Posts tagged “cafea

Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IV)

Pentru Mara totul părea că renaşte. Întâlnirea cu Diana îi făcea bine, o ajuta să iasă din lumea pe care şi-o crease după despărţirea celor două persoane dragi, mama ei şi Paul.
Fixaseră, ea şi Diana o întâlnire pentru după-amiaza de vineri. Soţul Dianei pleca la o conferinţă în afara ţării.
S-au întâlnit la „Cafeneaua Sufletelor” locul pe care Diana îl venera pentru felul în care personalul localului pregătea cafeaua.
Pe langa gustul şi aroma îmbietoare, cafeaua este pentru mulţi un adevărat ritual, de la modul în care este preparată până la cum, când şi unde o serveşti, fiecare având un tip de cafea preferat.
Diana era înnebunită după cafeaua turcească. Aici se prepara cea mai bună cafea sub ochii clienţilor. Bucătăria mare a cafenelei era o imensă fereastră a bobului de cafea.

Povestea cafelei turceşti se scria sub privirile consumatorilor fideli. Cafeaua era foarte fin macinată şi bine prăjită. Una din variante (utilizate la Cafeneaua Sufletelor) era urmatoarea: se punea apa într-un ibric de cupru cositorit pe dinauntru. În apa rece se punea cate o linguriţă de cafea pentru fiecare ceaşcă, fără să se agite, cafeaua rămânând la suprafaţa apei. Specialistul cafenelei punea peste cafea cantitatea de zahăr dorită şi apoi aşeza ibricul pe foc nu prea intens. Pe măsură ce se încălzea apa, avea loc umectarea firelor de cafea, care se lăsa treptat la fund. Între timp se dizolva şi zahărul. Când începeau să se degaje bule de aer din apă, granulele de cafea erau aduse la suprafaţă şi se umflau în partea de sus a ibricului. În faza aceasta specialistul o lua de pe foc şi adăuga puţină apă rece, lăsând-o sa se odihnească 1-2 minute. Apoi urma servirea în ceşti mici. Alteori prepararea cafelei se făcea mai repede în baie de nisip.

Indiferent de modul de preparare Diana adora să vină aici pentru acest ritual.

Mara o privea cu admiraţiei şi respect. Îi venea greu să creadă că s-a ataşat atât de repede de o fiinţă pe care o cunoscuse de puţin timp, mult prea puţin dacă ţinem cont de concepţia ei despre prietenie „Prietenii sunt cu grămada atunci când ai bani, maşina, onoare, faima şi înfăţişare de invidiat. Dar este suficient un accident care te mutilează şi eşti…singur! Abia atunci vezi cine ţi-a fost prieten cu adevărat.

Dialogul dintre ele a curgea firesc.  Mara povestea despre pasiunea ei pentru arhitectură, despre anii de studenţie şi o lacrimă rebelă desena drumul amintirilor despre oamenii dragi.
– Mara, te rog, nu vreau să ne întristăm. Eu sunt dependentă de anumite alimente fiindcă sufăr de hiperfagie. Cauza, poate ai intuit, singurătatea.
– Cum, singurătatea???
Ai un soţ, o meserie pe care o practici cu pasiune şi prin natura ei te pune în contact cu oamenii.
– Draga mea, în ciuda a tot ceea ce ai spus tu mă simt nespus de singură. Seara, când ajung acasă, soţul meu stă în fotoliu şi citeşte, iar atunci când nu citeşte înseamnă că nu este acasă. Participă la conferinţe sau munceşte până târziu la birou. Lumea mea şi lumea lui sunt alaturi, dar nu se mai intersecteaza. Este o vorbă Mara „Buna comunicare este la fel de stimulantă ca o cafea neagră şi tot atât ţi-e de greu să dormi dupa ea. ”
Aşa şi cu noi. Soţul meu a iubit, iubeşte şi va iubi o singură femeie toată viaţa…

Un om poate dobandi orice in singurate cu exceptia caracterului.

Stendhal

(Va urma)


O aventură galantă

UPDATE APEL!!!

„Circulă de câteva minute un apel de ajutor pe Twitter, pentru Mile Cărpenişan. Acesta este în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, în stare gravă. Are nevoie de sânge, grupa A2. Dacă ştiţi că aveţi grupa aceasta, vă rog fugiţi până la spital să ajutaţi cu un păhărel de sânge.”

Detalii legate de locul din Timişoara unde puteţi dona, găsiţi aici.

Am preluat apelul de la Dan Chichernea .

Vă mulţumesc !

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Pribeagu
n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani – d. 1971, Tel Aviv, Israel

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.