Ploaia – Cristian Lisandru

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – (Cristian Lisandru n.18 iulie 1968, Bucureşti)

De-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult
N-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult

Cum taci…
Să simt cum în tăcere mă îmbraci.
Să deseneze ploaia chipul tău pe geam,
Într-un decor lacustru lângă mine să te am,
Să-mi mai reciţi încet dintr-un poet bolnav de ploaie,
Să simt cum intră apa în odaie.
Ascunde telefonul, să nu-l auzim,
Din dulcea beţie-a ploii să nu ne mai trezim,
Să nu aprinzi lumina, pe întuneric ploile-s atât de vii
Şi mumură-mi iubirea aşa cum numai ştii…
E-atâta ploaie-n suflet şi atâta ploaie-n gând
Şi parcă lumea-ntreagă s-a oprit plângând,
Dar, vai, doar noi mai râdem, o pereche renăscută-n ploaie
Şi apa intră-ntruna în odaie…
Doresc să-ţi mângâi părul printre picături
Şi peste tot ce-a mai rămas iubire vreau să-mi juri
Şi mai recită-mi, iarăşi, dintr-un poet bolnav de ploaie
Să văd cum intră apa în odaie…
Să ne spălăm păcatele,
Să fim curaţi,
Îndrăgostiţi adevăraţi,
Şi-n lumea asta care râde şi de ploi
Să fim curaţi doar noi…

12 responses

  1. Ei, asta chiar că este surpriza serii.
    Venise un ping la mine pe blog şi chiar mă întrebam ce este cu el. Of, iubirea mea, de-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult, n-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult. Cum taci, să simt cum în tăcere mă îmbraci…

    Şi chiar aşa aş face. Ţi-aş cânta la chitară şi am vorbi despre dragoste. Cu dragostea în sufletele deschise… Doresc toate cele bune cititorilor care îţi trec pragul şi mă simt – o dată în plus – onorat pentru că aceste versuri ale mele sunt pe blogul tău…

    Te sărut pe suflet, frumoasa mea…
    Şi, pentru că înainte de orice există poezii care nu trebuie uitate niciodată, îţi las aici un poem al lui Adrian Păunescu, cu mare dragoste:

    Veac de tacere
    de Adrian Păunescu
    Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „daca”
    Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „nu”
    Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
    Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.
    Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „insa”
    Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „hai”
    Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
    De ecouri mari de piatra vei fi risa, vei fi plinsa.
    Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul „pleaca”
    Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvintul”taci”
    Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
    Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.
    Sa uitam academia, tribunalul, primaria,
    Veverite fara nume ne predea curate legi,
    Cind se va rasti furtuna vorba mea s-o intelegi
    Cind vor susura izvoare afla c-a murit minia.
    Si de unde pina unde sa uitam ce mai inseamna
    Sa raminem ai naturii, botezati in necuprins,
    La sfirsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins
    De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna.
    Vai, sint riuri pe aicea care merg spre noi cuminte
    Vino, sa spalam in ele pata lumii de noroi,
    Ca intr-un tirziu si muntii sa invete de la noi,
    Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte.
    Sint satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare,
    Vino sa uitam cuvinte si sa invatam a fi,
    De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii,
    Sa spalam intrega fire, sa traim cu-ndurerare.
    Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere”
    Sa uitam cuvintul „daca”, sa uitam cuvintul „da”,
    Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa
    Sa traim tacind iubirea, fiindca totul e tacere.

    (Manifest pentru mileniul trei, Editura Eminescu, Bucuresti, 1984)

    Apreciază

    Iunie 23, 2011 la 10:20 pm

    • Poezia ta este divină. Când mi-ai cântat-o prima dată la chitară mi s-au umezit ochii. O minunăţie interpretată de o minune de om, Cristian Lisandru. Acum am citit şi poemul ce poartă semnătura Maestrului. Spre ruşinea mea, recunosc cu mâna pe inimă, nu o ştiam. Ruşinică…pentru mine…

      Te iubesc, dragul meu drag!

      Apreciază

      Iunie 23, 2011 la 10:28 pm

  2. Frumos, frumos, frumos!
    Curge ca o ploaie poemul lui Cristian, draga mea. M-am pierdut pe aici si imi place asa mult ca nu as mai vrea sa regasesc usa spre iesire….:

    Din dulcea beţie-a ploii să nu ne mai trezim,
    Să nu aprinzi lumina, pe întuneric ploile-s atât de vii
    Şi mumură-mi iubirea aşa cum numai ştii…
    E-atâta ploaie-n suflet şi atâta ploaie-n gând
    Şi parcă lumea-ntreagă s-a oprit plângând,

    Dar, vai, doar noi mai râdem, o pereche renăscută-n ploaie
    Şi apa intră-ntruna în odaie…
    Doresc să-ţi mângâi părul printre picături
    Şi peste tot ce-a mai rămas iubire vreau să-mi juri
    Şi mai recită-mi, iarăşi, dintr-un poet bolnav de ploaie
    Să văd cum intră apa în odaie…

    Sa fiti fericiti si in acest sfarsit de saptamana, cu sau fara ploi dragii mei! Cu imbratisari de la Vrancea, Elena.

    Apreciază

    Iunie 24, 2011 la 7:04 am

    • Prietenă dragă,
      să ai zile senine în drumurile tale către Cluj, bucuria să te însoţească, alături de cei dragi!

      Pupici geaninoşi peste normă îţi trimitem cu drag.

      Apreciază

      Iunie 24, 2011 la 10:49 am

  3. Geanina,
    Cred că am citit pe undeva că lui Cris nu-i plăceau ploile înainte de a te fi știut..
    Astăzi le iubește!!
    ”Şi-n lumea asta care râde şi de ploi
    Să fim curaţi doar noi…„

    Minunat!!
    Zile frumoase vă doresc, în limpezimea caldă a ploilor de sânziene!

    Apreciază

    Iunie 24, 2011 la 1:27 pm

    • Asta chiar mă lasă fără replică, eu comentam la tine pe blog şi îi povesteam lui Cristi despre viaţa Mariei Callas.
      Aşa este, lui Cristi nu-i plăceau ploile. Ne poate spune el mai multe despre asta când revine de la birou.

      Te îmbrăţişăm cu mare drag!

      Apreciază

      Iunie 24, 2011 la 2:11 pm

      • Nu-mi plăceau, aşa este. Şi acum am unele trăiri interioare care mă fac să nici nu ies din casă dacă plouă. Însă sunt doar reminiscenţe. Datorită Geaninei am început să privesc ploile cu alţi ochi. Din punctul meu de vedere, atunci când am scris această poezie despre ploaie şi iubire, nu a fost vorba decât despre o excepţie care întărea regula. Relaţia mea cu ploile era una rece.
        Sunt bucuros că am ajuns la un armistiţiu, până la urmă…

        Apreciază

        Iunie 25, 2011 la 1:37 pm

  4. Multumesc din suflet scumpa mea .Va stiu alaturi de mine, la bucurie si nu numai….
    Fiti binecuvantati !

    Apreciază

    Iunie 25, 2011 la 3:09 pm

  5. Acest aproape neverosimil sentiment, atât de lesne perisabil, prin voi îşi confirmă aripa ne(în)frântă a dăinuirii!
    Admirativ fără umbre – doar lumini.
    Rămâneţi pururi astfel!

    Apreciază

    Iulie 11, 2011 la 10:38 am

    • Îmi cer mii de scuze pentru întârzierea răspunsului. Motive neaşteptate m-au ţinut departe de tot şi de toate în ultimele luni. Vă mulţumim pentru că sunteţi cu sufletul alături de noi.

      O seară minunată!

      Apreciază

      Iulie 14, 2011 la 8:59 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s