Omul

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Elena Marin Alexe

Clipe grăbite trec prin mine
adăpându-se
în nesecate fântâni de dor
de prin marginea gândului.
Orele mute bat la porţi
invocând
amintiri scurse-n clepsidre
ce ard prezentul.
Ani îmbătrâniţi
în vălmăşagul din suflet
cad pradă regretelor tardive,
purtând lacrimi
pe ochii ploilor de toamnă.
Biet om, trecator prin timp
trădat de propriul orgoliu,
neatins cu Iubire,
risipind comori,
efemer în eternitate.
De-aş putea,
aş fereca uşa trecutului,
şi mi-aş rezerva clipe statornice
în grădina Edenului.

10 responses

  1. ce frumos a scris:)

    Apreciază

    Iulie 14, 2011 la 11:21 pm

    • Aşa scrie Elena. Tot ceea ce pleacă dintr-un suflet senin, nu poate fi decât frumos.
      Mulţumesc pentru trecere şi lectură.

      Ore faine!

      Apreciază

      Iulie 24, 2011 la 10:29 pm

  2. De ce nu în Olymp,
    contemporană
    Bilittis

    E mai spre Balcani şi-am aflat că Există!

    Apreciază

    Iulie 15, 2011 la 1:12 am

  3. Cuprind sufletul tau cu toate aromele florilor din noptile târzii, atunci cand femeia devine -Regina nopţii.
    Mi-aş dori să adormi în racoarea parfumului care este pecetluit cu sensibilitatea ta Geanina draga mea DRAGĂ !
    Să ai un sfarşit de săptămâna frumos ca tine prietena mea scumpă.
    Binecuvântări de la Cluj, unde ma aflu temporar luna asta…

    Apreciază

    Iulie 15, 2011 la 2:11 pm

    • Nu puteam să trec cu vederea frumuseţea acestor versuri.
      Te îmbrăţişăm cu toată dragostea!

      Apreciază

      Iulie 24, 2011 la 10:32 pm

  4. Frumoasă alegere, dragostea mea… O poezie reuşită, scrisă cu sufletul mare al doamnei Elena Marin Alexe. Îi transmit şi pe această cale toate gândurile noastre bune… Cu respect.

    Apreciază

    Iulie 15, 2011 la 6:31 pm

  5. Ce surpriza placuta, Geanina! 😀
    Fiind ocupata cu examenele de Bacalaureat nu prea mi-am mai vizitat prietenii.
    Constat cu bucurie ca si tu ai dat viata din nou blogului cu scrierile tale si acum ne bucuram impreuna de versurile Elenei.

    O duminica placuta, tie si lui Cristi!

    Apreciază

    Iulie 17, 2011 la 7:50 pm

    • Nu-i bai, toţi suntem ocupaţi. Important este să fim sănătoşi şi să ne citim cu aceeaşi bucurie.

      Duminică de vis!

      Apreciază

      Iulie 24, 2011 la 10:38 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s