Mi-am iubit soţul din prima clipă

Ziua de 3 august va rămâne veşnic impregnată în sufletul şi în mintea mea, este  argumentul suprem că miracolele există şi iubirea nu este doar o iluzie. A fost ziua în care cel ce îmi este astăzi soţ mi-a declarat public că mă iubeşte, deşi nu mă văzuse vreodată,  în felul lui caracteristic şi cât se poate de original, aşa cum sunt şi scrierile lui, aşa cum este el, unic, romantic, rafinat.

Spune o vorbă că dragostea durează doar trei ani, nu, nu este aşa, o spun cu toată convingerea. Am alături un om care îmi demonstrează de ani, în fiecare zi, că poţi iubi cu aceeaşi intensitate mereu dacă există sentimente curate, respect, comunicare şi gesturi, aparent simple, care vin să ne împlinească, să ne întregească.

Nu poţi uita o dimineaţă în care storcătorul de fructe începe să scoată fum, după ce reuşeşti să umpli un singur pahar cu suc, şi felul în care soţul tău ţi-l oferă spunându-ţi că nu mai funcţionează aparatul,  dar acel pahar este al tău şi numai al tău. Poate părea un gest banal pentru unii, dar o altă dovadă de iubire şi respect pentru mine.

Nu poţi uita nici zilele în care soţul, fără niciun motiv anume, îţi umple terasa cu flori, îţi oferă un parfum, o cutie cu bomboane sau te invită la restaurant.

Generozitatea soţului meu a fost primul semn că este un om bun şi blând. Loialitatea este un alt punct forte al lui. Deseori am fost întrebată, mai în glumă, mai în serios, unde l-am găsit. Răspunsul vine simplu şi fără alte complicaţii, pe net. Nu, nu-l căutam, s-a întâmplat şi mă bucur zilnic de această întâmplare.

Ne povestim, deseori, cum ne-am îndrăgostit unul de celălalt, el de chipul meu, la care privea minute în şir, de felul meu de a gândi şi trăi, eu de scrisul lui, de versul lui inconfundabil, amândoi de tot ceea ce suntem.

Îmi iubeşte tăcerile şi încăpăţânarea, îi iubesc privirea şi sufletul, îmi iubeşte tenacitatea şi calmul englezesc, îi iubesc paşii pe care îi face către uşă atunci când vin acasă, sărutul pe care nu-l uită fiindcă doar au trecut anii.

Îi place să mă privească, îmi spune de cel puţin cinci ori pe zi că mă iubeşte, îi transmit din priviri aceleaşi sentimente, îi dăruiesc iubire necondiţionat, primesc în acelaşi mod.

Nu ne interesează ce spune şi ce crede sau nu crede universul, trăim într-o lume a noastră în care oamenii se iubesc sincer, fără ipocrizii şi fără bârfe. O lume în care oamenii mai cred unii în ceilalţi, sunt generoşi fără a considera generozitatea un sacrificiu sau o monedă de schimb.

Te iubesc, minune de om, astăzi, mâine, totdeauna…

Geanina Lisandru

august 2, 2015 | Categories: Uncategorized | Tags: blog literar, Cristian Lisandru, destin, dor, dorinţă, dragoste, fericire, ganduri, Geanina Lisandru, iubire, love, Nu te compromite Nu te ai decat pe tine, ochi, pasiune, poezie, privire, sarut, sentimente, suflet, viata, wordpress | 25 comentarii