Remember – De va fi să plâng, iubite…

De va fi să plâng, iubite, fiindcă viaţa-i agresivă,
De va fi să-ţi spun, cândva, că renunţ la tot şi toate,
Voi zâmbi atunci, iubite, voi călători pasivă,
De pe ţărm în largul mării, chiar de-mi spui că nu se poate.


Când voi fi mai îmbufnată, ostenită-nlăcrimată,
Înotând prin mari probleme într-o viaţă nebunească,
Îţi voi grafia pe suflet frumuseţi din nor de vată
Şi-atunci vom trăi iubirea ca fiind numai a noastră.


Despre barbaria vieţii, am să-ţi scriu numai în versuri,
Despre-ntregul Univers, am să-ţi povestesc mereu,
Am să-ţi scriu despre iubire, am să scriu şi despre certuri
Şi am să sădesc, cu grijă, dragostea, respectul meu.


Fericirea defilând nu îmi place nici în glumă,
Cupa plină de viaţă mă provoacă la fiestă,
Din dicţionarul minţii iau acum o vorbă bună
Şi-i dau drumu-n largul mării protejată doar de vestă.


M-am lăsat strânsă în braţe cu o mare pasiune,
Printre stele căzătoare, printre valuri spumegânde,
Ne-am iubit cu nebunia ce-a înnebunit o lume,

Şi apoi am privit spre lume să vedem de cine râde.


Te voi venera, iubite, toată viaţa ţi-o ofer,
Ca să simt asedierea clipelor de fericire,

Bucuria şi tristeţea le voi desena pe cer
Terminând desenul simplu cu-o poveste de iubire.


De va fi să plâng, iubite, fiindcă viaţa-i agresivă,
De va fi să-ţi spun, cândva, că renunţ la tot şi toate,
Voi zâmbi atunci, iubite, voi călători pasivă,
De pe ţărm în largul mării, chiar de-mi spui că nu se poate.


Anunțuri

42 responses

  1. Iubireeeeeeeeeee, bibelou de poţelan!!!!!
    Ia uite ce oră este… Rămân cu gura căscată şi cu ochii mari. Şi ştii de ce? Fiindcă nu mă aşteptam la o astfel de replică în versuri pentru poezia mea de azi. Aş numi aceste două poezii în următorul fel:

    POEZII ÎN OGLINDĂ!

    De va fi să-mi plângi vreodată… Aşa se numeşte poezia mea, după cum bine ştii, iar răspunsul dat de tine este formidabil. Este un dialog de la distanţă de un gând şi două bloguri, or asta nu poate decât să-mi încânte sufletul vrăjit. Fiindcă vrăjit este şi aşa va rămâne. Vrăjit de ochii tăi verzi pe care i-aş săruta în fiecare zi. Oriunde, dar mai ales pe un ţărm de mare, ţinând cont de conjunctura literară din momentul de faţă…

    Să nu-mi plângi, iubito… Declar şi aici PUBLIC, aşa cum am făcut la mine e blog, că am să fac tot ceea ce va depinde de mine ca să fii fericită toată viaţa şi încă un mileniu după ea…

    „Despre barbaria vieţii am să-ţi scriu numai în versuri,
    Despre-ntregul Univers am să-ţi povestesc mereu,
    Am să-ţi scriu despre iubire, am să scriu şi despre certuri
    Şi am să sădesc cu grijă dragostea, respectul meu”…

    Viaţa – cu toate barbariile ei – ne mai dă şi ghionturi, ne mai trage şi de urechi… Dar ne trimite şi în culcuş de iubire pentru a gusta fericire deplină… În fiecare zi şi în fiecare noapte… Povesteşte despre toate, draga mea dragă, despre Univers, despre acel Univers al iubirii despre care discutăm mereu, despre RESPECTUL pe care ni-l arătăm în fiecare zi şi pe care îl transmitem prin tot ceea ce scriem şi prin tot ceea ce comentăm…

    „M-am lăsat strânsă în braţe cu o mare pasiune,
    Printre stele căzătoare, printre valuri spumegânde,
    Ne-am iubit cu nebunia ce-a înnebunit o lume,
    Şi apoi am privit spre lume să vedem de cine râde”…

    Adevărul este că mi-am dorit să te strâng în braţe cu o foarte mare pasiune, plin de emoţii ca un adolescent mai mult sau mai puţin rebel la suprafaţă… Din prima clipă. Ne-am iubit şi ne iubim „cu nebunia ce-a înnebunit o lume”, iar medicamentele nu există în farmacii. Nici n-au existat. Sentimentele nu pot fi puse în fiole, ele stau pe pat de dor şi trăiesc prin şoaptele noastre… În fiecare zi…

    „De va fi să plâng, iubite, fiindcă viaţa-i agresivă,
    De va fi să-ţi spun cândva că renunţ la tot şi toate,
    Voi zâmbi atunci iubite, voi călători pasivă,
    De pe ţărm în largul mării chiar de-mi spui că nu se poate”…

    Agresivitatea vieţii de zi cu zi începe să mă înveselească, paradoxal, fiindcă orice ar face viaţa nu poate să nu ţină cu noi, până la urmă. Deja a fost foarte darnică, pentru că a facilitat întâlnirea noastră la un moment dat şi ne-a dat fericirea la care visam fără să ne cunoaştem…

    Te strâng în braţe, la final de poezie, pe un ţărm de mare virtual – iarna asta mă mai înciudează, uneori – şi te săruuuuuuuuuut luuuuuuung de tot…

    TE IUBESC, GEANINA, ÎŢI MULŢUMESC PENTRU ACEST DIALOG LITERAR DE LA DISTANŢĂ DE UN GÂND ŞI DOUĂ BLOGURI. Apropo, şi blogurile noatre sunt îndrăgostite, e mare patimă pe platforma wordpress…

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 3:22 am

    • Am încercat să cuprind în versuri trăirile mele, aşa cum fac de fiecare dată. Dacă au ajuns la sufletul tău sunt cea mai fericită şi cea mai norocoasă fiinţă.
      În fiecare zi îi mulţumesc vieţii pentru şansa pe care mi-a oferit-o, o şansă unică, aceea de a te cunoaşte pe tine, MINUNE DE OM.

      Orice cuvânt aş spune cu siguranţă ar păli în faţa comentariului tău care îmi bucură sufletul.

      TE IUBESC DIN TOT SUFLETUL, LISANDRU!

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 12:34 pm

  2. Eu cred, de fapt simt, că iubirea voastră este tot un plânset. Un plânset dintr-acela cu lacrimi dulci de zâmbet, ce se revarsă peste lumi pentru a ferici şi pe alţii de fericirea voastră. 🙂

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 8:52 am

    • Nu ne-am întrista dacă iubirea noastră, care este sau a fost privită de anumite persoane sceptic, ar molipsi Universul.

      Mulţumiri pentru nominalizare şi fiindcă guşti zilnic din iubirea noastră.

      Zi plină de frumos!

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 12:36 pm

  3. Frumoase declaratiile voastre de dragoste,imi aduce aminte de o melodie cantata de Margareta Paslaru:
    „Nicio o dragoste nu e ca a noastra,pare o minune basmul ce-l traim…e pacat iubite noi sa n-o pazim”,merita s-o vedeti pe Youtube…voi n-ati prins-o.

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 10:08 am

    • Am găsit-o şi îţi mulţumesc cu tot sufletul pentru dedicaţie.

      Zile pline de iubire, draga mea dragă!

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 12:41 pm

    • O poezie frumoasa…Felicitari! Sa inteleg ca este compusa de tine…..O zi buna iti doresc sa ai.:)

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 1:29 pm

  4. Pe mine ma incanta aceasta iubire ! Astept cu nerabadre versuri de la amundoi. Si cine spunea ca internetul nu are suflet se inseala amarnic! Ma faceti sa scriu despre voi doi!

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 10:57 am

    • Ne-am propus să facem şi acest lucru, să scriem amândoi şi probabil să şi publicăm ceva…

      Dar tii vorba aceea, toate la timpul lor.

      Mulţumesc pentru trecere şi comentariu.

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 12:42 pm

  5. Pingback: Cele mai bune bloguri din 2009 – Liber la nominalizări! « Noaptea iguanei

  6. Uite ca se mai scriu si poezii de dragost. Frumos si emotionant. Felicitari ca faceti si voi parte dintr-o cruciada culturala.

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 12:35 pm

    • Bine ai venit!
      Dragostea a reuşit întotdeuna să ne bucure sufletul, să ne mângâie zilele mohorâte.

      Zi plină de frumos!

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 12:46 pm

  7. Frumoasa sincronizarea dintre tine si Cristian:)..sunteti ca 2 jumatati care se unesc tot timpul
    Zi plina de frumos!

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 2:24 pm

    • Două jumătăţi care atunci când se unesc devin întregul dorit şi aşteptat o viaţă.
      Mulţumesc pentru comentariu.

      Zile pline de iubire alături de cei dragi!

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 2:41 pm

  8. Sa fiti fericiti ,sa va iubiti pana la adanci batraneti ,SUPERBA POEZIA,o zi calduroasa ,cu stima Tavi !
    p.s.aveti o dedicatie muzicala pe blogul meu.

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 3:25 pm

    • Mulţumim de urări .
      Trec acum să vizualizez.

      Mulţumesc pentru comentariu.

      Zi plină de frumos!
      Am preluat dedicaţia. Mulţumiri.

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 4:26 pm

  9. frumoase versuri geanina,
    la buna recitire

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 6:35 pm

    • Mulţumesc pentru trecere.
      Versurile sunt scrise de fiecare dată cu sufletul.

      O seară faină!

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 10:00 pm

  10. La comentul anterior mi-a amintit cum vă sfătuia odată să relizaţi un volum de versuri cu poemele ,,pereche” prin care v-aţi declarat reciproc iubirea…Încă nu am ajuns pe la Cristian să văd ce a scris…Am tras cu cochiul doar la comentariul lui 🙂
    Poezia asta e superbă…şi faptul că ai revenit în final cu prima strofă, îi dă mare anvergură artistică.

    Mă mai bucură ceva enorm…apropo de ce spuneai tu la mine pe blog că mă simţi…astă noapte, tot pe la 3 si ceva postam şi eu un poem rugă aici Poate că în taina nopţii gândurile ni s-au întâlnit…:)
    O seară superbă vă doresc din tot sufletul!

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 6:58 pm

    • Cu siguranţă gândurile ni s-au întâlnit. Eu mă gândesc deseori la tine, vorbesc cu Lisandru despre tine, despre calităţile tale.
      Probail că vom fi sănătoşi şi vom reuşi să realizăm şi acest volum de versuri.

      Pupici geaninoşi!

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 10:05 pm

  11. De va fi să plâng, iubite, fiindcă viaţa-i agresivă,
    De va fi să-ţi spun cândva că renunţ la tot şi toate,
    Voi zâmbi atunci, iubite, voi călători pasivă,
    De pe ţărm în largul mării chiar de-mi spui că nu se poate.

    Trairi in clocotul dragostei si impletirile versului cu metafora dansand printre randuri, asta intalnesc de cele mai multe ori cand iti calc pragul.
    Calda imbratisare de la inima la inima, prietena mea draga!

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 8:33 pm

    • Clocot, iubire şi tot ceea ce este frumos am încercat să transmit de fiecare dată prin vers.
      Primesc îmbrăţişările cu toată dragostea.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 10:08 pm

  12. Buna Geanina!
    Ma bucur mult pt tot ceea ce simti si iti da puterea sa creezi atatea lucruri frumoase!.. te pup

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 8:56 pm

    • O iubire pentru care îi sunt recunoscătoare vieţii, de aici inspiraţia.
      Mulţumesc pentru vizită!

      Apreciază

      Ianuarie 27, 2010 la 10:11 pm

  13. Un raspuns pe masura!:)

    Apreciază

    Ianuarie 27, 2010 la 9:48 pm

  14. Buna,Geanina!

    Ca de obicei,versuri minunate menite sa ne umple sufletele de bucurie…

    Imbratisari,

    Irina

    Apreciază

    Ianuarie 28, 2010 la 10:07 am

    • Bună, draga mea dragă!
      Mi s-a umplut sufletul de bucurie să te ştiu pe la mine într-o vizită virtuală ,deocamdată.
      Mulţumesc fiindcă mă citeşti de fiecare dată cu plăcere.

      Pupici geaninoşi peste normă!

      Apreciază

      Ianuarie 28, 2010 la 11:25 pm

  15. elenamarinalexe

    Te voi venera, iubite, toată viaţa ţi-o ofer,
    Ca să simt asedierea clipelor de fericire,
    Bucuria şi tristeţea le voi desena pe cer
    Terminând desenul simplu cu-o poveste de iubire.

    O declaraţie completă, care nu mai aşteaptă alte cuvinte..
    Să rămâneţi aşa , fericiţi, tineri, plini de dragoste, toată viaţa!
    Vă iubesc, vă respect şi vă admir, dragii mei dragi!

    Apreciază

    Octombrie 29, 2012 la 3:27 pm

  16. Să vă iubiţi în viaţa asta
    Cât pentru zece vieti,
    Iar apoi încă o sută
    Vă doresc ,eu vă simt ,că voi puteţi. 🙂
    …am încercat un comentariu în versuri ,sper să vă placă.O săptămână plină de viaţă!

    Apreciază

    Octombrie 29, 2012 la 6:24 pm

    • David,
      ne-a plăcut, ne-a plăcut…

      Urmăm îndemnul, să fii sigur de asta.

      Gânduri senine şi pentru voi!

      Apreciază

      Octombrie 29, 2012 la 8:46 pm

  17. Mi-aş dori să plângi întotdeauna numai de fericire, dragostea mea… Te iubesc…

    Să-mi dai…

    Eu am să-ţi dau un gând,
    Veni-voi alergând,
    Şi am să-ţi spun mereu
    Că sunt bărbatul tău…

    Să-mi dai, te rog, poveştile iubirii,
    Rostite sub ureche, ca descântec,
    Să pot trimite în uitare zbirii
    Atunci când din dureri compun un cântec.

    Să-mi dai din trupul tău întreg misterul
    Şi nonşalanţa celei ce iubeşte,
    Acoperită peste sâni cu cerul,
    Atunci când luna plină se iveşte.

    Să-mi dai doar dorul, dacă e posibil,
    Să absolutizez orice trăire,
    Pentru a scoate vers din imposibil,
    Visând constant la moartea prin iubire.

    Să-mi pui chiar tu cuvintele pe buze,
    Să simt cum apa vie mă inundă,
    Să desfiinţez clişeele confuze
    Şi să mă scald în dragoste profundă.

    Să-mi strigi nocturn extazul, cu putere,
    Riscând să dărâmăm pereţi de tină,
    Să-mi dai, de va fi cazul, căni cu fiere
    Şi, dacă vrei, privirea ta senină.

    Să-mi dai ce n-am avut… Să-mi dai motive,
    Ideea că va fi şi foarte bine,
    Printre tristeţi şi rugi definitive
    Din vremea când nici nu ştiam de tine.

    Să-mi dai din ochii-ţi verzi şi râu de lacrimi,
    Să gust din ele, în beţie cruntă,
    Să construiesc un pod din vis şi patimi
    Şi să-i desfid pe cei ce te înfruntă.

    Eu am să-ţi dau un gând,
    Veni-voi alergând,
    Şi am să-ţi spun mereu
    Că sunt bărbatul tău…

    Cristian Lisandru

    ps – David, mulţumim pentru comentariul versificat. Toate gândurile bune pentru voi!

    Apreciază

    Octombrie 29, 2012 la 8:36 pm

    • Lisandru,
      generozitatea pe care o reversi către mine îmi oferă siguranţă, fericire, iubire, tot ceea ce îşi doreşte o femeie.

      Îţi mulţumesc şi pentru versurile acestea minunate, om drag.

      Eşti o minune. Te ador!

      Apreciază

      Octombrie 29, 2012 la 8:49 pm

      • Atâtea şi atâtea poeme de suflet, pentru sufletul tău, iubire, pentru sufletele noastre. Şi, de ce nu, pentru sufletele tuturor îndrăgostiţilor… Sărut ochii verzi, cu mare drag…

        Apreciază

        Octombrie 29, 2012 la 8:55 pm

  18. Hello!!!
    Beautiful day for you, Geanina and Cristian!

    Apreciază

    Noiembrie 3, 2012 la 8:09 pm

  19. Dragostea naște capodopere. Să vă iubiți în poezie nesfîrșită!

    Apreciază

    Noiembrie 18, 2012 la 4:08 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s