Te iubesc! Fără pauză.

Te iubesc pentru frumosul pe care l-am descoperit în interiorul fiinţei tale, pentru metaforizarea permanentă a zilelor pe care mi le dăruieşti cu generozitate, pentru bucuria pe care mi-o oferă privirea ta atunci când vin acasă, pentru îmbrăţişările care îmi topesc grijile, durerile, temerile, pentru strângerile de mână care-mi aduc siguranţă, dorinţă, fior. Aceeaşi iubire, aceleaşi sentimente. Ca în prima secundă când ne-am descoperit, ne-am atins mâinile, am devenit o singură fiinţă.

Te iubesc, minune de om! În fiecare zi. La fel.

Geanina Lisandru

te iubesc

9 responses

  1. Trăiesc în fiecare zi, alături de tine, privilegiul de a gusta viața fără resentimente sau remușcări. Împlinit prin iubirea ta, fermecat de puterea ta incomensurabilă de a iubi necondiționat, uimit încă o dată și încă o dată de acest dar pe care destinul mi l-a făcut acum câțiva ani. E atât de frumos încât îmi voi dori permanent să fim nemuritori. Chiar dacă înțeleg imposibilul din dorința aceasta de nemurire în doi, îmi permit să sfidez timpul, să-i dau cu tifla și să-l provoc. Mi-e indiferent dacă, la un moment dat, mă va lua peste picior. Alături de tine e mult prea bine pentru a mă gândi, măcar și o secundă, la îmbătrânire. Iar îndrăgostirea rămâne singura constantă.
    Te iubesc, femeie dragă…

    Apreciază

    Februarie 24, 2014 la 2:02 pm

  2. Beautiful!!!!

    Apreciază

    Februarie 25, 2014 la 7:21 am

  3. iubire-dragoste, admiratie, respect – cuvinte-chei ce deschid si întretin o relatie durabila bazata pe-aceste „temelii” solide… cu-aceeasi pretuire, sincera afectiune si „tone” de drag…<3🙂

    Apreciază

    Februarie 25, 2014 la 7:25 pm

  4. La multi ani de MARTISOR !🙂

    Cu stima,
    Aliosa.

    Apreciază

    Februarie 28, 2014 la 8:02 am

  5. Dan

    Am trecut să las şi eu un mărţişor, chiar de e unul virtual şi deci nu are cum să fie la fel de reuşit cum este, spre exemplu, fie şi doar un singur ghiocel palpabil şi real. Îţi doresc să ai o primăvară frumoasă, cu zile calde, liniştite şi senine, cu flori în suflet, bucurie, spor în toate, sănătate şi lumină în privire. La mulţi ani ! de 1 Martie.

    Apreciază

    Martie 1, 2014 la 7:33 pm

  6. rockafellastefan

    Ai câteva zeci de ani înaintea mea, Geanina. Te înţeleg deşi ai multe ierni depuse pe al tău suflet. Pentru că iubeşti la fel ca la optsprezece ani. Eu am optsprezece ani şi te înteleg foarte bine. Continuă să scrii ca să continui să citesc. Te invit pe blog-ul meu!
    Cu admiraţie de copil, Ştefan! Doamne ajută!

    Apreciază

    Martie 4, 2014 la 10:16 am

  7. La multi ani, de 8 Martie !🙂

    Cu stima si respect,
    Aliosa.

    Apreciază

    Martie 7, 2014 la 7:50 am

  8. Vă mulţumesc şi vă doresc o primăvară desăvârşită! Tuturor!

    Apreciază

    Martie 7, 2014 la 10:36 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s