Să-mi dai…

Anunțuri

10 responses

  1. Dragostea mea, aşa cum am spus-o de foarte multe ori (ceea ce ar putea să ducă la agasarea unora care nu înţeleg cum oamenii se pot iubi aşa de mult, în fiecare zi, şi nu numai declarativ, ci la modul serios), tot ceea ce scriu îţi este dedicat ţie. Indiferent dacă este vorba despre poezie, proză mai scurtă sau proză lungă. Tu eşti, ai fost şi rămâi o muză perfectă (nu ştiu dacă pot exista şi muze imperfecte, însă mi-a plăcut formularea), iar un om care doreşte să îşi pună gândurile pe hârtie are nevoie de tine, permanent. Deci, şi asta am mai spus-o, eu sunt un fericit nu numai sentimental vorbind, ci şi din punct de vedere literar, acolo unde TU eşti un factor motivant esenţial…
    Pentru toate acestea şi pentru că eşti, îţi mulţumesc. Completarea noastră literară este minunată, iar versurile tale îmi mângâie, de fiecare dată, sufletul… Te sărut pe urechea de mimoză!

    Apreciază

    Iunie 26, 2011 la 1:53 pm

    • Am simţit sărutul, om drag, înainte de a te cunoaşte în real. Mimoza citeşte şi se întreabă dacă nu eşti cumva subiectiv prin ceea ce declari în acest comentariu. Rămân la stadiul de mimoză şi spun că sunt onorată să-ţi fiu muză.

      Te iubesc, Lisandru!

      Apreciază

      Iunie 26, 2011 la 9:38 pm

  2. Ma îndragostesc de voi,de fiecare data cînd va citesc!Sînteti minunati ♥

    Apreciază

    Iunie 26, 2011 la 11:51 pm

    • Iar noi îţi mulţumim pentru vizite şi răbdarea de a citi ceea ce scriem cu drag pentru musafirii noştri speciali.

      Te îmbrăţişăm şi îţi dorim tot binele din lume!

      Apreciază

      Iunie 27, 2011 la 12:18 am

  3. Aici pluteşte în aer iubirea. E prea frumos la voi în suflet, aproapre ireal. Mulţumim că existaţi!
    Vă pup dulce.

    Apreciază

    Iunie 28, 2011 la 11:16 pm

    • Trimit şi eu pupicii geaninoşi peste normă, draga noastră dragă.

      Mulţumim pentru petalele de gânduri aşternute, cu drag, pe blogurile noastre.

      Zile pline de frumos!

      Apreciază

      Iulie 1, 2011 la 4:01 pm

  4. NU EXISTA PARFUM MAI SUBLIM CA DRAGOSTEA;)VOI IL DETINETI CU ASIGURARE DIVINA, DRAGII MEI DRAGI. VA IUBESC CU TOT SUFLETUL!

    Apreciază

    Iunie 30, 2011 la 1:13 pm

    • Cantităţi industriale, draga noastră dragă.

      Depunem mii de gânduri senine pe sufletul tău generos.

      Respectul nostru, om frumos!

      Apreciază

      Iulie 1, 2011 la 4:05 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s