Posts tagged “aer

portret de miner în alb și negru

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Bogdan Onin

pe locurile din spate aud o tuse.
sună oribil de parcă aerul se sparge în ţăndări.
mă întorc doar puțin, să-l privesc.
ochii adânciţi în orbite mă străpung,
dar privirea i se oprește undeva,
dincolo de mine.
pielea pergamentoasă abia stă întinsă pe oasele mari…

mâinile sunt negre, ochii obosiţi și roşii.
aceștia sunt singura pată de culoare,
dintr-un portret creionat în cărbune.
părul răvăşit şi netuns.
hainele negre și gri sunt roase la margini,
iar praful îi acoperă bocancii stâlciţi.

o mână imensă se strânge puternic pe bară.
autobuzul demarează în pârâituri infernale…
praf și iz de transpiraţie.

parcă mi-e şi teamă să respir aerul din jur,
de frică să nu mă molipsesc de imaginile gri…
ca şi cum te-ai teme să nu te trezeşti, a doua zi,
într-un film alb-negru, care descrie viaţa minerilor
din secolul 18.

ațipesc şi visez…


Vârsta de aur a dragostei

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Nichita Stănescu
(n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie 1983)

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.

Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.