Te iubesc

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum ştiu, total,
Să simţi iubirea mea etern cum te cuprinde,
Pe iarba ce s-a transformat în patul ideal,
Iar nopţile în file de poveste furibunde.

Sunt nopţi în care ne-afundăm plini de dorinţă,
Sunt nopţi în care fericirea ne-nvăluie profund,
Sunt nopţi în care patima îmi smulge din fiinţă,
Fiorul confident ce mă cuprinde blând.

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum ştiu, deplin,
Fără să-mi pese de reguli impuse şi absurde,
Sunt reguli ce s-au scris cu seva din pelin
Şi care astăzi vor, prea insistent, viaţa s-o inunde.

Atingerea devine capcană prinsă-n plete,
Pe care pui sărutul ce tainic ne-a cuprins,
Aroma să ne-mbie, frenetic să ne-mbete,
Cu roşul de pe buze , cu verdele din iris.

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum ştiu, desăvârşit,
Chiar şi atunci când sufletul îţi este trist,
Îţi capturez durerea ce ieri te-a ispitit
Şi o transform în soare ce-l prind în răsărit.

Ne strange-n braţe viaţa cu vânt, senin şi ploi,
Chiar dacă-i vară, iarnă şi toamnă de va fi,
Ne-aleargă timpul astăzi, râzând, pe amândoi,
Iar noi îi şoptim calm că îi curmăm o zi.

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum ştiu, ireproşabil,
Chiar şi atunci când ninge-n trup tău cu lacrimi,
Chiar şi atunci când tu eşti trist şi vulnerabil
Şi te gândeşti că viaţa e nălucă, dar şi patimi.

Sunt patimi prinse-n suflet, cu nod, din gând albastru,
Un suflet ce ascunde iubirea noastră mare,
Iubire ce ne acoperă c-un sentiment măiastru
Şi ne trimite întristarea, în neant, către uitare.

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum îmi doresc,
O viaţă sau mai multe te voi iubi, fii sigur,
Trăiesc prin tine şi simt că-n tine cresc,
Atunci tu simţi şi vezi cum înfloresc , desigur.

Geanina Lisandru

Anunțuri

14 responses

  1. splendid text și imagine, Boris

    Apreciază

    Octombrie 6, 2011 la 8:25 am

    • Bine ai revenit, Boris!
      Este o replică la poemul lui Cristian – „Invitaţie”.
      Să ai o seară plină de frumos!

      Apreciază

      Octombrie 7, 2011 la 7:04 pm

  2. „Dragostea este ingredientul de care lumea noastră niciodată nu se satură şi care niciodată nu se găseşte din abundenţă. Lumea niciodată nu va renunţa la nevoia ei de a avea dragoste.” (C. Neil Strait).

    Şi o epigramă scrisă de Gheorghe Buliga:

    „Chiar de nu-i ţipuritură,
    Doină, bocet, pluguşor,
    Totuşi dragostea-i folclor:
    Se preia din gură-n gură.”

    Te iubesc, frumoasa mea… Şi mă bucur că ai lăsat aceste versuri şi la mine pe blog. Sunt de o frumuseţe aparte, cu o trăire aparte, un nou exemplu că dragostea dă şi aripi, şi poftă de viaţă şi o inspiraţie pe măsură. Am citit cu mare drag, am intrat cu mare bucurie în poezie, preluînd întreg fiorul ei. Te sărut pe suflet, aşa cum fac de fiecare dată…

    „Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum ştiu, ireproşabil,
    Chiar şi atunci când ninge-n trup tău cu lacrimi,
    Chiar şi atunci când tu eşti trist şi vulnerabil
    Şi te gândeşti că viaţa e nălucă, dar şi patimi.”

    Un Lisandru îţi spune din nou că te iubeşte…

    Apreciază

    Octombrie 6, 2011 la 10:26 am

    • Îţi mulţumesc pentru daruri, Lisandru!
      Iubirea dă naştere unor sentimente care nu pot fi egalate de nimic.

      Te iubesc!

      Apreciază

      Octombrie 7, 2011 la 7:04 pm

  3. Pline de traire interioara, versurile spun tot ce simte inima in framantarile ei. Imaginea este parca rupta din versuri, asa de bine se potriveste aici.
    Sa aveti un sfarsit de saptamana binecuvantat.
    Va imbratisez dragii mei dragi!

    Apreciază

    Octombrie 7, 2011 la 9:24 am

    • Elena,
      întotdeauna scriu exact cum simt, altfel mesajul nu ar exista. Îţi mulţumesc pentru fiecare vizită, o plăcere reală.

      Te îmbrăţişez cu mare drag!

      Apreciază

      Octombrie 7, 2011 la 7:07 pm

  4. Ma bucur sa vad ca anotimpul dragostei adevarate nu are sfarsit pentru voi, Geanina.

    Te imbratiseaza cu drag aceeasi Gabriela, doar ca acum studenta. 😀

    Apreciază

    Octombrie 8, 2011 la 3:29 pm

    • Bine ai revenit!
      Veşnicia dragostei îşi făcu loc în sânul anotimpului proaspăt instalat.

      Mult succes în lungul drum ales!

      Apreciază

      Octombrie 9, 2011 la 2:49 pm

  5. ovi

    de n-ar fi iubirea… pentru ce am trai??
    fara iubire… viata nu ar avea sens… am muri…
    voi… va traiti din plin viata… si asta este minunat…
    din tot sufeltul…. felicitari…

    Apreciază

    Octombrie 9, 2011 la 3:00 am

    • Mulţumim pentru gânduri. Fiecare clipă trebuie trăită cu intensitate, iar pasiunea să nu lipsească, indiferent ce haine îi croim distinsei vieţi.

      Zi magică!

      Apreciază

      Octombrie 9, 2011 la 2:52 pm

  6. Aceeasi dragoste frumoasa intre voi !
    M-ai atins direct in sufletul , cu acest poem….multumesc! A picurat miere pe bataile inimii mele! Imi permit sa te imbratisez , Geanina!

    Apreciază

    Octombrie 9, 2011 la 7:42 pm

    • Bine ai revenit, Ana Maria!
      Mi se umple sufletul când spun Ana Maria, ușor de înțeles.
      Primesc îmbrățișările cu aceeași plăcere și îți mulțumesc pentru vizită.

      Să ai zile pline de iubire alături de cei dragi!

      Apreciază

      Octombrie 10, 2011 la 7:50 am

      • Multumesc,Geanina! Din pacate zilele mele nu mai sunt cum erau! Dar iti multumesc! 🙂

        Apreciază

        Octombrie 19, 2011 la 8:41 pm

        • Am citit comentariul acesta și m-am întristat. Sper din tot sufletul să-ți fie bine.

          Gândurile noastre senine!

          Apreciază

          Octombrie 20, 2011 la 6:41 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s