cuptor

Zile de octombrie

Vom săvârși bilanțul acestor zile,
În care suntem fericiți deplin,
Avem constant privirile senine
Și prosternăm tăcuți cupa cu vin.

Iubito, spune-mi cum îți este
Acum,spre acest final de zi,
Când eu mă simt eroul din poveste,
Iar tu-mi șoptești din Ray Bradbury.

Nu – ncerc nicicum din el să mă inspir,
Doar dorul vreau să-ncerc să-l sting,
Așa cum el s-a inspirat din Shakespeare,
Așa cum el l-a influențat pe Stephen King.

Încerc să-ți scriu acum un rând,
Dar nu ca el pe-un petic de împachetat,
Ci îți metamorfozez versuri din gând,
Un gând ce nu va fi nicicând uitat.

Pun în cuvinte nestemate și mister
Și croiesc versuri pline de iubire,
Iubire-n care cred neîncetat și sper,
Că-mi va aduce-n suflet fericire.

Așa sunt toate zilele cu tine,
Enigme dulci, îmbătătoare, patimi și amor,
Așa-mi doresc și nopțile, divine,
Când mă cuprinde un năprasnic dor.

E dorul greu, iubito, viu și arzător,
Ce-mi stăpânește gândul întotdeauna seara,
În tot acest octombrie, ca un cuptor,
Ca-n luna august când apune vara.

SURSA FOTO – http://mickyyo.weblog.ro/usercontent/31/31086/169-indragostiti.jpg