Avortul

„Căsnicia poate fi cel mai mare rău sau cel mai mare bine.”

Voltaire

Îmi place să călătoresc, cel mai mult cu trenul… Călătoria cu trenul mă introduce de fiecare dată într-o lume a mea, numai a mea, în care totul este verde, proaspăt, liniştitor. De curând mă întorceam acasă dintr-o „călătorie”. Eram cu gândurile mele, în lumea mea care dintr-o dată a fost invadată de o poveste cât se poate de reală. Două doamne, pareau mamă şi fiică după vârstă… Numele lor l-am aflat tot de la personajele poveştii mele, Mara şi Dora.

Mara, o femeie cochetă, care nu avea nevoie de farduri pentru a-şi scoate în evidenţă frumuseţea de ardeleancă, peste care trecutul îşi pusese amprenta, elegantă, demnă şi cu o voce care îţi mângâia timpanul. Dora, o femeie la patruzeci de ani, cu ochii negri precum murele coapte, puţin plinuţă, cu faţa albă precum omătul şi buzele cărnoase, dar nu pentru că ar fi apelat la o tehnică specială de tratament prin injectarea de micro-picături.

Mara oftă… Apoi, începu să depene povestea care i-a marcat tinereţea.
Grozăvia ei poartă amprenta anului 1973, un an care i-a marcat tinereţea. În timpul regimului Ceauşescu avortul era considerat infracţiune. (Articolul 482 definea infracţiunea de avort ca fiind întreruperea prin orice mijloace a cursului sarcinii efectuată cu consimţământul femeii însarcinate; se pedepsea cu închisoare corecţională de la 1 la 3 ani şi interdicție corecţională de la 1 la 3 ani.)

Mamă a cinci copii, Mara lucra într-un magazin alimentar unde trebuia să care marfă, să o aranjeze în rafturi, până târziu în noapte. Într-o zi, şeful magazinului a găsit-o leşinată într-o baltă de sânge, printre rafturi. Fusese dusă de urgenţă la spital, iar soţul a fost anunţat despre situaţia Marei de către asistenta care îi acorda îngrijire. Acesta a motivat că nu poate veni la spital fiindcă a ieşit la „una mică” cu prietenii.

Spre seară, Mara se afla alături de cele cinci suflete care o aşteptau înfrigurate, înfometate şi cu dorul acela de mamă, un dor ce nu poate fi exprimat la justa valoare prin cuvinte, deoarece avem certitudinea că nu putem transmite tot ceea ce simţim atunci când distanţa se interpune între noi şi cei pe care îi iubim.

La ceas de noapte, mirosind a tutun şi „una mică”, îşi făcu apariţia şi soţul Marei. Femeia pusese masa, aşa era obişnuită, să-i respecte pe cei din jur, indiferent dacă aceştia meritau sau nu. Soţului niciodată nu-i convenea nimic din ceea ce făcea Mara, sădea sămânţă de scandal permanent. Şi de data aceasta povestea se repetă, scandal, lovituri cu pumnii aplicate soţiei, după care se punea pe pat, în poziţia şezut, şi adormea. Când şi când se mai trezea şi striga „Maraaaaaaaaa!!!!!!!”. Femeia stătea înspăimâtată în camera sa alături de cei cinci copii şi nu scotea niciun cuvânt, fiindu-i teamă să şi respire.

A doua zi, Mara i-a povestit despre întâmplarea de la locul de muncă şi despre pierderea sarcinii. (Mă uitam la faţa femeii care stătea pe bancheta din dreapta mea, lacrimile şiroiau necontenit, o amintire dureroasă îi sfâşia şi acum sufletul.) Soţul, după aflarea celor prin care Mara trecuse cu o zi înainte, s-a dus la poliţie şi a reclamat avortul…

Geanina Lisandru

(Va urma…)

casnicie

24 responses

  1. Evit uzualul like …
    Ar trebuie un buton pentru plecăciunea în fața durerii!

    Apreciază

    Noiembrie 25, 2013 la 9:33 pm

    • L-am adus. Poate fi accesat nu doar de cei care au simţit ceva similar…
      buton DURERE

      Gând bun, Doru!

      Apreciază

      Noiembrie 25, 2013 la 10:49 pm

    • de-acord cu tine, Doru… am ezitat sa bifez „like”, dar am dorit ca Geanina sa stie ca am citit-o, mira-m-as ca „strainezii” nevorbitori de limba româna vor fi citit…

      Apreciază

      Noiembrie 26, 2013 la 9:25 am

      • Nevorbitorii de „omenească” aproape exclus …

        Apreciază

        Noiembrie 26, 2013 la 12:39 pm

  2. Ăla nu se mai putea numi soţ, ci criminal. Apoi, limita până la care nu puteai face avort era de 4 copii, parcă… Eu aşa îmi aduc aminte. Au fost timpuri urâte, le-am prins si eu. Lunar venea un medic ginecolog la intreprindere care controla în câteva ore absolut toate femeile, ca pe animalele din ferme. Să nu cumva să fie vreuna însărcinată şi să ascundă asta în vederea unui avort. Dacă nu te prezentai la control riscai să fii dată afară disciplinar. Umilitor de-a dreptul. Am avut o colegă ce a murit dintr-un avort empiric în ajun de Crăciun. Au rămas în urma ei doi copilaşi fără mamă. După toate astea să ai un partener de viaţă ca ăla, însemna să fii cu adevărat bătută de soartă.

    Apreciază

    Noiembrie 25, 2013 la 9:41 pm

    • Multe femei au trăit această umilinţă, această durere. Soarta bate şi acum la uşa celor care, din nefericire, nu se pot desprinde de răul care le macină fiinţa din toate unghiurile.

      Lucia, gând senin la ceas de seară!

      Apreciază

      Noiembrie 25, 2013 la 10:54 pm

  3. Cumplit! E pacat ca traiesc pe pamant astfel de mizerabili.

    Apreciază

    Noiembrie 25, 2013 la 9:49 pm

    • Există caractere de tot soiul. Mai devreme sau mai târziu, viaţa ne pune şi în situaţia de a le întâlni.

      Ore magice, Gabriela!

      Apreciază

      Noiembrie 25, 2013 la 10:56 pm

      • O seara minunata si tie, Geanina! Stiu ca scrii mai mult poezie dar imi place foarte mult proza ta. Are o forta delicata.

        Apreciază

        Noiembrie 25, 2013 la 11:03 pm

        • Este forţa realului, Gabriela. Am văzut chipul femeii care povestea. Îmi doresc să redau cel puţin 50% din ceea ce am trăit în momentul în care ascultam şi măcar 10% din ceea ce a trăit acea femeie.

          Gând bun de la noi!

          Apreciază

          Noiembrie 25, 2013 la 11:09 pm

  4. Cite povesti de viata stau ascunse in spatele ochilor ? Sau a ridurilor ? Povestea Marei poate fi un arhetip al femeii acelor timpuri.
    Cutremuratoare poveste !

    Apreciază

    Noiembrie 25, 2013 la 10:06 pm

    • Toţi avem o poveste, măcar una, încrustată în spatele privirii. O poate desluşi doar cel căruia îi pasă şi de aproape, nu doar de sufletul său.

      Senin şi frumos la început de săptămână, Mala!

      Apreciază

      Noiembrie 25, 2013 la 10:59 pm

  5. Ana

    😦
    Este reala povestea?😦

    Apreciază

    Noiembrie 25, 2013 la 10:16 pm

  6. Un text răvășitor, iubirea mea, cu atât mai mult cu cât din spatele acestor rânduri bine scrise rânjește, încă, o realitate cruntă a unor vremuri pe care – oricât am încerca – nu le putem trimite în uitare. Ele rămân, ca o palmă pe obrajii noștri, spre aducere aminte.
    Sper ca toate aceste povești de viață înfățișate de tine și îmbrăcate în haină literară să-și găsească locul, la un moment dat – într-un viitor cât mai apropiat -, între copertele unui volum personal.
    Sărut sufletul, femeie dragă…

    Apreciază

    Noiembrie 26, 2013 la 7:52 am

    • Minune de om,

      răvăşitor şi cât se poate de real.

      Te iubesc şi îţi mulţumesc pentru tot.

      Apreciază

      Noiembrie 26, 2013 la 10:33 am

  7. Geanina draga… impresionanta poveste reala, din pacate si din nefericire pe toate meridianele… francezii au o zicala pe care o voi traduce extrem de liber, dar decent:”lumea-i plina de tembeli si de rau-facatori care au dreptu’ de-a trai si-n plus de-a agasa si de-a face rau semenilor…” – vei fi dedus unde „bat”…
    * * *
    sanatate, curaj si optimism… je t’embrasse affectueusement… cu-aceeasi pretuire si cu drag, Mélanie

    Apreciază

    Noiembrie 26, 2013 la 9:30 am

    • Melanie,
      lumea e plină, din nefericire. Dacă mai ai şi „norocul” să-i întâlneşti…

      Mulţumim şi te îmbrăţişăm, om frumos!

      Apreciază

      Noiembrie 26, 2013 la 10:35 am

  8. Mi-a fremătat sufletul şi inima mea de mamă s-a cutremurat… cele scrise au atins struna cuvenită. Măiestrie şi talent! Felicitări!

    Apreciază

    Noiembrie 26, 2013 la 8:29 pm

    • Maria,
      inima unei mame nu poate fi înlocuită. Doar ea ştie prin ce trece în astfel de momente.

      Te îmbrăţişez!

      Apreciază

      Noiembrie 30, 2013 la 11:37 am

  9. nu te creeeed. ce idiot!!!

    Apreciază

    Noiembrie 27, 2013 la 6:24 pm

  10. Monica,
    este cât se poate de real ceea ce am scris, din nefericire. Sunt convinsă că nu este singular cazul.

    Zi desăvârşită!

    Apreciază

    Noiembrie 30, 2013 la 11:38 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s