Posts tagged “cantec

Remember – Vreau

Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.

Vreau să ne iubim ilogic,
Chiar de-om fi blamaţi de toţi,
Să ne construim zid fonic
Din iubirea ce mi-o porţi.

Vreau iubire desuetă,
Ca-n vremea lui Robin Hood,
Vreau să prinzi în arbaletă,
Săgeţi unse cu dor surd.

Vreau să ne dansăm destinul
Printre stele şi planete,
Din tango să luăm preaplinul
Zilelor ce-au să ne-mbete.

Nu-i beţie din trufie,
Este de altă sorginte,
Este vinul stors din vie
În paharul de cuvinte.

Lumea toată-i îngheţată.
Când ne-mbrăţişăm cu foc,
Vreau să grafiem pe soartă,
Trifoi verde cu noroc.

Vreau să ne iubim prin ploi
Calde şi pline de viaţă,
Ne îmbracă pe-amândoi,
În dantelă ne răsfaţă.

Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.

Geanina Lisandru


Metamorfoze

Artistul, sub puterea iertării, trebuie să aibă încredere în el însuşi şi să asculte pe singurul său stăpân: Natura

Pierre Auguste Renoir


Iubirea este una…

Privim către niciunde, simţim cum ne cuprinde
Fiorul primei întâlniri ni se citeşte în priviri.
În dreapta ta e verde, în stânga mea, tot verde
În faţă marea lină cu forme de felină.
Aici, pe bancă, chiar aici suntem noi doi şi-un licurici
Ce ne veghează dragostea pe banca mea, pe banca ta…
Licuriciul ne şopteşte-ntruna
Păşiţi pe mare, declanşaţi furtuna,
Furtuna sentimentelor ce înfloresc
La ceas de seară în stilul lor firesc.

Fruntea ta o sprijină pe-a mea
Şi gândul meu îl sprijină pe-al tău,
O scoică iese acum din mare şi ne cântă,
Pe acorduri dulci iubirea să pătrundă.

O iei în palmă, o desfaci uşor,
Îi spui că vrei o perlă s-aline al tău dor,
Un dor ce te cuprinde deşi eu sunt aici,
Un dor ce se transformă în mii de licurici.
Un dor la care marea participă şi ea
Complice este-ntruna cu-n gând de catifea
Şi-un fir de iarbă-i martor la tot ce se petrece
Iubirea este una, nicicând ea nu va trece…

Când iubirea va face semn, urmaţi-i îndemnul, chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,  şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei, chiar dacă sabia-i ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni, iar când vă vorbeşte daţi-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea sa vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazanoapte care vă pustieşte grădinile.

Khalil Gibran


Jocul

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Octavian Paler
(n. 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — d. 7 mai 2007, Bucureşti)

Mai am o scoică şi cîteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmînd fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm?
O scoică şi cîteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lîngă tribunele goale,
dar eu am văzut arzînd la amiază un nor
şi-am auzit cîntecul care îngenunchea caii sălbateci,
îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cîntecul
şi înainte de a mă învinge
soarele m-a făcut fericit.


Veșmânt de primăvară

Veșmânt de primăvară vreau să îmbraci,
Lasându-mă să-ți prind în păr narcise,
Să ne iubim în lanul plin de maci,

Plini de dorințe scrise și nescrise.

Pune-ți mereu veșmânt de primăvară,
Și plimbă-te în lumea mea de vise,
Vreau să îți fiu iubitul ce-nfioară,
Trăiri și gânduri pure, de alții neatinse.

Să-ți pui veșmânt de roșu și de verde,
Îmbată-mă de liniște și calm,
Iubește-n mine totul ce astăzi nu se vede
Și pune vieții mele înmiresmat balsam.

Din ghiocel îți fac o crinolină,
Să ne-amintim de secolul trecut,
De dragostea cântată în surdină,
De mari artiști și doar în filmul mut.

Îți țes un brâu din fir de curcubeu,
Iar ploaia-n trup să nască doar mister,
Tu să dorești să te sărut doar eu
Și pentru cei din jur să-ţi pui armuri de fier.

Îți încrustez pe mâini brățări de lăcrimioară,
Parfumul ei te-nvăluie-n secrete,
Cu-n zâmbet te transform în primăvară,
Pictând pe pânza ei sufletul meu pereche.


Cântec de dragoste – Rainer Maria Rilke

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Rainer Maria Rilke

UPDATE

Daniel Raduta moare. Sau nu. Depinde de noi.

Cum să-mi împiedec sufletul

să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?

Cum să-l înalţ deasupra ta

spre alte lucruri, altundeva?

O, cum, cum l-aş aduna

lângă ceva pierdut în întunerec,

într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,

ce nu se-ndepărtează

când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.

Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,

ne împreună totuşi aşa cum un arcuş

din două strune-un singur sunet scoate.

Pe ce vioară suntem înstrunaţi?

Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,

cântec cum altul nu-i?


Metamorfoze

Strâng fir de răbdare în sare de mare,
Pun lacrimă dulce în val la răscruce,
Scriu viaţă pe suflet cu note în cântec,
Cern mare de gânduri, înşir rânduri, rînduri.

Întind de un nor şi-l scutur de flori,
Ating cerul calm şi-l transform în psalm,
Mângâi raze blânde suflet să inunde,
Adun orizont în fir de păr blond.

Presar peste ape străluciri de şoapte,
Prind din floare albă la gât dulce salbă,
Rup un colţ de lună şi opresc furtună,
Sui în Carul Mare vise şi candoare.

Trag de stele mute, le transform în munte,
Urc bolta cerească pe-a dealului coastă,
Presar pe câmpie fluturi de mândrie,
Iau din apă rece timpul care trece.

Aştern în lan verde fulgi pufoşi de ghebe,
Strivesc o pădure sub tălpile pure,
Mestec sentimente din ploi şi torente,
Citesc viaţa toată în palmă de fragă.