Părinţii

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ana Blandiana (Otilia Valeria Coman)

              

(n.25 March 1942)

Părinţii fac totul oricând pentru noi –
Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreţie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.
Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modeşti şi prea simpli părinţi,
Vinovaţi pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminţi.
Apoi îşi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subţie.
Şi, obosiţi, nu pregeta-o clipă
Să ni se aşeze în pământ, temelie.

“Noi” – în memoria tatălui meu… – astăzi ar fi fost ziua LUI – Cristian Lisandru

7 responses

  1. Poem frumos şi cald, ca un îndemn către alăturarea permanentă de cei care ne-au dat viaţă.
    Discreţi, bolnavi, uitaţi (uneori), neînţeleşi (de cele mai multe ori), cu sufletele curate şi insomniaci pentru că fiii şi fiicele lor nu au liniştea pe care ar dori-o, părinţii ne guvernează şi din această lumea şi din cealaltă…
    Sărut sufletul, iubirea mea…

    Apreciază

    Aprilie 13, 2012 la 4:53 pm

  2. sfânta lumină a învierii să-ţi aducă ţie şi familiei tale linişte sufletească,sănătate,belşug în casă şi împlinirea tuturor dorinţelor.
    mulţumesc din suflet ptr.gestul frumos de a-mi trimite o carte minunată cu poeziile tale şi ale lui Cristian şi pe care o voi păstra cu mare drag şi o voi citi ori de câte ori îmi voi aduce aminte de voi.
    am trecut pe fugă,deoarece eu cu ceva zile în urmă am hotărât să părăsesc blogosfera definitiv,am lăsat o ultimă postare în acest sens,dar sigur nu voi ocoli blogurile şi scrierile voastre atunci când voi trece prin locul unde mi-am lăsat o parte de suflet…
    să fiţi fericiţi ,să aveţi mereu succes în tot ceea ce faceţi şi să fiţi mult.mult iubiţi!:)
    Paşte fericit!,
    cu drag
    ryanna!

    Apreciază

    Aprilie 14, 2012 la 5:44 pm

    • Ryana,
      noi îţi mulţumim pentru fidelitate şi îţi respectăm decizia în privinţa retragerii. Ne bucură trecerea ta de fiecare dată.
      Mulţumim pentru urări şi îţi dorim tot binele din lume şi sărbători prelungite.

      Te îmbrăţişăm cu drag!
      Nu uita să trimiţi adresa la officeliteratura…

      Apreciază

      Aprilie 19, 2012 la 9:59 pm

  3. Aşa cum îi descrie şi Cristian:
    Discreţi, bolnavi, uitaţi (uneori), neînţeleşi (de cele mai multe ori), cu sufletele curate şi insomniaci pentru că fiii şi fiicele lor nu au liniştea pe care ar dori-o, Parcă am spus eu aceste vorbe. Frumoasa amintirea lor…Ma bucur pentru remember. Si mie mi-e tare dor de tatăl meu..
    Tu eşti o comoară dragă Gena!

    Apreciază

    Aprilie 27, 2012 la 11:42 am

    • Elena,
      îmi iubesc părinţii, mă gândesc, uneori, la ziua când nu vor mai fi. L-au plăcut pe Cristian de la prima întâlnire, se bucură pentru mine, dar au fost nevoiţi să treacă şi prin clipe mai puţin plăcute în ultimii trei ani. Sper să le dea Dumnezeu putere şi sute de ani.
      Te îmbrăţişez peste normă şi îţi mulţumesc pentru tot.

      Apreciază

      Aprilie 27, 2012 la 10:31 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s