Posts tagged “betie

Remember – Vreau

Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.

Vreau să ne iubim ilogic,
Chiar de-om fi blamaţi de toţi,
Să ne construim zid fonic
Din iubirea ce mi-o porţi.

Vreau iubire desuetă,
Ca-n vremea lui Robin Hood,
Vreau să prinzi în arbaletă,
Săgeţi unse cu dor surd.

Vreau să ne dansăm destinul
Printre stele şi planete,
Din tango să luăm preaplinul
Zilelor ce-au să ne-mbete.

Nu-i beţie din trufie,
Este de altă sorginte,
Este vinul stors din vie
În paharul de cuvinte.

Lumea toată-i îngheţată.
Când ne-mbrăţişăm cu foc,
Vreau să grafiem pe soartă,
Trifoi verde cu noroc.

Vreau să ne iubim prin ploi
Calde şi pline de viaţă,
Ne îmbracă pe-amândoi,
În dantelă ne răsfaţă.

Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.

Geanina Lisandru


Te invit să bem iubirea de Cristian Lisandru

Când femeile ne iubesc ne iartă orice, chiar şi crimele; când nu ne iubesc, nu ne iartă nimic, nici măcar virtuţile.

Honoré de Balzac

Dacă e vineri- e poezie pe pâine – (Cristian Lisandru n.18 iulie 1968, Bucureşti)

Hai să ne luptăm cu toate, să jucăm în doi o sârbă,
Să uităm că ne e jale, să uităm să ne e scârbă
Şi să facem un chef mare tropotind a bucurie
Chiar dacă nu scrie viaţa cum am vrea noi doi să scrie.
Hai să râdem ca nebunii de cămăşile de forţă,
O iubire permanentă să o transformăm în torţă,
Ne atacă prin scenarii pseudo-regizori trişti,
Însă tot mai stăm de pază ca soldaţii optimişti.
Hai să dăm cu var pe inimi, dulce cauterizare,
E dorinţa de mai bine tot mai tare şi mai tare
Şi sfidăm cu râs sălbatec pronosticuri dureroase
Chiar şi-atunci când răutatea unora mai sapă-n oase.
Hai să mai desfacem sticle, să pocnească dopuri multe,
Cine vrea să ştie dorul poate să ne mai asculte,
Declarăm petreceri pline de o dulce mahmureală,
Sunt chefliul vieţii tale, eşti iubirea mea totală

Şi te beau, te sorb, te gust, te înghit cu frenezie,
Nici nu îţi imaginezi cât de bine-mi faci tu mie.
Hai să ne rotim prin lume, paparudele şomere
Care cheamă ploi de apă şi primesc doar ploi de fiere,
Mă apasă răsuflarea, mă apasă amănuntul,
Tu rămâi constant tăcere, eu redefinesc cuvântul.
Te iubesc cu-nfrigurarea îngheţatului deplin
Şi m-aş transforma în cană dacă te-ai schimba în vin,
Ca să curgi în mine veşnic, gâlgâind miraculos
Şi-aş întoarce lumea-ntreagă, sub privirea ta, pe dos…
Hai să-aducem lăutarii spre cântare furibundă,
Chiar dacă ne doare timpul şi tristeţea ne inundă,
O să-i răsplătim c-un credit de la Banca Mondială
Nu mai e nicio problemă, nu mai e nicio scofală,
Hai să plângem de iubire, pat să facem din suspine
Şi o stradă cu vin roşu de la mine pân’ la tine,
Să ne curgă drept în suflet seva ultimelor vii
Şi să te iubesc o viaţă, până-n cea din urmă zi…


Destin

Destinul conduce o jumatate din viata fiecarui om, iar caracterul cealalta jumatate.

Alfred de Vigny

prind
fire de viață trăită la extreme
în buchetul optimismului

pansez
gândurile rumenite
cu fundă de dor proaspăt

scriu
despre beţia iubirii
stârnind seisme sentimentale

gust
din sufletul tău catifelat
şi mă transform în lună

sparg
universul cu un surâs
în nopţi de cristal

cazez
destinul în trup de cometă
printre galaxii eliptice


Beatitudine

refuz somnul ce-mi curtează insistent pleoapele
vreau să privesc  doar atât să privesc necontenit
în sufletul tău cu aceeași tenacitate
a timpului care măsoară clipele în trup de clepsidră
și ne invită la masă alături de o nouă zi
așternând pe fila meniului porții uriașe de iubire
fresh stors frenetic din trupurile noastre
cu aromă de dorință și pasiune
noaptea este invitata surpriză care ne ademenește
cu un ospăț îmbelșugat
din care nu lipsește cocktailul “Love Potion“
în care ciocolata pictează pe nud de căpșună
beția fericirii când tu mă atingi delicat
trasând punți de plăcere prăbușită
în râuri cristaline de freamăt senzual
ars și răcorit cu gheață și foc
aruncându-ne pe culmile beatitudinii

Dacă sunteţi întrebaţi „În ce stă fericirea ?”, spuneţi ” În a fi în armonie cu tine însuţi”

Pitagora


Extreme

mă asaltează gândurile
strânse-n buchetul optimismului
în care prind azi fire de viață
trăită la extreme
leg buchetul cu fundă de dor proaspăt
pe care scriu despre bețiile colosale de iubire
sub astrul selenar
ce a declanșat seisme sentimentale
înfometat de iubire îmi susuri la ureche

„rămâi lângă mine
până la năpârlirea deplină a sufletului învechit
sunt un lup singuratic care te transformă în lună
şi urlă către tine privindu-te în ochi

îți mângăi părul iar tu rupi
un zâmbet solitar de pe fața nevăzută a lunii
îl depui pe peronul sufletului meu
în așteptarea trenului
care ne va conduce către galaxii eliptice

Versurile subliniate cu roşu sunt nu numai rostite ci şi scrise de Cristian Lisandru.

Privesc viața precum un pasager important de pe Titanic: s-ar putea să nu ajung la destinație, dar măcar merg la clasa întai.

Arthur Buchwald