Confesiunile unui poet

„Pe Ştefania am cunoscut-o întamplător, în cartier, la nişte prieteni. Am aflat că-şi pierduse soţul, bolnav de cancer, cu trei ani în urmă. M-a sedus la ea o bunătate interioara extraordinară. Părea un om copleşit de întâmplările nefericite ale vieţii, dar îmi plăcea că e o persoană puternică, care nu se lasă doborâtă. Este Capricorn, zodie de pământ, iar eu Săgetător, zodie de foc. Se spune că pământul întreţine focul şi aşa este. E un suport, o rădăcină în viaţa mea. Relaţia mea cu ea a stat de la bun început sub semnul cuvintelor. Ştefania are talent literar, scrie şi ea, şi înzestrarea aceasta e recunoscută şi de alţii, nu doar de mine.

Apoi, nicio relaţie nu rezistă dacă nu există înţelegere profundă şi afecţiune, toleranţă pentru felul de a fi al celuilalt, sprijin şi întrajutorare. Mai ales la o anumită vârstă, la care pasiunile nu mai sunt la ordinea zilei. Eu sunt dificil, lucrez noaptea, ascult muzică şi bat la maşină. Noroc cu cele trei uşi de stejar ale casei. Eu scriu versuri şi critică literară, soţia mea scrie proză. Amândoi am fi îndreptăţiţi la un egoism de tip superior, care te face să-ţi aperi teritoriul, ideile, proiectele de viitor, lucru care în unele cupluri duce la conflict. Dar leacul nostru e dialogul. Vorbim foarte mult, despre câte-n lună şi-n stele, uneori ne prinde dimineaţa stând la poveşti. Vorbim de-ale mele, de-ale ei, facem planuri literare, planuri de publicat, vorbim de muzică, de cărţi sau filme, iar între noi nu încape orgoliul.

O relaţie bună de iubire nu se poate întemeia decât pe renunţarea la lupta pentru putere. Să fim sinceri, când cunoşti un om îi schimbi coafura, îi schimbi parfumul, îi schimbi lecturile. Dar astea sunt lucruri care se întâmplă fără să vrei sau să simţi. În afară de aceste schimbări de suprafaţă, poţi sugera sau recomanda, dar e o greşeală enormă să încerci să schimbi pe cineva profund, cu brutalitate. Ori îl înţelegi şi-l accepţi, ori nu-l înţelegi şi atunci mai bine-l laşi în plata Domnului.

Între noi nu e loc nici de rivalitate. Sunt fericit când văd o pagină sau două de proză ale Ştefaniei într-o revistă, când văd că îi apare o carte, când văd că are presă bună, mai ales pe un domeniu greu. Poezia ţine de o sclipire de moment, proza în schimb se construieşte. La noi, literatura nu e motiv de ceartă, ci obiectiv comun.La un moment dat, când tot întarzia să-şi încheie romanul, mai mult în glumă, i-am spus că dacă nu-l încheie odată, divorţăm.”

___________________________

Traian T. Coşovei

5 responses

  1. Asa am trait eu alaturi de sotia mea pana cand a plecat spre inaltul cerului. Imi placea sa o ascult, o ajutam la treburile casei atunci cand nu eram plecat din tara si nu imi este rusine sa recunosc. Ne placea sa petrecem timpul noi doi, sa ne refugiem in coltul nostru de rai, sa nu ne tulbure nimeni si nimic momentele noastre, ne doream sa fie doar ale noastre. Despre lupta de putere nu se punea problema. Atunci cand iti iubesti partenerul/partenera, exclus, nu exista prostia asta care sa-ti macine viata, iubirea, casnicia.
    Ne refugiam iarna catre munte la casa noastra de acolo si stateam pe jos imbratisati pe o blanita in fata semineului. Ce amintiri mi-ai activat cu postarea asta!!!!!!!!!!

    Apreciat de 2 persoane

    noiembrie 9, 2021 la 9:06 am

    • Cătălin Năstase, snobii vor râde mereu, nu îți întoarce privirea către ei. Fii tu însuți de fiecare dată! Îți doresc să ai permanent bucuria de a face aceste lucruri care par neînsemnate pentru unii, dar atât de importante însăși prin esența lor.

      Apreciat de 2 persoane

      noiembrie 9, 2021 la 10:17 am

      • Multumesc, Geanina! Asa fac mereu. Peste câteva zile plec din tara, dar voi fi prin preajma. Cuvantul tau aduce pace. Multumesc pentru raspuns si bucuria nemarginita de a te citi cu nesat. Las gandul meu bun. Sarut mana!

        Apreciat de 1 persoană

        noiembrie 9, 2021 la 10:38 am

  2. andreeaconstantin

    Va imbratisez❤️❤️❤️
    Catalin si eu simt la fel cand citesc ce scrie doamna Geanina. Un buchet de gânduri bune pentru dumneavoastra.🌹

    Apreciat de 2 persoane

    noiembrie 9, 2021 la 10:50 am

    • Mulțumesc, Andreea! Este un blog literar și așa va rămâne. Și de la mine o îmbrățișare mare.

      Apreciază

      noiembrie 9, 2021 la 12:28 pm

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.