Teii au înflorit, iar eu mă îmbăt de tine
pașii ne sunt numărați
de buzele teilor
sălbăticiți de culoare
mireasma lor macină amintiri
într-o ceașcă cu ceai
pe care o savurăm
fix la ora șapte
seară de seară
încoronați de fulgere
înfiorați de preludiul ploii
Geanina Lisandru
Remember – Amor de iarnă
“În mijlocul iernilor îngheţate am învaţat că există în mine o vară fără putinţă de învins.”
Albert Camus
Remember – Romanţă pentru monsieur
O femeie dodoloaţă
Mi-a spus verde, azi, în faţă,
Ruşine, monsieur drag,
Fiindcă te-ai oprit în prag,
Astăzi, nu vrei să petreci
Şi nici pragul să mi-l treci.
Îmi spuneai că nu îţi vine
Să te-atingi cumva de mine,
Că am mâna de tirană
Şi piciorul de grăsană,
Că am ochii-ncercănaţi,
Obrajii sunt prea-ncărcaţi
De farduri şi de o cremă
Ce te-a băgat în dilemă,
Că am buzele subţiri,
Că-s prea rea, dar nu te miri,
Că ziua cotcodăcesc
Mai mult decât e firesc,
Că am spatele curbat,
Fund turtit şi prea bombat,
Paranteză la palpare
Şi pădure pe picioare,
Că am degetele strâmbe,
Mintea coaptă-n microunde,
Că ai vrea să-mi spui mai multe,
Dar nu-ţi pierzi timpul cu slute.
Eu nu-s slută, dodoloaţă,
N-am să-mi pun la gură clanţă,
Dar îţi torn în creier ştire,
Sunt slăbuţă-n devenire.
Geanina Lisandru
Cuplu – Ana Blandiana
Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ana Blandiana, pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timişoara)
Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg…
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.
Hazardul a hotărât
Iată-ne în liftul vieţii, ataşat la vitrina Universului, urcând etaj cu etaj, către eternitate. Între etaje, cu un impuls nebunesc, privirea ta îmi pune diagnosticul cu o acurateţe demnă de un arhitect al universului. Fără să mă întrebi, faci incizie pe sufletul meu . Mâna ta, de modelator al întregului meu univers, nu dă greş. Cu o singură mişcare pătrunzi şi scoţi cioburile ce mi-au asfaltat sufletul, turnând culoare de rubin ce transformă totul în mine.
Orice gest al meu este inutil, ai presărat pe chimia sufletelor noastre stele de diamant din dorinţa de a-ţi îndeplini visul malignizat, transformându-mă cu o măiestrie de invidiat în femeia visurilor transparente. Acum poţi vedea inima ce tresare la fiecare privire a ta, masca nu-şi mai are rostul, aortele pulsează sclipiri de viaţă şi cu puterea gândului mă transformi în femeia prin care poţi vedea viaţa ce respiră prin toate cristalele aşezate cu grijă de tine în matca sufletului meu.
Cu mâna dreaptă îmi aşezi buclele într-un colţ al vitrinei dezvăluind locul ce-i dă sufletului vibraţii şi trezeşte în tine dorinţe nebănuite, iar cerceii de safir se topesc la atingerea buzelor tale, lăsându-le cale liberă către interiorul sufletului meu. Mâna îşi urmează cursul, cu grijă desenat de zâmbetul chipului meu, către bulgării de nea, aprinzând flacăra divină în prezenţa degetelor aspre precum coralii de la atâtea incizii sculptate. Visai de secole la această transparenţă, visai neîncetat la aisbergul în care doreai să te scufunzi fericit pentru totdeauna ignorând barca ce striga din toate încheieturile S.O.S.
Atingerea aisbergului declanşeză transformări uimitoare în privirea mea, pe al cărui culoar transparent se preling smaralde, care se transformă în perle ce se revarsă, rând pe rând, pe podeau liftului, declanşând sunete ce vibrează la unison cu sufletele noastre. Mă priveşti adânc şi…
Uşa liftului se deschide brusc, iar ochii din faţa uşii pătrund dincolo de fiinţa mea transformată de măiestria gândurilor tale. Nu înţeleg mirarea celor din jur , dar radiez de fericire şi prospeţime prin transparenţa ce tu mi-ai dăruit-o.
Condimentat cu beatitudine colerică
În zilele de bronz ale iernii îmi încălzesc gândurile la șemineul sentimentelor tale, obrajii devin mere coapte în cuptorul inimii , iar în ochi joacă fericirea hore în ritm domol.
În zilele verzi ale primăverii prindem speranțele în îmbrățișări ce-și găsesc odihna doar atunci când trupurile noastre iau conturul firelor de iarbă, iar destinul pornește pe cărări bătucite de realitatea și puritatea viselor noastre.
În zilele cu arderi sentimentale sonore, în plină vară, când totul primește condiment de beatitudine colerică și patima răspândește lumină pe distanțe incomensurabile, metamorfozăm viața în iubire și iubirea în viață.
În zilele de toamnă, cu ploi distinse, dorințele pocnesc sub stropii barbari, iar pielea vibrează la fiecare întâlnire cu rubinul ce clocotește în floarea buzelor tale.
În zilele sălbatice, prinse în calendarul anotimpului iubirii, încrustez sentimente felurite, bucurii, tristeți, fericiri, eșecuri, împliniri, viața noastră. 
Se-ntâmplă doar atunci când racul iubeşte capricornul
În tine-am să mă-ntorc atunci când va fi timpul libovit,
Am să-ţi răpesc iubirea din gânduri, chinuri şi din trup
Şi- am să o exilez în mine ca să îmi fie stâlpul potrivit,
Ce îmi susţine toată viaţa nealterată-n feciorelnic chiup.
În tine-am să mă culc, aşa cum fac de o eternitate,
Voi insista să-ţi vindec aspru bezna de cazne şi regrete,
Ne vom iubi bolnav şi calm până vom dobândi imunitate,
Vom inscripţiona convulsii cu sânge-albastru pe perete.
În tine-am să m-ascund fără cerinţa de a mai ieşi,
Mă voi acoperi cu patima ce curge din nervul inimii,
Dorinţele letale din noapte până-n zori ne-or copleşi
Şi ne vor dărui fiori şi doar senzaţii unice drept premii.
În tine-am să păşesc domol şi sigur ca pe un templu,
Cu paşii mei voi arhiva iubirea persecutată de păcat,
Pe tălpi a-nmugurit doar fericirea adusă din periplu,
Iar sufletul cu doruri multe şi încredere tu l-ai placat.
În tine am să consult esteticul din viaţă expediat în vers,
Comprese din silabele iubirii am să-ţi încing pe buze,
Ne vor parcurge curioşii prin ziare ca pe un fapt divers,
Iar noi vom scrie invizibil tot ce-a fost fără a cere scuze.
În tine-am dansat primul şi cel mai incitant tango şi vals,
Cu tine primii paşi i-am învăţat din zbor şi am plutit pe nori,
Cu tine totul este absolut real, nimic din ce trăim nu-i fals,
Noi ne jucăm fatidic rolul, suntem proprii regizori şi actori.
În tine-am să concep nobila viaţă cu toată măreţia dânsei,
Vom lua-o de la minus către un infinit lipsit de nedreptăţi,
Vom fi disciplinaţi ca doi elevi chemaţi la sfat, în faţa clasei,
Vom da răspunsuri cu un surâs tendenţios, pe sub mustăţi.
GUSTUL INCONFUNDABIL AL PLĂCERILOR COTIDIENE… – Cristian Lisandru
Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Cristian Lisandru(n.18 iulie 1968 – Bucureşti)
Îmi place să rămân încleştat în braţele tale,
Ca şi cum aş şti
Că în minutele următoare
Mi te va răpi cineva pentru totdeauna…
Îmi place să te sărut ca şi cum aş şti
Că arsura buzelor tale
Va deveni simplă aducere-aminte
Care mă va chinui la nesfârşit…
Îmi place să fac dragoste cu tine
Conştient că dansul erotic furibund
Ai cărui paşi îi cunoaştem pe dinafară
Nu trebuie să se termine niciodată…
Muzicalitatea şoaptelor tale
Mă îndeamnă să pun dragostea pe partitură,
Într-o cheie încă neinventată
De marii compozitori ai lumii…
Îmi place să-ţi privesc ochii verzi
În momentele când strălucesc de emoţie
Şi-şi cer dreptul de a fi mângâiaţi de genele mele…
Îmi place…
Această incomensurabilă plăcere cotidiană
Şerpuieşte prin venele mele
Cu viteză uimitoare
Iar inima pompează sentimente
Şi ajunge tobă mare a unei orchestre retrasă
În trupul meu…
Îţi cânt iubirea ca şi cum aş şti
Că-mi va dispărea vocea subit,
După ce mă prăbuşesc iremediabil
Peste sufletul tău
Şi sfâşii tăcerea cu strigăt de bine…
TU
Cineva mi-a hărtănit cu forţă de vulur sufletul la miez de noapte,
Tu l-ai sărutat cu mult înainte de a ne întâlni şi a înflorit,
Cineva se agaţă cu ghearele de fericirea noastră,
Tu zâmbeşti, mă strângi în braţe şi-mi spui ,,TE IUBESC”,
Cineva crede că poate picta tortură la nesfârşit pe pânza vieţii,
Tu iei roşu de pe buzele mele şi desenezi pe trup o lume mirifică,
Cineva stropeşte peretele căminului nostru cu mizerie intelectuală,
Tu scrijeleşti pe peretele sufletului poeme ce-nfloresc precum salcâmii,
Cineva urăşte tot ceea ce noi iubim şi loveşte fără milă cu pumnii,
Tu mă mângâi pe frunte şi liniştea coboară peste trupurile noastre,
Cineva îl ameninţă pe Dumnezeu fiindcă am avut curajul să ne naştem,
Noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru iubirea la care nu speram.
Te iubesc aşa cum ştiu
Iubirea care se poate preschimba în ură a fost, de fapt, o ură care se ignoră ca atare. Dacă urâm ceea ce am iubit cândva, înseamnă că n-am iubit niciodată. Iubirea este o pasiune, o flacără, purtând în ea, indiferent de este durabilă sau nu, ca şi propria noastră condiţie umană, şi moarte, şi viată.
George Meredith
Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, total,
Să simţi iubirea mea etern cum te cuprinde,
Pe iarba ce s-a transformat în patul ideal,
Iar nopţile în file de poveste furibunde.
Sunt nopţi în care ne-afundăm plini de dorinţă,
Sunt nopţi în care fericirea ne-nvăluie profund,
Sunt nopţi în care patima îmi smulge din fiinţă,
Fiorul confident ce mă cuprinde blând.
Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, deplin,
Fără să-mi pese de reguli impuse şi absurde,
Sunt reguli ce s-au scris cu seva din pelin
Şi care astăzi vor cu insistenţă viaţa s-o inunde.
Atingerea devine capcană prinsă-n plete,
Pe care pui sărutul ce tainic ne-a cuprins,
Aroma să ne-mbie, frenetic să ne-mbete,
Cu roşul de pe buze , cu verdele din iris.
Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, desăvârşit,
Chiar şi atunci când sufletul îţi este trist,
Îţi capturez durerea ce ieri te-a ispitit
Şi o transform în soare ce-l prind în răsărit.
Ne strange-n braţe viaţa cu vânt, senin şi ploi,
Chiar dacă-i vară, iarnă şi toamnă de va fi,
Ne-aleargă timpul astăzi râzând pe amândoi,
Iar noi îi şoptim calm că îi curmăm o zi.
Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, ireproşabil,
Chiar şi atunci când ninge-n trup tău cu lacrimi,
Chiar şi atunci când tu eşti trist şi vulnerabil
Şi te gândeşti că viaţa e nălucă, dar şi patimi.
Sunt patimi prinse-n suflet cu nod din gând albastru,
Un suflet ce ascunde iubirea noastră mare,
Iubire ce ne acoperă c-un sentiment măiastru
Şi ne trimite întristarea în neant către uitare.
Iubește…
Mă-ndrept către fereastră, ating, privesc şi sper
Că-i chipul tău pe-un nor ce-nalţă ochi spre cer,
Iar gândul meu pufos îţi mângâie privirea,
Cu-n deget cald şi blând redându-i strălucirea.
Pe genele-ţi de vată pictez Pasărea Phoenix,
În ochi de cer albastru torn dulcea sevă Onix,
Ating buzele-ţi moi cu roşu curcubeu,
În pletele-ţi întoarse îţi prind Soarele meu.
Stau nemişcat o clipă de teamă să nu pleci,
Apoi te prind de mână, un prag de nor să treci,
Îl modelezi cu fruntea, compresă rece-mi laşi,
Pe dorul ce-mi frământă sufletu-mi nărăvaş.
Îţi croşetez iubirea pe trup din fir de nor,
Te-mbrac şi aştern pe umăr dulce şi blând fior,
O geană tremurândă m-alintă ştrengăreşte,
Întreaga ta fiinţă zâmbeşte cald, iubeşte.
Iubeşte cu puterea talazului ce-şi sparge
Dorinţele spumoase l-atingerea de mal,
Iubeşte ca meduza blândeţea unui val,
Iubeşte aşa cum nimeni nu ştie să iubească,
Cu patimă arzândă, dorinţă nebunească.
A iubi înseamnă a înceta să trăiești pentru tine, a face ca toate sentimentele omenești, teama, speranța, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură ființă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simțirii, a-ți închina viața unei ființe în asa fel încât să nu trăiești și să nu gândești decât pentru a o face fericită; a turna măreție în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferință și suferința în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicțiile.
Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(V)
– O singură femeie? Asta nu te poate face decât fericită. Majoritatea femeilor îşi doresc să fie iubirea unică a unui bărbat. Iar tu eşti norocoasă…
– Mara, nu eu sunt marea şi unica iubire a soţului meu. Am ştiut acest lucru de când ne-am căsătorit. Eu îl iubesc nebuneşte, aş face orice pentru el. Este bun cu mine, mă respectă, dar nu mă iubeşte . În sfârşit, mă iubeşte în felul lui.
– Cum v-aţi cunoscut?
– Părinţii noştri erau parteneri de afaceri şi au considerat că această căsătorie va aduce multe beneficii. L-am întâlnit prima dată la o petrecere. Mi-a plăcut din prima clipă. Era abătut. A băut mult în seara aceea. Discuţia noastră s-a terminat în dormitorul lui. Eram nespus de fericită. El a fost primul bărbat din viaţa mea. A doua zi am aşteptat să mă sune. Nu s-a întâmplat asta. Mi-am luat inima-n dinţi şi l-am sunat eu. Mi-a spus să îl iert pentru noaptea trecută şi şi-a cerut scuze fiindcă nu îşi mai amintea exact ceea ce se întâmplase în orele dinaintea zilei ce tocmai începea. Am început să tremur de durere. Cuvintele lui mi-au pustiit sufletul, dar adevărul vibra în ele. Apoi, a spus că va lipsi un timp, că are nevoie de linişte şi trebuie să-şi pună ordine în viaţa profesională şi personală. Iar această perioadă, departe de toţi şi de toate, îl va ajuta să înţeleagă ce vrea de fapt cu adevărat.
I-am respectat decizia, dar gândul meu era numai la el. După o lună de la acel telefon, părinţii noştri nu au stat cu mâinile-n sân, au făcut tot posibilul să ne întâlnim. Revederea mi-a ridicat la fileu inevitabila întrebare „E bine să-l revăd?”
Ei bine, l-am revăzut. Era acelaşi bărbat frumos, cu aceleaşi mâini îngrijite, acelaşi timbru ce-ţi mângâie auzul, dar avea privirea tristă.
Stăteam unul în faţa celuilalt la o masă de la terasa restaurantului Ramada Encore Birmingham City Centre. Mâncam, vorbeam, iar el se hotărâ să rupă tăcerea povestindu-mi despre Aston University, Birmingham, unde studia.
Era încântat de tot ceea ce i se întâmplă profesional.
Apoi, după câteva secunde de tăcere a continuat cu întrebări la care căuta răspunsul, întrebări ce-i stăruiau în minte de luni bune.
„Iubire sau obsesie? Care este diferenţa dintre ele? Am stat treaz nopţi la rând, am bântuit pe străzi, am fost victima propriei mele imaginaţii, a propriei mele inimi? Nu e fiecare barbat îndrăgostit un neprihănit şi fiecare femeie subjugată? Dragostea e ca aburul cafelei: aroma sa este incofundabilă . Acum o vezi,o simţi, acum dispare. Dragostea se evaporează. Obsesia este mai palpabilă, doare, ca un cui în pantof. Nu dispare într-o clipă. Obsesia are un gust nepretenţios. Ceva ce ştii de-o eternitate. Se stabileşte şi stă la ascunsă, la pândă, dar rămâne cu tine. O emoţie care ar trebui mototolită precum un obiect de unică folosinţă şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai cumpătate, mai puţin dureroase, mai candide.”
L-am ascultat şi m-am pierdut printre cuvintele lui, în privirea bărbatului pe care l-am iubit din prima secundă.
Din acea zi am ştiut că el va fi soţul alături de care îmi voi petrece restul zilelor. Îl doream nespus în clipele acelea. Doream să-i simt mânile pe trupul meu care vibra la fiecare sunet, la fiecare privire. Era suficient să-mi mângâie fruntea cu un deget ca totul în mine să fie devastat de fiorii ce-mi mângâiau fiecare centimetru al epidermei ce s-ar fi lăsat sărutată de buzele bărbatului care-mi vorbea.
În zadar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decât marea şi vânturile, ne urmăreşte până la capătul lumii; şi oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce ne ajută să trăim.
(Va urma)
Gânduri împletite-n scoică
Update – SALVEAZĂ VIEȚI
floare – de – nisip mi-ai prins în plete
şi din adâncuri de ocean ai împletit sărut de scoică
pe buze arse de fecioară
trăiesc deplină fericire când timpul cenzurează ore
adun secundele în suflet şi îl declar nemuritor
imortalizez destin ales pe plaja zâmbetului tău
înot în marea ta de gânduri
topesc gheţari şi spăl iubirea de tot păcatul din priviri
aştern dorinţă inocentă pe umăr proaspăt şi rotund
te-ating cu raze de speranţe şi mâinile ţi le cuprind
păşim prudent în lumea nouă pe care noi o întregim.
Pact cu noaptea
UPDATE – DRAGII MEI, TASHA ŞI DAN PĂTRAŞCU, EU VĂ MULŢUMESC FIINDCĂ EXISTAŢI .
UN STROP DE LINIŞTE ŞI IUBIRE…
SĂ FIŢI IUBIŢI!
Iubitule, am aruncat veşmânt de amintire turmentat şi urmăresc splendoarea prezentului nostru cu trupul subjugat de privirea ta.
Este suficient să mă priveşti şi întunericul va radia lumină de dor fervent şi entuziasm suav.
Dulce captivitate vom avea ancorată în meditaţie, acoperită de haină metaforică şi îndestulată cu fericire deplină. Roşu arzător picur pe buzele-ţi uscate de dor pentru mahmureală totală.
Urma paşilor mei nedesluşiţi încă de nimeni altcineva decât de sufletul tău, au puterea să oprească lacrimile şi să le transforme în vise de iubire.
Am făcut pact cu noaptea pentru un concediu prelungit, iar dimineaţa a hotărât să plece în Eden, pentru ca melodia atingerilor să fie unică în vâltoarea îmbrăţişărilor pline de pasiune.
Curcubeul naşte cercuri ferecate ploi ce cad peste noi în torente feciorelnice.
Poveşti de viaţă (IV) – Durerea unei mame (I)
A fost mereu o femeie frumoasă, cu ochii mari ce parcă luaseră în acea dimineaţă culoarea bobului de cafea proaspăt prăjit, cu buzele cărnoase pe care era suficient să le priveşti o dată ca să-ţi doreşti să muşti din ele ca dintr-un măr proaspăt cules sub rouă, părul negru, lung şi cârlionţat ce dansa la fiecare răsunet diafan al zâmbetului unic.
Radia tot timpul, nimeni nu putea afirma despre ea altceva decât ” atunci când a fost împărţit optimismul Ioana a fost răsfăţată”.
Astăzi, locul optimismului a fost luat de lacrimile ce s-au încăpăţânat să-şi mute matca în cei doi ochi ce spun acum povestea tristă a Ioanei care îşi are rădăcinile într-o zi de toamnă ce putea fi uşor confundată cu una din zilele verilor călduroase…
Dimineaţă…freamătul maşinilor se simţea şi în aroma cafelei din faţa femeii ce-şi începea ziua cu precizia neamţului care-şi planifică secundele, orele, zilele şi viaţa până în cel mai profund detaliu.
Era o zi cu emoţii, dar apogeul urma a fi atins de rezultatul admiterii la facultate al fiicei sale, Diana. Din cauza asemănării izbitoare cu prinţesa Diana toată lumea îi spunea Lady Diana sau pe scurt Lady Di.
Era un pas important, se pregătise pentru această admitere în toţi anii de şcoală, dorea să reuşească în primul rând pentru mama sa, o femeie cu o situaţie financiară modestă, dar care şi-a susţinut fiica fără tăgadă .
La orele prânzului providenţa a făcut ca amândouă să se afle în aceeaşi zonă, pe trotuare paralele, la semafor.
Diana exploda de fericire, totul din ea trimitea semnale de bucurie către mama pe care o văzuse şi ardea de nerăbdare să o strângă în braţe şi să-i povestească despre reuşita sa.
Culoarea verde a semaforului i-a făcut cu ochiul şi în secunda următoare o luă la fugă către mama sa.
Nu a mai apucat să spună nimic…
(Va urma…)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.