Rugă pentru părinţi

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova- d.5 noiembrie 2010)

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au platit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pamântul tot mai greu,
Desparţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sarut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi aşa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

 

Sursa foto: http://jurnalul.ro

Anunțuri

20 responses

  1. Asta da poezie! De fiecare dată când o citesc se ridică parul pe mine…
    Frumos început pentru o zi de vineri.

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 10:03 am

  2. Din punctul meu de vedere, dragoste, această poezie este o comoară a literaturii române. Şi nu sunt vorbe mari.
    Este, de fiecare dată, la fiecare citire şi recitire emoţionantă, o dovadă a talentului indiscutabil al lui Adrian Păunescu.
    Îmi permit să adaug şi eu o altă poezie MARE a Poetului:

    REPETABILA POVARĂ

    Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
    Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
    Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
    Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

    Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
    De atâţia copii şi de-atât nenoroc
    Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
    Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

    Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
    Care ştiu dureros ce e suta de lei.
    De sunt tineri sau nu, după actele lor,
    Nu contează deloc, ei albiră de dor
    Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
    Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

    Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
    Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
    Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
    Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
    Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
    Dacă nu au murit trişti în casele lor…
    Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
    Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

    Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
    Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
    Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
    Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

    Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
    Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
    Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
    Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

    Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
    Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
    Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
    Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
    Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
    Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

    Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
    Cine are părinţi are încă trecut.
    Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
    Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
    Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
    Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
    Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
    Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
    Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
    Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
    Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
    Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
    Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
    Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

    Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
    Pe conştiinţă povara acestui apus
    Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
    Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
    Iar când vom începe şi noi a simţi
    Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
    Şi abia într-un trist şi departe târziu,
    Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
    Vom pricepe de ce fiii uită curând,
    Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
    Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
    Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
    Deşi lumea în care părinţi am ajuns
    De-o vecie-i mereu zguduïtă de plâns.

    Sărut sufletul drag, minune de femeie…

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 10:47 am

  3. A fost prima melodie din Cenaclul lui Paunescu pe care am invatat-o sa o cant la chitara… Era melodia care unele din matusi o cereau sa le-o cant, cand veneu la noi, in trecere de la tara, alaturi de Floarea care imboboceste… Sunt melodii care raman ale sufletului nostru, dintr-o lume in care am indraznit sa ne razvratim si sa aratam ca nu conteaza „ca am plete…” ci conteaza ce purtam in noi zi de zi… multumesc pentru vizita…

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 11:07 am

    • Bun venit!
      Da, rămân lipite de suflet.

      Şi eu îţi mulţumesc pentru comentariu şi răbdarea de a citi ceea ce postez.
      Seară divină!

      Apreciază

      Noiembrie 9, 2012 la 7:33 pm

  4. Si sa vezi ce frumos suna pe doua voci…

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 11:07 am

  5. Multumesc,Geanina!!Mi-ai adus aminte sa-l mai recitesc pe dragul nostru poet!
    Pot sa si ascult pentru ca avem toate casetele Cenaclului Flacara!!
    Va imbratisez cu drag!

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 12:04 pm

    • Ema,
      mă bucură revenirea ta.
      Îţi dorim sănătate maximă şi clipe cât mai frumoase alături de cei dragi. Şi noi avem discurile. Le reascultăm cu plăcere. Întotdeauna.
      Îmrăţişări peste normă!

      Apreciază

      Noiembrie 9, 2012 la 7:36 pm

  6. elenamarinalexe

    Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
    Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
    Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
    Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

    Mulţumiri şi iar mulţumiri, dragii mei dragi!
    Chiar şi cei ce nu -l pot înghiţi pe Maestru, lăcrimează la durerea izvorâtă din plânsul versurilor sale..

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 6:45 pm

  7. Elena,
    aşa este în viaţă, nu-i putem mulţumi pe toţi. Chiar şi aceia lăcrimează, ai mare dreptate.
    Sperăm că eşti bine.
    Multă linişte şi iubire de la noi, om frumos!

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 7:38 pm

  8. Good weekend.
    Greeting Wolfgang

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 9:40 pm

  9. Wolfgang,

    Thanks and good thoughts only!

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 9:52 pm

  10. Adrian Paunescu – Telefon peste moarte

    În lumea numelor straine,
    Ma simt, si eu, un strainez,
    Iau telefonul lînga mine
    si n-am ce numar sa formez.

    Traiesc, fara speranta, drama
    Ca neamul meu, acum, e frînt,
    Mi-e dor de tata si de mama,
    Dar nu au numar, la mormînt.

    De convorbiri cu ei sunt gata
    si în necunoscut ma zbat,
    îi sun pe mama si pe tata,
    Dar crucea suna ocupat.

    Au numere secrete parca
    si aparatul n-are ton,
    Deodata aflu si tresar ca
    Nici moartea n-are telefon.

    Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
    Cu lacrimi bine va cuvînt,
    Si uit ca ati plecat departe
    Si n-aveti roaming, sub pamînt.

    Formez un numar, oarecare,
    Întreb precipitat de voi,
    Dar stiu ca mort e cel ce moare
    si nu mai vine înapoi.

    Si, vai, de-atîta timp încoace,
    Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
    Dar iarba pe morminte tace,
    Cu numar desfiintat demult.

    Si, daca o sa tinem minte,
    Probabil, cînd o fi sa mor,
    Am sa va caut în morminte,
    Pe-un numar de interior.

    Adrian Paunescu – Moartea batranilor

    Mai muncim o vreme, tata-mare,
    Ca sa strîngem bani de-nmormîntare,
    Mai muncim o vreme, mama buna,
    Si-or sa ne îngroape împreuna.

    Leu cu leu ati adunat o viata,
    Ati facut economii de piata
    Si acum asa a fost sa fie,
    Sa n-aveti bani pentru sicrie.

    Vremuri mari, puternice reforme,
    Toate cheltuielile-s enorme,
    Pune, tata, capul pe o perna,
    Viata ta a devenit eterna.

    Nu mai ai nici dreptul la o moarte,
    Trage-te, batrîne, într-o parte
    Si ramîi, pîn-la sfîrsit, de paza,
    Ca altfel te devalorizeaza.

    Mai muncim un an, în saracie,
    Poate, pîn-la urma, cine stie,
    N-avem dreptul de a fi statuie,
    Dar macar un lemn si niste cuie.

    Pune, mama, masa mai saraca,
    Sa le dam si alor care pleaca,
    Sa la stam cu mila împotriva,
    Printr-un biet colac si o coliva.

    Lasa-ti, mama, ochii peste tara,
    Sa o faci din moarte sa tresara,
    Ca pe noi din nou sa nu ne nasca,
    Fara-o-nmormîntare crestineasca.

    Groapa ne-a urcat pîn-la calcîie,
    Dar n-avem nici bani pentru tamîie,
    Si lumînararii ne despoaie,
    Si ce scump si drumul pîn-la rai e!

    T;ine, mama, tine, tata, usa,
    Sa nu intre peste noi cenusa,
    Hornurile gri sa nu-si reverse,
    Peste noi cenusile perverse.

    Ce impozit fiecare boala,
    Ce exploatare ireala!
    Scîndura sicriului ne costa
    Mult mai mult ca viata noastra, fosta.

    Pune, tata, mîna pe-o secure,
    Sa luam sicrie din padure,
    Pune, mama, mîna pe o pîine
    Si împarte-o, ca murim chiar mîine.

    Vremuri de inflatie si sila,
    Moartea însasi a ajuns umila
    Si, în fond, pe noi ce ne asteapta?
    Doar o sinucidere-nteleapta.

    Noi, batrînii, am ramas pe drumuri,
    Într-un crematoriu numai fumuri,
    Si murim, ajunsi pe înnoptate,
    Marfa cea mai ieftina din toate.

    Apreciază

    Noiembrie 9, 2012 la 10:44 pm

    • Cammely,
      am citit şi recitit cu imensă bucurie. Te rog să accepţi mulţumirile mele sincere pentru acest dar literar.

      Seară faină, draga mea!

      Apreciază

      Noiembrie 9, 2012 la 11:08 pm

  11. Gianina, mi-e dor cumplit de tata, nici lacrimi nu mai am, dar e cu mine mama si vreau sa o mai am mult timp cu batraneti linistite.

    Apreciază

    Noiembrie 10, 2012 la 12:22 am

  12. Nina

    Las un semn. Sper sa placa…
    Cu drag…

    http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/ruga-pentru-parinti-5

    Apreciază

    Noiembrie 12, 2012 la 6:49 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s