiut că vei avea scrieri de calitate pe blog. Se simte generozitatea de mii de mile depărtare. Bucuria este şi de partea mea văzând că mai există oameni care iubesc frumosul şi nu sunt preocupaţi doar de cârcoteli. Cei care au astfel de preocupări şi pe blogul personal vor eşua lamentabil, aşa cum se întâmplă în viaţa de zi cu zi.

      Te îmbrăţişez cu mare drag!

      Apreciază

      Decembrie 7, 2010 la 6:24 pm

  6. îŢI MILŢUMESC, pentru ca ţi-ai facut puţin timp şi ai pornit la plimbare prin cele frânturi de gând şi simţire pe care mi le asum intotdeauna.
    Ma bucur ca ţi-am descoperit şi acesta rara latură, cea de a privi in adâncimea scrisului si nu doar la suprafata lui.
    E frumos ce faci aici draga mea dragă si promit să-ti urmez indemnul şi să trec pe la toţi cei amintiţi de tine. Te îmbraţişez, comoară de suflet !

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 1:24 pm

    • Cu mare drag şi imensă bucurie fiindcă viaţa ne-a dat întâlnire acum doi ani, aici, în zona virtuală. De fiecare dată citesc scrierile la modul serios, dacă este nevoie le citesc de mai multe ori. Îmi place să descopăr toate enigmele ascunse în spatele fiecărui cuvânt. Aşa cum îi spuneam şi lui Lisandru, niciodată nu las comentarii doar pentru a mă afla în treabă.

      Trimit gânduri şi pupici geaninoşi în teancuri.

      Apreciază

      Decembrie 7, 2010 la 6:28 pm

  7. Gânduri bune, iubirea mea, şi multe îmbrăţişări pătimaşe.
    Gânduri bune şi tuturor celor care îţi trec pragul, oameni deosebiţi, care scriu cu sufletul şi ne oferă, de atâtea ori, momente deosebite prin ceea ce aştern pe blogurile lor…

    Te sărut pe suflet, femeie dragă!

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 1:42 pm

    • Am primit îmbrăţişările ceva mai devreme şi trebuie să recunosc că m-am desprins cu greu din gândurile tale. Cu siguranţă prietenii noştri au citit comentariul şi au primit toate gândurile tale.

      Te iubesc, om drag!

      Apreciază

      Decembrie 7, 2010 la 6:30 pm

      • E minunat să te afli printre prieteni cu suflet mare, în această blogosferă care ne oferă atâtea surprize, în fiecare zi…

        Te iubesc, minunea mea…

        Apreciază

        Decembrie 7, 2010 la 8:18 pm

        • Şi încă ce surprize , dragul meu drag. Frumoase unele, despre care scriu şi eu marţea şi teribil de amuzante altele, despre care ştim doar noi doi.

          Te îmbrăţişez peste normă şi trimit pupici geaninoşi în cantităţi industriale!

          Apreciază

          Decembrie 7, 2010 la 8:40 pm

          • Te iubesc, minune…

            Apreciază

            Decembrie 7, 2010 la 10:23 pm

            • Ce facem noi la ora asta?
              Ascultăm colinde. Vin sărbătorile, dragul meu drag. Mulţumiri din suflet pentru videoclip, Hruşcă este preferatul meu când vine vorba despre colinde.

              Te ador, Lisandru!

              Apreciază

              Decembrie 7, 2010 la 10:31 pm

  8. Hei, Geanina, ma bucur tare mult ca te-ai intors! Iti multumesc din suflet pentru nominalizare, dar mai ales iti multumesc pentru ca-mi oferi ocazia de a afla despre bloguri pe care nu fusesem pana acum 🙂

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 1:50 pm

    • Şi eu sunt fericită să mă aflu printre prietenii dragi sufletului meu. I-am citit lui Cristi comentariul tău şi mi-a spus să scriu că îmi mai dă el câte o vacanţă fiindcă a început sezonul fotbalului american. Mai spune ceva dacă poţi… Glumea…sunt perioade şi perioade în viaţa noastră…
      Mă bucur să ştiu că această incursiune leagă prietenii frumoase.

      Seară plină de magie alături de cei dragi!

      Apreciază

      Decembrie 7, 2010 la 6:34 pm

  9. Faini prieteni. Şi mie îmi place să-i citesc.

    http://cammely.wordpress.com/2010/12/07/manastirea-camarzani/

    O zi frumoasă!

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 3:37 pm

    • Prieteni şi scrieri pe măsura sufletului lor.

      Frumosul să-ţi invadeze fiinţa, iar scrierile tale să ne încânte spiritul.

      Ore magice!

      Apreciază

      Decembrie 7, 2010 la 6:37 pm

  10. Draga Geanina, iti multumesc.Sper sa fie adoptate cat mai multe animalute.Copiilor, oamenilor tristi sau singuri si bolnavi au cea mai mare nevoie de prieteni, mai ales necuvantatori.
    O noapte linistita!

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 9:55 pm

    • Sunt mulţi oameni care iubesc animalele. Nici nu mă gândesc că nu vor fi reacţii. Noi îţi mulţumim pentru faptul că ne-ai adus în atenţie subiectul.

      Te îmbrăţişez peste normă!

      Apreciază

      Decembrie 7, 2010 la 10:03 pm

  11. Iti multumesc ca in urma calatoriei tale prin blogosfera ai considerat ca trebuie sa nominalizezi si blogul meu. Este un gest frumos din partea ta care ma onoreaza. Imi dau seama ca nu exist degeaba. Si suna incurajator sa afli aceasta!

    Apreciază

    Decembrie 7, 2010 la 10:32 pm

    • Este un gest firesc. Mi-a plăcut blogul tău chiar de când l-am descoperit. Musafirii mei dragi vor fi încântaţi să îl citească, să descopere scrieri cu personalitate.

      Mulţumesc pentru vizită şi comentariu.

      Seară plină de magie alături de cei dragi!

      Apreciază

      Decembrie 7, 2010 la 11:11 pm

  12. Pingback: Gian Lorenzo Bernini(7 decembrie 1598 – 28 noiembrie 1680), sculptor si pictor italian « my heart to your heart

  13. Pingback: Colecţionari de noapte «

  14. Pingback: Vremea colindelor «

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s