Copilărie
Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Victor Eftimiu – (n. 24 ianuarie 1889, Boboshticë, Albania – d. 27 noiembrie 1972)
Când văd pe maidane copiii zvârlind
Cu grele buhoaie în rontul de bile,
Sau alţii, ochind în arşice cu ichiuri de plumb,
Sau alţii, cercându-şi norocul la groapa cu nuci;
Când văd pe maidane copiii zburdând,
Sărind şi ţipând sau râzând ca nebunii,
Mă prinde-o tristeţe adâncă şi-o milă
De cel care-am fost altădată – copilul.
Mă văd printre dânşii sfios, visător,
Cercându-mi zadarnic norocul la bile,
Ochind, totdeauna, arşicile-alături.
Fugind după zmeul uşor, dintr-o coadă,
Furat de Culae cu zmeul din patru.
Când văd pe maidane copiii jucând
În soarele vesel al zilei de vară,
Zăresc strecurându-se pală-ntre dânşii
Fantoma pierdutei copilării…
Aproape de cel drag
Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Johann Wolfgang Goethe (n. 28 august 1749, Frankfurt am Main – d. 22 martie 1832, Weimar)
La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.
Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.
Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.
Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!
Traducere: Maria Banuş
Sursa foto: infonet.prioritymanagement.com
3 ceasuri bune
Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune
Mi-a fost dor şi de cele 3 ceasuri ale zilei de marţi, şi de scrieri cu substanţă, aşa cum îmi place mie să le cataloghez. Acea substanţă, greutate, virtute pe care o dau şi substantivului prieten, un substantiv care pentru unii reprezintă o înşiruire de termeni fără sens, pentru alţii, fapte. Astfel stau lucrurile şi când clepsidra măsoară secundele ceasurilor bune de pe blogurile prietene.
Unii vor spune, după ce vor citi prima parte a postării, „Ce mă enervează Lisandru ăsta cu profesoara asta a lui”, fiindcă vor descoperi rândurile mele care descriu rândurile lui, aşa cum simt eu, aşa cum vreau să-l perceapă cititorii, aşa cum este el, Cristian Lisandru, scriitorul meu drag. Alţii vor fi încântaţi să-i descopere scrierile, să le citească constant. Cei care o fac deja, au înţeles că nu bat câmpii, că nu sunt subiectivă, că locul lui nu este unul creat artificial. Este locul pe care-l merită, pe care l-a câştigat prin scris. La modul serios.
Copilăria din vise face notă discordantă cu realitatea pe care o trăieşte personajul scrierii de astăzi, un cetăţean onorabil cu griji şi preocupări cât se poate de domestice.
” Mulţi trăiau vise în care întorceau banii cu lopata, dădeau autografe, păşeau pe covorul roşu de la Cannes sau erau dezmierdaţi de femei celebre. Totuşi, descoperise şi multe cazuri în care cei întrebaţi nici măcar nu doreau să discute despre aşa ceva, ca şi cum aventurile lor ireale trebuiau să rămână pentru totdeauna într-o intimitate neîntinată de imixtiuni străine. Nimeni însă nu avea acea continuitate a viselor pe care el o obţinuse fără a o cere cuiva.”
Este doar finalul primei părţi din proza „Cireşe” a scriitorului Cristian Lisandru. Cunosc continuarea. Incitantă.
Porţia de cireşe, dorul de copilărie, oniricul, le iau cu mine şi mă îndrept către un blog al cărui titlu îmi aminteşte tot de copilărie, de vacanţele petrecute la munte, în grădina bunicii. Acolo era primul popas, al meu şi al surorilor mele, pentru a primi fragii care ne aşteptau în acelaşi loc, an de an. Bucuria făcea ca inima să bată cu o forţă incredibilă, aveam senzaţia că în partea stângă începe al treilea război mondial. Fata de fragi poartă responsabilitatea acestor amintiri senzaţionale. Ale copilăriei.
Sunt convinsă că îi citiţi scrierile şi căutaţi să-i înţelegeţi crezul.
„Între credinţă şi certitudine se află răspunsul. Iubirea. Fără ocolişuri, fără taine, dincolo de tăcerile forţate, dincolo de cuvinte, de viaţă, de moarte. Iar dincolo de Iubire nu se mai afla nimic… Abia atunci când cazi în genunchii viselor, neputincios, înţelegi.”
Crede cu tărie în filosofia sa de viaţă reflectată,cu precădere, în vers, crede în iubire şi în tot ceea ce generează ea. Am descoperit-o frecvent în „trafic”. Am înţeles cât preţ pune pe sentimente, pe cele reale. A înţeles cât de reali suntem noi, eu şi Cristian, cât de real este ceea ce trăim, scriem şi iubim.
Despre vis, copilărie şi iubire într-o,, Lume care tinde incontestabil la infinit, o Lume in care nu ştii încotro mergi şi uiţi de unde-ai venit.”
„mi-am bâjbâit întunericul din suflet cu teamă şi am simţit
cum cioturi de aripi sângerează acut peste visele mele uitare
cu fiecare tăcere rănile mai dureros în zbor mi s-au adâncit
dulcele viselor l-am adăpat din blidul întristării cu fiere”
Geanina Lisandru
Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!
Sonetul 66 (Sonnet LXVI)
Dacă e vineri – e poezie pe pâine – William Shakespeare – (n. 23 aprilie 1564[1] – d. 23 aprilie 1616)
Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;
Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;
Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.
Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea – iubita mea.
Sursa foto: www.kobobooks.com
3 ceasuri bune
Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune
Nu doar marțea, ci în absolut toate zilele îmi doresc să-mi adâncesc privirea și să-mi scald sufletul într-o astfel de priveliște. Mirifică, dragilor. Ademenitoare, iubitori de frumos, senin și liniște. Combinația elemente-culoare poate fi fatală privirii, fără exagerări. Aici se nasc povești, cele mai frumoase povești, probabil. Fac un exercițiu de imaginație, merg pe ape, mă agăț de infinitul care mi se topește în ochi, trăiesc sublimul absolut când pătrund în lumea lui Cristian Lisandru, o lume a cuvântului care devine tablou desăvârșit, o lume a fotografiei care rămâne impregnată veșnic pe retina cuvântului.
,,în prima jumătate a vieţii următoare
nu voi scrie memorii
promit
voi sta cu capul pe sânul stâng
pentru a asculta
cu aceeaşi uimire ca la începuturi
acordurile inimii tale,,
Seninul își găsește locul și pe blogul lui Bogdan Baciu, zugrăvit în vers, într-un timp care-și pune pregnant amprenta asupra trecutului. Dorul devine flacără, visele, scrum, iubirea stăpânește întregul poem condus cu măiestrie de autor.
,,O să plec în etern iubind-o veșnic pe ea
Și alt cer o să-întind peste lume, și pe el o să aprind veșnică altă stea
Picioarele timpului o să le tai
Și vântului o să-i spun “Pleacă! Pe cerul meu ce să cauți nu ai”
Norii o să-i leg strâns chiar cu a lor furioasă furtună
O să te iau pe tine de mână…,,
Geanina Lisandru
Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!
Remember – Bal cu casa închisă
noaptea plăsmuieşte iubiri
le aşază în Car
pune hamul de stele
şi-l trage cu dinţii cerului
către balul teluric
iubirea noastră
îmbracă rochie
ţesută din spuma norilor
îşi pune conduri Venus
topeşte celestul într-un vals
sub cupola Universului
luna a vândut biletele
pe poveşti de iubire
este primul bal
care se va desfăşura
cu casa închisă
Geanina Lisandru
3 ceasuri bune
Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune
Visăm, căutăm, dorim, plângem, râdem, iubim, trăim stări diverse. Diversitate. Un cuvânt care definește viața, poate cel mai bine dintre toate. Poezia unei fotografii. Un titlu inspirat pentru blog. Autorul dă tonul, scrie câteva rânduri, construiește rama unui tablou absolut superb pentru ochii noștri. După ce am văzut fotografia, mii de gânduri s-au revărsat asupra-mi. Copilărie, adolescență, maturitate, iubire și ,,Treptele vieții,, un poem pe care l-am scris cu ceva ani în urmă. Privesc, ascult simfonia tabloului, mă scald în prospețimea apei care se revarsă peste ființa mea și mă pierd în roșul sângeriu. Stări de bine, de visare, de liniște. Vinovat de toate acestea, Cristian Lisandru, poetul meu drag. Îl iubesc și pentru acest dar.
Nerăbdări, zbucium, comparații, iubire, toate elementele necesare creației și construirii unei căsuțe literare .Oana Pop înmoaie pana în seva tinereții și a pasiunii, iscă furtuni mistuitoare pe coala virtuală și ne determină să credem că macii pot crește și în deșert.
,,ca doi proscrişi ardeam pe rugul pasiunii
nebuni frumoşi trăind efervescent
smulgând frenetic roşul de pe visuri
ce se scriau curgând prin vene înapoi,,
Poezie și fotografie, un duet ireproșabil, spectaculos, autentic. Nimic mai potrivit pentru 3 ceasuri bune în această zi de marți, o zi de care unii fug, alții cred în secundele ei benefice.
Geanina Lisandru
Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!
3 ceasuri bune
Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune
Se spune că oamenii pasionali fac lucruri durabile. Nu contează locul, virtual sau real, nici timpul, ei știu să dăruiască, permanent, din frumosul sufletului lor. Invitația este valabilă în fiecare zi de marți către această incursiune virtuală, momente în care ceasurile bune se scurg cu repeziciune, dar ne introduc în mirobolanta lume a cuvintelor, a fotografiilor, a muzicii bune. Sunt sigură că nu puteți refuza această incursiune cu efuziune, sunt atât de sigură pentru că știu câtă patimă puneți în fiecare postare, iar această călătorie scoate în evidență tocmai acest lucru.
Intuiți, probabil, că primii pași mă duc către un alt blog al jumătății mele, Cristian Lisandru, o altă platformă decât cea despre care am scris în celelalte ediții,,3 ceasuri bune,,. Descoperim, și aici, dragostea prinsă în versuri sub ochi de pescăruș:
,,mă întind peste tine
ca noaptea
ca luna
doar un pescăruş
pălmuieşte aerul sărat
şi ţipă
prin glasul tău,,
Cristian Lisandru, poet și prozator deopotrivă, ne-a obișnuit să gustăm iubirea în diverse ipostaze. El cântă, venerează iubirea cu un entuziasm greu de digerat pentru unii și cu enormă bucurie de către alții.
Întreaga mea ființă vibrează cu fiecare text citit, își dorește aroma metaforei lui Lisandru, o caută și o prețuiește. Așa a fost de când am citit primul text al său și așa va fi cât viața va fi darnică, în ani, cu mine. Îi mulțumesc pentru fiecare slovă așezată pe coala sufletului meu. Face totul în așa fel încât fiecare clipă reprezintă o mare valoare spirituală și morală.
Saltul următor îl vom face tot în spațiul românesc care este, trebuie să recunoaștem, plin de talente. Este tărâmul iubirii, da, imensitatea iubirii, lumea Mariei Botnaru, o lume mirifică, un spațiu generos pe al cărui tapet descoperim sub bagheta magică a talentatei Silvia Țibor ,,succese remarcabile fără neamuri, fără bani, fără pat…numai cu talentul, numai cu acele cunoştinţele primite în instituţiile de învăţământ, inclusiv cele de peste hotare.,,
,,Ochi-mi sunt orbi, doar inima ochește,
Cum răscolești furtuna ce iar te depășește
Și orice sunet se supune și se-nveșnicește,
Cănd în final acord, încinsă, bagheta îl topește.,,
Maria Botnaru
Am pășit, am făcut salturi, iar Oana Pop ne invită să ne aruncăm privirea într-un albastru versificat. Dar nu vă imaginați că vă voi scoate din sfera iubirii, nu, nici vorbă de o astfel de intenție, nici măcar un gând, rămânem ancorați pe arca iubirii, este singurul loc care ne devastează gândurile cu esențe inconfundabile.
,,Lasă-mă să port ca haină, seninul,
Să mă invidieze cerul
De-atâta albastru ce port în mine,
Iubite,
Aruncă-mă-n albastru,
În fiece noapte!,,
Cele 3 ceasuri bune se pare că nu ne vor părăsi nici noaptea dacă veți citi versurile Oanei. Seninul își va face loc în suflet, iar visele devin realitate când privim cerul și reușim să deslușim albastrul din privirea sa.
Ceasurile bune de astăzi vă anunță, cu surle și trâmbițe, că puteți participa la un concurs în urma căruia câștigătorii vor primi minunate cadouri în ton cu sărbătorile de iarnă pe care le așteptăm nerăbdători. Se pare că nerăbdarea m-a cuprins și pe mine, chiar de duminică, iar bradul tronează încărcat de albastru și argintiu în casa noastră.
Adina Magda organizează acest concurs pe blogul său. Veți descoperi, alături de concurs, și pagini în care fotografiile vă vor destăinui natura în toată măreția ei.
Doar o mică parte din surprizele pregătite de Adina Magda:
Geanina Lisandru
Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!
În ţara lui Moş Nicolae
Un obicei vechi, nu numai la români, este acela de a face cadouri în ziua de 6 decembrie a fiecărui an. Mai exact, în noaptea de 5 spre 6 decembrie vine Moş Nicolae pe la geamuri pentru a pune în ghete dulciuri şi multe alte daruri. Cei care nu au fost cuminţi primesc o nuieluşă. Se spune că Moş Nicolae nu se arată niciodată, spre deosebire de Moş Crăciun, iar povestea cadourilor împărţite pe furiş, în această noapte plină de emoţii, începe din vechime. Îmi amintesc povestea lui Moş Nicolae întotdeauna în preajma acestei zile, o poveste pe care o voi împărtăşi musafirilor mei dragi.
În oraşul lui Moş Nicolae, într-o casă sărăcăcioasă locuiau trei fete alături de tatăl lor. Planurile acestuia nu erau deloc pe placul Moşului care aflase că acesta îşi anunţase că le va vinde pentru a se îmbogăţi. Lacrimile şi rugăminţile fetelor nu au reuşit să-l înduplece pe tatăl cu sufletul de piatră. Moş Nicolae a aflat despre această durere a celor trei surori şi le-a adus noaptea, fără să fie văzut, dar de zestre. A aruncat o pungaă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a facut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor.
Din acel moment şi până astăzi, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă şi în special copiii, primesc daruri, de la Moşul care nu li se arată niciodată.
Lustruiţi ghetuţele,
Vor străluci stelele,
Somnul să vă fie lin,
Zâmbetul de daruri plin,
Moşul va veni tiptil
La fereastră, dar abil
Vă va pune în ghetuţe
Dulciuri multe şi hăinuţe,
Un pupic pe obrazul diafan,
Să fim buni încă un an.
Sursa foto: efelicitari.org
POMANA ANONIMILOR – IA CU PÂINE, MAICĂ (2)
ARTICOL PRELUAT DE PE BLOGUL LUI CRISTIAN LISANDRU
Prostia este o suferinţă nedureroasă a inteligenţei – Emil Cioran
Hai s-o dăm again pe limbaj de cartier, observ că Pomana Anonimilor – noua rubrică apărută din dorinţa de a prezenta cititorilor ce se mai întâmplă prin culisele blogului – s-a bucurat de un succes neaşteptat, iar domnii în cauză (anonimii) îşi confecţionează frânghie din frustrările personale şi au nevoie de săpun. Data trecută, cuprins de o grijă evidentă, le spusesem „Ia cu pâine, maică!”, însă iată că nu le-au ajuns feliile şi mai cer. Le e foame. Poţi să rămâi insensibil atunci când cere omu`? Nu poţi, ai feelinguri umanitare… Te încearcă remuşcările dacă nu le răspunzi la salut. Avem azi câteva exemple, două dintre ele fiind cu tentă sexuală (în mintea unora totul se reduce la sex, nu visează decât poziţii noi şi camasutre, vorba lui Sandu Şpriţ), al treilea încă neîncadrat la vreun capitol, iar al patrulea cu dus şi întors. Să le luăm pe rând, metodic şi cu simţ de răspundere, fiindcă nu ne grăbeşte nimeni, iar purceaua e moartă în coteţ, cum se spune…
- Zice unul/una: “Bă, parcă n-ai văzut femeie în viaţa ta, aşai spui că o iubeşti!” Bănuiesc că aşai ăla a fost doar o greşeală de tastare, regretabilă dar acceptabilă – oameni suntem, nu cârlige de rufe! – fiindcă restul apelului e scris corect.
Ce să adaugi atunci când citeşti un asemenea comentariu „pertinent”? Că n-ai mai văzut o reprezentantă a sexului frumos şi puternic totodată şi ţi se lungeşte limba pe trotuar precum păţea motanul Tom atunci când era luat pe neaşteptate de sentimente, iar şoricelul Jerry îşi bătea joc de el? Nu poţi să-i spui aşa ceva, ar fi o minciună sfruntată, consideră personajul că îl iei peste picior şi tu aşa cum te-a luat el pe tine. Şi spumegă la greu. Produce clăbuci mai ceva ca Arielul sau ca Persilul. Nu, bă – asta este preluată din mesajul tău! -, posesor ilegal de creier – asta e de la mine! -, nu am apărut acu` prin décor, am mai văzut. Femei. Şi nu numai că le-am văzut, le-am mai şi atins. Cu delicateţe, cu pasiune, cu dorinţă fierbinte, cu o floare. Spre deosebire de tine, vreun macho de cartier care benoclează ochii în miez de noapte la filme porno şi se amăgeşte intensiv prin mişcări repetate care pun în aplicare verbul a freca. Ce nu înţelegi matale, dar ca să înţelegi ar însemna să-ţi pui mintea la contribuţie, efort maxim şi imposibil, e că există momente în viaţă în care un bărbat descoperă o FEMEIE, pune în balanţă tot trecutului lui sentimental şi ajunge la concluzia paradoxală dar frumoasă că şi-a găsit în sfârşit jumătatea. Eu, la aproape 42 de ani, am curajul să recunosc asta. Şi semnez de fiecare dată sub sub ceea ce scriu. Tu, un macho în mizerie, cu puţulica atrofiată din cauza singurătăţii, eşti învăţat să dai cu flit, să bagi fitile, să nu oferi mâna fetelor care coboară din tramvai, eventual să le tragi palme usturătoare atunci când nu vor să stea în genunchi şi să te desfacă la prohab.
2. Al doilea exemplu e unul şi mai dur. Şi sună aşa: “Lisandrule, lua-tias mortii în… biiiiiiiip!” – vă daţi seama că bipul este pus de mine.
Scurt şi la obiect. Ăsta a fost tranşant, punct ochit, punct lovit – aşa a pritocit el ideile în mintea lui în care agonizează neuronii isterizaţi. Vor să se sinucidă, însă le lipseşte curajul necesar. S-o fi dorit şi acest mesaj un comentariu pertinento-erotico-stimulativ la textul postat pe blog într-o zi oarecare. E trist că unii pun într-un comentariu fix 5 cuvinte, dintre care unul scris naşparliu. După luaţia-ş sau luaţiaş am descoperit şi lua-ţiaş, mă întreb ce mai urmează şi ce ar spune regretatul domn Pruteanu?
Discutăm aici, doamnelor şi domnilor, despre ceea ce am putea numi fără teama de a face greşeli regretabile necrofilie verbală în toată regula. Asta până nu o trece musiu la fapte, dezgropând cadavre prin cimitire, sub clar de lună. Cu gramatica stăm la fel de prost, nici nu este de mirare, fiindcă dacă ai făcut şcoala la institutul pentru bagabonţi, colţ cu universitatea indolenţilor, vis-à-vis de şcoala pentru tiriplici ciufuţi e clar că nu poţi să scrii corect. Ai “talent” la înjurături, care mai de care mai ciudate, dar asta cu morţii atacaţi de un zăbăuc vascularizat nu poate să creeze decât silă permanentă. E jenant, dar tocmai pentru că e jenant trebuie să le mai dăm şi replici din când în când, ei asta aşteaptă, să vadă că le răspunzi, se bucură precum copiii care şi-au primit ciucalata sau iaurţelul. Luaţi de-aci, nefericiţilor ridaţi de complexe, da` mai uşor, ca să nu vă înecaţi, n-am vrea să vă plătim de buni!
3. Aici avem o… bloggeriţă căreia nu i-am permis accesul pe blog fiindcă am avut dubii acum ceva vreme. Că mi-a şi zis Geanina ai grijă, ţi-o faci cu mâna ta. Lucru manual. Facerea de bine se cheamă incest. Şi am ascultat-o. Bine am făcut, pentru că numita – nu vreau să-i fac reclamă, deşi ar merita să pun linkul către ea, dar dacă mă mai înjură mult o voi face – nu s-a lăsat cu una, cu două, şi a trimis tot felul de aiureli, de la „bau”, „comment funcţionează?”, „eu de ce nu pot să las comentarii, de ce, de ce, de ce?!” până la acesta despre care vorbim. Îmi spusese Geanina TE IUBESC şi TE RESPECT, LISANDRU, iar fata vine şi scrie: „NU TE IUBESC! NU TE RESPECT! TE URĂSC, FRAERE!”
A se observa cum scrie „fraiere”, a pierdut un i pe drum, probabil că era chinuită de inaniţie. Nu i-a cerut nimeni respectivei să mă iubească sau mă respecte, nu-mi dau seama ce a împins-o la astfel de declaraţii, la capitolul ăsta sunt un mare fericit, o am pe Geanina. Nu-mi mai trebuie iubiri suplimentare. Vorbesc foarte serios, mă simt iubit, liniştit şi împlinit. Şi drăgălăşit cum se cuvine, din toate punctele de vedere. Dar fătuca asta, supărată pentru i se trânteşte uşa în nas, nu s-a lăsat cu una cu două. Aşa că ne-a făcut şi frustraţi şi jigodii etc. Noi suntem frustraţi? Noi suntem jigodii? I-am păstrat toate comentariile răutăcioase, IP-ul e la black list, acolo să stea. Blogul este o lume. Dar este – una peste alta – o lume personală, e un fel de casă, am mai spus-o, musafirii nepoftiţi (şi mă refer aici la aceia care nu doresc decât să te tracaseze) nu au ce să caute. Pentru că se ajunge la tot felul de replici în doi peri, la apropouri, la acuze nefondate, la ironii de duzină. Am greşit cu ceva vreme în urmă, atunci nu aveam moderare pe blogul vechi, şi ajunsesem în faza în care stăteam stresat toată ziua pentru că o altă „doamnă” nu mai avea altceva mai bun de făcut decât să lase tot felul de comentarii absurde. Îmi spusese la un moment dat că joc teatru, că sunt altfel decât vreau să par. După ce, în momentele bune ale dânsei, considera că scriu bine. Mă rog… Am tratat-o cu indiferenţa cuvenită şi mi-am văzut de ale mele. Şi am introdus moderarea – aici iar a jucat Geanina un rol foarte mare, esenţial chiar, fiindcă simţea cum mă consum precum untul la soare.
4. Acesta este comentariul pe care nu ştiu unde să îl încadrez, de-aia am zis că este cu dus şi întors. Vine cineva şi lasă acest comentariu la una dinte poeziile mele: „Hmmm…”
Instantaneu am intrat în fibrilaţii. Domnule, ce-o fi vrut să îmi transmită? Că e atât de bună poezia încât a rămas fără cuvinte în portavoce? I-au plecat cuvintele în exil? Că e atât de slabă poezia încât s-a întrebat pe muteşte cum de poate scrie cineva aşa de prost? Vă rog să încercaţi să mă lămuriţi. Un astfel de comentariu induce ideea că omul ştie mai multe decât ar vrea să spună, dar preferă să lase lucurile suspendate pentru a avea tu – autorul – la ce să te gândeşti… El, anonimul, ar putea să facă o analiză extraordinară pe text, ar putea să te ia de la Ana şi de la Caiafa, trâgându-te de urechi, însă se abţine. Nu vrea să spună decât „Hmmm”… Bine că nu a spus „Ham”, aş fi crezut că mă citeşte vreau şoricar atins de patima versului meu…
Atât pentru azi, dar Pomana Anonimilor merge mai departe, show must go on…
MUZICHIE – Victor Socaciu – „Fă-mă, Doamne, prost!”
SLALOM PRINTRE BLOGURI – ANA MARIA (George Coşbuc); GABRIELA ELENA (testament neonorat); WORLD OF SOLITAIRE (elixirul vitalităţii); GABRIELA ILIEŞ (numărătorul); DISPECER BLOGOSFERĂ (Minciunel şi Minciunica); OTILIA ARDELEANU (clişeu 25); DAN PĂTRAŞCU (probleme economice – 2);
SURSA FOTO – globesmeek.wordpress.com; bbs.keyhole.com
Iubire.Iubire.Iubire
Te iubesc și știi prea bine că nici somnul nu mai vine,
Te iubesc și strig cu forța celui ce nu-i e rușine,
Că nicicând așa iubire nu mi s-a mai întâmplat,
Că nicicând în astă lume dragostea n-am mai cântat.
Consultată de mulți medici am fost de când te cunosc,
Ei mi-au spus același lucru ,,rețeta e de prisos”
M-au privit cu indulgență și un zâmbet în privire
Complici mi-au făcut cu ochiul și mi-au spus ,”este iubire”.
„Cât de gravă este starea, timid eu am întrebat?”
,,Viața ta nu-i în pericol, fericirea te-a salvat,
Nu te teme de simptome, nu-s fatale nimănui,
Ele înfig săgeți cumplite în inima omului”.
Amețită, fericită și-împletind picioarele,
Am pornit către niciunde hoinărind trotuarele,
Un coșar cu mult umor și plin de funingine,
Mi-a prins pe un fir de păr noroc fără margine.
Muşc avid din tarta vieţii unsă astăzi cu iubire,
Presărată cu secvenţe de la prima întâlnire,
Când tu mi-ai cântat minunea versului „Nebun de alb”,
Când cu milă şi cu groază m-ai iubit pe patul dalb.
Îmbătaţi de fericirea întălnirii nesperate,
Mi-ai şoptit lin la ureche doar cuvinte alintate,
Tu din blog ai făcut scenă şi apoi ai anunţat,
Că iubeşti o fată care inima ţi-a săgetat.
Clipele le-am prelungi pentru o viaţă nesfârşită,
Să ne bucurăm constant de-o poveste împlinită,
E iubirea de poveste ce-o trăim curat, frumos,
E iubirea de poveste prinsă-n versuri furtunos.
Te iubesc şi ştii prea bine că mi-eşti hrană, apă vie,
Îmi fac sufletul fântână ca să-ţi fiu oglindă ţie,
Să te pot privi chiar dacă tu nu eşti cândva cu mine,
Dar vom fi viaţa toată şi la rău, dar şi la bine.
Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei ramane blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.