Posts tagged “deplin

Remember – Vreau

Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.

Vreau să ne iubim ilogic,
Chiar de-om fi blamaţi de toţi,
Să ne construim zid fonic
Din iubirea ce mi-o porţi.

Vreau iubire desuetă,
Ca-n vremea lui Robin Hood,
Vreau să prinzi în arbaletă,
Săgeţi unse cu dor surd.

Vreau să ne dansăm destinul
Printre stele şi planete,
Din tango să luăm preaplinul
Zilelor ce-au să ne-mbete.

Nu-i beţie din trufie,
Este de altă sorginte,
Este vinul stors din vie
În paharul de cuvinte.

Lumea toată-i îngheţată.
Când ne-mbrăţişăm cu foc,
Vreau să grafiem pe soartă,
Trifoi verde cu noroc.

Vreau să ne iubim prin ploi
Calde şi pline de viaţă,
Ne îmbracă pe-amândoi,
În dantelă ne răsfaţă.

Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.

Geanina Lisandru


Te iubesc aşa cum ştiu

Iubirea care se poate preschimba în ură a fost, de fapt, o ură care se ignoră ca atare. Dacă urâm ceea ce am iubit cândva, înseamnă că n-am iubit niciodată. Iubirea este o pasiune, o flacără, purtând în ea, indiferent de este durabilă sau nu, ca şi propria noastră condiţie umană, şi moarte, şi viată.

George Meredith

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, total,
Să simţi iubirea mea etern cum te cuprinde,
Pe iarba ce s-a transformat în patul ideal,
Iar nopţile în file de poveste furibunde.

Sunt nopţi în care ne-afundăm plini de dorinţă,
Sunt nopţi în care fericirea ne-nvăluie profund,
Sunt nopţi în care patima îmi smulge din fiinţă,
Fiorul confident ce mă cuprinde blând.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, deplin,
Fără să-mi pese de reguli impuse şi absurde,
Sunt reguli ce s-au scris cu seva din pelin
Şi care astăzi vor cu insistenţă viaţa s-o inunde.

Atingerea devine capcană prinsă-n plete,
Pe care pui sărutul ce tainic ne-a cuprins,
Aroma să ne-mbie, frenetic să ne-mbete,
Cu roşul de pe buze , cu verdele din iris.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, desăvârşit,
Chiar şi atunci când sufletul îţi este trist,
Îţi capturez durerea ce ieri te-a ispitit
Şi o transform în soare ce-l prind în răsărit.

Ne strange-n braţe viaţa cu vânt, senin şi ploi,
Chiar dacă-i vară, iarnă şi toamnă de va fi,
Ne-aleargă timpul astăzi râzând pe amândoi,
Iar noi îi şoptim calm că îi curmăm o zi.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, ireproşabil,
Chiar şi atunci când ninge-n trup tău cu lacrimi,
Chiar şi atunci când tu eşti trist şi vulnerabil
Şi te gândeşti că viaţa e nălucă, dar şi patimi.

Sunt patimi prinse-n suflet cu nod din gând albastru,
Un suflet ce ascunde iubirea noastră mare,
Iubire ce ne acoperă c-un sentiment măiastru
Şi ne trimite întristarea în neant către uitare.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum îmi doresc,
O viaţă sau mai multe te voi iubi, fii sigur,
Trăiesc prin tine şi simt că-n tine cresc,
Atunci tu simţi şi vezi cum înfloresc , desigur.


Ai decojit durerea…

Chiar de durerea vrea să pună stăpânire
Și ziua, dar și noaptea de va vrea,
Am gândurile tale pline doar cu iubire,
Ce îmi pansează sufletul și rana sa.

Stă azi tristețea ca vulturul la pândă
Și vrea cu totul ea să mă vâneze,
Îi prind trecutu-n gheare, să-i ajungă,
Nicicând pe noi să nu ne tortureze.

Ai pus sărut pe suflet și ai stins,
Tot ce îmi pârjolea clipa de fericire,
Ce doare-n mine, doare-n tine aprins
Și metamorfozează totul în iubire.

Voi sta ascunsă-n tine ca-ntr-o floare,
E locul unde-mi este cel mai bine,
Iubirea ta strivește tot ce doare
Și protejează astăzi totu-n mine.

Azi plâng și râd cu același gând intens,
Inima se scaldă-n lacrimi de cristal,
Iar ochiul meu de mâna ta e șters,
Lăsând doar zâmbetul pe piedestal.

Ai decojit durerea și-ai preschimbat-o-n fruct,
Din care ne-nfruptăm cu patimă și dor,

Nesomnu-i dat uitării, iei vis cu uzufruct,
Pe care îl plătești cu-n generos fior.

Minunea mea de om, tu, Cristian Lisandru
Ești omul care m-a înțeles deplin,
Ești altruist și înfiorător de tandru,
Tu ești miracolul, un prețios creștin.

Chiar de durerea vrea să pună stăpânire,
Nicicând să ne despartă, ea nu va reuși,
Tu mă săruți pe suflet, răsar din el safire
Și îmi șoptești duios”nicicând ne-om despărți”.

Le-aș cere tuturor ca noi să se iubească,
Iubirea să le fie trăire, vis deplin,
Iar cei răniți ca mine să-nvețe să trăiască,
Ce doare azi în ei, mâine va fi doar viața
Cea plină de senin.

Orice durere are zeci de spectre ce par durere fie. Căci privirea durerii prin prisma orbitoare a lacrimilor împarte un singur obiect în mai multe, asa cum cristalele cu faţete, dacă sunt privite din faţă nu arată altceva decât confuzie, dar văzute oblic, lasă să se distingă o forma.

William Shakespeare


La un pas de speranță…fericirea

Întind funie de speranță peste genunea vieții pentru ca tu să poți strânge fericirea în pumni.

Mi-ai spus cândva,  SPERANŢA are culoarea verde,
Iar eu te-am întrebat ce este speranţa,
O iluzie, mi-ai răspuns.
Iluzia că te vei bucura într-o zi fiindcă ai găsit fericirea deplină…

Suflă vânt de nădejde în fitil aprins de soare, mereu cu aceeași turbare, către corabia vieții, îndreptând-o cu tenacitate înspre țărmurile fericirii.

Dacă pentru a-ţi dărui speranţa trebuie să schimb direcţia vântului
Mi-aş ruga gândul să nu stea pe gânduri
oprească vântul pentru ca eu să culeg speranţa…

Fac anestezie epidurală pe trup de speranță. Încerc să calmez durerile provocate de travaliul clipelor ce duc către lumina de pe apa rece  întunecată și adâncă ce se conturează în chip de fericire.
Un chip pe care speranța desenează mugurii armoniei dintre ceea ce gândim și spunem.
Umblăm confuzi printre speranțe, suntem anesteziați de flăcările ei puternice peste care turnăm permanent stropi de vise pentru atingerea fericirii.

Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub pașii tăi care urcă, ele se vor înmulți la nesfârșit.

Franz Kafka