Posts tagged “brate

Departe sunt de tine…

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani sau Ipotești – d. 15 iunie 1889, București)

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţa-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult…
Voi fi bătran şi singur, vei fi murit de mult!

Cristian Lisandru – Smooth jazz, un saxofon şi o femeie în rochie verde – ultima parte


Sărut pe suflet

Momentul cel mai bun tu l-ai ales,
Ai apărut în viaţa mea prin vers,
Sărut pe suflet astăzi tu mi-ai pus,
Iar eu îl ţin, de toţi şi toate, ascuns.

Îl ţin ascuns de teamă să nu-l fure ,
Orgolioşii ce nu pot să-ndure,
O mare frumuseţe sufletescă,
Din care-avea iubirea să renască.

Mi-ai pus pe frunte mâna ta cea blândă,
Ce astăzi, gândurile rele le alungă,
Şi orice-aş face cu-ntreaga mea fiinţă,
Nu e de-ajuns, deşi am pus multă dorinţă.

Este dorinţa ce-n mine a născut,
Atunci când sufletul vorbeşte, desi-i mut,
Un alt sărut topeşte-ntreaga gheaţă,
Iar sufletul se va trezi la viaţă.

O viaţă plină de frumos şi bun,
Pe care tu aşterni zilnic minuni,
Minuni ce strălucesc de-atâta fericire,
Când sufletul e peste normă, de iubire.

Mă iei în braţe cu tandreţe,
Scrii flori ce ştiu să mă răsfeţe,
Îmi pui sărut pe fiecare deget,
Un val de dor mă prinde fără preget.

Un dans de mare frumuseţe a-nceput,
Iar tu continui iubirea cu-n sărut pe gât,
Un sărut tandru, calm şi dulce,
Care mă duce în uitare, la răscruce…

Mă-nveţi ce e iubirea, primul pas
Îl fac cu teamă, dar accept un vals,
Un vals ce ne-a cuprins pe amândoi
Şi ne iubim cu patimă, în ploi.

Îţi place ploaia, o iubeşti nespus,
Îmi spui mereu când soarele-a apus,
Că mă iubeşti, eşti tare fericit,
Cum n-ai fost niciodată, deşi ai mai iubit.

Iubirea noastră mută şi frumoasă,
Mă face dintre toate, cea aleasă,
Nu ştiu să-ţi spun prea mult despre iubire,
Dar lacrimi am în ochi de fericire.

O fericire ştiută doar de noi,
Străpunsă aprig doar de vânt şi ploi,
Şi-i timpul să-nţeleagă toţi şi toate,
Iubirea noastră-i veşnic doar în şoapte.


GUSTUL INCONFUNDABIL AL PLĂCERILOR COTIDIENE… – Cristian Lisandru

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Cristian Lisandru(n.18 iulie 1968 – Bucureşti)

Îmi place să rămân încleştat în braţele tale,
Ca şi cum aş şti
Că în minutele următoare
Mi te va răpi cineva pentru totdeauna…
Îmi place să te sărut ca şi cum aş şti
Că arsura buzelor tale
Va deveni simplă aducere-aminte
Care mă va chinui la nesfârşit…
Îmi place să fac dragoste cu tine
Conştient că dansul erotic furibund
Ai cărui paşi îi cunoaştem pe dinafară
Nu trebuie să se termine niciodată…
Muzicalitatea şoaptelor tale
Mă îndeamnă să pun dragostea pe partitură,
Într-o cheie încă neinventată
De marii compozitori ai lumii…
Îmi place să-ţi privesc ochii verzi
În momentele când strălucesc de emoţie
Şi-şi cer dreptul de a fi mângâiaţi de genele mele…
Îmi place…
Această incomensurabilă plăcere cotidiană
Şerpuieşte prin venele mele
Cu viteză uimitoare
Iar inima pompează sentimente
Şi ajunge tobă mare a unei orchestre retrasă
În trupul meu…
Îţi cânt iubirea ca şi cum aş şti
Că-mi va dispărea vocea subit,
După ce mă prăbuşesc iremediabil
Peste sufletul tău
Şi sfâşii tăcerea cu strigăt de bine…


Un singur pas până la tine

Dragostea este distanţa dintre realitate şi durere.

Robyn Hitchcock

Distanţa-i mică, dorul e mare,
Un singur pas până la tine,
Suspin un zâmbet în alb de floare,
Parfum de roşu, trăiri sublime.

Sărut un umăr, îi mângâi teama,
Fiorul dulce azi îl îmbracă,
Tresare porul, deschide crama
Cu sânge clocotit în teacă.

Pe frunte degetul îţi cântă
O melodie de anvergură,
Aşază nota cea căruntă
În ordine pe partitură.

Un vis topit în obraji rumeni
De taine ascunse în munţii lor,
Un vis ce azi pe frunte-l semeni
Şi-l poleieşti cu praf de por.

Cuprind dulcele din priviri,
În pumni curaţi de răsărit,
Simt zbucium aprig de trăiri,
În braţe pure de asfinţit.

Străbat distanţă de lung dor,
Cu-n singur pas până la tine,
Zâmbesc suspin în alb fior,
Parfum de roşu, trăiri divine.


Prezent

Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea deznădajduită, mângâierea cea nemângâiată sunt balsamul ei care e tot atat de dulce ca şi suferinţa, ca ţi iubirea. Iubeşti, suferi, trăiesti: iată troiţa iubirei.

Liviu Rebreanu

deschid braţele
iubirea bate
la poarta sufletului meu

lăcrimez de fericire
când anotimpul iubirii
se cuibăreşte în fiinţele noastre

modelez mapamondul
îl îmbrac în veşmânt fin
de sentimente şi trăiri

escaladez fără rezerve
formele de relief
renăscute pe fila vieţii

fac transplant de dor
pe epiderma catifelată
a gândurilor mele

declar pace trecutului
trăiesc cu patimă prezentul
sfidez posteritatea

atrag bucuria de a trăi veşnic
acolo unde sufletul meu
îşi întinde aripile


Am împărţit iubirea

Nu condamnaţi senzualitatea! Ea a fost condamnată în întreaga lume şi, din cauza acestei condamnări, energia care poate înflori în senzualitate se transformă în perversiune, gelozie, furie, ură; ea generează o existenţă aridă, lipsită de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântările omenirii. Este sensibilitatea voastră, este conştiinţa voastră. Este conştiinţa voastră filtrată prin corp.

Osho

Am împărţit perpetuu iubirea cu tine,
M-am îmbătat necurmat de arome divine,
Ai decojit visurile pline de fericire
Şi-am fremătat sub palmele gingaşe de împlinire.
Din lacrimi ai smuls extazul iubirii trăite,
Când m-am prosforat fără teamă braţelor tale vrăjite,
Izvor devenind ce-şi urmează cursul firesc,
Spre tine, prin tine, contopindu-ne Dumnezeiesc.
C-un deget duios pe fruntea de rouă aşterni,
Un freamăt lăuntric ce-mi cântă impetuos cum mă chemi,
Iubirea ne-nvăluie, crucifică şi ne îmbată,
Iubirea ne macină şi tot ea ne arată,
Cum să trişăm o viaţă uscată şi posacă.


Amprente pe suflet

Sufletele au un fel al lor de a se înţelege, de a intra în intimitate, până la a se tutui, în timp ce fiinţele noastre sunt încă încurcate cu schimbul cuvintelor comune, cu sclavia exigenţelor sociale.

Luigi Pirandello

Privesc stingher a sufletului fereastră
Inundat de lumina ce vrea să mă orbească
Timid ne-apropiem ca doi străini
Deschizi fereastra sufletului prin cele două mâini
Lumina ce pătrunde este salvarea mea
Sunt dornic de căldura ce astăzi mi-o va da
Pătrund tot mai adânc în suflet cu privirea
Un deget desenează zâmbind ce-i fericirea
Alt deget pune amprenta pe-o rază dantelată
Ce-mprăştie iubire către o lume-ntreagă.
Trei degete în aer salută ceruri crude
Ce caută în suflet un lac să se scufunde
Sunt ceruri fragede, prea dornice de viaţă
Şi nori senini de gânduri cu poftă mă răsfaţă.

Te iert că ai pătruns atât de-adânc în suflet
Şi ai rugat un nor să-mi dăruiasc-un cântec
Un cântec de iubire, un cântec despre viaţă
Şi despre tot ce vede pe-a sufletului faţă.

O faţă fără riduri cu gura voluptosă
Ce-ntreabă tot mai des ce gânduri te apasă
Iar ochii verzi ai sufletului tău
Mă strâng în braţe cu forţa unui zeu.
Sunt două mâini ce-mi povestesc mereu
Despre înţelepciune, dragoste şi eu
Un eu ce caută privind nemărginirea
Un sentiment intens şi pur cum e IUBIREA.


O aventură galantă

UPDATE APEL!!!

„Circulă de câteva minute un apel de ajutor pe Twitter, pentru Mile Cărpenişan. Acesta este în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, în stare gravă. Are nevoie de sânge, grupa A2. Dacă ştiţi că aveţi grupa aceasta, vă rog fugiţi până la spital să ajutaţi cu un păhărel de sânge.”

Detalii legate de locul din Timişoara unde puteţi dona, găsiţi aici.

Am preluat apelul de la Dan Chichernea .

Vă mulţumesc !

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Pribeagu
n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani – d. 1971, Tel Aviv, Israel

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.


Întotdeauna…

Întotdeauna voi deschide braţele
Atunci când iubirea
Va bate la poarta sufletului meu,
Întotdeauna voi lăcrima de fericire
În clipele când anotimpul iubirii
Se va cuibări în fiinţele noastre
Arse de enigmă şi dorinţă ,
Întotdeauna voi picta mii de culori
Pe feţele lumii pentru ca zâmbetul
Să înflorească pe chipul tuturor
Modelând pentru întreg mapamondul
Veşmânt fin de sentimente şi trăiri
Ce au fost pustiite de durerea neputinţei,
Întotdeauna voi escalada fără rezerve
Formele de relief de pe harta vieţii
Pentru a-ţi mângâia mâinile
Care fac asiduu transplant de dor
Pe epiderma catifelată a gândurilor mele,
Întotdeauna voi face pace cu trecutul
Trăind prezentul şi sfidând posteritatea
Ce se grăbeşte să ne sechestreze
Bucuria de a trăi sute de ani
Acolo unde sufletul îşi întinde aripile.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândesti. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşa, ti-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune “te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

Gabriel Jose Garcia Marquez


Suntem ceea ce gândim

Cugetul tău sparge toate talazurile grele ale vieții, talazuri ce știu că plutirea printre visuri apăsătoare îmi poate fi fatală. Faci pat de gânduri blânde peste valuri de cuget deznădăjduit și îl convertești în vis inocent semănând pe suflet puf de liniște.

Mă ţii de mână şi-o săruţi,
O pui pe frunte şi îmi cânţi,
Pe-obrazul meu  tu scrii un gând,
„Iubire, rând cu rând!”

Alături de singurul satelit natural al Pământului te rotești în jurul Universului meu halucinant de misterios, pășești pe craterele visurilor atingând sublimul în urma impactului cu meteoriții gândurilor pașnice.

Eu te sărut şi îţi şoptesc,
Om bun la suflet, te iubesc!
Tu îmi răspunzi cu mare dor,
Cuvintele le prinzi din zbor
Şi le aşezi pe orele ce trec de zor.

Vapori de gânduri blânde îmi inundă umerii îmbrăcându-i în lavă de dor adus de zefirul primăverii.
Oftatul erupe din toate ungherele ființei și se metamorfozează în pete de culoare modelând rochie de gânduri dulci şi domoale capturate de înlănțuirea brațelor tale.

Îmi săruţi pleoapa şi-o-ndrăgeşti,
Pătrunzi în gânduri şi-mi zâmbeşti,
Mă iei în braţe, mă iubeşti
Uitând de cele ce-s lumeşti.

Suntem ceea ce gândim, tot ceea ce suntem ia naștere din gândurile noastre, cu gândurile noastre construim lumea.

Buddha


Pasărea Phoenix

privire adâncă de Pasăre Phoenix
răsare din apele Oceanului Primordial
penişul său serafic purifică infatigabil
fluctuaţiile vieţii noastre obişnuite
ţipăt ilustru de pasăre sacră
făureşte răspântie de spirit şi speranţă
spre îmbrăţişarea unei captivităţi dorite
ce mă eliberează de trecut clipă de clipă
ocrotindu-mă de rutina emoţională
ce mi-a pustiit imanent existenţa
desfac braţele amplu către tine
îmbrăţişez mâini obosite de dor
instaurez pacea magnifică în sufletul
ce primeşte frisonul fervent al iubirii