Posts tagged “cuvinte

Emoţie de toamnă – de Nichita Stănescu

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Nichita Stănescu(n. 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983)

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.


Amprente pe suflet

Sufletele au un fel al lor de a se înţelege, de a intra în intimitate, până la a se tutui, în timp ce fiinţele noastre sunt încă încurcate cu schimbul cuvintelor comune, cu sclavia exigenţelor sociale.

Luigi Pirandello

Privesc stingher a sufletului fereastră
Inundat de lumina ce vrea să mă orbească
Timid ne-apropiem ca doi străini
Deschizi fereastra sufletului prin cele două mâini
Lumina ce pătrunde este salvarea mea
Sunt dornic de căldura ce astăzi mi-o va da
Pătrund tot mai adânc în suflet cu privirea
Un deget desenează zâmbind ce-i fericirea
Alt deget pune amprenta pe-o rază dantelată
Ce-mprăştie iubire către o lume-ntreagă.
Trei degete în aer salută ceruri crude
Ce caută în suflet un lac să se scufunde
Sunt ceruri fragede, prea dornice de viaţă
Şi nori senini de gânduri cu poftă mă răsfaţă.

Te iert că ai pătruns atât de-adânc în suflet
Şi ai rugat un nor să-mi dăruiasc-un cântec
Un cântec de iubire, un cântec despre viaţă
Şi despre tot ce vede pe-a sufletului faţă.

O faţă fără riduri cu gura voluptosă
Ce-ntreabă tot mai des ce gânduri te apasă
Iar ochii verzi ai sufletului tău
Mă strâng în braţe cu forţa unui zeu.
Sunt două mâini ce-mi povestesc mereu
Despre înţelepciune, dragoste şi eu
Un eu ce caută privind nemărginirea
Un sentiment intens şi pur cum e IUBIREA.


Iubire.Iubire.Iubire

Te iubesc și știi prea bine că nici somnul nu mai vine,
Te iubesc și strig cu forța celui ce nu-i e rușine,
Că nicicând așa iubire nu mi s-a mai întâmplat,
Că nicicând în astă lume dragostea n-am mai cântat.

Consultată de mulți medici am fost de când te cunosc,
Ei mi-au spus același lucru ,,rețeta e de prisos”
M-au privit cu indulgență și un zâmbet în privire
Complici mi-au făcut cu ochiul și mi-au spus ,”este iubire”.

„Cât de gravă este starea, timid eu am întrebat?”
,,Viața ta nu-i în pericol, fericirea te-a salvat,
Nu te teme de simptome, nu-s fatale nimănui,
Ele înfig săgeți cumplite în inima omului”.

Amețită, fericită și-împletind picioarele,
Am pornit către niciunde hoinărind trotuarele,
Un coșar cu mult umor și plin de funingine,
Mi-a prins pe un fir de păr noroc fără margine.

Te iubesc așa cum viața mă răsfață, peste normă,
Primești verde din privire și dorința te transformă,
Îmi trimiți iubirea toată, fiorii și patimi grele,
Din bârfe ne facem patul și-o saltea din multe rele.

Muşc avid din tarta vieţii unsă astăzi cu iubire,
Presărată cu secvenţe de la prima întâlnire,
Când tu mi-ai cântat minunea versului „Nebun de alb”,
Când cu milă şi cu groază m-ai iubit pe patul dalb.

Îmbătaţi de fericirea întălnirii nesperate,
Mi-ai şoptit lin la ureche doar cuvinte alintate,
Tu din blog ai făcut scenă şi apoi ai anunţat,
Că iubeşti o fată care inima ţi-a săgetat.

Clipele le-am prelungi pentru o viaţă nesfârşită,
Să ne bucurăm constant de-o poveste împlinită,
E iubirea de poveste ce-o trăim curat, frumos,
E iubirea de poveste prinsă-n versuri furtunos.

Te iubesc şi ştii prea bine că mi-eşti hrană, apă vie,
Îmi fac sufletul fântână ca să-ţi fiu oglindă ţie,
Să te pot privi chiar dacă tu nu eşti cândva cu mine,
Dar vom fi viaţa toată şi la rău, dar şi la bine.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei ramane blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(II)

UPDATEAPEL UMANITAR– vă rog să accesaţi, citiţi, chibzuiţi şi acţionaţi. Un copil mic se luptă cu o tumoare oribilă. Să-l ajutăm.

Alex  o asculta, îi sorbea cuvintele atunci când povestea despre Paul, despre clipele pline de viață pe care aceștia le prindeau în buchetul fericirii.
Totul era pregătit în cel mai mic amănunt, trebuia să fie cea mai frumoasă, era prima întâlnire cu părinții celui pe care îl iubea nebunește, pentru care ar fi făcut orice numai să-l știe împlinit.
A venit ora cea mare, ora mult așteptată, orologiul vestea momentul doritei întâlniri.
Mara aștepta. Secundele îi torturau ființa, se uita la ceas clipă de clipă. Trecuse și sfertul academic. Paul nu apărea. În cele din urmă Mara luă telefonul și apelă numărul celui fără de care viața ei nu avea sens, așa simțea. Fără Paul totul încremenea, nimic nu evolua, nu mai avea viață. L-a sunat insistent, dar fără a primi semnalul pe care îl aștepta. Nu înțelegea. Cu obrajii aprinși, cu durere ca de pumnal înfipt în trup fragil de adolescentă plină de speranțe, s-a îndreptat către camera ei, s-a așezat pe patul ce-i găzduia de fiecare dată fericirea, neliniștile și bucuriile , iar pădurea de întrebări i-a acoperit existența. Dorea să se afunde cât mai adânc în pădure pentru a-și striga durerea acelor momente.
A adormit îmbrăcată, cu speranțele prăbușite în floarea prinsă-n partea stângă a rochiei sufletului.
Dimineață, soarele îi mângâia gândurile fixate-n neliniștea serii ce tocmai se scursese. A deschis ochii în care marea își învolburase talazurile înalte de mii de metri, așa păreau în această dimineață când ceasul suna insistent și anunța începutul unei zile în care speranța se ascundea în spatele gândurilor ce-și căutau insistent locul în cufărul tihnei.
Era duminică. Aștepta întotdeauna această zi a săptămânii cu aceeași bucurie ce-i înflorea în priviri.
Această zi de duminică era diferită, nu mai avea strălucirea celorlalte, de data aceasta emoțiile așteptării îi făceau inima cenușie. Nicio veste de la Paul.
Era 18 iulie. Își aminti brusc că această zi era subliniată în calendarul lui. Era ziua când el părăsea micuțul oraș de provincie pentru o bursă în Anglia. Zadarnice toate încercările de a-l contacta.
S-a ridicat din pat amețită de toată nebunia gândurilor ce o stăpâneau. Pentru prima dată refuza o discuție cu fratele său, Alex, cel puțin pentru moment. Acesta îi respectă tăcerea…

Frazeleoricât de frumoase și pline de înțeles ar fi ele – au efect numai asupra celor nepăsători și nu totdeauna îi pot mulțumi pe cei fericiți ori nenorociți; iată de ce forma cea mai desăvârșită pe care o imbracă de cele mai multe ori fericirea ori nenorocirea este tăcerea.

Anton Pavlovici Cehov


(Va urma)


Amprente de liniște

e multă liniște o liniște odihnită
de privirea candidă a sufletului tău
de atingerea catifelată a palmelor tale
atunci când îmi mângâi tâmplele gândurilor
expuse permanent cuvintelor
amprentate de terapia somatică
îmi vindeci osteneala cu dragoste ne-ncepută
din care gustăm amândoi la ore grele
în cea dintâi noapte a ielelor viclene
ce vor să ne prindă în horă
spre sluțirea eternă a sentimentelor
ne înfășurăm în zâmbetul cometei Halley
ce va ploua insistent peste noi
timp de șapte decenii meteori de liniște

Nu lăsa viitorul să-ti strice linistea. Dacă va fi nevoie, îl vei înfrunta cu aceleaşi arme ale raţiunii cu care lupţi astăzi împotriva prezentului.

Marcus Aurelius