O altă Amprentă Literară

Coperta – Leo Gherasim

      În acest al şaptelea volum al antologiilor „Amprente Literare”, strunele trupului vibrează/ până la ultimul strop de sânge (Mihaela Aionesei), doarme pământul/ legănat la ceas de taină/ de ochiul nevăzut/ al Creatorului (Elena Marin Alexe), degetele albe mereu speriate de atingeri/ acum zac albăstrite/ cu buzele deschise spre nicăieri ahotnic (Ileana Maria Belean), iar ceasul uitării bate/ ca o inimă rănită (Vasile Bledea Budeşti).

           Stare de bine, sete literară neostoită.

       E ca atunci când iubeşti două femei/ una mai frumoasă decât cealaltă/ nu le lipseşte nimic/ două amfore cu vin fiert/ din care te îmbrătişează aburul (Dan Petruţ Cămui), o descătuşare emotivă aşezată în umbra de vorbă rămasă pe buze (Silviu Crăciunaş), în timp ce mantia albă,/ spălată de lumina dimineții,/ acoperă dealurile/ care au genunchii la gură (Ovidiu Cristian Dinică).

        Amprenta inconfundabilă a dorului, omniprezentă – Să te tot fi dus,/ Acolo unde eu nu pot ajunge decât cu gândul./ Însă gândul meu e mut şi nu are putere să ţipe (Tudor Enea) -, induce chemarea fierbinte a dorinţei nestăvilite – Aşteaptã-mã, iubire, cu macii tãi de foc,/ Împart cu tine mãrul, în umbra unui vis (Maria Ieva).

      Asumarea obiectivă a unei priviri retrospective – nu am ştiut niciodată/ să îmi expun tabloul durerii/ poate fiindcă viaţa mea/ nu e demnă de o galerie de artă (Geanina Lisandru) deschide, firesc, poarta către lumea în care o femeie a ţipat a moarte şi a viaţă/ cu vara strânsă la piept (Cristian Lisandru), iar certitudinea unei concluzii – când n-am mai ştiut în care parte mă poartă valul zilelor,/ am simţit că pretutindeni sunt departe (Lia Mureşan) – se alătură gândului izvorât din acceptarea, fără rezerve, a realităţii – știu că mi-a venit vremea./ vreau să zbor,/ dar mă încurc în liniile de forță/ și realizez că înălțimea îmi poate fi fatală (Bogdan Onin) -, pe ritmul năvalnic al cordului poetic – Inima mea – clepsidră pe jumătate,/ caută asiduu/ să-şi întregească existenţa,/ să lase dragostea…/ să curgă (Alin Terheş).

     Un volum consistent care strânge între copertele sale stiluri diferite şi destine aflate în convergenţă literară, un volum trudit şi meritat de toţi cei paisprezece autori, alăturându-se celor şase volume editate până acum, îmbogăţind, prin frumosul cuvintelor scrise în paginile sale, zestrea scrisă a acestui cenaclu şi a fiecărui autor în parte.

Cristian Lisandru

Fondator al
Cenaclului de Poezie şi Proză „Amprente Literare”

15 responses

  1. Un alt moment deosebit, Geanina.

    Atât pentru Cenaclul „Amprente Literare”, cât şi pentru fiecare autor în parte. Felicitări tuturor celor implicaţi în acest proiect literar, felicitări tuturor autorilor inseraţi în acest volum, gânduri bune pentru toţi colegii de cenaclu. „Amprentele Literare” îşi continuă drumul gândurile frumoase şi al scriiturii de suflet.
    Mulţumiri pentru Leo Gherasim, autorul acestei coperte deosebite care reprezintă grafic toate gândurile noastre de cenaclişti fără odihnă.

    Spor la scris tuturor!

    Apreciază

    Iulie 14, 2012 la 8:17 pm

    • Dragule,
      muncă, talent şi pasiune, reunite, doar reunite dau astfel de rezultate.
      Mulţumesc şi eu tuturor şi ştiu că nu se vor opri din acest drum literar.

      Apreciază

      Iulie 16, 2012 la 12:52 pm

  2. aris

    Felicitari! Succes si inspiratie pe mai departe. Ati construit un cenaclu serios unde stau si migalesc cuvinte iubitori de frumos. Chiar daca sunt in tabara cititorilor am prieteni vechi carora le citesc postarile si sunt mandra ca am fost odata, si eu, o umbra pe un colt de masa. Sa va fie bine si sa aveti parte de condeie de aur. Cu drag…

    Apreciază

    Iulie 14, 2012 la 8:56 pm

    • Aris,
      poţi fi oricând alături de noi. Pauza ta, nu înseamnă retragere definitivă.
      Îţi mulţumim fiindcă eşti alături de noi.

      Apreciază

      Iulie 16, 2012 la 12:54 pm

  3. O initiativa laudabila care trebuie sa dureze.

    Apreciază

    Iulie 15, 2012 la 1:15 am

  4. o amprentă importantă pentru mulți dintre noi. felicitări, Geanina și Cristian!

    Apreciază

    Iulie 15, 2012 la 9:53 am

    • Bogdan,
      importantă, cu ecou serios în literatură, aşa se zvoneşte…hahaha…
      Toate bune celor dragi ţie!

      Apreciază

      Iulie 16, 2012 la 12:59 pm

  5. Multumesc pentru invitatie!

    Apreciază

    Iulie 16, 2012 la 5:13 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s