Fierbinte ca vara
Înţelepciunea ne ajută să rezistăm, pasiunile ne ajută să trăim.
scriu
cu mâna întemnițată de pasiune
iubesc
printre rânduri spinoase
sărut
cuvinte arzânde pe buze
şoptesc
printre versuri dorința
plimb
pe deget fiori de vulcan
strivesc
dorul în carnea-ți fragilă
trasez
viața-n nervuri și dorințe
arunc
neliniști în miez de omoplat
prind
vara fierbinte de la șold
până în vârful degetelor
Un singur pas până la tine
Dragostea este distanţa dintre realitate şi durere.
Distanţa-i mică, dorul e mare,
Un singur pas până la tine,
Suspin un zâmbet în alb de floare,
Parfum de roşu, trăiri sublime.
Sărut un umăr, îi mângâi teama,
Fiorul dulce azi îl îmbracă,
Tresare porul, deschide crama
Cu sânge clocotit în teacă.
Pe frunte degetul îţi cântă
O melodie de anvergură,
Aşază nota cea căruntă
În ordine pe partitură.
Un vis topit în obraji rumeni
De taine ascunse în munţii lor,
Un vis ce azi pe frunte-l semeni
Şi-l poleieşti cu praf de por.
Cuprind dulcele din priviri,
În pumni curaţi de răsărit,
Simt zbucium aprig de trăiri,
În braţe pure de asfinţit.
Am împărţit iubirea
Nu condamnaţi senzualitatea! Ea a fost condamnată în întreaga lume şi, din cauza acestei condamnări, energia care poate înflori în senzualitate se transformă în perversiune, gelozie, furie, ură; ea generează o existenţă aridă, lipsită de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântările omenirii. Este sensibilitatea voastră, este conştiinţa voastră. Este conştiinţa voastră filtrată prin corp.
Am împărţit perpetuu iubirea cu tine,
M-am îmbătat necurmat de arome divine,
Ai decojit visurile pline de fericire
Şi-am fremătat sub palmele gingaşe de împlinire.
Din lacrimi ai smuls extazul iubirii trăite,
Când m-am prosforat fără teamă braţelor tale vrăjite,
Izvor devenind ce-şi urmează cursul firesc,
Spre tine, prin tine, contopindu-ne Dumnezeiesc.
C-un deget duios pe fruntea de rouă aşterni,
Un freamăt lăuntric ce-mi cântă impetuos cum mă chemi,
Iubirea ne-nvăluie, crucifică şi ne îmbată,
Iubirea ne macină şi tot ea ne arată,
Cum să trişăm o viaţă uscată şi posacă.
TE IUBESC PENTRU CĂ EŞTI de Cristian Lisandru
Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Cristian Lisandru
Mă întrebi de ce te iubesc…
Şi îţi răspund cu strălucire de dor în privire:
Pentru că eşti.
Cum eşti?
Aşa cum îmi imaginam că poate fi o femeie…
Dornică de dragoste, de mine, de viaţă.
Te iubesc pentru că iubeşti cu patimă deplină,
Abandonată pasiunii cu frenezie de Evă
Care trăieşte sublimul abandon erotic scufundându-se în păcat
Fără vestă de salvare…
Te iubesc pentru că ai descifrat în hieroglifele din mine
Acel mesaj ascuns privirilor
Care transmite că sunt un bărbat de o simplitate debordantă,
Râzând trist precum un clovn ameninţat cu şomajul
Din cauza greşelilor repetate…
Te iubesc pentru că atingi viaţa cu degetul arătător
Şi o pui pe vârful limbii, picătură cu picătură,
Lăsând să treacă pe lângă tine îndoieli
Şi temeri şi conflicte…
Mă întrebi de ce te iubesc…
Pentru că eşti.
Pentru că ai venit.
Pentru că rămâi alături de mine
În adâncimile unui suflet care înmugureşte
Doar datorită ţie…
Da, sunt recunoscator că exist și disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nue firesc la varsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.
Amprente pe suflet
Sufletele au un fel al lor de a se înţelege, de a intra în intimitate, până la a se tutui, în timp ce fiinţele noastre sunt încă încurcate cu schimbul cuvintelor comune, cu sclavia exigenţelor sociale.
Privesc stingher a sufletului fereastră
Inundat de lumina ce vrea să mă orbească
Timid ne-apropiem ca doi străini
Deschizi fereastra sufletului prin cele două mâini
Lumina ce pătrunde este salvarea mea
Sunt dornic de căldura ce astăzi mi-o va da
Pătrund tot mai adânc în suflet cu privirea
Un deget desenează zâmbind ce-i fericirea
Alt deget pune amprenta pe-o rază dantelată
Ce-mprăştie iubire către o lume-ntreagă.
Trei degete în aer salută ceruri crude
Ce caută în suflet un lac să se scufunde
Sunt ceruri fragede, prea dornice de viaţă
Şi nori senini de gânduri cu poftă mă răsfaţă.
Te iert că ai pătruns atât de-adânc în suflet
Şi ai rugat un nor să-mi dăruiasc-un cântec
Un cântec de iubire, un cântec despre viaţă
Şi despre tot ce vede pe-a sufletului faţă.
O faţă fără riduri cu gura voluptosă
Ce-ntreabă tot mai des ce gânduri te apasă
Iar ochii verzi ai sufletului tău
Mă strâng în braţe cu forţa unui zeu.
Sunt două mâini ce-mi povestesc mereu
Despre înţelepciune, dragoste şi eu
Un eu ce caută privind nemărginirea
Un sentiment intens şi pur cum e IUBIREA.
Destinul
Destinul îmi sărută talpa,
Presară catifea pe deget,
Pictează colier pe palma,
Ce-ţi scrie dragoste în cuget.
Destinul îmi oferă hrană,
E pregătită din mult dor,
Îmi face din dorinţă cană,
În care patima are izvor.
Destinul în clepsidră scurge,
Clipele în care mi-ai şoptit,
Cum sângele prin vene curge,
Pompând destinul clocotit.
Destinul mistuie tristeţea,
Şi o transformă-n şevalet,
Apoi pictează tinereţea
Păzită straşnic de-un valet.
Sursa foto – http://www.pixdaus.com
Destinul ne incita la visare,
Din vis ne construieşte scară,
Pentru a urca plini de candoare,
Către iubirea ce azi ne înfioară.
Destinul calm ne suflă-n pânze,
Ca să plutim spre lumea nouă,
Tot el clădeşte pe verdele din frunze,
Speranţa prinsă-n bob de rouă.
Destinul ne înalţă casă mare,
Dintr-un asteroid plin de mister,
Aşterne dragostea-n sertare
Şi –n camere, doar la parter…
Destinul sădeşte în dubii flori,
Ce-ncoronează tâmpla maiestuos
Şi umple gândurile de fiori,
Scăldându-le în trupul tumultuous.
Nu cred într-un destin care cade asupra oamenilor oricum ar acţiona. Dar cred într-un destin care cade asupra lor dacă nu acţionează.
Iubește…
Mă-ndrept către fereastră, ating, privesc şi sper
Că-i chipul tău pe-un nor ce-nalţă ochi spre cer,
Iar gândul meu pufos îţi mângâie privirea,
Cu-n deget cald şi blând redându-i strălucirea.
Pe genele-ţi de vată pictez Pasărea Phoenix,
În ochi de cer albastru torn dulcea sevă Onix,
Ating buzele-ţi moi cu roşu curcubeu,
În pletele-ţi întoarse îţi prind Soarele meu.
Stau nemişcat o clipă de teamă să nu pleci,
Apoi te prind de mână, un prag de nor să treci,
Îl modelezi cu fruntea, compresă rece-mi laşi,
Pe dorul ce-mi frământă sufletu-mi nărăvaş.
Îţi croşetez iubirea pe trup din fir de nor,
Te-mbrac şi aştern pe umăr dulce şi blând fior,
O geană tremurândă m-alintă ştrengăreşte,
Întreaga ta fiinţă zâmbeşte cald, iubeşte.
Iubeşte cu puterea talazului ce-şi sparge
Dorinţele spumoase l-atingerea de mal,
Iubeşte ca meduza blândeţea unui val,
Iubeşte aşa cum nimeni nu ştie să iubească,
Cu patimă arzândă, dorinţă nebunească.
A iubi înseamnă a înceta să trăiești pentru tine, a face ca toate sentimentele omenești, teama, speranța, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură ființă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simțirii, a-ți închina viața unei ființe în asa fel încât să nu trăiești și să nu gândești decât pentru a o face fericită; a turna măreție în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferință și suferința în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicțiile.
Spune-mi ce vezi…
UPDATE – ORA 11 00 – ACUM, LA RADIO SILVER, GEANINA SI CRISTIAN
UPDATE RADIOFONIC – RADIO SILVER – duminică, 18 aprilie 2010, orele 20.00 – DESCOPERIŢI IUBIREA alături de Geanina şi Cristian Lisandru! O emisiune realizată de doi romantici incurabili şi adresată… romanticilor… Puteţi trimite dedicaţii şi mesaje pe adresa geaninalisandru@yahoo.com (id messenger geaninalisandru).
E multă linişte în suflet…
Uite, îl deschid pentru tine,
Spune-mi ce vezi…
Văd marea care îmi spune ,
Că sufletul tău are imensitatea ei..
Văd soarele, ce străluceşte în interiorul lui,
Ating , iar mâna simte căldura sufletului ,
Ce mi-o oferi cu generozitate.
Văd orizontul pe care-l ating cu degetul arătător
Şi-l pompez în vene ,
Pentru a-ţi transforma sângele,
În albastru de prinţesă.
Văd câmpia pe care ţi-o picur în ochi,
Transformându-i în fascinante smaralde,
De un verde intens şi strălucitor,
Pe care ar fi invidioşi
Şi cei mai celebri pictori ai Universului..
Văd macii din lanul de grâu
Şi fac un transplant de roşu,
Pentru ca inima mea ,
Să fie veşnic îndrăgostită de tine,
Iar lanul de grâu ţi-l aşez pe frunte,
Pentru a te transforma,
În cea mai diafană Cosânzeană..
Văd dealul pe care-l urc ,
Pentru a extrage din boabele strugurilor,
Sentimentul intens de alcoolemie al fericirii.
Văd muntele ce mă îndeamnă să urc,
Pentru a culege ,
Cea mai preţioasă floare a sufletului,
IUBIREA.
Văd toate acestea, pentru că zilnic
Te descopăr aceeaşi,
Şi totuşi… alta…
Dar nu se lasă dezvăluit în totalitate,
Dând iubirii misterul primei nopţi
În care te-am descoperit,
Minune de femeie!
Acolo unde străluceşte privirea, e de prisos diamantul.
Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VI)
Au urmat alte întâlniri, de cele mai multe ori el vorbea şi eu îl ascultam. Îi plăcea ideea că cineva îl ascultă, că îi pasă cuiva de ceea ce face, simte şi gândeşte. Ştii cum se spune „ascultarea tacită nu presupune niciun sacrificiu”.
Într-o zi a venit cu un buchet de orhidee, simbolul purităţii, perfecţiunii şi feminităţii, având în buzunar şi un inel special, unic, creat pentru mine.
Mi l-a pus pe al patrulea deget al mâinii stângi (inelarul) gest deloc întamplator, acest deget fiind considerat, după cum se ştie, corespondentul inimii.
Ne-am căsătorit. Părinţii noştri au avut grijă să nu ne lipsească nimic, ne-au oferit tot sprijinul moral şi financiar. Un singur lucru nu ne-au putut da, fericirea deplină, iubirea aceea care îţi sapă fiinţa, care nu-ţi dă pace ci doar senzaţii plăcute de nelinişte şi trăiri ce-ţi mistuie sufletul. Suntem căsătoriţi, avem tot ceea ce-şi poate dori un om pentru a trăi decent, dar avem şi „singurătate în doi” la pachet. Sper să înţelegi acum de ce mă simt atât de singură şi adaug cu toată responsabilitatea, neîmplinită sufleteşte.
– Diana, toţi avem o poveste, mai mult sau mai puţin tristă. Povestea mea de iubire a fost construită pe alt calapod, dar finalul este tot trist. Tot ceea ce pot să-ţi spun acum este că l-am iubit şi ştiu sigur că îl voi iubi tot restul vieţii cu aceeaşi patimă, doar că el a ales să plece. Îţi voi povesti într-o bună zi tot ceea ce mă frământă în această privinţă. Deocamdată timpul se pare că nu este foarte darnic cu noi şi trebuie să ne despărţim. Mai am două întâlniri în cursul zilei de astăzi şi nu aş vrea să mi se reproşeze lipsa punctualităţii.
Mara se ridică de la masă şi când să-şi ia geanta din locul unde o lăsase , privirea înmărmuri către fereastra cafenelei. S-a îngălbenit , mâinile i s-au încleştat şi broboanele în număr mare, una lângă alta, şiroiau pe frunte.
– Mara, te simţi bine? Ce ai păţit? Apă?
Mara nu spunea nimic, se uita fix şi tremura. Îi scăzuse glicemia. Diana turnă conţinutul unui plic cu zahăr în paharul cu apă şi i-l oferi Marei .
– Mi-e mai bine, Diana. A trecut cineva pe lăngă fereastra cafenelei, cineva care semăna foarte bine cu bărbatul despre care am amintit mai devreme, iubirea care îmi bântuie sufletul zi şi noapte. Mi-e bine, mult mai bine. Te rog să mă scuzi pentru aceste momente şi cu regret îţi spun că trebuie să mă retrag.
Se despărţiră cu dorinţa clară de a se reîntâlni. Diana se îndreptă către maşina ce o aştepta fidel în parcarea cafenelei, iar Mara către noua locaţie pentru o altă întâlnire.
Traficul obositor şi starea Marei de la finalul întâlnirii îi dădură Dianei trăiri din cele mai diverse. Odată ajunsă acasă, Diana ştia că doar o spumă cu extract natural de miere, trezeşte şi revitalizează simţurile, transformând baia într-un adevărat răsfăţ, iar acest răsfăţ era aşteptat toată ziua de întreaga ei fiinţă.
Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a doua este a avea simţuri bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra-i reputaţia bună printre oameni şi a cincea abundenţa de bani şi a bunurilor folositoare pentru viaţă.
(Va urma)
Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(V)
– O singură femeie? Asta nu te poate face decât fericită. Majoritatea femeilor îşi doresc să fie iubirea unică a unui bărbat. Iar tu eşti norocoasă…
– Mara, nu eu sunt marea şi unica iubire a soţului meu. Am ştiut acest lucru de când ne-am căsătorit. Eu îl iubesc nebuneşte, aş face orice pentru el. Este bun cu mine, mă respectă, dar nu mă iubeşte . În sfârşit, mă iubeşte în felul lui.
– Cum v-aţi cunoscut?
– Părinţii noştri erau parteneri de afaceri şi au considerat că această căsătorie va aduce multe beneficii. L-am întâlnit prima dată la o petrecere. Mi-a plăcut din prima clipă. Era abătut. A băut mult în seara aceea. Discuţia noastră s-a terminat în dormitorul lui. Eram nespus de fericită. El a fost primul bărbat din viaţa mea. A doua zi am aşteptat să mă sune. Nu s-a întâmplat asta. Mi-am luat inima-n dinţi şi l-am sunat eu. Mi-a spus să îl iert pentru noaptea trecută şi şi-a cerut scuze fiindcă nu îşi mai amintea exact ceea ce se întâmplase în orele dinaintea zilei ce tocmai începea. Am început să tremur de durere. Cuvintele lui mi-au pustiit sufletul, dar adevărul vibra în ele. Apoi, a spus că va lipsi un timp, că are nevoie de linişte şi trebuie să-şi pună ordine în viaţa profesională şi personală. Iar această perioadă, departe de toţi şi de toate, îl va ajuta să înţeleagă ce vrea de fapt cu adevărat.
I-am respectat decizia, dar gândul meu era numai la el. După o lună de la acel telefon, părinţii noştri nu au stat cu mâinile-n sân, au făcut tot posibilul să ne întâlnim. Revederea mi-a ridicat la fileu inevitabila întrebare „E bine să-l revăd?”
Ei bine, l-am revăzut. Era acelaşi bărbat frumos, cu aceleaşi mâini îngrijite, acelaşi timbru ce-ţi mângâie auzul, dar avea privirea tristă.
Stăteam unul în faţa celuilalt la o masă de la terasa restaurantului Ramada Encore Birmingham City Centre. Mâncam, vorbeam, iar el se hotărâ să rupă tăcerea povestindu-mi despre Aston University, Birmingham, unde studia.
Era încântat de tot ceea ce i se întâmplă profesional.
Apoi, după câteva secunde de tăcere a continuat cu întrebări la care căuta răspunsul, întrebări ce-i stăruiau în minte de luni bune.
„Iubire sau obsesie? Care este diferenţa dintre ele? Am stat treaz nopţi la rând, am bântuit pe străzi, am fost victima propriei mele imaginaţii, a propriei mele inimi? Nu e fiecare barbat îndrăgostit un neprihănit şi fiecare femeie subjugată? Dragostea e ca aburul cafelei: aroma sa este incofundabilă . Acum o vezi,o simţi, acum dispare. Dragostea se evaporează. Obsesia este mai palpabilă, doare, ca un cui în pantof. Nu dispare într-o clipă. Obsesia are un gust nepretenţios. Ceva ce ştii de-o eternitate. Se stabileşte şi stă la ascunsă, la pândă, dar rămâne cu tine. O emoţie care ar trebui mototolită precum un obiect de unică folosinţă şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai cumpătate, mai puţin dureroase, mai candide.”
L-am ascultat şi m-am pierdut printre cuvintele lui, în privirea bărbatului pe care l-am iubit din prima secundă.
Din acea zi am ştiut că el va fi soţul alături de care îmi voi petrece restul zilelor. Îl doream nespus în clipele acelea. Doream să-i simt mânile pe trupul meu care vibra la fiecare sunet, la fiecare privire. Era suficient să-mi mângâie fruntea cu un deget ca totul în mine să fie devastat de fiorii ce-mi mângâiau fiecare centimetru al epidermei ce s-ar fi lăsat sărutată de buzele bărbatului care-mi vorbea.
În zadar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decât marea şi vânturile, ne urmăreşte până la capătul lumii; şi oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce ne ajută să trăim.
(Va urma)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.