Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine – într-un week-end, despre libertate

Vă simţiţi cu adevărat liberi în momentul de faţă? Gândiţi şi faceţi exact ceea ce simţiţi? Două întrebări care nasc controverse şi, inevitabil, alte întrebări legate de câtă libertate are fiecare în ceea de face, cât de dispus este fiecare să îşi trăiască viaţa demn, fără teamă.

Trebuie să recunosc, am întâlnit suficiente persoane care nu au avut curajul să îşi trăiască viaţa având la purtător libertatea deplină. Unii şi-au vândut sufletul pentru un pumn de bani, nu au putut să-şi asume vremurile pe care le trăim, criza financiară pe care toţi o resimţim, şi  mi-au devenit adversari, după mulţi ani de relaţii cordiale, alegând să facă parteneriate, de conjunctură, cu cei care preţuiesc spiritul de turmă, îl aplică şi privesc curajul meu, de a spune lucrurilor pe nume, ca pe o nebunie. Nu este nebunie, oameni buni, este doar absenţa fricii, ea ne dă libertatea de a grăi adevărul, de a spune exact ceea ce gândim şi nu ceea ce vor cei care încearcă să ne manipuleze pentru a-şi rezolva propriile interese.

De libertate se leagă strâns curajul, sunt de nedespărţit aceste cuvinte în mintea mea. Libertatea îmi menţine fiinţa sănătoasă, mă ajută să iau deciziile potrivite, dar îmi permite să fac şi greşeli pe care le recunosc fără tăgadă, fără să simt şi fără să-i permit orgoliului să-mi sufoce libertatea.

Am fost întrebată dacă iubirea te face să simţi cu adevărat libertatea. DA.DA.DA.
Nu mi-am ascuns niciodată sentimentele sau iubirea pentru cineva, ar fi însemnat să-mi neg întreaga existenţă. Pentru ce să fac asta? Doar pentru că şi pentru că…Să fim serioşi, cine invocă tot felul de motive pentru a face acest lucru nu mă va convinge nici că iubeşte, nici că trăieşte, nici că este liber. Îndrăznesc să afirm că libertatea există, oamenii liberi lipsesc şi îmi lipsesc.

Libertatea trăieşte în fiecare gest al nostru, indiferent cât ar încerca unii să ne constrângă, nu vor reuşi decât dacă acceptăm constrângerea. Nimeni nu ne dă dreptul să direcţionăm responsabilitatea deciziei în spatele celorlalţi. Eşti liber să alegi ce îţi doreşti de la viaţă şi de la cei din jurul tău.

Vă doresc să fiţi la fel de liberi precum sunt păsările cerului, iar zborul vostru să nu fie ucis de absenţa libertăţii!

Geanina Lisandru

geanina lisandru libertate1

Anunțuri

16 responses

  1. Hello, I have just nominated your blog for the ‘Very Inspiring Blogger Award”:

    http://chasingart.com/2012/12/08/thank-you-dear-kitty/

    Please accept my kind regards without any obligation. This is my thanks for being an inspiration to me on my blogging journey.

    Rebecca aka Clanmother

    Apreciază

    Decembrie 9, 2012 la 8:24 am

  2. melanietoulouse

    Geanina, te citez si de-acord cu tine: da, da, da! 🙂 Voi-2 ati ales zboru’ comun pe care vi-l asumati pe deplin, în ciuda turbulentzelor si-a „norilor” temporari… Stiti ce va doriti si mai ales ce NU (mai) vreti…

    Avem libertatea de-a alege, caci viata noastra e cladita pe: alegeri, alternative, optiuni, cu rare, putine exceptii: boli ereditare sau genetice, catastrofe naturale, ultimatumuri… Pasivitatea, resemnarea, fatalismul vor fi fost negative si neconstructive din totdeauna.

    http://incaunipocrit.wordpress.com/2012/03/19/viata-inseamna-alegeri-alternative-optiuni/
    ===øøø===
    O duminica optimista si pozitiva!
    Have a safe and a wonderful flight together… 🙂
    Friendly hugs…<3

    Apreciază

    Decembrie 9, 2012 la 9:21 am

    • Melanie,
      da, ne-am asumat bucurii, dureri, ploi, furtuni, soare, într-un cuvânt, iubirea.

      Să-ţi fie ziua plină de frumos!

      Apreciază

      Decembrie 9, 2012 la 1:12 pm

  3. Iubita mea de roşu şi de verde, îmi permit să adaug textului tău un poem care abordează această temă a libertăţii:

    Libertate

    hamul devine a doua natură
    trebuie să scuturi coama
    să toci în copite iarbă grasă
    vor veni ploi în galop
    pentru a purifica
    spinarea arsă de urmele şeilor
    libertatea reinventată a armăsarului
    moment culminant
    în explozie de miros verde
    sub streaşina pădurii

    evadat din strânsoarea unor constrângeri
    care îl obligau să sară
    obstacolele altora
    armăsarul ia în piept
    libertatea necenzurată
    de gustul zăbalei
    iar decorul îi împleteşte
    orizont
    în coamă

    Cristian Lisandru – 2010

    Libertate trupească, libertate a sufletului şi a gândurilor. Libertate pe care nimeni nu o poate închista vreodată.
    Te iubesc, minune de femeie!
    Mă alături şi îndemnuluin tău din finalul textului – Fiţi liberi, oameni dragi, în fiecare zi. Şi trăiţi-vă intens libertatea!

    Apreciază

    Decembrie 9, 2012 la 11:47 am

    • Lisandru,
      m-am gândit mult la poemul tău când scriam aceste rânduri.

      Onorată, minune de om.

      Te ador, minune!

      Apreciază

      Decembrie 9, 2012 la 1:14 pm

  4. liviuchrisavram

    minunatt ! si mult adevar ! sinceritate pura .. !. cati au curajul ?

    Apreciază

    Decembrie 9, 2012 la 12:00 pm

  5. Daca pot zice ca libertatea mea tine pina acolo unde nu deranjeaza libertatile altora atunci, da, pot spune ca-s un om liber.
    Te citesc cu mare drag si placere, ‘minune de femeie’ (aci mi-am permis sa te plagiez). Si-am mai descoperit un lucru, acum, aici, pe blogul celei care nu accepta compromisul : in functie de cum misti mouse-ul pe ecran, tot asa si fulgii virtuali ai zapezii WordPress-ului danseaza…Interesant si amuzant in acelasi timp. O duminica de poveste !

    Apreciază

    Decembrie 9, 2012 la 2:13 pm

    • Mala Teaha,
      ne eşti dragă, mie şi lui Cristian, sunt convinsă că sunt mulţi în asentimentul nostru. Bun gust, eleganţa cuvântului şi a imaginii, astaa am descoperit vizitându-te.
      Iarna este anotimpul naşterii mele, vara este anotimpul renaşterii. Combinaţia este incendiară, iar sărbătorile de iarnă îmi sunt cele mai dragi dintre toate.

      Te îmbrăţişez peste normă!

      Apreciază

      Decembrie 9, 2012 la 2:19 pm

  6. Fiecare înţelege libertatea dintr-un anume punct de vedere.Eu cred că libertatea mea..nu trebuie să afecteze pe altcineva.
    Libertatea voastră, dragii mei, este libertate constructivă. Felicitări pentru că aţi ales să fiţi aşa. Cu preţuire.

    Apreciază

    Decembrie 9, 2012 la 5:17 pm

    • Elena,
      unii o văd exact cum o transmitem, alţii cum vor ei.

      Noi încercăm să facem totul cât mai bine. Cât reuşim, nu ştiu exact, apreciază fiecare. Libertatea se află în sufletele noastre deschise.

      Te îmbrăţişăm cu mare drag, om frumos!

      Apreciază

      Decembrie 9, 2012 la 9:07 pm

  7. Multumesc pentru această cotă frumos ah dragoste… 🙂

    Apreciază

    Decembrie 9, 2012 la 10:59 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s