mireasa

Ce fericiţi am fi-mpreună! de Alexandru Vlahuţă


Dacă e vineri – e poezie pe pâine
(n. 5 septembrie 1858, Pleşeşti (azi Alexandru Vlahuţă, Vaslui) – d. 19 noiembrie 1919, Bucureşti)

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Că ne iubim; şi ochii tăi
De mult aşteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înşire
Din ochi câte ne spunem noi! …

Se sorb, adânci şi însetate,
A noastre lacome priviri,
Acelaşi gând şi dor ne-abate,
Aceleaşi tainice porniri.

Ş-atâta ţi-i de înţeleasă
Cerşirea ochilor mei trişti,
Că te roşeşti, ca o mireasă,
Clipeşti, nervos buzele-ţi mişti…

Şi dulce-mi caţi o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeţi:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veşnicei vieţi.

O, ne-nţelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Şi, totuşi ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înţeles.

De rămânem singuri vrodată,
Stăm muţi, cu ochii în pământ.
Tu parc-aştepţi înfiorată,
Eu în deşert mintea-mi frământ…

De ce nu vrei? … Mai lesne-ţi vine
Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Şi-ntinde-mi mâna s-o sărut.

Din vraja dulcilor ispite
Nemaicătând să te abaţi,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrăţişaţi.

La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta firească
Să ţi-o îngropi, ca un avar?…

Acum ţi-i inima fierbinte,
Frumoasă eşti, iubită eşti …
Ce mai aştepti, aşa cuminte,
Şi-n taină singură tânjeşti?

Nu simţi cum prinde să te-mbete
Tăria-nfrăntelor dorinţi?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinţi?…

Îndemnul tinereţii tale
Ascultă-l – cât e de-nţelept!
Cu-atâta dor îţi cat în cale!
E-atâta timp de când te-aştept!…

Ce fericiţi am fi-mpreună! …
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii! …

O, vino, fă ce vrei din mine,
Stăpâna vieţii mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilării! …


Te caut în singurătate…

Eşti departe,iubito, mult prea departe,
Te caut de veacuri, în singurătate,
Nu am somn nici ziua, nu am somn nici noaptea,
Sperând să găsesc mângâierea, şoapta.

Dimineaţa stau şi privesc răsăritul,
Iar spre seară, singur şi trist, absorb asfinţitul
Şi mă-ntreb mereu resemnat,
Ce caut de ani, în valul înspumat?

Sunt mereu pe ţărm, privesc către mare,
Caut cu privirea, ceva ce nu doare,
Te caut pe tine şi nu-mi pierd speranţa
De a te găsi noaptea, dimineaţa.

Revin adesea la ţărm întristat,
Mă uit la cer, poate resemnat
Şi îmi spun că poate într-o zi voi fi,
Cel mai fericit bărbat din câţi or trăi.

Sper, deşi speranţa pentru mine-i gri,
Nu e verde sigur şi nicicând n-oi şti,
Dacă”eu şi tu” ne vom întâlni,
La ţărm dimineaţa pentru a ne iubi.

Îmi doresc din suflet să te întâlnesc,
Pentru ca apusul să nu-l mai găsesc,
Trist şi singur în nelinişti ce mă ameţesc,
Căutând iubirea în ritm nebunesc.

Dacă aş dormi, poate aş visa,
Cum va fi de azi toată viaţa mea,
Iar tu  să apari dintr-un răsărit,
Pentru a deveni un vis împlinit.

Am să-ncerc, iubito, să ţin ochii-nchişi,
Întins pe un ţărm sau mergând târâş,
Prin clepsidra întinsă, pe-o plajă generoasă,
Ce te desenează nespus de frumoasă.

Ochii ţi-i pictează cu spuma din mare,
Buzele, din valuri mari şi-nşelătoare,
Trupul de sirenă mintea-mi invadează,
Prospeţime, inocenţă, frumuseţe, viaţă.

Acest vis de-o secundă sper să se-mplinească,
Mire eu voi fi, iar tu, a mea mireasă,
Corali, meduze, scoici , castele de nisip,
Ne vor fi martori, iar eu voi fi cel mai fericit.

Sursa foto – http://images.google.ro/images


Prietenie de diamant

Le-am cunoscut, în sfârşit,
Două minuni la care-am gândit,
Am aşteptat ne-ncetat,
Să le-tâlnesc pe-nserat.

Prima , a fost Anjanina,
Zâna poveştilor, minunnea,
Apoi am traversat prin subteran,
Pe Mikka s-o aducem în cotidian.

Le-am luat de mână, cu grijă,
Un zâmbet le-am dat drept surpriză,
Am râs de la prima privire,
Seara-am petrecut în neştire.

Spre locul de taină am plecat,
Să petrecem în trei, pe-nserat,
Îmagini de vis am trăit,
Cu două minuni, la asfinţit.

Pe-un lac de mult verde am stat,
Privirea , cu verde şi ploi ne-am desfătat,
Eu, mai neîndemânatică din fire,
Scăpai paharul cu “bunul” pe mine.

Am râs copios toate trei
Si-am povestit câte-n lună, de vrei,
Priveam către ochii din faţă
Am tot povestit despre viaţă.

Sunt două minuni, flori alese,
De care mă leagă vise măreţe,
Multe poveşti cu zâne şi ploi,
Spuse cu multă iubire , de noi.

Când luna-şi anunţă sosirea,
Cu paşi repezi veni despărţirea,
Pe-aleile parcului, păşim către casă,
Prin verde şi alb de mireasă.

Poze-n neştire-am făcut,
Cu zâmbete calde şi sufletul mut,
Mut şi frumos de atâta plăcere,
Ce sufletul nostru o cere.

Dacă le ştiţi, să le spuneţi mereu,
Sunt veşnic în gândul şi sufletul meu,
Respect şi iubire de la Geanina,
Pentru MIKKA şi ANJANINA.

Dragii mei, atât vreau să mai ştiţi,
Respectaţi-vă prietenii, şi vă iubiţi!
Nimic nu-i de preţ pentru mine,
Cum este- un PRIETEN pe lume.

Mikka şi Anjanina,

Prietenia voastră mă ajută să fiu mai puternică, mă ajută să văd frumuseţea curcubeului după ploaie, mă motivează să merg mai departe pe drumul vieţii, frumos şi demn.
Aveţi tot respectul meu pentru ceea ce sunteţi, pentru ceea ce faceţi pentru fericirea celor din jur,, pentru frumuseţea sufletului vostru.
Este greu să găseşti prieteni adevăraţi, eu v-am găsit şi sunt fericită.

Sursa foto – http://images.google.ro